Pidalion 1844, edit. „Credința strămoșească“, 2007, pag.113
CANONUL 62 [Apostolic]
Dacă vreun cleric pentru frica omenească (adică de frică de iudeu, sau de elin, sau de eretic), s-ar lepăda de Numele lui Hristos adică, lepădat să fie. Iar dacă de numele de cleric, caterisească-se. Pocăindu-se, ca un mirean primească-se.
[Sobor 1, 10; Ang. 1, 2, 9, 12; Petru 10, 14; Epist. 10 At; Vasile 45; Teo. 2]
TÂLCUIRE
Canonul acesta porunceşte, că oricare cleric pentru frica omeneştilor munci, a iudeilor adică, sau a elinilor, sau a ereticilor, s-ar lepăda de Numele lui Hristos, unul ca acesta, după ce se va căi, nu numai să se caterisească de clericie, încă să se lepede şi din adunare, şi să stea în rânduiala celor ce se pocăiesc. Iar dacă pentru frica omenească s-ar lepăda de numele clerului său, adică, cum că este cutare cleric, sau citeţ adică, sau cântăreţ, sau altceva, să se caterisească numai de clericatul său. Că cu dreptate este a se lipsi, de ceea ce s-a lepădat, şi nu a voit să zică că o are. Iar după ce unul ca acesta se va pocăi, să se primească la împărtăşirea cea cu credincioşii ca un norodnic, adică, să se roage împreună cu cei credincioşi94.
subnota 94
„Însemnează însă, că după Hrisostom (Voroava trei la Anna Proorociţa) nu este un chip de lepădare numai, ci multe şi osebite. Pe care Pavel însemnându-le zice: ,,Pe Dumnezeu Îl mărturisesc că Îl ştiu, iar cu faptele Îl tăgăduiesc“(Tit 1, 16) şi iarăşi, ,,dacă cineva de ai săi, şi mai ales de casnici nu poartă grijă,
de credinţă s-a lepădat, şi este mai rău decât un necredincios“(1 Timotei 5,8), şi iarăşi, ,,fugiţi de lăcomia
de averi, care este slujire de idoli.“ Pentru că aceasta şi Canonul 45 al marelui Vasile zice, că, „oricare creştin cu faptele sale ocărăşte pe Hristos, nimic se foloseşte din singur numele creştinismului.“ Vezi şi Canonul 11 al Soborului 1, însă înfricoşată cu adevărat este Istoria, care se pomeneşte în viaţa marelui
Paisie: Că acesta avea un ucenic, către care un evreu oarecând a zis acestea: Hristos, Căruia voi vă
închinaţi, nu este Acela care are să vie, ci altul. Către care cuvinte, a răspuns acela cu prostime numai aceasta, poate aşa este adevărul. Şi îndată, o minune! A pierdut Darul Sfântului Botez. Drept aceea pentru înfricoşata Istoria aceasta, oprească-şi creştinii limba lor şi să nu zică glasurile acestea lepădătoare: de nu voi veni de hac cutăruia să nu mor creştin, şi altele asemenea. Pentru că mă tem, ca nu dintru aceasta să-şi piardă şi ei Darul Sfântului Botez. Şi să nu poată a-l mai dobândi ca cel zis mai sus, fără de mare pocăinţă şi îndreptare. Că atât de delicat lucru este credinţa, încât poate a se lepăda de dânsa şi cel ce ar călca o singură silabă, sau ar face o singură ameninţare împotriva credinţei. Pentru aceasta şi Teologul Grigorie zice: Nevoitorii bunei cinstiri de Dumnezeu cu osârdie alegea mai bine a pătimi, care pătimiri înduplecă şi pe cel prea viteaz, şi acestea poate pentru o silabă, sau pentru ameninţare, decât rău a se mântui prin lepădare. Că numele Dumnezeu în scurt este scris. Pe care îl vând, şi pe altul nu este cu putinţă a-l lua (la Voroava capului 10 de la Matei). Iar Dumnezeiescul Hrisostom zice: „Mai rău păcat decât lepădarea de
credinţă nu este.“(cuvântul pentru pocăinţă).
ayeaye20 