Sfantul Theodor nu a fost schismatic si rusii nu au cazut in schisma rupand comuniunea cu Bartolomeu

Dreapta Credință în scrierile Sfinților Părinți, vol. I, edit. Sophia, București 2006

pag. 158

Căci a te împărtăși de la un eretic sau de la unul învinuit pe față pentru viețuirea sa, ne înstrăinează de Dumnezeu și ne face familiari diavolului.2

subnota 2 Deci e importantă, în egală măsură, și viețuirea preotului, și credințalui dogmatică, și nici unul din aceste lucruri nu este indiferent.

==========

pag. 68

Sinod Apostolic (anul 33 sau 34)

CANONUL 31 (Osândirea schismaticilor)

Dacă vreun prezbiter, defăimând pe Episcopul său, va face adunare osebită, şi
alt jerfelnic ar înfiinţa, nici o vină ştiind asupra Episcopului întru buna credinţă şi întru dreptate, caterisească-se, ca un iubitor de începătorie, aşijderea încă şi ceilalţi clerici, câţi se vor uni cu dânsul, că sunt tirani și uzurpatori. Iar cei
lumeşti să se afurisească. Acestea însă facă-se după una, şi a doua, şi a treia rugăminte a Episcopului. [Sobor 4, 18; Sobor 6, 31, 34; Sobor 1 şi 2: 13, 14, 15; Gangra 6; Antiohia 5; Cartagina 10, 11, 62]

TÂLCUIRE

Rânduiala ţine şi pe cele Cereşti, şi pe cele pământeşti, după Teologul Grigorie. Deci se cuvine buna rânduială, pretutindeni a se păzi ca una ce ţine şi păzeşte pe toate, iar mai ales între cei Bisericeşti, care sunt datori a cunoaşte
fiecare măsurile sale, şi hotărârile rânduielii sale a nu le trece. Ci prezbiterii, şi
diaconii, şi clericii toţi să se supună Episcopului lor, iar Episcopii Mitropolitului
lor, iar Mitropoliţii, patriarhului lor. Pentru aceasta şi Apostolescul Canonul acesta
rânduieşte aşa: Oricare prezbiter ar defăima pe Episcopul său, şi fără să cunoascăgreşeşte el arătat sau întru buna credinţă, sau întru dreptate adică, fără să-l cunoască pe el că arătat este sau eretic, sau nedrept, ar aduna îndeosebi pe creştini,
şi zidind altă biserică63, ar Liturghisi într-însa osebit, fără de voia şi socoteala
Episcopului său64, unul ca acesta ca un iubitor de începătorie să se caterisească. Fiindcă, ca un tiran cu silă şi tiraniceşte, caută să răşluiască cuvenita stăpânire a Episcopului său; ci şi clericii ceilalţi câţi se vor uni cu dânsul la o nesupunere ca aceasta, să se caterisească şi ei întocmai, iar cei lumeşti, să se afurisească. Acestea
însă să se facă, după ce Episcopul va îndemna cu dulceaţă şi cu blândeţe de trei ori pe cei ce s-au despărţit de el, să se lase de o pornire ca aceasta, şi ei vor stărui în
pizma lor. Iar câţi se despart de Episcopul lor mai-nainte de Sinodiceasca cercetare,
pentru că el propovăduieşte în auzul tuturor vreo rea socoteală şi eres, unii ca
aceia, nu numai că certărilor celor mai de sus nu se supun, ci şi cuviincioasei cinstei celor drept slăvitori se învrednicesc, după Canonul 15 al celui 1 şi 2 Sobor.

  • zice clar: nici o vina stiind…intru dreptate;
  • si in talcuire: ca fara sa cunoasca ca greseste el aratat…intru dreptate adica, fara sa-l cunoasca pe el că arătat estenedrept

pag. 434

Sinod Laodichia (anul 364)

CANONUL 33

Nu se cuvine cu ereticii, sau cu schismaticii a se ruga împreună.

TÂLCUIRE

Rânduieşte Canonul acesta să nu ne rugăm împreună nici cu ereticii, adică cu cei ce greşesc în credinţă, nici cu schismaticii, adică cei ce după credinţă sunt ortodocşi, dar de soborniceasca Biserică despărţiţi pentru oarecare predanii şi obişnuiri care se pot vindeca, după Canonul 1 al Marelui Vasilie. Vezi şi pe cel 45 Apostolesc.

  • Dar unii ingraditi spun ca e schisma a nu avea comuniune cu schismatic, canonul interzice si simpla rugaciune si oare comuniunea(impartasirea din acelasi potir) o permite? Nu!
  • aceeasi prostie se sustine si in Strajerii Ortodoxiei ca Sf. Theodor a facut schisma

=======

Despartirea Sfantului Theodor de adulterini e canonica, ptr. ca

  • adulterul incalca porunca despre desfranare, deci se modifica Evanghelia(sa nu se schimbe o cirta sau o iota), a modifica Evanghelia e erezie, dar nici celelalte porunci nu se mai tin cu privire la Dumnezeu
  • Rusii odata ce au sesizat(stiu) ca, cu ajutorul lui Barolomeu urmeaza sa apara o autocefalie schismatica au tot dreptul sa intrerupa comuniunea, deci rusii:
  1. stiu vina (schisma prin auocefalie)
  2. il cunosc ca e aratat nedrept (Bartolomeu prin ce face)