Canonul 7 Sinodul II Ecumenic, care ARATA CA ARIANUL CIPRIAN STAICU fals ingradit si cu TOTI cei ce il urmeaza in erezia ariana trebuie REMIRUNSI

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-182/

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-183/

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-184/

Pidalion 1844, pag. 187

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-186/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 187

acestuia Sfântul Chiril al Alexandriei acestea le-a propovăduit în acest Sinod: „Nu om îndumnezeit propovăduim, ci Dumnezeu întrupat mărturisim, pe Roaba Sa o a făcut Maică, Cel după Fiinţă fără de Maică, şi după Iconomie pe pământ fără de Tată”. Iar în epistolia cea către Nestorie, pe care osebita sa hotărâre o a făcut acest al 3-lea Sinod (precum zice Dositei şi precum se arată din Practicalele Sinodului al 4-lea, faţa 16, a tomului 6 al Sinodicalelor) al cărei început este aşa: „Bârfesc precum am aflat”, acestea le zice acestaşi Chiril: „A se întrupa, şi a se face om, însemnează pe Cuvântul cel din Dum-nezeu, că nu firea Cuvântului prefăcându-se s-a făcut carne, dar nici că întru tot omul s-a schimbat, în cel din suflet şi din trup. Ci aceea mai vârtos, că carne însufleţită cu suflet
cuvântător unindu-şi Cuvântul Lui-Şi după Ipostas, cu negrăit şi neînţeles chip S-a făcut Om, şi a stătu Fiu Omului. Nu numai după voie, sau după bunavoinţă, dar nici numai ca în adăogirea feţei, şi că, osebite sunt firile cele ce ţin către adevărata unire, că unul este dintru amândouă Hristos şi Fiu. Nu ca cum s-ar fi stricat osebirea firilor pentru unire, ci mai vârtos ne-a făcut nouă pe Unul Domnul, şi Hristos, şi Fiu, prin negrăita, şi nepriceputa lucrare către unirea, a Dumnezeirii şi a omenirii… Şi iarăşi: „Dacă după unirea cea după Ipostas, sau ca de un neajuns, sau ca de un neîncuviinţat ne-am lepăda, cădem întru a zice doi fii… Şi iarăşi, aceasta soleşte pretutindeni cuvântul scumpătăţitei credinţe. Aşa vom afla pe Sfinţii Părinţi că au cugetat. Aşa au cutezat pe Sfânta Fecioară a o zice de Dumnezeu Născătoare, „nu că doar firea Cuvântului, adică Dumnezeirea Lui a luat înce-put de a fi din Sfânta Fecioară. Ci că Născându-Se dintr-însa Sfântul Trup, şi însufleţindu-se loghiceşte, cu care şi unindu-se Cuvântul după Ipostas, se zice că S-a născut după Carne”(Aceasta stă şi în tomul 1 al Sinodicalelor, foaia 436.). Şi Proclu Episcopul Chizicului cel de atunci, în Biserica cea mare şezând Eresiarhul Nestorie, aşa a serbat: „Împreună ne-au chemat pe noi aici Sfânta, şi de Dumnezeu Născătoarea Fecioara Maria, neîntinata Vistierie a Fecioriei, raiul cel cuvântător al lui Adam celui al doilea, cămara unirii amânduror firilor, prăznuirea mântuitoarei împăcări, şi celelalte.” Iar după ce au rânduit ____

risea, şi Amon Episcopul Andrianopolei, precum şi Alexandru al Alexandriei, scriind către Alexandru al Constantinopolului (cel de pe vremea 1 Sinod adică) de Dumnezeu Născătoare o au zis pe PreaSfânta Fecioara. Şi marele Vasilie în cuvântul cel la Naşterea Mântuitorului zice, pentru că nu primeşte auzul iubitorilor de Hristos, că Născătoarea de Dumnezeu nu a încetat cândva a fi Fecioară, socotesc că sunt îndestule mărturiile aceluia; şi Grigorie Teologul în 1 (întâia) epistolie către Clidonie zice: Oricine pe Maria nu o socoteşte de Dumnezeu Născă-toare, fără Dumnezeu este. Şi în cuvântul cel 1 (întâi) pentru Fiul, către Elini întinzându-se, zice că: unde ai cunoscut întru cele ale tale Fecioară de Dumnezeu Născătoare? (Socrat cartea 7, cap. 32). Pentru aceasta împărăteasa cea preacinstitoare de Dumnezeu, Naşterea de Dumne-zeu Născătoarei (adică Vifleemul) cu monumente minunate o a împodobit. Şi alţii mulţi.

Pidalion 1844, pag. 186

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-185/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 186

zeu, şi altul Fiul Fecioarei. Pentru aceasta şi pe Sfânta Fecioara şi cea după trup Maică a Lui, nu voia a o numi de Dumnezeu Născătoare. Deci Sfântul Sinodul acesta, pentru acestea pe acesta anatematisindu-l165, osebit hotar de credinţă166 a făcut, întru care pe Hristos L-a Dogmatisit Unul după Ipostas (Faţă) desăvâşit Dumnezeu pe acestaşi, şi Om desărvârşit pe acestaşi, nu altul, şi altul, ci un Fiu, pe acestaşi, de sus adică din Tatăl fără Maică, iar jos din Maică fără Tată, iar pe pururea Fecioara Maica Lui, chiar, şi cu adevărat de Dumnezeu Născătoare a se numi au predanisit, ca una ce chiar şi cu adevărat pe Dumnezeu Cuvântul cu Trup L-a Născut167, căci când exarhul Sinodului

_______

165 După ce s-au anatematisit răucinstitorul Nestorie de Sinodul acesta, ne liniştindu-se, ci iarăşi propovăduind eresul său, mai întâi după Teofan s-a izgonit în Tas. Apoi în oraşul Arabiei cu împreună lucrarea lui Ioan al Antiohiei. Iar acolo aflându-se urâtul de Dumnezeu, l-a ajuns mânia lui Dumnezeu. Că după Evagrie i-a putrezit limba, şi după Chedrinul şi Nichifor (cartea 14 a Istoriei sale) şi tot trupul. Iar în Tivaida de sus înfricoşată şi dureroasă moarte a luat, precum povesteşte Sfântul Ghermano, Patriarhul Constantinopolului, unde scrie pentru Sfintele Sinoade. Că în timpul lui Marchian împăratul, prin ajutorul oarecărora prieteni ai lui, s-a învrednicit a lua scrisori Nestorie prin care se chema de la izgonire. Deci luându-le aceste scrisori, şi întrând în ieşitoare, până a nu şedea zicea, precum au auzit oare-care stând dinafară, „Te-am arătat pe tine Marie, că om ai Născut.” Şi o minune! Îndată cu hula aceasta, Îngerul Domnului l-a lovit, şi s-au vărsat toate măruntaiele lui, în vasul necurăţiei sale, şi şi-a dat sufletul. Întârziind dar el a ieşi, fiindcă împărătescul boier ce fusese trimis cu scrisorile se grăbea, slugile lui au bătut în uşă. Iar el nerăspunzând, au scos uşa, şi întrând slu-gile împreună cu boierul, l-au aflat mort pe vasul său, întru care erau toate măruntaiele lui vărsate. Atunci cei ce auziseră hula, au spus boierului, şi toţi au cunoscut că pentru singură aceasta a luat acel fel de moarte, întocmai cu al lui Arie. Pentru aceasta a zis Isaia „Vai de bărbatul acesta, nu vor plânge pentru el”. Şi celelalte. 166 Zic unii că devreme ce s-au rânduit de Sinodul acesta a se numi Născătoare de Dumnezeu PreaSfânta Fecioară, precum şi cu adevărat este, a voit Sfântul Chiril a o scrie aceasta şi în sim-bolul Sinoadelor cel 1 şi 2 ecumenice, dar pentru evlavia simbolului s-a lăsat. Şi făcând numai osebită hotărâre Părinţii, întru aceea au dogmatisit-o aceasta, că pentru unirea lui Dumnezeu Cuvântul cea după Ipostas, adică Ipostasul cel unul al lui Hristos, ca pe o arătată dovadă de simbol, nu au voit a o adăuga într-însul. Că mărturisind Părinţii în simbol pe Fiul lui Dumne-zeu, că S-a Născut din Tatăl, şi S-a pogorât şi Om S-a făcut, arătat este că pe unul şi acestaşi Hristos, după Ipostas Îl mărturisesc, că Dumnezeu este, şi Om acestaşi. 167 Precum însemnează că zicerea Deofiinţă era obişnuită Părinţilor şi mai-nainte de 1 (întâiul) Sinod. Ci el (întâiul Sinod) o a întărit aceasta, şi în toată lumea o a predat-o. Aşa şi pe Sfânta Fecioara Maria, de Dumnezeu Născătoare o au numit şi alţi Părinţi, mai-nainte de acest al 3-lea Sinod. Ci Sinodul acesta, pe această preadulce numire a Fecioarei întărindu-o, ca pe o hotă-râre dogmatică, în toată lumea o au predat. „Că cel mai întâi Origen a numit de Dumnezeu Născătoare pe Fecioara, tâlcuind stih 33, cap. 22 al legii a 2-a, dar şi Socrat (cartea 7 a Istoriei sale, cap. 32) zice că acestaşi Origen, tâlcuind epistolia lui Pavel cea către romani, pe larg a scris, în ce chip Născătoarea de Dumnezeu se zice Fecioară. Iar Chiril al Alexandriei scriind către Nestorie zice, că şi marele Atanasie Născătoare de Dumnezeu pe ea o numea, şi o mărtu-

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-187/

Pidalion 1844, pag. 185

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-184/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 185

PROLEGOMENA
DESPRE SFÂNTUL ŞI ECUMENICUL AL TREILEA SINOD

Sfântul şi Ecumenicul (a toată lumea) al treilea Sinod (Sobor), s-a adunat în
Efesul cel din Asia în Biserica cea mare a cetăţii, care se numeşte Maria de Dumnezeu Născătoarea164 în timpul împărăţiei lui Teodosie celui mic, în anul de la Hristos 431. Fiind la mulţime de peste 200 de Părinţi. Iar povăţuitor întru el era vestitul între Părinţi Chiril al Alexandriei, care plinea mai-nainte şi locul lui Celestin al Romei, mai sus şezând în locul aceluia, în urmă însă s-a trimis de la apus locţiitori al patriarhului Romei, Arcadie şi Proect Episcopii, şi Filip Presbiterul. Iuvenelie al Ierusalimului, şi Memnon al Efesului. S-au adunat însă împotriva lui Nestorie, care se trăgea din Germanichia cetatea cea în Antiohia, după Teodorit, şi prin dumnezeiasca depărtare s-a fost suit în scaunul Constantinopolului. Căci, sorbind ticălosul din apele cele tulburi şi ereticeşti ale lui Diodor şi Teodor al Mopsuestiei, s-a făcut rău cugetător despre Taina Întrupeştei Iconomii. Că pe unul Hristos, în două feţe şi Ipostasuri îl împărţea, Om gol închipuind deosebit Ipostas, fără de cuvântul ce l-a pri-mit, şi Dumnezeu fără partea cea goală de adăugirea omenirii. Precum am zice – pe Unul Fiu, în doi fii îl împărţea, şi altul zicea că este Fiul lui Dumne-

_____

164 Aceasta o zice epistolia lui Chiril către clerul Alexandrenilor şi praxis 1 a acestui Sinod.

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-186/

Pidalion 1844, pag. 184

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-183/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 184

cum se botează dreptslăvitorii, pentru aceasta nici se socotesc botezaţi), şi în ziua dintâi îi facem pe ei creştini, adică îi facem să primească toate dogmele creştinilor, afară din pridvorul Bisericii, puindu-şi preotul mâna peste ei, după Canonul 39 al localnicului Sinod din Iliviria, care este Ţară a Ispaniei160. Iar a doua zi îi facem catehumeni, adică îi numărăm în rânduiala catehumeni-lor. Iar a treia zi le citim obişnuitele lepădări (de satana) însuflând de trei ori în faţă şi în urechile lor, şi aşa îi catehisim pe ei (adică îi învăţăm) în parte cele ale credinţei, şi îi facem să rămână în Biserică mult timp161 şi să asculte Dumnezeieştile Scripturi, şi atuncea îi botezăm pe ei162.

SIMFONIE
„După Canonul acesta, neschimbat voieşte a se iconomisi navatienii, şi patrusprezecerii întorcându-se către Ortodoxie, şi Canonul 7 al Sinodului din Laodikia, cu anatematisirea eresului adică, şi cu pecetea Sfântului Mir. Iar frighii întorcându-se, porunceşte Canonul 1 al aceluiaşi Sinod să se boteze. Dar şi Canonul 45 al Sinodului 6 nu este alta, decât o repetuire (poftorire163) a Canonului acestuia. Adăugând că maniheii, valentinianii, şi marchioniştii se cade a se boteza întorcându-se la dreaptaslăvire. Iar evtihienii, şi dioscoriţii, şi sevirianii să se primească prin anatematisirea eresurilor lor, ca şi navatianii adică, şi ceilalţi. Iar Canonul 19 al Sinodului 1 voieşte ca negreşit să se boteze pavlianiştii precum şi Canonul 95 al Sinodului 6 aceasta mărturiseşte. Iar cel 43 al marelui Vasilie zice să se boteze întorcându-se engratiţii (înfrânaţii), şi sacoforii (purtătorii de sac), şi apotactiţii (lepădaţii). (Pentru care vezi Canonul 95 al Sinodului 6.) Iar cel al 5-lea al acestuiaşi zice, să primim pe ereticii cei ce la sfârşitul vieţii se pocăiesc nu însă judecată, ci cu cercare, citeşte şi pe 46 şi 47 Apostolesc.

_____

160 Că aşa şi Canonul 8 al Sinodului întâi, prin punerea mâinilor a primit pe Navatiani, iar Sino-dul acesta în Iliviria s-a adunat, puţin mai-nainte de Sinodul 1. Dar şi toţi ereticii şi schismaticii, întorcându-se la
soborniceasca Biserică, prin hirotesie (punerea mâinilor) se cade a se primi.
161 Cât timp însă se cere pentru catehisire vezi subînsemnarea Canonului al doilea al Sinodului întâi.
162 Canonul acesta, fără apărare, şi după toată nevoia botează şi pe latini, ca pe unii ce nu se botează nici întru o afundare. Că dacă pe cei ce întru afundare, cu cât mai vârtos pe cei nici întru una botezaţi? S-a zis pentru aceştia îndestul şi cu dovedire, în tâlcuirea Apostolescului Canon 46.
163 A poftori – a reaminti, a repeta; (conf. D.A.R., ed. Saeculum, Buc. 2000. n.ed.)

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-185/

Pidalion 1844, pag. 183

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-182/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 183

apolinarişti, îi primim, după ce vor da libele, adică mărturisire în scris, în care să anatematisească şi pe al lor eres, încă şi pe tot alt eres care nu cugetă, pre-cum cugetă Sfânta, Soborniceasca şi Apostoleasca Biserica lui Dumnezeu, (precum şi Sinodul întâi cel ecumenic o au cerut aceasta în scris de la navatieni, cu deosebire în Canonul 8) ale cărora mai întâi pecetluim cu Sfântul Mir frun-tea, ochii, nările, gura, şi urechile la fiecare pecetluire zicând: „Pecetea Daru-lui Sfântului Duh”. Pe toţi aceştia însă aşa îi primim, nebotezându-i a doua oară, fiindcă după Zonara, întru Sfântul Botez cu nimic se deosebesc de noi, ci întocmai cu dreptslăvitorii se botează, pe Arieni însă, şi Machedonieni, arătat fiind eretici, i-a primit Canonul fără al doilea botez iconomiceşte, după întâiul cuvânt pentru multa mulţime a ereticilor celor de acest fel ce aflau întru acea vreme. Iar după al 2-lea cuvânt, şi pentru că întocmai ca noi se botezau. Pe evnomieni însă, care întru o afundare se botează, şi montanişti, care aici în Constantinopol se numesc frighi159. Şi pe saveliani, care zic că o faţă este Tatăl, şi Fiul, şi alte rele fac, şi pe toate celelalte eresuri al ereticilor, (dintre care mulţi se află aicea, şi mai ales câţi se trag din Ţara Galatilor). Pe aceştia, zic, pe toţi, ca pe Ellini îi primim. Adică ca pe unii cu totul nebotezaţi (Pentru că aceştia, ori cu totul nu s-au botezat, ori de s-au botezat, însă nu drept, şi pre-

_____

(adică stângaci) ori după stricarea vorbei în loc de aristeri – aristi (mai buni), şi mai curaţi decât toţi, fiindcă pe cei de a doua nuntă, şi pe cei ce au fost căzut în vremea goanei nu-i primeau, şi de necurăţia (faptelor n.ed.) lor se fereau. Ori, pentru că se îngreţoşau de mâna stângă, şi cu dânsa nu voiau a primi orice fel de lucru, după Valsamon. Ci vrednic de nedumerire este, pentru ce pe navatianii aceştia Sinodul 1, prin Canonul 8, i-a primit cu singură mărturisirea. Iar acest al doilea prin pecetluirea Sfântului Mir. Dezlegând nedumerirea aceasta răspundem că, chiar, şi după întâiul cuvânt această iconomie au făcut Sinodul 1 pentru pogorământ ca să nu lenevească pe navatiani despre a se întoarce către dreapta slăvire, că dreptslăvitorii îi miruiesc pe ei ca pe nişte nemiruiţi. Iar după al 2-lea cuvânt, acest al doilea Sinod i-a primit pe ei prin pecet-luirea Sfântului Mir, fiindcă după Teodorit navatianii nu se ungeau cu Sfântul Mir, care despre dânşii zice aşa: „Şi celor ce se botează de ei, nu le aduc pe Sfânta Ungere, pentru aceasta dar şi pe cei ce din eresul acesta se împreunează cu trupul Bisericii îi ungem, au poruncit prealăudaţii Părinţi, adică Părinţii acestui al 2-lea Sinod, şi cei ai Sinodului din Laodikia prin Canonul 1”.
158 Patrusprezeceni sau mercurieni, pentru că Paştile nu sunt duminică, ci ori în ce zi s-ar fi întâmplat luna de 14 zile, postind, şi priveghind.
159 Montanos a fost în veacul 2, (s-a arătat după Evsevie, cartea 5, cap. 15, a istoriei), în Misia Frighei (Pentru aceasta şi frighi de la dânsul se numeau) minciuno-prorocind de diavolul povăţuit, mângâietor pe sine-şi numindu-se, şi Apostoleştilor predanii împotrivindu-se, având însă două muieri următoare lui, Priscila şi Maximila, proorociţe pe ele le numea. Învăţa să se despartă nunţile, să se depărteze de mâncări oamenii, pentru îngreţoşare. Aceasta, şi cei de dânsul învăţaţi, Praznicul Paştilor îl răsucea. Întru o faţă pe Sfânta Treime amesteca. Şi sânge de prunc împuns de dânşii, cu făină mestecându-l, şi pâine făcând cu dânsa liturghiseau, şi cu aceea se împărtăşeau. Montaniştii aceştia, şi pepuzieni se numeau, pentru că lăudau cu covâr-şire un sat al Frighiei numit Pepuza, pe care îl numeau şi Ierusalim.

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-184/

Pidalion 1844, pag. 182

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-181/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 182

fie primit la pâră, fiindcă a ocărât
Sfinţitele Canoane, şi Bisericeasca buna rânduială o au stricat.

CANONUL 7
Pe cei ce din eretici se adaog la Ortodoxie (dreaptă slăvire), şi la partea celor ce se mântuiesc îi primim, după supus urmare, şi obicei. Pe arieni adică, şi pe machedonieni, şi pe savatieni, şi pe navatieni, pe cei ce se zic pe sine-şi curaţi, şi mai buni156, şi pe cei patrusprezecelnici, adică tetradiţi (mer-curieni), şi pe apolinarişti îi primim dându-şi libele (adică mărturisirea credinţei), şi anatematisind pe tot eresul care nu cugetă precum cugetă Sfânta Soborniceasca şi Apostoleasca Biserica lui Dumnezeu. Şi pecetluin-du-i mai-nainte cu Sfântul Mir, pe frunte, pe ochi, şi pe nări, şi pe gură, şi pe urechi, şi pecetluindu-i pe ei, zicem: Pecetea Darului Sfântului Duh. Pe evnomiani care se botează întru o afundare, şi pe montanişti, cei ce aici se zice frighi, şi pe saveliani, care învaţă, că Tatăl şi Fiul este o faţă (Yopatorie), şi alte oarecare cumplite fac, şi pe celelalte eresuri toate, (fiindcă aici sunt mulţi, mai ales cei ce năvălesc din ţara galatenilor). Pe toţi cei ce din aceştia vor voi a se adăuga la Ortodoxie, ca pe elini îi primim. Şi în ziua cea dintâi îi facem creştini. Iar întru a doua catehumeni, iar întru a treia îi jurăm, cu însuflare de trei ori în faţă, şi în urechi, şi aşa îi catehisim, şi îi facem să ză-bovească în Biserică îndestul, şi să asculte Scripturile. Şi atunci îi botezăm. [Apostolesc 46, 47, 68; Sinod 1, 8, 19; Sinod 6, 95; Laodiceea 7, 8; Carta-gina: 66; Vasilie 1, 5, 47]

TÂLCUIRE
Canonul acesta orânduieşte cu ce chip se cuvine să primim pe cei ce din eresuri vin la ortodoxa credinţă, şi la partea celor ce se mântuiesc. Zicând, că pe arieni, şi machedonieni, şi navatieni, despre care am zis în Canonul întâi al Sinodului acestuia. Şi pe savatieni157 şi pe patrusprezeceri, adică tetradiţi158 şi

______

şi alta încă pentru că aceasta a cerut de nevoie, fiindcă cei ce localnic voiau să judece pe Atanasie şi pe Pavel, erau vrăjmaşi arătaţi şi evseviani, asemenea şi cei voiau să judece pe Hrisostom.
156 În epistolia, care de la Constantinopol s-a trimis, către Martirie al Antiohiei, ce cuprinde anume Canonul acesta tot, care Sinod prin acea scrisoare hotărăşte a se primi ereticii, scrie aşa: Pe cei ce se zic pe sine-şi curaţi şi mai curaţi; iar aristerus – sau stângaci, aristeri), întru altele se află aristus – mai buni. 157 Savatie, după Socrat – cartea 5, 21, din Iudei creştinându-se de către Marhchian episcopul nava-tianilor ce în Constantinopol s-a hirotonisit prezbiter. Urma însă şi după creştinism iudaiceştile obiceiuri, prăznuind cu Iudeii şi paştile, şi altele. Dar încă după obiceiul Iudeilor, serbând şi sâmbăta (sabatul – şi pentru aceasta poate aşa s-a poreclit savatie) după Valsamon. Şi cei ce i-au urmat lui, savatiani s-au numit. Care erau şi navatiani. Se numesc însă navatianii aceştia, aristeri

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-183/

Pidalion 1844, pag. 181

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-180/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 181

60 din Vasilicale, titlul 26, cap 6, s-a scris, că oricare s-ar arăta vânzător, şi mincinos în pârile ce va face la vinovăţie de pedeapsă, să ia pedeapsa aceea ce o ar fi luat pârâtul. Pentru aceasta urmând Canonul acesta politiceştii legii acesteia adaoge, că, cel ce pârăşte să nu înceapă pârile, de nu va da mai întâi în scris făgăduinţă că va primi întocmai osânda, ce o ar fi primit Episcopul fiind pârât cu dreptul, şi cu adevărul, de se va dovedi că cu nedreptate şi cu clevetire l-a pârât. Iar cel ce va defăima acestea, şi necinstind pe toţi Episcopii ocârmuirii, ar îndrăzni a apelarisi judecata sa la Împăratul154, sau la judeţuri de boieri lumeşti, sau să facă Sinod Ecumenic155, unul ca acesta cu totul să nu

_____
Patriarhi împreună” Precum s-a zis întru cel al 7-lea. Ioan şi Toma locţiitorii ai răsăritenei ocâr-muiri, la al Antiohiei adică, şi al Ierusalimului. Acestea aşa zicându-se, Sinodul ocârmuirii după 1 şi 2 însemnare niciodată se zice. Iar după cea a 4-a şi 5-a mai ales se zice. Şi din vechi, şi până acum se lucra, şi se lucrează. Iar după cea a 3-a se lucra din vechime după Canonul acesta al Sinodului, şi după 9 şi 28 al Sinodului 4, iar după Sinodul 4 a încetat de a se lucra Si-nodul cel de acest fel. Pentru aceasta şi Iustinian prin aşezământul 29 al titlului al 4-lea a cărţii întâi (la Fotie titlul 9, cap. 6) nicicum pomeneşte de acestea întru cele ce zice despre pricinile Episcopilor, şi ale clericilor. Că zice „ori singur Mitropolitul, ori cu Sinodul său va judeca pe Episcopul, sau pe clericul (adică, dacă Sinodul eparhiei va judeca)”. Patriarhul cel al cârmuirii acelea cercetează, şi întru cele judecate de el rămân, ca şi cum ar fi judecat el din început. Că nici nu se mai apelarisesc hotărârile Patriarhilor. Iar ceea ce zice aici Canonul, Sinodul ocârmuirii, exarh al ocârmuirii au numit Canonul 9 şi 28 al Sinodului al 4-lea, altul fiind decât Patriarhul, precum la tâlcuirea Canoanelor acelora vom zice. Şi pentru ca să zicem mai arătat: Sinod al ocârmuirii era Adunarea Mitropoliţilor ai unei ocârmuiri, împreună cu întâiul şi exarhul lor, care fiindcă acum nu se lucrează, Sinodul fiecărui Patriarh judecă toate Bisericeştile pricini ale Mitropoliţilor ocârmuirii celei supus lui. Fiindcă acesta mai mare s-a făcut decât Sinodul ocâr-muirii, după ce Patriarhii au luat desăvârşit stăpânire în Sinodul 4 de a hirotonisi pe Mitropoliţii lor. Adăugând însă Sinodul în Canonul acesta, să nu caute cineva Sinod ecumenic după judecata Sinodului ocârmuirii. Au dat nouă să înţelegem, după ceea ce se tace, că Sinodul ecumenic este judecătorul cel mai de pe urmă al tuturor pricinilor Bisericeşti, şi la el se suie toată apelarisirea. Despre care vezi în procuvântarea celui 1 ecumenic în a treia subînsemnare.
154 Iar deşi zice Valsamon că împăratul toate le poate, şi pentru aceasta poate a da şi dinafară judecători, ca să judece pe Episcopul şi pe fiecare cleric, poate însă după luarea aminte a Legii, a schimba judecătoria Bisericească în politicească. Zicem că, adevărat poate cele iertate şi drepte, nu însă şi cele neiertate, şi nedrepte. Fiindcă după Hrisostom (cuvânt că trei chipuri de robii a introdus păcatul) legile sunt începătoare şi stăpânitoare şi a însuşi stăpânitorilor. Că asupra sin-gur dreptului nu este pusă lege, după Apostolul; şi citeşte tâlcuirea Canonului 9 al Sinodului 4 că şi înşişi împăraţii rânduiesc, ca Bisericeştile
pricini să nu se judece de stăpânitori lumeşti. 155 Iar dacă Pavel al Constantinopolului şi Atanasie împreună cu Papa Iulie au cerut de la Con-stant, şi de la Constanţie a se face Sinodul ecumenic care s-a numit cel din Sardichia, ca să cer-ceteze cele pentru ei, şi Hrisostom, şi Inochentie, au cerut de la Arcadie şi de la Onorie a se face Sinod ecumenic, pentru ca să cerceteze cele pentru Hrisostom. Deşi Sfinţii aceştia, zic, au cerut Sinod ecumenic, nu se supun certării Canonului acestuia, una adică, pentru că papi şi Patriarhi ai lumii fiind altă judecată decât ei mai înaltă nu aveau, afară decât Sinodul ecumenic,

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-182/

Pidalion 1844, pag. 180

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-179/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 180

TÂLCUIRE
Acestea zice Canonul acesta. De vreme ce mulţi, vrând a tulbura buna rânduială a Bisericii clevetesc vrăjmăşeşte pe dreptslăvitorii Episcopi, neisprăvind alta din aceasta, fără numai să întineze numele celor preoţiţi, şi să tulbure popoarele. Pentru aceasta au socotit de cuviinţă Sinodul acesta, ca nici toţi prihănitorii Episcopilor să se primească, nici iarăşi toţi să nu se primească. Ci dacă prihănirile vor fi particulare, numai pagubă de bani purtând, adică de va prihăni cineva pe Episcopul, că l-a nedreptăţit, sau că l-a asuprit, luându-i toate lucrurile mişcătoare, sau nemişcătoare, la acestea nu trebuie a se cerceta faţa pârâtorului, nici religia lui, ci ori de ce religie ar fi el, se cuvine a se primi şi a-şi lua dreptul său. Iar de vor fi pârile învinovăţitoare care pot adică să-l pogoare din treapta sa, în ce fel este furarea celor Sfinte, Sfinţita lucrare cea afară de hotare, şi altele, la acestea se cuvine a se cerceta pârâşii, mai întâi adică a nu fi eretici, greşind din dogme, atât cei ce din vechime s-au anatematisit de Biserică, cât şi cei din nou acum de către noi. Iar al 2-lea a nu fi schismatici152. Adică despărţiţi de Biserică, pentru oarecare obiceiuri vindecătoare, după Canonul 1 al marelui Vasilie, şi împotriva Canoanelor, adică a celor drepslă-vitori, şi după Canoane fiind Epsicopii Soborniceşti, ei împreună se adună îndeosebi. Al treilea, a nu fi ori desăvârşit rupţi de la Biserică pentru oarecare greşale ale lor, ori vremelniceşte despărţiţi de clerici, sau de mireni. Dar şi acei ce atunci au apucat a se pârî de către alţii, nu sunt primiţi la pâra Episco-pului, sau altor clerici, mai-nainte de a se dezvinovăţi pe sine-şi, de vinovăţiile cele ce s-au adus asupra lor. Însă dacă cei ce pârăsc pe Episcopul întru aceste Bisericeşti, şi învinovăţitoare prihăni, vor fi slobozi de toate metehnele cele mai sus înşirate, porunceşte Sfântul Sinod, că aceştia mai întâi să înfăţişeze vinovăţiile pârâtului Episcop înainte Sinodului a tuturor Episcopilor epar-hiei aceleia. Iar dacă Sinodul eparhiei nu poate îndrepta acest fel de pricină a vinovăţiilor, atunci pârâşii să apelarisească judecata la Sinodul cel mai mare al Episcopilor ocârmuirii153; şi acolo să ia sfârşit pricina. Însă fiindcă în cartea
______

152 Pentru aceasta şi marele Atanasie, în dezvinovăţitorul răspunsul său către monarhul zice acestea: Melitiani sunt pârâşii care cu totul nu se cuvine a se crede. Că schismatici, şi vrăjmaşi ai Bisericii s-au făcut, nu acum, ci de la fericitul Petru, cel ce şi mucenic s-a făcut. Iar pentru ce eretici pe schismatici, şi osebit adunaţi, i-a numit Canonul, vezi a doua subînsemnare a întâ-iului Canon al marelui Vasilie. 153 Numele ocârmuirii multe însemnări are, cât în lucrurile cele Bisericeşti. 1. Că însemnează pe Episcopia şi locuirea fiecărui Episcop, după Canonul 62 al Sinodului din Cartagina; 2. Pe eparhia Mitropolitului după Canonul 28 al Sinodului al 4-lea; 3. Eparhiile multor Mitropoliţi care se află întru o ocârmuire după Canonul acesta al 6-lea al Sinodului al 2-lea; 4. Enoria fiecărui Patriarh, precum se zice în multele locuri ale practicalelor Sinoadelor, precum în cele ale Sinodului din Efes. „Sfântul Sinod al răsăritenei ocârmuiri.” Şi 5. „Enoriile a doi sau a trei

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-181/

Pidalion 1844, pag. 179

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-178/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 179

apropie prihănitorii, nici tuturor a nu se da voie să aducă prihănirile asupra celor ce iconomisesc Bisericile, nici însă pe toţi a-i opri. Ci dacă cineva, a sa oarecare pâră, adică însuşitoare ar aduce asupra Episcopului, că s-a asuprit, sau altceva afară de dreptate de dânsul a pătimit. Pentru nişte prihăniri ca acestea a nu se cerceta, nici faţa prihănitorului, nici religia. Că trebuie cu tot chipul, şi ştiinţa Episcopului a fi slobodă, şi cel ce zice că s-a nedreptăţit, ori de care religie de ar fi, să-şi afle drepturile. Iar de ar fi Bisericească pâra ceea ce se aduce Episcopului, atunci trebuie a se cerceta feţele pârâtorilor. Că mai întâi ereticilor să nu le fie slobod a face pâri asupra dreptslăvitorilor Episcopi pentru lucruri Bisericeşti. Eretici însă zicem pe cei de demult lepădaţi de la Biserică, şi pe cei mai în urmă de noi anatematisiţi. Iar pe lângă aceştia, şi pe cei ce se fac a mărturisi credinţa cea sănătoasă, dar s-au rupt, şi împotriva canoniceştilor noştri Episcopi împreună se adună. Iar apoi şi cei care ar fi osândiţi de Biserică, pentru oarecare pricini, sau achino-niţi (lepădaţi de la împărtăşire) sau din cler, ori din mireneasca rânduială, nici acestora să nu le fie slobod a prihăni pe Episcop, mai înainte de a se dezbrăca de vinovăţia lor cea dintâi. Aşişderea şi cei ce sunt sub prihănire mai veche; să nu fie primiţi mai înainte la prihănirea Episcopilor, sau altor clerici, mai întâi de a se dovedi pe sine-şi nevinovaţi de vinovăţiile cele puse asupra lor. Însă dacă oarecare nici eretici fiind, nici achinoniţi (neîm-părtăşiţi), nici osândiţi, nici mai-nainte prihăniţi pentru oarecare greşale, ar zice că au oarecare Bisericească pâră asupra Episcopului; aceştia porunceşte Sfântul Sinod, mai întâi a-şi înfăţişa pârile înaintea tuturor Episcopilor eparhiei, şi înaintea acelora să vădească vinovăţiile Episcopului celui ce ar fi în oarecare pricini. Iar de s-ar întâmpla a nu putea eparhioţii spre îndrep-tarea pârilor celor ce s-ar aduce asupra Episcopului, atunci ei să vină la un mai mare Sinod al Episcopilor ocârmuirii aceleia, care împreună se vor chema pentru prihana aceasta, şi să nu înfăţişeze mai întâi pâra, până ce ei nu vor da în scris că se vor certa cu întocmai primejdie însuşi, dacă se vor dovedi întru rânduiala lucrurilor că clevetesc pe pârâtul Episcop. Iar dacă cineva defăimând acestea ce s-au socotit după cele mai sus arătate, ar îndrăz-ni, ori împărăteştile auzuri a le tulbura, sau judecătoriile boierilor lumeşti, sau Sinodul ecumenic a tulbura, pe toţi Episcopii ocârmuirii necinstindu-i, unul ca acesta nicidecum întru prihănire să fie primit, ca unul ce a ocărât Canoanele, şi Bisericeasca bunarânduială o a vătămat.
[Apsotolesc 74; Sinod 4, 9, 17, 21;
Cartagina 8, 12, 14, 15; Sinod 6, 27, 36, 96, 105, 134, 137, 138, 139; Anghira 12, 14, 15]

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/04/16/pidalion-1844-pag-180/