IANNIS CEL NEBUN
PENTRU HRISTOS, Editura EVANGHELISMOS
Bucureşti, 2012
pp.94-95
Deodată, am văzut
intrând prin cupola bisericii o rază de lumină de
culoare albastră, care s-a pogorât peste mine.
Credeam că s-a luminat de ziuă şi mă întrebam
la ce oră se termină privegherea. M-am uitat să
văd de unde vine acea lumină albastră şi atunci
L-am văzut pentru prima dată pe Domnul nostru. S-a apropiat de mine şi Şi-a pus mâna pe capul meu. M-a binecuvântat şi apoi a intrat în Sfântul Altar. De atunci toate s-au schimbat. Am
rămas în uimire multă vreme. Aş fi vrut să nu mă mai trezesc şi să văd în continuare acea lumină.
Când mi-am venit în sine, m-am dus înaintea icoanei Maicii Domnului, ca să-i mulţumesc pentru că mi-a curăţit inima şi m-a învrednicit să-L văd pe Domnul. Preadulcea Maică mi-a zâmbit. Dimineaţa a venit în biserică paraclisierul. Îndată ce l-am văzut, m-am speriat. Pe grumazul său stătea un demon înfricoşător, care
îl trăgea de cap ca şi cum ar fi vrut să i-l despartă de trup. De îndată ce m-a văzut şi s-a
apropiat de mine, a căzut la pământ, iar demonul a început să urle. L-am ridicat, l-am însemnat cu semnul Sfintei Cruci şi l-am uns cu
untdelemn de la candela lui Hristos. În acel ceas a intrat şi preotul. Demonul a început să strige: „Alungă-l, părinte, pe nebunul ăsta! Mă loveşte şi mă arde“. Sărmanul preot nu înţelegea ce se
întâmplă şi m-a luat drept hoţ. A apucat un lemn şi a început să mă lovească. Eu nu m-am
împotrivit. Doar îl binecuvântam şi cântam. Asta
a fost. Pe de o parte demonul pe care îl adusese paraclisierul, iar pe de altă parte preotul cu bătaia. S-a adunat lume. Mie însă nu-mi mai păsa de nimic. Din acea zi am început să văd în
chip diferit feţele oamenilor şi singurul lucru pe care voiam să-l fac era să-i însemnez cu semnul
Sfintei Cruci şi să mă rog pentru ei.
ayeaye20 