SFÂNTUL IOAN DAMASCHIN, OPERE COMPLETE I, Edit. Gândul Aprins 2015, pag. 280-293
Despre eresuri
Despre o sută de eresuri pe scurt, [în care se arată] de unde au început și cum au luat naștere
100. Există și religia rătăcitoare de norod a ismailitenilor, care până în ziua de astăzi are putere și care este înainte mergătoare lui Antihrist. Ea își trage obârșia de la Ismail, care s-a născut lui Avraam din Agar: de aceea ismailitenii se mai numesc și agareni. Ei sînt numiți și „saracini“ de la spusa ,,Σάρρα κενούς“, că Agar i-ar fi zis îngerului: „Sarra m-a slobozit pe mine deșartă (Σάρρα κενήν με άπέλυσεν)“65(Altfel spus, „m-a făcut să plec cu mâna goală“. Aceste cuvinte nu se regăsesc ca atare în Scriptură (v. Facere 16).).
Aceștia erau idololatri și se închinau luceafărului și Afroditei, pe care o numeau în limba lor Havar66(Probabil că este vorba de cuvântul arab kabir, care înseamnă, într-adevăr, „mare“.), ceea ce înseamnă „mare“67(Este vorba, pare-se, de zeița al-Uzzá, care împreună al-Lāt și Manāt constituia triada principalelor divinități feminine din religia arabă preislamică așa cum era ea practicată la Mekka. Desigur, avem de-a face cu o prezentare extrem de simplificată a acestei religii – ceea ce, de altfel, corespunde manierei foarte sumare în care ereziile sînt tratate în lucrarea de față.).
Ei bine, până în vremurile lui Iraclie au fost vădit închinători la idoli, dar între timp a apărut la ei un proroc mincinos pe num e Mámed, care, după ce a dat peste Vechiul și
Noul Testament și a vorbit cu un călugăr – chipurile – arian,
a alcătuit un eres al său – și băgându-se sub pielea poporului prin părută cucernicie, a dat sfoară în țară că s-a pogorât asupra lui carte din cer, și după ce a scris în cartea sa niște alcătuiri caraghioase, așa le-a predat închinarea.
Zice că Dumnezeul tuturor este unul singur, nici născut,
nici născător68(V. sura 112 (Al-Ikhlā, „a Sincerității“), 1-3.). Zice că Hristos este cuvântul lui Dumnezeu și duhul Lui69(V. sura 4 (An-Nisa’, „a Femeilor“), 171.), zidit70(V. sura 3 (Al ‘Imran, „a Familiei lui Imran“), 59.) însă și rob71(V. sura 4 (An-Nisa’, „a Femeilor“), 172.), și că din Maria72(V. sura 4 (An-Nisa’, „a Femeilor“), 171; 19 (Maryam, „a Măriei“), 34; 43
(Az-Zukhruf, „a Podoabelor din aur“), 57.), sora lui Moisí și Aaron73(Aici avem de-a face cu o confuzie datorată faptului că în tradiția coranică Imran este atât numele tatălui Fecioarei Maria, cât și cel al tatălui lui Moisí. În plus, în sura 19 (Maryam, „a Măriei“), versetul 28, Maria este numită „soră a lui Aaron“ (teologii islamici interpretează, evident, această denumire în sensul de „soră de credință a lui Aaron“, „soră în duh a lui Aaron“).), s-a născut fără de sămânță74(V. sura 19 (Maryam, „a Măriei“), 16-22.), deoarece „cuvântul și duhul lui Dumnezeu“, zice, „a intrat în Maria și a născut pe Iisus, care a fost proroc și rob al lui Dumnezeu“75(5V. sura 4 (An-Nisa’, „a Femeilor“), 171.). Mai zice că iudeii, săvârșind călcare de lege, au vrut
să-L răstignească și, punând mâna pe El, au răstignit numai umbra Lui, dar Hristos însuși nu a fost răstignit, nici nu a murit, fiindcă Dumnezeu L-a luat pe El la Sine în cer, fiindcă îl iubea. Zice și că după ce S-a înălțat Hristos la ceruri L-a întrebat Dumnezeu, zicând: „O, Iisuse, ai zis tu: «Sînt Fiul lui Dumnezeu și Dum nezeu?»“, la care Iisus a răspuns: «Fie-Ți milă de mine, Doamne; Tu știi că nu am zis [așa ceva], nici nu mă simt înjosit a fi rob al Tău, însă oamenii cei călcători de lege au scris că am zis cuvântul acesta, și au mințit împotriva mea, și sînt rătăciți». Și I-a răspuns Lui Dumnezeu“, zice: „«Știu că tu n-ai zis cuvântul acesta»“.
Și multe altele lucruri de râs îndrugând în acea scriere, se sumețește că ea s-a pogorât asupra lui – iar când noi zicem: „Și cine dă mărturie că Dumnezeu i-a dat lui scrierea [aceasta], sau care dintre proroci a prezis că se va scula ase-
menea proroc?“, și punându-i noi în încurcătură prin aceea că atunci când Moisí a primit Legea arătându-Se Dumnezeu pe muntele Sinai în văzul a tot poporul, în nor, și foc, și
vifor, și că toți prorocii, de la Moisí încolo, au prezis Venirea lui Hristos și că Dumnezeu este Hristos, și că va veni Fiul lui Dumnezeu întrupat, și că va muri răstignit, și că va
învia, și că va judeca viii și morții, și zicându-le noi: „De ce „prorocul“ vostru nu a venit așa, [adică] având pe alții martori cu privire la el, și de ce Dumnezeu nu în fața voastră,
ca să aveți încredințare, i-a dat lui scriptura de care vorbiți voi, așa cum i-a dat Legea lui Moisí – sub privirile a tot poporul, fumegând muntele?“, ei răspund că Dumnezeu câte voiește, face. „Asta știm și noi“, zicem, „dar întrebăm cum a venit scriptura [voastră] la prorocul vostru“ – și ei răspund că scriptura a venit asupra lui atunci când dormea, la care noi le spunem în derâdere: „Întrucât dormind a primit scriptura și n-a simțit lucrarea, s-a împlinit asupra lui vorba din popor76“(Nu este clar despre ce proverb este vorba aici.). Și întrebându-i noi iarăși: „Cum de atunci când v-a poruncit în scriptura voastră să nu faceți, nici să nu primiți ceva fără martori, voi nu i-ați cerut: «Mai întâi arată-ne tu cu martori că ești proroc, și că de la Dumnezeu ai ieșit, și care Scriptură dă mărturie despre tine», tac rușinați – și atunci le spunem cu bun temei: „Fără martori nu
puteți să vă luați femeie, nici să cumpărați, nici să dobândiți
bunuri; nu îngăduiți să aibă cineva fără martori asin ori [alt]
dobitoc, ci și femei, și bunuri, și asini, și celelalte le aveți numai cu martori, ci doar credința și scriptura le aveți fără martori? Fiindcă cel care v-a predat-o vouă n-are întărire77(În sensul de confirmare.) de nicăieri, nici nu e cunoscut cineva care să fi dat dinainte mărturie despre ea, ba, pe deasupra, a primit-o în somn“.
Ei ne numesc „întovărășitori“78(De aici se vede clar că în islamul timpuriu, al cărui contemporan a
fost sfântul Ioan, termenul de mushrikūn („asociatori/întovărășitori“ – persoane care din punct de vedere coranic sînt vinovate de shirk, altfel spus de politeism) era aplicat și creștinilor, deși mulți teologi musulmani mai noi au încercat să nege acest fapt.), fiindcă, după spusele lor, zicând că Hristos este Fiul lui Dumnezeu și Dumnezeu noi introducem un tovarăș al lui Dumnezeu79(V. sura 4 (An-Nisa’, „a Femeilor“), 171-172.) – la care spunem: „Lucrul acesta ni l-au predat prorocii și Scriptura, iar voi, după cum spuneți sus și tare, pe proroci îi primiți. Așadar, dacă rău facem spunând că Hristos este Fiul lui Dumnezeu, [să știți că] aceia ne-au învățat și ne-au predat
[asta]“. Și unii dintre ei zic că noi am adăugat unele ca acestea tâlcuindu-i pe proroci în chip alegoric, pe când alții zic
că evreii, din ură față de noi, ne-au rătăcit scriind în numele
prorocilor, ca să pierim – și iarăși le grăim: „De vreme ce ziceți că Hristos este cuvântul și duhul lui Dumnezeu, cum se face că ne ocărâți ca pe niște „întovărășitori“? Că doar cuvântul și duhul sînt nedespărțite de cel în care ele ființează în chip firesc. Așadar, dacă El este în Dumnezeu ca cuvânt al Lui, este vădit că este și Dumnezeu, iar dacă este în afara lui Dumnezeu, atunci fără de cuvânt este Dumnezeu, după părerea voastră, și fără duh. Prin urmare, ferindu-vă să-L „întovărășiți“ pe Dumnezeu, L-ați ciuntit, că mai bine era să ziceți că are tovarăș decât să Îl ciuntiți și să-L înfățișați ca pe o piatră, sau un lemn, sau ceva dintre cele neînsuflețite. Așa încât voi în chip mincinos ne spuneți „întovărășitori“, iar noi vă num im „ciuntitori“ ai lui Dumnezeu.
Ne mai clevetesc că sîntem idolatri, fiindcă ne închinăm la Cruce, de care ei se și îngrețoșează – și le zicem: „Cum, dar, vă frecați de piatră în Havathá80(Celebra Ka’ba din Mekka.) voastră și vă place să
sărutați piatra?“. Și unii dintre ei spun că pe aceea s-a împreunat Avraam cu Agar, iar alții că de ea și-a legat cămila când urma să îl jertfească pe Isaac – și noi le răspundem: „De vreme ce Scriptura spune că muntele era împădurit și avea copaci, din care tăind Avraam a pus asupra lui Isaac ca să
aducă ardere de tot, și că el a lăsat asinii cu slugile81(V. Facere 22, 3,5-6.), de unde ați scos asemenea aiureli? Că acolo nu-i pădure, și nici nu trec asini. Se rușinează, și zic că totuși e piatra lui Avraam.
Atunci noi spunem: „Să zicem că e a lui Avraam, cum aiurați voi; așadar, sărutând-o pentru singura pricină că Avraam s-a împreunat pe ea cu femeie sau că și-a legat de ea cămila, nu vă rușinați, dar pe noi ne trageți la socoteală că ne închinăm Crucii lui Hristos, prin care s-au destrămat vârtutea dracilor
și rătăcirea diavolului“. Iar această piatră de care vorbesc ei este un cap al Afroditei, la care se închinau, pe care o mai numeau și Havar82(V. supra, nota 66.), pe care cei ce iau seama bine pot vedea
până în ziua de astăzi urmă de cioplitură83(Este vorba de celebra „Piatră Neagră“ (al-ajar al-Aswad), care era, indubitabil, obiect de venerație încă din perioada preislamică.).
Acest Mámed, alcătuind, după cum am spus, multe aiureli, a pus numire fiecăreia dintre acestea, cum ar fi cartea „Femeii“, în care legiuiește învederat să ia omul patru neveste și țiitoare, de va putea, chiar mii, dintre cele pe care le ține supuse mâna lui84(În Islam, concubinele erau sclave. Odată cu abolirea sclaviei în țările musulmane, instituția concubinajului (as-sirr) a dispărut.), pe lângă cele patru neveste85(V. sura 4 (An-Nisa’, „a Femeilor“), 3.). A legiuit și ca dacă va voi cineva să-și lase nevasta, este îndestulă pricină ca s-o lase și să ia alta. Māmed a avut un împreună-ostenitor pe nume Zeíd. Acesta avea nevastă frumoasă, care i-a picat cu tronc lui Māmed – și odată, când ședeau ei [împreună], zice Māmed: „Măi cutare, Dumnezeu mi-a poruncit s-o iau pe nevasta ta“. Acela a răspuns: „Apostol ești; fă cum ți-a zis Dumnezeu: ia-o pe nevasta mea“. Mai bine zis – ca să o luăm de la început – [Māmed] a zis către
dânsul: „Dumnezeu mi-a poruncit s-o lași pe nevasta ta“, iar acela a lăsat-o. După câteva zile i-a zis: „Dumnezeu a poruncit și s-o iau eu“. Pe urmă, după ce a luat-o și a preacurvit-o, a pus următoarea lege: cine vrea, poate să-și lase
femeia, iar dacă după ce o lasă se va întoarce la dânsa, [mai
întâi] să se însoare cu ea altul, că nu e voie să o ia dacă nu
va fi [mai întâi] luată în căsătorie de altul; iar dacă cineva își
lasă nevasta, să o ia, dacă voiește, un frate de-al lui86(V. sura 2 (Al-Baqara, „a Vacii“), 226-232.). În aceeași carte poruncește următoarele: „Lucrează pământul pe care ți l-a dat ție Dumnezeu, și împodobește-l, și fă cutare lucru, și fă așa și pe dincolo“(ca să nu spun toate lucrurile de rușine pe care le spune el)87(Sursa este, probabil, sura 2, 223. În versiunea receptă a Coranului nu există însă vreo descriere a unor „lucruri de rușine“ ca cele la care face aluzie sfântul Ioan.).
Și iarăși, cartea „Cămilei lui Dumnezeu“88(În forma actualmente receptă, Coranul nu cuprinde o sură dedicată așa-zisei „cămile a lui Salih“, dar în el se face aluzie la această poveste în mai multe sure: 7 (Al-A‘raf, „a Înălțimilor“), 73-79; 17 (Al-Isra’, „a Călătoriei de noapte), 59; 26 (Ash-Shu’ara’, „a Poeților“), 141-158; 54 (Al-Qamar, „a Lunii“), 23-31.), despre care
zice că a fost o cămilă de la Dumnezeu și că aceasta bea tot râul și nu putea să treacă printre doi munți, fiindcă nu încăpea. Și era popor în locul acela, zice, și o zi beau ei apa, o zi bea cămila, iar bând apa îi hrănea cu laptele pe care îl dădea
în locul apei. Ei bine, s-au sculat bărbații aceia, zice, răi fiind, și au omorât cămila. Ea avea însă o odraslă, o cămilă mică, care, zice, atunci când mama ei a fost omorâtă, a strigat către Dumnezeu, și Dumnezeu a luat-o la El. La care noi le zicem: „De unde era cămila aceea?“ – și ei zic că de la Dumnezeu.
Și zicem: „S-a împreunat cu aceasta altă cămilă?“ – și ei zic:
„Nu“. „Și atunci“, zicem noi, „de unde a născut? Că vedem cămila voastră fără tată, și fără mamă, și fără spiță de neam, și că născătoarea ei a pățit-o, dar cine a împerecheat-o nu se arată, și cămila cea mică a fost… luată. Așadar, „prorocul“ vostru, căruia ziceți că i-a grăit Dumnezeu, de ce nu a aflat despre cămilă unde paște și cine capătă lapte mulgându-o?
Sau nu cumva și aceasta, la fel ca mama ei, a dat de bucluc și a fost omorâtă, sau a intrat ca înainte-mergătoare a voastră în rai, ca să aveți de la ea râul de lapte despre
care aiurați? Deoarece ziceți că trei râuri vă curg în rai: de apă, de vin și de lapte. Dacă înainte-mergătoarea voastră, cămila, e în afara raiului, este vădit că s-a uscat de foame și de sete sau că alții au parte de laptele ei, și în deșert se sumețește prorocul vostru că a vorbit cu Dumnezeu, fiindcă
Acesta nu i-a descoperit nici măcar taina cămilei; iar dacă este în rai, iarăși bea apă, și [atunci] vă uscați de secetă în mijlocul desfătării raiului; dacă în lipsa apei – că a băut-o cămila pe toată – veți pofti vin din râul care trece pe acolo, bând vin neamestecat veți fi pârjoliți, și o veți lua razna din
pricina beției, iar după ce vă veți trezi, amețiți și mahmuri din pricina vinului, veți uita de plăcerile raiului. Cum, dar, nu s-a gândit prorocul vostru că o să vi se întâmple așa
ceva în raiul desfătării și nici nu s-a îngrijit [să afle] unde petrece acum [cămila]? Însă nici voi nu l-ați întrebat când v-a povestit nălucirile lui despre cele trei râuri. Noi însă vă vestim limpede că minunata voastră cămilă a mers înaintea voastră între suflete de măgari, unde și voi o să petreceți ca niște dobitoace – iar acolo este întunericul cel mai dinafară
și pedeapsa fără sfârșit, foc care vuiește, vierme neadormit
și draci de tartar.
Iarăși zice Māmed: cartea „Mesei“ spune că Hristos a cerut de la Dumnezeu masă, și s-a dat Lui, fiindcă Dumnezeu, zice [Māmed], i-a spus: „Ți-am dat Ție și alor Tăi masă
nestricăcioasă“89(V. sura 5 (Al-Ma’ida, „a Mesei“), 114.).
Iarăși, are o carte „a Juncii“90(Este vorba de sura 2.) și alte spuse vrednice de râs, care socot că trebuie lăsate deoparte, din pricina mulțimii lor. Legiuind ca aceștia91(Adepții religiei sale.) să se taie împrejur cu femei cu tot92(Cu privire la circumcizie în Coran nu se menționează nimic explicit, însă
în tradiția islamică circumcizia masculină este un lucru general acceptat, iar cea feminină este admisă și chiar recomandată. De exemplu, dintre cele patru școli tradiționale de jurisprudență islamică shafiiții consideră obligatorie circumcizia femeilor, hanbaliții și malikiții o recomandă, iar hanafiții o consideră permisă, dar nu și virtuoasă.), și poruncind nici să sâmbăteze, nici să se boteze, le-a
lăsat predanie ca pe unele dintre cele oprite de lege[a lui Moisí] să le mănânce, iar de la altele să se înfrâneze, însă băutul vinului l-a oprit cu totul93(Cu privire la interzicerea alcoolului în Coran v., de exemplu, sura 2,
219; 5, 90.).
ayeaye20 