Parintele cel fara de inceput se cuvine a se zugravi…ca un vechi de zile, nu-L zugravim dupa dumnezeiasca fire

Pidalion 1844, edit. Credința strămoșească 2007

Pag.325

Subnota 258

PROLEGOMENA DESPRE SFÂNTUL ŞI ECUMENICUL AL ŞAPTELEA SINOD

3…Se cuvine să însemnăm, că şi Părintele cel fără de început se cuvine a se zugrăvi precum S-a arătat lui Daniil Proorocului ca un vechi de zile. Iar deşi papa Grigorie în epistolia cea către Leon Isavrul (foaia 712 a tomului al 2-lea din Sinodicale) zice că nu închipuim pe Tatăl Domnului Iisus Hristos; dar aceasta nu prost a zice, ci că nu-L zugrăvim după dumnezeiască fire; că aceasta cu neputinţă zice, este a se zugrăvi, şi a se închipui Firea lui Dumnezeu. Care şi Sinodul acesta face, şi toată soborniceasca Biserică, şi nu că nu-l zugrăvea pe El precum S-a arătat proorocului; că de nu L-am zugrăvi pe El nicidecum, pentru ce să zugrăvim atât pe Tatăl, cât şi pe Duhul Sfânt, în chip de Îngeri, de Bărbaţi tineri, precum s-au arătat lui Avraam? Apoi deşi, să zicem, că Grigorie zice aceasta, dar socoteala unui Sinod de mulţi oameni şi ecumenic mai mult se protimiseşte decât socoteala unuia. Iar deşi Sfântul Duh se cuvine a se zugrăvi în chip de porumb, precum s-a arătat, zicem: Că, de vreme ce un persan, cu numele Xenaias, zicea pe lângă altele, că este de minte copilărească a se zugrăvi Sfântul Duh precum s-a arătat în chip de Porumb. Iar acest al 7-lea Sfânt Sinod l-a anatematisit pe el împreună cu ceilalţi luptători de Icoane; din aceasta se socotește că după Sinodul acesta trebuie a se zugrăvi în chip de Porumb precum s-a arătat. Aceasta adeverește și însuși Dositei (fața 655 din Dodecavivlion ).

Si mortul se poate da anathemei

Pidalion 1844 pag.516

CANONUL 89, 85

S-a socotit, ca, dacă vreun episcop va protimisi moştenitori rudenii, sau afară de rudenia sa, eretici, ori elini mai mult decât pe Biserică, după moarte să i se zică anatema unuia ca acestuia. Şi numele lui nici cum să se pomenească de iereii lui Dumnezeu. Nici să poată a se dezvinovăţi, de va muri netestăluit (adică fără diată). Fiindcă episcopul făcându-se, după cuviinţă este dator a-şi face rânduirea lucrurilor sale potrivită cu epanghelma sa. 

[Apostolic, can. 40; Sinod 4, can. 22; Sinod 6, can. 35; Antiohia, can. 24; Cartagina, can. 30, 40, 102]
TÂLCUIRE

Porunceşte canonul că unii ca aceştia şi după moarte să se anatematisească (ci şi diata lui, ca o fără de lege să se strice, şi lucrurile lui să se dea Bisericii)354,  iar el de va trăi să nu poată nici într-un chip a-şi face îndreptare pentru împărţirea averilor.

Subnota 354 Ecumenicul sinodul al 5-lea pe canonul acesta întărindu-l care se află în epistolia împăratului Iustinian, anume după chip schimbat aşa îl arată. „Iarăşi s-a hotărât, ca dacă vreun episcop moştenitor din afară de rudeniile sale, ori eretici, măcar şi rude ale sale, s-au elini, îi va protimisi mai mult decât pe Biserică, şi după moarte să se anatematisească. Şi numele lui între preoţii lui Dumnezeu să nu se citească. Şi nici scapă din osândire, de se va sfârşi nelăsându-şi diată. Adică, de va muri şi nelăsând diată în care să face clironomi pe rudele sale cele eretice, dar avea socoteală să facă una ca aceasta, şi nu a ajuns, iarăşi după moarte să se anatematisească. Fiindcă se cădea, legiuit a-şi chivernisi averea ca un episcop.” Întru care adaugă aceeaşi epistolie: „Că nu numai cei ce păcătuiesc întru credinţă, ci şi cei ce întru sfinţitele canoane, şi după moarte se anatematisesc”; care cuvânt cu adevărat este foarte înfricoşat, şi de toată spaima vrednic.

Valabilitate hirotonii

Pidalion 1844 Pag 462-463 subnota 323

CANONUL 18

Fiindcă datori suntem a fi liniştiţi, şi răbdători, şi îndestulată milostivire a avea către toţi, cei ce odată s-au ridicat la soarta bisericească de oarecare fraţi ai noştri, de nu vor voi a se întoarce la Bisericile pentru care s-au numit, de aici înainte să nu se primească. Iar Eutihian nici nume de episcop luişi să-şi părtinească. Dar nici museu, să se socotească de episcop. Iar mirenească cuminecare de ar cere, nu trebuie lor a li se opri.
TÂLCUIRE

Museu, şi evtihiani, şi alţii încă, că episcopi au hirotonisit pe oarecare clerici. Deci hotărăşte canonul, ca cei de unii ca aceştia hirotonisiţi să se primească ca pe nişte clerici. Că măcar că cei ce i-a hirotonisit nu urmau a fi clerici pentru oarecare pricini, şi greşeli ce a făcut, însă când i-au hirotonisit, aveau dreptăţi episcopeşti, fiind hirotonisiţi, şi pentru aceasta sinodul a primit pe cei de dânşii hirotonisiţi. Însă dacă aceşti hirotonisiţi nu vor a se întoarce la Bisericile, a cărora s-au numit ei, clerici, la alte Biserici de aici să nu se primească. Iar evtihian şi museu, drept şi nume de episcop nu caute să aibă. Iar de ar voi să se primească, şi să se împărtăşească ca nişte mireni. Nu trebuie a-i opri de la aceasta, ci să li se dea.

Subnota 323 : Însemnează că Anonimul tâlcuitor zice, că evtihian şi museu, după ce s-a făcut schismatici, s-au caterisit. Şi dacă pocăindu-se, şi căutând să aibă nume de episcop, să nu se asculte, ci numai ca nişte mireni să se primească după canon, iar ceea ce zice Valsamon că aceştia erau ne ierosiţi şi ne hirotonisiţi, nu este adevărat.

Icoanele nu trebuie a se unge cu Sfantul Mir sau a se Sfinti cu rugaciuni si despre semnul Sfintei Cruci cu un deget

Pidalion 1844

Pag 324 subnota 257

…Sfintele Icoane nu trebuie a se unge cu Sfântul Mir, sau a se Sfinţi cu rugăciuni de preot: 1. Pentru că noi nu ne închinăm lor pentru că sunt miruite, sau pentru că sunt Sfinţite cu rugăciuni, ci îndată ce vedem chip Sfânt, fără a cerceta măcar despre Mir şi rugăciune, ne închinăm lui, şi pentru numele Sfântului, şi pentru asemănarea ce are cu acela a căruia este chipul. Pentru aceasta, în a 6-a praxă a Sinodului acestuia, Sinodul luptătorilor de Icoane cel din vremea lui Copronim au prihănit pe Sfintele Icoane zicând, că numirea Icoanelor nici Sfinţită rugăciune nu au, care să le sfinţească; ca din aceasta către sfinţenie să se mute din lucru obştesc, ci rămâne o obştească şi necinstită, precum o a făcut zugravul. Iar către acestea Sfântul al 7-lea Sinod răspunzând prin Epifanie Diaconul, nu a zis că s-a făcut rugăciune asupra Icoanelor, ci a zis că, precum multe Sfinţite lucruri, rugăciune Sfinţită nu primesc, ci de la însuşi numele lor sunt pline de dar şi de sfinţenie, precum este chipul Sfintei Cruci, care este vrednică de cinste şi de închinăciune la noi, cu toate că se face fără de vreo rugăciune, şi noi cu singură închipuirea ei credem că luăm sfinţenie, şi cu închinăciunea ce-i facem, şi cu însemnarea ei pe frunte, şi cu pecetluirea ei ce în aer se face cu degetul (vezi că nu cu trei degete se făcea din învechime semnul Crucii, ca acum, ci cu un deget, care zice şi Hrisostom în oarecare cuvânt al său, şi vezi despre aceasta în a 2-a însemnare a Canonului 91 al lui Vasilie) nădăjduim să izgonim pe draci. Asemeni precum şi multe vase Sfinţite avem, şi le sărutăm, şi nădăjduim că vom lua de la ele sfinţenie, măcar că Sfinţită rugăciune nu au. Asemeni şi Sfânta Icoană, ce nu are rugăciune, închinându-ne ei şi sărutându-o, ne împărtăşim de sfinţenie, înălţând cinstea la cel închipuit pe ea. Iar de nu pot luptătorii de Icoane să zică că Sfintele Vase sunt necinstite şi de obşte, fiindcă nu au rugăciune, ci sunt precum le-au făcut ţesătorul, zugravul, şi argintarul, şi le au pe ele Sfinte şi cinstite. Asemeni dar se cuvine să aibă şi pe cinstitele Icoane ca Sfinte şi cinstite şi Sfinţite, deşi nu au rugăciune. 2. Nu au trebuinţă Sfintele Icoane de rugăciune şi miruire; pentru că după Dositei foaia 658 din Dodecavivlion, numai singur papistaşilor nelegiuire este de a face Icoane prin rugăciuni şi prin oarecare alcătuiri. Că ei se fălesc, că papa alcătuieşte Icoane din ceară curată, din Sfântul Mir şi din apa sfinţeniei (adică din Aghiasmă), şi că citeşte asupra lor rugăciuni minunate, şi că pentru aceasta Icoanele acelea fac minuni. (Precum mint ei, că Leon al 3-lea a trimis o Icoană ca aceasta lui Carol, regele Franţei, şi acela o avea la evlavie. Şi că papa Urban altă una a trimis lui Ioan Paleologului, şi că acesta s-a cinstit cu litanii în Biserică.) Vezi că rugăciunea cea pentru Sfintele Icoane este papistăşească, şi nu dreptslăvitoare? Şi din nou izvodită şi nu veche? Pentru aceasta nici într-un Evhologhion (Molitfelnic) din cele vechi manuscrise aceasta nu se află. Şi am luat aminte că această rugăciune nici în cele tipărite mai-nainte de 100 de ani nu se află. 3. Se face cunoscut că Sfintele Icoane de rugăciune şi de miruire nu au trebuinţă. Pentru că şi pe pereţii Bisericii se zugrăvesc, şi în nartice, şi în curţile lor, şi de obşte pe căi, şi pe uşi, şi pe Sfintele Vase; şi nici se miruiesc cândva, nici rugăciuni li se citesc, şi cu toate acestea se cinstesc şi se închină. Pentru asemănarea ce au cu aceia ale cărora sunt.

Din Pidalion despre deasa impartasire

Pidalion 1844 pag. 309 subnota 243

CANONUL 90

În duminici a nu pleca genunchile canoniceşte am luat, de la purtătorii de Dumnezeu Părinţii noştri, învierea lui Hristos cinstindu-o; deci ca nu neştiută să fie nouă claritatea luării aminte acesteia, facem cunoscut credincioşilor, ca, după intrarea preoţilor în Altar la vecernia sâmbetei, după obiceiul ce stăpâneşte, nimeni să plece genunchile până la vecernia duminicii viitoare. Întru care, după intrarea în Altar ce se face în slujba cea de seara, iarăşi plecând genunchile, aşa aducem Domnului rugăciunile. Că a învierii Mântuitorului nostru, înainte mergătoare luând noi pe noaptea cea după sâmbătă, laudele de aici duhovniceşte le înţelegem, sărbătoarea împlinindu-o din întuneric la lumină, ca de aici întru o întreagă noapte şi zi, să prăznuim noi învierea.

TÂLCUIRE

Fiindcă am luat (zice canonul) să nu plecăm genunchi duminicile, de la purtătorii de Dumnezeu Părinţi, ai Sinodului întâi adică, de la dumnezeiescul Petru, şi de la marele Vasilie, pentru învierea Domnului, facem cunoscut credincioşilor, ca, să înceteze plecarea genunchilor după intrarea în sfântul Altar, ce fac iereii la vecernia sâmbetei, şi să o înceapă iarăşi după intrarea în Altar a iereilor (adică după vohodul) care se face la vecernia duminicii; adică dintr-o seară până în cealaltă seară; că înainte mergătoare şi începătoare a învierii Domnului, luând noi pe noaptea cea după sâmbătă, de atunci începem cântările cele de înviere, şi de la întunericul nopţii celei după sâmbătă (care se socoteşte a duminicii) începem prăznuirea. Şi până ce ţine lumina zilei duminicii, o săvârşim pe ea. Ca cu chipul acesta, întru o noapte şi zi întreagă, să prăznuim Învierea.243

 Subnota 243

Dar când, şi de cine s-a ridicat din Biserica noastră răsăriteană, acest evanghelicesc, apostolesc, şi părintesc obicei al îngenuncherii? Cu scumpătate nu ştim să spunem. Că chibzuire însă socotim, că să se fi ridicat aceasta, după desbinare, poate de oarecare ai noştri, cu covârşire râvnitori, ci se împotriveau obişnuirilor Bisericii apuseneşti, prin urmare încă şi acestui canonicesc obicei. Şi că această socotinţă a noastră este adevărată, vezi pe Meletie Piga al nostru la sfârşitul cărţii a 3-a cea despre creştini, unde vorbeşte despre plecările de genunchi (faţa 210 a tipăririi în Bucureşti). Pentru că şi papalitra ce se numeşte la apuseni, adică cununa cea de pe cap a clericilor, obicei canonicesc fiind, s-a ridicat de către ai noştri. Asemenea şi altele, precum şi deasa împărtăşire, care la apuseni se urmează. 

Hirotonie,har, caterisire

Pidalion 1844, pag.157

CANONUL 9

Dacă oarecare fără cercetare s-a proadus prezbiteri, sau cercetându-se ş-au mărturisit păcatele lor 130. Şi mărturisindu-se ei, afară de canon pornindu-se oamenii, asupra unora ca acestora ş-au pus mâna, pe aceştia canonul nu-i primeşte. Că pe neprihănirea o apără soborniceasca Biserică.

[Apostolic, can. 25, 61; Neocezareea, can. 9, 10; Teofil, can. 3, 5, 6]

TÂLCUIRE

Canonul acesta rânduieşte, că, cei ce vor să se ierosească, se cuvine a fi curaţi de păcate care opresc ierosirea (adică sfinţirea), şi se cuvine a se cerceta viaţa, şi petrecerea lor. Iar dacă oarecare s-au făcut prezbiteri, fără a se cerceta, sau şi cercetându-se şi-au mărturisit păcatele lor, fiind opritoare de prezbiterie, iar arhiereii cei ce i-au cercetat, pornindu-se afară din canoane, au hirotonisit pe ei prezbiteri, aceştia, zic, care cu nevrednicie s-au prezbiterit, neprimiţi sunt de a lucra preoţeşte. Că vădindu-se de către alţii, sau însuşi mărturisindu-şi păcatele cele opritoare de preoţie, ce au făcut mai-nainte de hirotonie, se caterisesc după Valsamon şi Zonara. Sau înceteze despre a lucra preoţeşte, după anonimul (nenumitul) tâlcuitor al canoanelor. Dar adaoge şi pricina canonul, pentru care cei ce au căzut în păcate nu sunt primiţi la preoţie. Fiindcă zice, că soborniceasca Biserică apără, şi voieşte a fi prezbiterii neprihăniţi întru păcate, precum porunceşte Pavel, a fi şi episcopul, zicând: „Se cuvine episcopul a fi neprihănit“ (I Timotei: 3,2) adică nu numai neînvinovăţit, ci şi cu totul neprihănit,şi ne catigorit 131.

Subnote

130 Ioan Antiohianul în adunarea canoanelor, în loc de „păcatele lor” are „Cele greşite de dânşii” care este şi mai drept.

131 Însemnăm însă aici o socoteală sobornicească şi obştească, că toţi cei ce afară de canoane, şi cu nevrednicie s-au hirotonit, mai-nainte de a se caterisi de sinod, cu adevărat sunt prezbiteri. Fiindcă precum zice dumnezeiescul Hrisostom: „Pe toţi Dumnezeu nu-i hirotoneşte, însă prin toţi el lucrează; deşi ei ar fi nevrednici, pentru a se mântui norodul” (voroava 2 către Timotei la cea 2). Şi iarăşi: „Fiindcă şi prin cei nevrednici darul lucrează nu pentru dânşii, ci pentru cei ce vor să se folosească.” (voroava 11 la cea 1 către Tesaloniceni) Şi Iarăşi: „Acum dar şi prin cei nevrednici a obişnuit a lucra Dumnezeu. Şi nimic darul Botezului de la viaţa prezbiterului se vatămă”. (voroava 8 la cea 1 către Corinteni) Dar şi în voroava a 3-a la cea către Coloseni prin multe aceasta o dovedeşte. Întru care şi acestea le zice: „Darul lui Dumnezeu care şi întru cei nevrednici lucrează, nu pentru noi, ci pentru voi.” Şi iarăşi, „nu pe mine mă defaimă, ci prezbiteria. De mă vei vedea gol de aceasta, atuncea defaimă-mă. Atuncea nici eu voi suferi a porunci. Până însă şedem în tronul acesta, până când vom avea şederea întâi, avem stăpânirea şi tăria, deşi nevrednici suntem.” Iar Simeon al Tesalonicului (în răspunsul al 13-lea) zice, „prin hirotonie lucrează darul întru dânşii, ori arhierei de sunt, ori ierei, pentru mântuirea celor ce vin, şi câte Taine vor săvârşi, sunt cu adevărat Taine. Vai însă (adaoge acelaşi iarăşi) unora ca acestora. Care ori mai-nainte de hirotonie au greşit, ori după hirotonie, că nevrednici sunt de preoţie. Şi de vor a se pocăi, şi a se mântui, înceteze desăvârşit de la preasfintele lucrări al preoţiei. Fiindcă nimic altă îi va ajuta spre pocăinţă, de nu mai-nainte se vor părăsi de preoţie.” Vezi şi mărturia lui Hrisostom pentru paretisire la forma canoniceştii paretisiri la sfârşitul cărţii.

Pidalionul CONFIRMA intreruperea pomenirii

Pidalion 1844 pag.  194 Subnota 170

Ci încă şi Petru al Antiohiei, răul relelor au zis pe adăogire, pentru care rău este că se cântă împreună cu simbolul în Biserica romanilor şi neîndreptându-se, pentru aceasta zic, Serghie al Constantinopolului au scos din pomenire pe papa Serghie al 4-lea şi de atunci s-au făcut ruperea cea mare între noi, şi între apuseni, dar ce zic pe ai noştri? 

——

Însă, pentru prima dată, Papa franc Serghie IV, în anul 1009 d.Hr., în epistola sa de întronizare, a adăugat Filioque în Simbolul de Credinţă, iar Papa Benedict VIII, în anul 1014 d.Hr., a introdus Crezul cu Filioque în cultul Bisericii, drept care Papa a fost şters din dipticele Bisericii Ortodoxe.
https://graiulortodox.wordpress.com/2013/02/07/140-deosebirile-fundamentale-intre-ortodoxie-si-papism-de-mitropolitul-ieroteos-vlahos/