Pidalion 1844 pag. 309 subnota 243
CANONUL 90
În duminici a nu pleca genunchile canoniceşte am luat, de la purtătorii de Dumnezeu Părinţii noştri, învierea lui Hristos cinstindu-o; deci ca nu neştiută să fie nouă claritatea luării aminte acesteia, facem cunoscut credincioşilor, ca, după intrarea preoţilor în Altar la vecernia sâmbetei, după obiceiul ce stăpâneşte, nimeni să plece genunchile până la vecernia duminicii viitoare. Întru care, după intrarea în Altar ce se face în slujba cea de seara, iarăşi plecând genunchile, aşa aducem Domnului rugăciunile. Că a învierii Mântuitorului nostru, înainte mergătoare luând noi pe noaptea cea după sâmbătă, laudele de aici duhovniceşte le înţelegem, sărbătoarea împlinindu-o din întuneric la lumină, ca de aici întru o întreagă noapte şi zi, să prăznuim noi învierea.
TÂLCUIRE
Fiindcă am luat (zice canonul) să nu plecăm genunchi duminicile, de la purtătorii de Dumnezeu Părinţi, ai Sinodului întâi adică, de la dumnezeiescul Petru, şi de la marele Vasilie, pentru învierea Domnului, facem cunoscut credincioşilor, ca, să înceteze plecarea genunchilor după intrarea în sfântul Altar, ce fac iereii la vecernia sâmbetei, şi să o înceapă iarăşi după intrarea în Altar a iereilor (adică după vohodul) care se face la vecernia duminicii; adică dintr-o seară până în cealaltă seară; că înainte mergătoare şi începătoare a învierii Domnului, luând noi pe noaptea cea după sâmbătă, de atunci începem cântările cele de înviere, şi de la întunericul nopţii celei după sâmbătă (care se socoteşte a duminicii) începem prăznuirea. Şi până ce ţine lumina zilei duminicii, o săvârşim pe ea. Ca cu chipul acesta, întru o noapte şi zi întreagă, să prăznuim Învierea.243
Subnota 243
Dar când, şi de cine s-a ridicat din Biserica noastră răsăriteană, acest evanghelicesc, apostolesc, şi părintesc obicei al îngenuncherii? Cu scumpătate nu ştim să spunem. Că chibzuire însă socotim, că să se fi ridicat aceasta, după desbinare, poate de oarecare ai noştri, cu covârşire râvnitori, ci se împotriveau obişnuirilor Bisericii apuseneşti, prin urmare încă şi acestui canonicesc obicei. Şi că această socotinţă a noastră este adevărată, vezi pe Meletie Piga al nostru la sfârşitul cărţii a 3-a cea despre creştini, unde vorbeşte despre plecările de genunchi (faţa 210 a tipăririi în Bucureşti). Pentru că şi papalitra ce se numeşte la apuseni, adică cununa cea de pe cap a clericilor, obicei canonicesc fiind, s-a ridicat de către ai noştri. Asemenea şi altele, precum şi deasa împărtăşire, care la apuseni se urmează.
ayeaye20 