Sfânta Mănăstire Paraklitu, Despre cum s-a făcut papa pe sine împărat şi dumnezeu – Papismul ieri şi azi – Chilia “Buna Vestire” 2010, pag. 3:
1 Nu folosim termenul de romano-catolicism, deoarece nu are fundament istoric ai nici nu este corect din punct de vedere teologic. De la începutul secolului al II-lea Biserica cea una şi nedespărţită a lui Hristos, aşa cum o mărturisim în Simbolul Credinţei, se numeşte Catolică (Universală, Sobornicească), pentru că ea cuprinde totalitatea (καθ’όλον) Credinţei, adică plinătatea adevărului. Aşijderea, de vreme ce, din anul 330 Noua Romă (Constantinopolul) a devenit capitala Imperiului Roman, termenul de romeu (Ρωμαίος) sau romios (Ρωμηός) defineşte pe fiecare cetăţean ortodox al lui (al imperiului), indiferent de neam. Astfel, în sensul strict al cuvântului, romano-catolici (Pωμαίοι-Kaθoλικoί) sunt creştinii ortodocşi, ca romei, adică urmaşi ai Imperiului Roman, şi catolici, adică membri ai Bisericii Ortodoxe, care continuă să deţină deplinitatea credinţei. Dimpotrivă, papistaşii, dupa cucerirea tronului Romei de către franci (1009), nu mai sunt romei, ci franco-latini. Iar dupa căderea lor din sobornicitatea (plinitatea) Credinţei, din pricina acceptării a numeroase erezii, nu mai sunt catolici, ci eretici. Cu toate acestea, dupa Schima definitivă (1054), papistaşii au uzurpat aceste denumiri. Popoarele ortodoxe însă, până în secolul al XIX-lea, cunoşteau bine că romeu şi catolic desemnează pe cel ortodox, de aceea şi ereticii din Apus erau numiţi latini, papistaşi etc. Confuzia care se observă astăzi în terminologie s-a creat la începutul secolului al XX-lea odată cu apariţia ecumenismului.
ayeaye20 