JEAN-CLAUDE LARCHET, SFÂNTUL MAXIM MĂRTURISITORUL MEDIATOR ÎNTRE RĂSĂRIT ȘI APUS, DOXOLOGIA Iași, 2010,pag. 138-140:
…papa Honoriu al Romei…Honoriu scria că: «De aceea și mărturisim o voință a Domnului nostru Iisus Hristos». Această expresie este în mod formal eretică, însă Maxim se aliniază cu cei care recunosc ortodoxia de fond a lui Honoriu, plasând afirmația într-un context în care ea apare acceptabilă și nu justifică în nici un fel monotelismul. Maxim găsește o confirmare a interpretării sale făcută scrisorii lui Honoriu și a ortodoxiei pe care i-o atribuie, în relatarea pe care o face un anume Anastasie la întoarcerea sa dintr-o călătorie la Roma unde se întâlnise chiar cu redactorul scrisorii, avva Ioan.¹¹…
Fără îndoială, Maxim trebuie să fi făcut toate eforturile pentru a înțelege textul lui Honoriu într-o perspectivă ortodoxă. El pare totuși profund convins de ortodoxia lui Honoriu și nu poate fi acuzat de rea credință în argumentarea sa, deși interpretarea pe care el o dă scrisorii nu este evidentă. În orice caz, ea nu i-a convins pe Părinții reuniți la Sinodul al VI-lea ecumenic (681) care, deși credincioși pe de altă parte gândirii lui Maxim (până la a repeta literalmente unele din formulările sale în mărturisirea de credință) au facut acestui text al lui Maxim o lectură diferită și nu au ezitat să-l condamne pe papa eretic. Această anatematizare a fost reiterată de papa Leon al II-lea (682-683) în scrisoarea sa adresată împăratului Constantin al IV-lea (682) și în scrisoarea sa către Ervig, și a fost reluată până la reforma gregoriană din sec. XI, în mărturisirea de credință pe care o pronunța fiecare papă după întronizarea sa.
—-
¹¹ Vezi 244B-245A. Maxim va relua această relatare în Disputa cu Pyrrhus, PG 91, 328B-329C întrebând: „Cine a fost interpretul vrednic de crezare al acestei Epistole dacă nu cel ce a și alcătuit-o ca din partea lui Honoriu și care trăiește încă, și care pe lângă alte virtuți ale lui a făcut să strălucească tot Apusul de dogmele dreptei credințe? Oare celor ce trăiesc în Constantinopol ce le vine în minte?” [PSB 81, 1990, p. 342].
ayeaye20 