O vedenie a creştinei Anna

Se făcea că treceam prin mai multe încăperi, una după alta, fiind însoţită de un înger care îmi arăta calea şi îmi lămurea cele ce vedeam.

Prima încăpere era în acelaşi timp şi maternitate şi clinică de avorturi. Am intrat acolo împreună cu prietenele şi rubedeniile mele (care vieţuiesc în lume şi cu care mă însoţeam înainte vreme). Ele au rămas în continuare în această încăpere. Mie îngerul mi-a spus să merg mai departe.

Am intrat în cea de-a doua încăpere şi am văzut că acolo târguiala era în toi. Se vindeau şi se cumpărau cele mai felurite mărfuri. Era foarte multă lume şi toţi păreau absorbiţi de târguielile lor, îşi numărau banii, examinau mărfurile – ca la târg. M-am uitat pe unul dintre pereţii acestei încăperi şi am văzut că avea un geam ce dădea spre o pajişte verde cu cer senin şi azuriu, cu soarele strălucind – era o privelişte foarte frumoasă. Priveam desfătându-mă, însă oamenii, într-atât erau de ocupaţi cu vânzarea-cumpărarea lor, încât nu vedeau această frumuseţe dumnezeiască. Mă miram cum de ei nu observă această privelişte! Îngerul însă m-a îndemnat: “Mergi mai departe.”

 

Am intrat în a treia încăpere, pe pereţii căreia erau zugrăvite nişte chipuri de fiare (dragoni) de diferite mărimi. În jos, la temelia zidului, am văzut o broască ţestoasă uriaşă, înspăimântătoare la vedere, din a cărei gură larg căscată ieşeau doi dinţi ca două săbii ascuţite. Jos, pe podea, se zărea capul unui om al cărui trup se afla sub duşumea. Îngerul mi-a zis: “Atinge-te de ei.” (Adică să mă ating de balaurii zugrăviţi pe perete). Mi-am întins mâna, deşi nu vroiam, pentru că îmi era tare frică. Şi iată că dragonul pe care l-am atins, dintr-o dată a început să se mişte. Mişcarea s-a transmis altui dragon, care se afla alături, şi mai departe, de la dragon la dragon, ca-n mecanismul unui ceas. Astfel toate aceste fiare s-au pus în mişcare, ajungând până la broasca ţestoasă care a început şi ea să se mişte ameninţător. Deodată cele două săbii ascuţite s-au înfipt drept în capul omului aceluia, care a murit pe loc. Îngerul mi-a lămurit: “La cea mai mică atingere de acest sistem, omul este pierdut. Mergi mai departe.”

Am ieşit din acea clădire cu trei încăperi şi am văzut că mă aflam într-o pădure, printre copaci. În pădure era o căsuţă de bârne, afumată ca după incendiu, dar în care totuşi se putea locui, îngerul mi-a zis: “Iată unde vei putea să te mântuieşti.” Înţelegeam că sfârşitul acestei lumi este aproape (după căsuţa care era ca după incendiu) şi atunci l-am întrebat pe înger: “Înseamnă că sfârşitul este aproape, iar ei continuă să vândă şi să cumpere?” “Da, a răspuns îngerul, e sfârşitul, iar ei continuă să vândă şi să cumpere”.

Aici vedenia a luat sfârşit.

După un timp am ajuns la părintele Ieronim şi i-am povestit despre vedenie. I-am spus cum l-am întrebat pe înger: “Înseamnă că sfârşitul este aproape, iar ei continuă să vândă şi să cumpere?” Atunci, părintele, apucând-o înainte, a răspuns el însuşi cu cuvintele îngerului: “Da, e sfârşitul, iar ei vând şi cumpără. Acesta nu este doar un vis, a adăugat el, ci aşa va fi cu adevărat.” Părintele Ieronim a repetat aceleaşi cuvinte care în visul meu au fost rostite de către înger! Am înţeles că stareţul ştia de vedenia mea, adică i-a fost descoperită şi lui.

+ + +

Tâlcuirea pe scurt a acestei vedenii, potrivit Sfintei Scripturi:

1. Înainte de toate, cele două încăperi prin care a trecut roaba lui Dumnezeu Anna se potrivesc întocmai cu următoarele cuvinte din Evanghelie asupra vremurilor din urmă: “Şi precum a fost în zilele lui Noe, tot aşa va fi şi în zilele Fiului Omului: mâncau, beau, se însurau, se măritau până în ziua când a intrat Noe în corabie şi a venit potopul şi i-a nimicit pre toţi. Tot aşa precum a fost în zilele lui Lot: mâncau, beau, cumpărau, vindeau, sădeau, şi zideau, iar în ziua în care a ieşit Lot din Sodoma a plouat din cer foc şi pucioasă şi i-a nimicit pre toţi, la fel va fi în ziua în care se va arăta Fiul Omului” (Luca 17, 26-30). Dealtminteri Anna a trecut prin aceste încăperi după cum scrie în Evanghelie, unde cuvintele “cumpărau şi vindeau” se află după cuvintele “se însurau şi se măritau“.

2. Prin urmare, prima încăpere (maternitatea – clinica de avorturi) arată răspândirea între oamenii din zilele noastre a senzualităţii. Toată lumea aleargă după plăceri senzuale. Păcatul desfrânării este larg răspândit. (în prima încăpere au rămas toate rubedeniile şi prietenele Anei). Unii copii sunt lăsaţi să se nască (maternitatea), iar alţii sunt ucişi în pântecele matern (clinica de avorturi).

3. A doua încăpere, unde “toată lumea cumpără şi vinde”, ne arată că oamenii zilelor noastre sunt robiţi de societatea de consum, când întreaga viaţă este închinată unui singur scop-achiziţionarea bunurilor de larg consum şi dobândirea de bunuri (cultul banilor, al bogăţiilor). Pentru Sfinţii Părinţi târgul (piaţa) a fost întotdeauna simbolul “acestei lumi” depravate. Deci încăperea semnifică adâncirea lumii actuale în hăul deşertăciunilor. Drept urmare, în inimile lor nu mai există loc nici voinţă pentru a duce o viaţă duhovnicească.

Ca rezultat al deşertăciunii vieţii înconjurătoare, a întunecării minţilor, ei nu mai sunt în stare să observe minunăţiile lumii duhovniceşti, care sunt vizibile numai pentru cei ce, după cuvântul Sfântului Efrem Sirul, “nu sunt legaţi toată vremea de treburile vieţii”, ci “au lepădat orice grijă lumească” (din Cuvânt la Venirea Domnului, la sfârşitul lumii şi la ieşirea antihristului). Iată de ce toţi cei care târguiau în cea de-a doua încăpere nu observau minunata privelişte care se vedea dincolo de geam.

4. A treia încăpere arată că înainte de sfârşitul lumii se va edifica un sistem al fiarei, îndreptat spre căsăpirea oamenilor. Faptul că pe pereţii acestei încăperi erau reprezentaţi balauri (adică fiare, monştri) se află în corelaţie directă cu “fiarele” din Apocalipsa Sfântului Apostol Ioan Teologul (vezi Apocalipsa 13, 1-11; 17,8 ş.a.m.d.). Toate aceste fiare (reprezentate pe pereţi), mai mici şi mai mari, în esenţă sunt componente ale sistemului unic totalitar al “fiarei”, al acestui angrenaj ucigaş de oameni -“Noua Ordine Mondială“. Atingerea de oricare din părţile componente (de pildă acceptarea din partea acestui sistem, adică de la “fiară”, a numărului de identificare [CNP] – numărul numelui fiarei din Apocalipsa 13,17, sau a noilor documente electronice) înseamnă pentru om participarea la acest sistem, de fapt coparticiparea la moartea fizică şi spirituală a milioane şi miliarde de oameni.

5. Ce simbolizează broasca ţestoasă? Este o imagine ce semnifică instalarea treptată a sistemului care, tot aşa ca o ţestoasă uriaşă, se îndreaptă asupra locuitorilor planetei. Tot astfel în Apocalipsa vedem ieşind din mare “fiara” căreia i se vor închina toţi cei care locuiesc pe pământ, ale căror nume nu sunt scrise, de la întemeierea lumii, în Cartea vieţii, a Mielului (Apoc. 13,8). Numeroşi tâlcuitori ai Apocalipsei sub chipul “fiarei din mare” subînţeleg tocmai sistemul autorităţilor luptătoare-de-Dumnezeu.

6. Acest sistem îl atacă pe om drept în cap, ceea ce arată că angrenajul distrugător este îndreptat înainte de toate spre anihilarea personalităţii umane, cu alte cuvinte este un sistem de depersonalizare a omului. La om personalitatea (duhul) este esenţială, este chipul lui Dumnezeu în el, în principiu este omul însuşi. Dacă omul încetează de a vieţui ca o personalitate duhovnicească, asemănătoare lui Dumnezeu, atunci din punct de vedere duhovnicesc el se transformă într-un cadavru. Distrugerea a însăşi naturii umane zidite de Dumnezeu, adică a transformării omului într-o bestie, a sălbăticirii lui spirituale – iată scopul mistic primordial al acestui sistem antihristic.

7. Faptul că Anna a ieşit din edificiul cu cele trei încăperi se potriveşte cuvintelor Mântuitorului din Apocalipsa despre cum ar trebui creştinii vremurilor din urmă să se raporteze la ceea ce le propune cultura modernă ultimilor creştini care se află în noul Babilon desfrânat (societatea modernă civilizată) – “curva cea mare”, “şezând pre o fiară roşie, plină de nume de hulă, având şapte capete şi zece coarne” (Apoc. 17,3). Domnul le porunceşte: “Ieşiţi din ea, poporul meu, ca să nu vă faceţi părtaşi la păcatele ei şi să nu fiţi loviţi de pedepsele sortite ei. Fiindcă păcatele ei au ajuns până la cer şi Dumnezeu şi-a adus aminte de nedreptăţile ei” (Apoc. 18,4-5). Şi Sfântul Apostol Pavel spune: “Nu vă înjugaţi la jug străin cu cei necredincioşi, căci ce însoţire are dreptatea cu fărădelegea? Sau ce împărtăşire are lumina cu întunericul? Şi ce învoire este între Hristos şi veliar. Sau ce parte are un credincios cu un necredincios? Sau ce înţelegere este între templul lui Dumnezeu şi idoli? Căci noi suntem templu al Dumnezeului Celui viu, precum Dumnezeu a zis că: “Voi locui în ei şi voi umbla cu ei şi voi fi Dumnezeul lor şi ei vor fi poporul Meu”. De aceea: “Ieşiţi din mijlocul lor şi vă osebiţi, zice Domnul, şi de ce este necurat să nu vă atingeţi; şi Eu vă voi primi pre voi. Şi voi fi vouă Tată, şi veţi fi Mie fii şi fiice”, zice Domnul Atotţiitorul (II Cor. 6, 14-18).

+ + +

Vedenia acestei roabe a lui Dumnezeu seamănă cu una din vedeniile proorocului Iezechiel: “Şi mi-a zis Domnul: “Intră şi vezi urâciunile cele dezgustătoare pe care le fac aceştia aici”. Şi am intrat şi am privit şi iată erau acolo tot felul de chipuri de târâtoare, de animale necurate şi de tot felul de idoli de-ai casei lui Israel, zugrăviţi pe pereţi de jur împrejur” (Iez.8, 9-10). Din specia târâtoarelor (a reptilelor) fac parte şi animalele ca şerpii, şopârlele, varanii, ţestoasele, crocodilii, cât şi animalele antedeluviene [de dinainte de potop] ca dinozaurii, pterodactilii ş.a. Iată cum tâlcuieşte Sfântul Ierarh Teofan Zăvorâtul vedenia lui Iezechiel în una din predicile sale: “. pe când şedeam eu în casa mea şi bătrânii lui Iuda şedeau înaintea mea, s-a lăsat peste mine mâna Domnului Dumnezeu. Şi privind eu, am văzut un chip ca de om, de foc parcă; şi parcă de la brâul lui în jos era foc, iar de la brâul lui în sus era o strălucire, ca de metal în văpaie. Şi a întins, parcă, acela un fel de mână, şi m-a apucat de părul capului meu şi m-a ridicat Duhul între pământ şi cer, şi m-a dus, în vedenii dumnezeieşti, la Ierusalim, la intrarea porţii dinăuntru, îndreptată spre miazănoapte, unde era aşezat idolul geloziei care stârneşte gelozia. Şi iată acolo era slava Dumnezeului lui Israel asemenea aceleia pe care o văzusem eu în câmp. Atunci mi-a zis Domnul: “Fiul omului, ridică-ţi ochii spre miazănoapte!” Şi mi-am ridicat ochii spre miazănoapte şi iată acel idol al geloziei era la uşa dinspre miazănoapte a altarului, la intrare. Şi mi-a zis Domnul: “Fiul omului, vezi ce fac ei? Vezi tu ce urâciuni mari face casa lui Israel aici, ca să Mă îndepărtez de locaşul Meu cel sfânt? Dar întoarce-te şi urâciuni şi mai mari vei vedea!” Apoi m-a dus pe poartă în curte şi privind, am văzut o spărtură în perete. Şi mi-a zis Domnul: “Fiul omului, sapă în perete!” Şi am săpat în perete şi iată am dat de un fel de uşă. Şi mi-a zis Domnul: “Intră şi vezi urâciunile cele dezgustătoare pe care le fac aceştia aici”. Şi am intrat şi am privit şi iată erau acolo tot felul de chipuri de târâtoare, de animale necurate şi de tot felul de idoli de-ai casei lui Israel, zugrăviţi pe pereţi de jur împrejur. Înaintea lor stăteau şaptezeci de bărbaţi din bătrânii casei lui Israel, având în mijloc pe Iaazania, fiul lui Şafan; fiecare din ei avea în mâini câte o cădelniţă şi un nor gros de fum de tămâie se ridica în sus” (Iez. 8, 1-11).” Ce înseamnă aceasta? Oare aşa s-a întâmplat în realitate? – întreabă Sfântul Ierarh Teofan şi tot el răspunde: “Nu. Prin acestea toate sunt preînchipuite gândurile fiecăruia pe paturile lor spunându-şi: nu vede Domnului. Prin fiare se preînchipuiau patimile de care erau pline inimile lor, iar prin tămâiere, robia lor faţă de aceste patimi.” (din cartea Viaţa lăuntrică. Cuvintele episcopului Teofan. Ed. Mănăstirii Russikon, Muntele Athos, 1893).

Interesant că această vedenie i-a fost arătată proorocului Iezechiel înainte de cucerirea Ierusalimului de către hoardele haldeilor. Atunci au fost ucişi mulţi bătrâni, tineri, fecioare, copii, femei, dar nu s-au atins de nici un om, care avea pe frunte semnul crucii “X”! (9,6), tot astfel şi, în timpurile noaste dinaintea sfârşitului, “pecetea Dumnezeului Celui viu” va fi pusă pe fruntea acelor creştini care suferă şi se tânguiesc din pricina acestei lumi apostate, se întristează de lepădarea de credinţă din zilele noastre, fără să se atingă de “urâciunile cele dezgustătoare”, şi nici de semnul fiarei cel potrivnic (numărul numelui fiarei). Tocmai pe aceşti creştini, potrivit Apocalipsei (7,2-3; 9,4) Domnul îi va feri de grozavele încercări fizice şi duhovniceşti care se vor abate asupra omenirii.

Într-adevăr, ca să înţelegem esenţa acestui fenomen – a atribuirii codurilor numerice personale – trebuie să-1 cercetăm în contextul edificării în prezent a sistemului global – împărăţia “fiarei”. Tocmai în contextul construirii “Noii Ordini Mondiale”, multe dintre evenimentele şi fenomenele vieţii actuale care la prima vedere par haotice şi absurde, dintr-o dată capătă o “logică”. Astfel de fenomene ca propagarea ideologiei societăţii de consum şi a “culturii de masă” primitive, a reclamei, a muzicii rock şi pop, a distrugerii familiei (prin planningul familial), a cultului plăcerilor şi distracţiilor dobitoceşti, a propagandei curviei, avorturilor, contracepţiei, sodomiei şi altor spurcăciuni, propaganda făţişă sau în ascuns a drogurilor şi a satanismului, programele de “educaţie” sexuală în şcoli, vaccinările în masă, medicamentele “miraculoase” cu efectele lor colaterale, alimentele modificate genetic, alimentele conţinând elemente cancerigene, E-urile chimice şi biologice, donarea, terapia fetală (întrebuinţarea organelor fetuşilor în producţia farmaceutică), tehnologia de însămânţare artificială, propagarea realităţii virtuale, a jocurilor pe calculator care distrug psihicul şi sănătatea, dereglarea conştiinţei socio-umane prin intermediul mass-mediei, inclusiv acţiunea psihotronică asupra omului, codificarea depersonalizată şi introducerea celor mai noi biotehnologii în scopul identificării omului (biocipul), înscenarea de conflicte armate, de crize şi războaie, inocularea în conştiinţa maselor a mitului “terorismului internaţional”, armele geofizice (cu plasmă) şi, în sfârşit, concentrarea puterii mondiale în mâinile unei elite paramasonice de aceeaşi etnie (evreiască).

din publicaţia Usman Pravoslavnaya, nr. 4, 2005

SAREA PAMÂNTULUI 3 textul integral de la film

Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţi cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa. (Evrei 13,7)

SAREA PAMÂNTULUI

Filmul 3

Amintiri despre părintele Nicolae
Insula Talabsk, anul 2006

Zinaida Maximova

Doar el m-a vindecat.
Dar ce boală aveaţi?
Aveam cancer.
În ce an?
În 1983 m-am pensionat, iar începând cu 1 martie am mai lucrat 5 ani.
Deci, în 1988.
Eraţi grav bolnavă?
Eram grav bolnavă, nu ma gândeam că mi se poate întâmpla şi datorita acesteia am ajuns la biserică.
Cum s-a întâmplat? Va rugăm să ne povestiţi.
Aşa cum spuneam, eram internată în spital şi am venit la părinte.
Aveam nevoie de operaţie şi mi-au dat voie sa plec pentru un timp din spital ca să îmi termin anumite treburi pe acasă. Iar părintele mi-a spus: Te binecuvântez. Iar când urma să plec, m-a tras de buzunar şi mi-a spus: Ai de ales dintre doua drumuri, unul te duce în pamânt şi al doilea către biserică. Alege pe care îl vrei. Am spus:  Aceasta e Voia lui Dumnezeu, însă dacă exista o astfel de opţiune, bineînteles că vreu să trăiesc. Eu voi merge la biserică. Părintele mi-a spus: Te rog să faci juruinţă. El mi-a spus  şi eu am facut juruinţa. Mi-a zis că acest lucru e secret şi să nu spun la nimeni. Despre aceasta ştie doar Dumnezeu. Acasă să nu pleci. În această biserică el a binecuvântat toate bucuriile şi necazurile. Vei ramâne aici peste noapte, te împărtaşeşte şi du-te acasă. Apoi mergi la spital şi să le spui ca nu vei ramâne acolo şi că eşti vindecată. Te vor certa, iar tu sa faci închinaciuni şi vor crede că ai luat-o razna. Dar să îi rogi să îţi repete analizele. Şi le-au repetat. După două săptămâni nu mai aveam nimic. Aceasta e vindecarea mea şi iată până în prezent sunt aici. Mă dor picioarele, în rest totul este în regulă.

Cum să nu vindece părintele? Dar mama, mama mea de câte ori a fost vindecată de părinte… Au adus-o pe mama mea într-un căruţ. Au adus-o la vapor pe un căruţ, iar înapoi a plecat pe picioarele ei.
La el a plecat, da?
Nu, de la el, de la el. Apoi s-a întâmplat, când ea era vindecată, mergeam frecvent cu ea la părinte, a venit vie şi nevătămată şi când am ajuns la Tolba, înainte de a ajunge la autobuz, la o distanţă de 10-15 metri, i-a paralizat piciorul. Noi am adus-o, a stat două luni la pat. Am venit din nou la părinte şi el îmi zice: Alexandruşca mă ceartă, nu-i aşa? A venit de la părinte şi s-a îmbolnăvit. I-am zis: Nu părintele, nu te ceartă. Bravo ei, aceasta este o încercare. Aşa vrea Domnul, să vadă cum îi va mulţumi lui Dumnezeu. Aceste lucuri s-au întâmplat.

Părintele vindeca pe mulţi. A fost o întâmplare, veneam din Extremul Orient şi împreună cu noi era o femeie căreia ia murit sora de la care îi rămăsese patru copii. Aceasta nu era căsătorită şi a luat copiii să îi crească, să îi educe. Trei dintre copii erau în regulă,
iar cel de-al patrulea a nimerit într-o bandă. Ea a venit la părinte cu lacrimi ca el să se roage, şi părintele a luat-o la rugăciune. S-a rugat, şi pe toţi i-a închis, iar femeia a ramas în viaţa şi şi-a finalizat studiile. Iar mie părintele mi-a zis: Ah, Raisa, m-a aşezat în foc.

Părintele când se ruga, cădea. Iesea la amvon, cădea pe amvon, astfel de rugaciuni avea. Încearcă să te rogi pentru un astfel de necaz. Pe toţi i-au închis, iar ea a rămas şi şi-a finalizat studiile la institut.

Părintele făcea lucruri extraordinare. Nu pot a fi transmise. Există zvonuri că părintele era episcop în secret. Acest lucru e adevărat? Acest lucru nu îl pot confirma, dar odată când am ajuns l-am întrebat: Părinte, noi ne-am contrazis, iar eu am spus că dumneata nu eşti protoiereu, ci arhimandrit. Părintele râdea şi apoi îmi zice: Tu ce crezi? Nu îţi este totuna cine sînt eu, protoiereu, arhimandrit? Părinte, mie îmi este totuna. Am venit ca să mă binecuvântaţi, dar sunt astfel de zvonuri. Când voi muri, atunci vor afla cine sunt. Dar într-adevăr, cine este el?

Un egumen care îl cunostea pe părintele Nicolae încă din anii 1970 spunea, referindu-se la părinte,
că el a fost numit episcop. De aceea, dezlegă de păcate ce puteau fi dezlegate doar de arhierei, dar o astfel de hirotonire nu avea. Tovarăşa sa de chilie susţinea că e episcopul Eftimie şi episcopul Nectarie. Există şi fotografii ce confirmă aceste lucruri. Iar pentru cine nu crede, nu există nici o diferenţă, dacă e arhimandrit, protoiereu sau dacă e episcop. Pentru noi el este un înger care a salvat
sute şi sute de vieţi umane şi care a arătat miilor de oameni calea mântuirii. El era un stareţ al poporului, la fel ca Ambrozie de la Optina, sau Ioan de la Kronstadt.

La acesta, ca şi la cei doi, veneau mulţi: preoţi şi oameni din popor, oficiali şi intelectuali. Până la moartea sa, de exemplu, venea pe insulă la parinte Anna Ahmatova. Eu nu sunt nepoata părintelui, mama mea şi a părintelui erau un un fel de rudă îndepărtată. Eu când am venit, părintele mi-a spus:
Ştii, noi suntem rude din rudenii îndepărtate. Dacă vei pleca, nu îţi vei gasi rudele. Îmi spunea aceste lucruri şi râdea. Suntem rude, din gradina îndepartată, zicea iarăşi. Astfel glumea cu mine părintele.
După război, mama mea şi mama sa, Ecaterina încercau să se găsească, să-şi găsească rudele.
Însă nu am gasit-o pe Ecaterina. Am plecat, deoarece nu ştiam unde locuiau. Nu ştiam că locuim prin apropiere, astfel nici eu, nici mama nu am văzut-o pe Ecaterina în viaţăa. Doar ne amintim de ea, Dumnezeu să o odihnească. Părinte, dumneata spui despre vindecare. Să vă spun despre mama cât de bolnavă era, era foarte bolnavă, eu o întorceam de pe o parte pe alta, îmi era groază să o şi privesc. Avea doar oase şi piele. Îmi era groază să o întorc.
Era grea?
E ceva greu de exprimat. Era culcată pe pat, o ridicam şi aşezam prosopul pe dedesubt şi o întorceam. Mă încingeam cu prosopul, îmi era teamă să nu o rănesc. Am ajuns la părinte, iar părintele îmi zice: ce se întâmplă, deja întreagă casa îşi lua rămas bun de la ea. Era destul de grav. Eu i-am zis: Părinte, e un ger mare, e drum lung, sunt vreo 70 km, mormântul nu ştiu cum îl vom săpa. E ger mare. În postul mare era bolnavă. Ce să facem cu mama? Aoleu, Doamne Mare, Zinaida o îngroapă pe mama. Va fi în viaţă, şi îţi va mai coace şi gogoşi. Eu m-am ridicat şi mă gândesc: Doamne, ce are părintele? Mama moare, nu mai putea fi recunoscută. Ce spune părintele? El îmi spune: Trebuie sa o împărtăşeşti de patru ori, nu tu, ci preoţii, dar tu trebuie să te ocupi, de patru ori să o împărtăşeşti şi de trei ori să o ungi cu mir. Şi când va începe să se facă bine tu să începi să strigi : Hrană, Hrană!
Ei îi va fi teamă de ţipetele tale şi va începe să mănânce şi se va face bine. Doamne, eu am venit la părinte pentru binecuvântare şi am început să o aduc la părinte, iar acasă îmi spuneau: Doamne, Zinaida, ai luat-o razna. Aveam banii adunaţi pentru înmormântare, iar ea o căra pe la preoţi. Ţi-ai pierdut minţile. De trei ori am împartăşit-o, de doua ori am uns-o cu mir, a treia oară am dus-o la biserică. O duceaţi la biserică? Bineînţeles ajutaţi, o scoateam, ne rugam şi apoi în maşină.
Ia o maşină, dar trebuie unsă cu mir a treia oară. Doamne, de trei ori am uns-o cu mir, de trei ori am uns-o cu mir, iar a patra oară am împartaşit-o la biserică. Toţi au rămas uimiţi, ce se întâmplă?
Ce înseamnă acest lucru?
A înviat, şi totul începând cu rugaciunile părintelui.
A mai trăit mult după aceea?
Păi, dupa aceea mama a mai trăit vre-o 17 ani.
Şi a copt gogoşi?
Păarinte, facea de toate. A fost ca o mare minune.

Părintele Nicolae s-a născut pe data de 24 mai 1909, în apropiere de Gdov, într-o familie de regenţi.
Din copilărie era aproape de altar şi din pruncie era obişnuit cu biserica. Părintele său spiritual, dupa cum spunea însuşi părintele, era Sfântul Nou Mucenic Mitropolitul Veniamin Kazanski. În anul 1928 a terminat Colegiul Pedagogic şi anul întâi al Institului Pedagogic din Leningrad, din care a fost exmatriculat pentru opinia sa deschisă cu privire la închiderea şi dărâmarea bisericii din apropiere.
După aceea a şi fost arestat. Au venit închisorile şi lagărele, cu toate ororile acestora. Părintele le numea sanatorii. Cătuşe, muncă silnică, pentru construirea căilor ferate, la tăieri de pădure, vagoane urât mirositoare. Avea un traumatism al cutiei toracice şi a piciorului. Odată au fost goniţi în apa îngheţată până la piept. A supravieţuit doar el. Îl încălzea rugăciunea. A stat închis şapte ani.
Întorcându-se din lagărele din Savtarcar şi Varkutinsk, a predat foarte puţin până a început războiul. A fost în ocupaţie. În anul 1942 a fost hirotonisit de Mitropolitul Sergiu din Voznesensk şi trimis să slujească la mănăstirea Sfintei Treimi din Rij, apoi la mănăstirea Sfântului Duh din Vilnius, apoi în satul lituanian Ghegobrasti.
Începând cu anul 1958 până la moarte a slujit pe Insula Talps, în biserica Sfântului Nicolae. A absolvit la distanţă seminarul şi academia din Leningrad. A plecat la Domnul pe data de 24 august 2002. Este îngropat în cimitirul de lângă biserica unde a slujit.

Cum a trecut viaţa mea,
Şi sunt la uşile morţii teribil de îngrozitoare,
Nu este departe de mine,
Vă rog să mă iertaţi,
Să mă iertaţi
Oameni şi persoane dragi.
Pe mine, păcătosul să mă iertaţi,
Plec de la voi pentru totdeauna.
Tuturor le-am făcut ungerea?

Veaceslav Astahov

După ce a murit părintele Cristofor, noi l-am vizitat pe părintele Nicolae. Prima dată când am intrat, era iarnă, am intrat la părinte toţi patru. La părinte în chilie nu puteai intra uşor, dar Dumnezeu a îngăduit să ajungem la el. Eu stăteam la stânga, iar prietenii mei, cunoştinţele ce m-au adus la părinte, Valentina pe o parte şi Ludmila în cealaltă parte, şi o tânără de aproximativ 18 ani. Imediat cum am intrat, părintele ne-a spus şi ne-a avertizat: “Priviţi”, şi am văzut o icoană cu Judecata de Apoi. Apoi ne-a zis: “Priviţi, vă puteţi trezi acolo sau aici”. Iată ce ne aşteaptă, priviţi, acolo e veşnicia, şi aici e veşnicia, şi vai de cel ce intră în această veşnicie, Doamne, fereşte-ne. Întorcându-se spre Icoana Maicii Domnului a început să se roage stăruitor. După această rugaciune, am început să plângem cu toţii. Plângeam, şi un mare har s-a coborât peste noi, la acea sfântă rugaciune. Deodată părintele s-a întors şi i-a spus acestei tinere fete : “O sa devii maica”, şi îi spune numele. Ea s-a mirat şi s-a uitat la el cu uimire. Iar părintele a completat: “Da, da, iar sora ta este la mănăstirea cutare, şi i-a pronunţat numele. Aceasta s-a uitat, nu ştia ce să spună. Dar, până să devii maică, trebuie să îţi termini studiile la Institul de Medicină, după aceea vei depune juruinţa. Eu bineînţeles deja ştiam lucruri referitoare la viaţa monahală, şi am strigat cât am putut: Părinte, eu vreau să fiu călugăr.
Iar părintele mi-a spus: Iar tu trebuie să mergi în pădure, la ţară. Am fost la părinte destul de frecvent, de vre-o 9 ori cred.

Tatiana Iliina

Şederea alaturi de el, e ca şi cum ţi-ar sta alături. E o senzaţie ca şi cum realitatea vieţii dispare, zgomotele dispar. Oameni, erau foarte mulţi oameni pe insulă în acea vară când am mers la părinte.
Nimic nu vezi, nimic. E atât de bine şi linişte cu el. Ştii că ce a spus, se va împlini, în legătură cu aceste lucruri nu ai nici o îndoială. Apoi el nu m-a binecuvântat pentru cununie cu fostul meu soţ,
chiar daca aveam doi copii. El m-a binecuvântat şi eu l-am întrebat: Părinte, poate ar fi bine să vin împreună cu el mâine pe insulă, ca să nu decid de una singură? Nu, nu am nevoie de el aici. El avea dreptate. Până în prezent noi avem direcţii diferite, eu atunci încercam măcar pentru copii, trebuia să fac totul, însă acum înţeleg că tocmai pentru copii părintele a spus: Nu trebuie. Imaginaţi-vă, cu mine au venit femei din Vladivostok, veneau pentru un singur lucru, să intre la părintele Nicolae, să îl vadă, sau măcar să îl privească de la distanţă. Să îl văd de la distanţă măcar, nu am nevoie de nimic altceva, zice ea. Dar când părintele a ieşit, probabil că a simţit că ea are vre-o problemă mare şi a chemat-o dintr-o mare mulţime de oameni, şi i-a zis ceva la ureche. Ea s-a întors şi avea lacrimi, nimic nu a zis, şi-a luat geanta şi a plecat. Ea venise ca să îl vadă, dar a primit ceea ce avea nevoie de la părinte.

Vasilii Zanoza

Când părintele m-a întâlnit, iarna pe prispă, el a început să îmi vorbescă în  ucraineană, iar limba mea maternă e ucraineana. Eu am crescut într-un sat ucrainean, nu cunoşteam alta limbă, şi părintele a început să îmi vorbească într-o ucraineană pură. La cea dintâi întâlnire cu el. Mă gândem, chiar aşa să fie şi apoi citind despre stareţi, înaintaşii vremurilor noastre şi ce am văzut, părintele le explica altora şi consider, poate că punctul meu de vedere este incomplet, parţial, însă părintele avea un har mare peste el şi el putea, asemenea primilor apostoli, indiferent cât de grea era situaţia, putea face rugaciunea şi pentru el nu exista nici o taina. Apoi, am construit o biserică, împreună cu tanti Nina, ea nu este atât de batrână, acolo locuia ea şi prin ea am început toate acestea. Părintele spunea: Ninuşca, de ce tu, pentru că ţi-au arat gradina, te achiţi cu vodcă? Ai acolo o piatră mare şi toată vodca care ţi-a mai rămas, sparge-o de acea piatră, de acea piatră.

Părintele vedea totul, unde şi ce este. Se întâmpla să vină cu diverse situaţii,
ce fel de stareţ, oamenii veneau cu diverse motive, pe unii îi aducea pe prispă şi le spunea: Ei, aţi întâlnit acel vapor, racheta, l-aţi văzut pe acest batrânel şi acum urcaţi-vă în vapor şi plecaţi acasă, acasă. Astfel spunea. Ştia cine vine, cu ce probleme şi cu ce gânduri. Nu existau nici un fel de secrete pentru părinte.
Iar cu privire la medalion?
În legătură cu aceasta, în aceeaşi biserică a lui Alexandru Nevski, eu plecam în pelerinaj pentru 10 zile la Troiţa Sfântul Serghie Lavra, la Sf. Serafim de Sarov, şi după ce am revenit, abea au adus, a fost o livrare de medalioane, iconiţe. Erau foarte multe iconiţe ale Maicii Domnului şi foarte diferite,
din Iverski, Kazansk, diferite. Toate erau într-un pachet. Am spus: Maică Valentina, scoate-mi te rog pe Maica Domnului cu Mântuitorul, ea îşi întinde mâna şi îmi scoate Maica Domnului din Kazansk.
şi, eu… eram şi bucătar un timp la biserica Alexandru Nevski şi un preot mai în vârstă la un moment dat îmi zice, dupa ce a văzut cruciuliţa mi-a zis: Vasile, nu se cuvine ca astfel de cruciuliţe să fie purtate de către laici. Eram într-o situaţie stânjenitoare, şi mă gândeam, am pe cine întreba, şi în aceeaşi perioadă, iarna părintele m-a invitat în chilie, m-a aşezat şi el stătea, m-a aşezat pe scaunul său, iar el stătea în picioare.

Eu îi spun: Părinte, Părinte … şi el îmi zice: Vasiluşca, se poate, se poate, se poate… poartă-l. Eu nu i-am zis nici un cuvânt referitor la ce urma să îi zic. Iată…
Referior la Anatolie Alexandrovici care nu este prezent aici, el l-a vizitat pe părinte cu un scriitor.
Iar acest scriitor avea o listă cu întrebări scrise. Şi le-a pus pe undeva. Acesta a început să povestească şi a avut loc o conversaţie cu acest scriitor, Zicea Anatolie, eu ascult conversaţia dintre parinte şi scriitor, cum o temă de discuţie e finalizată şi imediat începe o alta.

În concluzie, părintele fară să aibă întrebările scrise, i-a răspuns la toate întrebarile. Scriitorul nu şi-a mai gasit bileţelul cu întrebări. Şi abea când s-au urcat în vapor, şi-a găsit bileţelul în buzunar. Dar cum s-a întâmplat, nu ştiu. Acesta spune: Cum se poate? A citit întrebările în ordinea pe care le aveam, la toate i-a răspuns părintele. De la început până la ultima întrebare pe care dorea să i-o pună i-a răspuns.

O, Maica Sfântă,
Spun cu buzele mele
Din pricina necazurilor,
Sufletul îmi este cuprins de întristare.
De peste tot este strâmtorare,
Pentru suflet este doar suspin şi geamăt,
Bucurii sunt puţine,
şi raul apare din toate părţile.
S-au răsculat împotriva celui sărac
El a fost cel mai întâi milos
Şi în tristeţea amară,
mă voi prezenta ca iarba.
Lumea va trece,
Maica Sfântă
eu mă prezint înaintea Ta
cu rugaciune.
Sărmanul păcătos îmbrăcat în beznă,
tu acopere-l cu îndurare.
Ce fericire avem,
o putem ruga pe Maica Domnului,
Împărăteasa Cerului.
Ce bucurie avem,
Slavă ţie Doamne.
Şi nu da Doamne să ne îmbolnăvim,
nici un cuvânt să nu putem spune,
şi cu cine vorbim?
Cu Domnul nostru.
Dumnezeu să vă ajute.
Ce oameni fericiţi suntem.

Zinaida Maximova

La început părintele m-a ajutat să fiu Preşedinte a Consiliului Parohial, apoi am fost adjunctă,
apoi m-a pus imediat să fac curat în biserică, Îmi spunea: ia mopul şi du-te te rog să faci curat. Eu şi coceam, eram şi paznic, şi faceam curat în biserică şi în stradă făceam curat, coceam prescuri. Eu am venit şi i-am zis: Părinte, scumpule, mă poţi elibera de la treburile din stradă, sunt atât de obosită,
cad pe margine şi nu mă pot ridica. M-aş bucura să mori în stradă. Dreaptă ar fi calea în Împărăţia Cerurilor. Munceşte cu mâinile, munceşte cu mintea. Munceşte fară oboseală, munceşte zi şi noapte, munceşte chiar dacă cei de acasă nu vor întelege, munceşte, cred că a ta cărare nu va rămâne fără urme. Când au început să mă doară picioarele, eu mergeam la părinte pe jos vre-o 10 km, ajungeam şi îmi era teamă să stau jos, pentru că mă gândeam că dacă stau jos şi nu vreau ca părintele să creadă că îmi este greu, iar el îmi zicea: Stai, stai jos. Nu, părinte. Mă cam doare un picior. Aoleu, pe tine te dor picioarele, la fel ca şi pe mine. Aceasta a fost totul.
Apoi, cred că a doua oară când am venit şi el îmi spune: Zinaiduşca,
dacă te dor picioarele, nu te întrista, rugăciunea e o umblare specială şi fapte bune oricât de multe, iar Dumnezeu vrea sufletul tău să-l mântuiască şi prin boală te pedepseşte. Eu nu am scos nici un cuvânt. Apoi când am venit a treia oară, părintele mă întâlneşte, şi cum am trecut repede pragul am şi început rugăciunea. S-a rugat şi s-a întors spre mine. Aşa vreau eu ca să nu mai poţi merge deloc, cum o sa-ţi crească aripi, cum o să zbori… Ce este mai important, să ai, picioare sau aripi? Striga în gura mare.

Apoi când l-am vizitat ultima oară, am auzit vocea sa, aşa cum nu am mai auzit-o până atunci. Era atât de blând, atât de smerit, avea o voce atât de blândă, iar acum striga: Pune mâna pe armă, mergi împotriva duşmanului. Ai cazut, ridică-te din nou, nu te preda inamicului.
Atât de tare se ruga?
Da, da, da, doar să nu te predai inamicului. Vroiam să spun, mă îmbolnavisem şi plângeam foarte mult, şi acum uneori mi-e rau, nu dorm nopţile, umblu încet şi cum ajung lângă pat
mă dor foarte tare picioarele. Nu mai am putere. Şi cum încep să plâng, aud glasul părintelui Nicolae:
Ridică-te, citeşte cartea despre viaţa lui Serafim de Sarov. Eu am şi uitat de ea, o aveam pe masă,
însă cum a apărut, nu ştiu, o deschid, iar în carte, doar suferinţe. Am citit din carte, iar apoi, pe mine aici au început să mă jignească. Plângeam şi mă gândeam, părintele nu mai este, iar aici toţi mă prigonesc. Mă ridic, iar acolo sunt scaune, şi văd că vine din bucătărie, şi stă, la fel cum stai dumneata, peste masa. Eu stau şi el mă priveşte, s-a arătat, el nu îmi zice nimic, eu nu îi spun nimic, dar mi s-a arăt, ca în realitate. Măcar un cuvânt să-mi fi spus, nimic. Aşa s-a întâmplat. Până la jumătatea corpului s-a arătat. În acea vară când am ajuns pe insulă, era multă lume, el ieşea pentru un timp şi apoi se odihnea.

Un bărbat tânăr stătea în faţa mea, acesta a adus un pachet mare cu lumânări ca şi cadou pentru biserică, s-a apropiat şi a pus întrebarea pe care o avea, în mulţime nu auzeai cine şi ce întreabă, pentru că fiecare era încărcat cu ale sale, şi deodată îl văd zâmbind pe părintele Nicolae, se întoarce în acest fel şi cu palma îl loveşte peste frunte, şi mă gândeam ce va fi, era prima oară când vedeam aşa ceva. Bărbatul s-a oprit şi a zis: Părinte, mulţumesc. Şi a plecat. Eu trebuia să fiu următoarea la rând, m-am adunat cu duhul şi mă gândeam: deci, dacă totul e rău probabil vei primi la fel, o palmă peste frunte. M-am apropiat şi i-am povestit problema pe care o aveam, părintele m-a sfătuit, m-a binecuvântat, foarte bine, în linişte şi eu mă gândeam: Oare chiar nu o să-mi dea? A fost acea scenă, incredibilă. Această mărturisire sinceră: Părinte, mulţumesc. A fost atât de neaşteptat răspunsul, smerirea omului, adică era un adevărat creştin ortodox, până într-acolo încât omul era atât de bucuros de aceasta. Se spune, că aceluia căruia părintele i-a dat
peste frunte cu palma i se va îndrepta întreaga viaţa, aşa am auzit. Eu nu am primit, însă am auzit.

Iar apoi a fost o perioadă în care l-am vizitat de vre-o şapte ori, ajungeam, aduceam de toate şi îi spuneam: Părinte, scumpule, binecuvântează-mă. Mă binecuvânta cu sfânta cruce şi nu spunea nici un cuvânt. Iar eu stau şi vorbesc, vorbesc, vorbesc şi apoi zic: Părinte, iartă-mă, eu te ispitesc. Binecuvântează-mă te rog şi voi pleca. El mă binecuvântează şi eu plec. Acest lucru s-a repetat de şapte ori. Ies şi mă gândesc, ce mă fac, părintele nu îmi vorbeşte, poate ar fi mai bine să nu mai vin,poate nu e bine să mai vin, apoi mă gândesc: Iată, dar cine sunt eu? Mă va alunga şi atunci voi pleca. Am venit a opta oară, iar el mă întâlneşte la poartă, şi zice: Bine ai venit, bine ai venit. A opta oară a început să-mi vorbească. Ajung şi zic: Părinte, părinte şi el: de ce te ţii dupa mine? Părinte, părinte am o treabă cu dumneata. Ce fel de treabă? Fiul meu vrea să se căsătorească. El îmi spune: Să nu îi faci nuntă, dar să îi primeşti, aveţi copil deja. Dar nuntă să nu îi faci, pentru că la nuntă nu va fi nici un om bun.Către voi vine o persecutoare, persecutoare care nu doar pe fiul tău îl va persecuta, ci şi pe voi toţi vă va tortura. Aşa a şi fost. Ea a născut o fetiţă şi doua luni a părăsit-o, părintele ne-a binecuvântat şi noi am crescut-o, şi în prezent o ajut din pensia pe care o am. A născut un copil, relaţia a fost nereuşita. Dar în general binecuvânta căsătoriile? Căsătoriile? Părintele mi-a spus: Nu, nu trebuie. Când ea era în clasa a opta, nepoţica, eu am venit şi i-am zis că ne-a binecuvântat şi noi o creştem, iar fiul un ban nu ne dă. Şi el a zis: Ea nu se va căsători. O să găsiţi de mâncare, aveţi unde dormi, nu-ţi face griji. Iar când a venit copilul l-am întrebat: Părinte, ce se întâmplă? Şi el: Domnul va avea grijă de
toate. Ea nu va înţelege pe ce cale a pornit, dar aşa, ea va deveni călugăriţă. Iar eu îi spun: Părinte, eu nu sunt liniştită cu privire la ea. Sunt atâtea vorbe, toţi oamenii vorbesc. Iar el îmi spune: Lasă, acum la Dumnezeu nu mai este binecuvântare pentru căsătorie. Doar cei fără minte se mai căsătoresc. Şi mai spunea: Cine nu s-a căsătorit, pe acela Domnul l-a găsit. Dar aceste lucuri nu le vor înţelege. Şi spunea, noi eram patru fraţi, aveam dădacă, stăteam la masă, venea  tatăl în jurul mesei, şi apoi când am venit, nu mai era nimeni, apoi a venit un flux mare, dar înainte era liber. Apoi s-a apropiat de mine şi mi-a zis: Ecaterinuşca, priveşte cine se uită la tine. La mine… de peste umăr. Şi zice: într-adevăr, îmi dă un bilet în alb, iar eu sunt bine, sănătos,
nu am fost niciodată bolnav. Nu am avut nevoie de nimic, şi zice, iar cei trei fraţi au plecat la război, toţi au murit, iar mama îi zicea: Să nu mi se dea pensie, tu să îmi dai să mănânc. Şi pentru decesul fiilor săi nu avea pensie de la stat. Îmi spunea astfel de lucruri.
Deci ea a rămas în grija fiului sau, da?
Da, da, da.

Iar mama sa locuia cu el sau singură?
Cu el.
Ea a fost înmormântată în Talabsk?
Da.
Şi în ce an a murit?
Nu ştiu exact, nu aş putea spune.
Când vorbeam, părintele nu dădea atenţie acestui aspect. Nu pot să spun. Îmi mai spunea: Mama s-a îmbolnavit, iar eu mă agitam, alergam la medic, însă ştiam că va muri. Şi totuşi, cum se poate, trebuie să chem medicul. Şi când îi era rău, ea ţipa la mine: Împărtăşeşte-mă, de ce te agiţi? Şi până să o împărtăşesc, măicuţa a şi plecat. Apoi nu ştiu cum şi în ce fel, în ce context, stăteam şi îmi zice: Zinaiduşca, aveam un astfel de tată.. mergeau doi preoţi peste un râu, iar căruţa lor era goală, iar căruţa tatălui meu era plină şi s-au întânit pe pod şi nu l-au lăsat să treacă, i-au zis să dea înapoi cu căruţa. Tatăl meu a ieşit şi s-a încins, iar un preot a murit pe loc.
Cum s-a încins?
Cu biciul. El mie mi-a povestit, cu o mare nelinişte mi-a povestit. Am văzut că îi era atât de greu.
Îi era greu, vedeam că îi este greu. Şi eu mă gândeam, de ce mi-a spus aceste lucruri? de ce mi-a spus aceste lucruri?
Eu… ce ar putea câştiga din aceasta?

Ieroschimonahul Rafail

Părintele Nicolae avea cu noi o părtăşie duhovnicească apropiată. Frecvent ne transmitea prin maică, sau ne avertiza cu privire la ce va veni, sau ne mângâia când aveam întristări şi iar îl sunam pe părinte. Părintele nu era înalt de statură, era un om sfânt, oameni  care îşi ascund harul. Părintele ne vedea, îşi ştia fraţii, şi putea face o descriere exacta a fiecărui frate.

Liudmila Leapunova

A sosit o matuşică şi aduce un baieţel mic, pe nepoţelul său de vreo trei ani şi îl întreabă pe părinte: Părinte, unde să meargă la studii? Are doar trei anişori, unde să îşi facă studiile,
la ce Institut să se înscrie? Am fost toţi atât de uimiţi, părintele s-a uitat spre cer, îngândurat şi spune: Va fi episcop. Şi toţi, oamenii care erau în acel loc şi ştiau că părintele nu spunea lucruri oarecare, ci întotdeauna spunea lucruri cu adânc sens spiritual, şi au început să îl privească pe acel copilaş ca la un viitor episcop cu adevărat, doar ca nu îi cereau binecuvântarea. Am mai văzut pe insulă un bolnav, de vârstă medie, un om foarte bolnav şi când a ajuns în Polomniki
oamenilor le era milă, îi dădeau ceva banuţi şi când a intrat părintele în curte cu atâta dragoste l-a mângâiat. Iar baiatului îi curgeau lacrimi, când se apropia de noi, era aceeaşi persoană, bolnavă, nefericită. Îşi întindea mâna, cerea de pomană şi altele, iar când s-a apropiat de părintele Nicolae era un alt om, un alt om, o altă privire, al unui om cu sens, fară boli şi îi curgeau lacrimi, lacrimi, lacrimi. A primit mângâiere şi a plecat plin de pace, nu mai avea nevoie de nimeni, nici de pelerini, nici de ajutor omenesc. Părintele l-a mângâiat.

Victor Popov

L-am cunoscut pe părinte prin 1986, când m-am întors la Domnul. Eram în armată şi aveam o poziţie, mai întâi în aviaţia navală, apoi în aviaţia de transport, iar când am venit în concediu mama era bolnavă şi am fost nevoit să ne mutăm aici. În legătură cu locuinţa au apărut diverse probleme şi mă rugam în biserică, abea ajunsesem, încă nu înţelegeam clar lucrurile despre credinţă, ortodoxie şi mă rugam singur. Îmi era oarecum ruşine să mă rog în biserică, mâna să o ridic ca să îmi fac cruce, aveai impresia că toţi te privesc şi apoi nu reuşeam să-mi împărtăşesc problemele, deoarece credeam că oamenii nu au timp de problemele tale, le au pe ale lor, iar aici stai şi te rogi doar tu şi Dumnezeu.

Apoi am întâlnit o persoană cunoscută credincioasă în oraş, care slujea la altar.
Era o vaduvă de peste 60 de ani care o cunoştea pe mama. Eu tocmai o pierdusem pe mama şi rudele. Existau tot felul de neînţelegeri cu privire la venirea mea la biserică. Şi această femeie slujitoare mi-a zis: Tu vino şi roagă-te, vorbeşte cu părintele, şi cum îţi va spune aşa să şi faci. Eu am venit la acea biserică, am început să frecventez şi să-l ajut pe părinte şi i-am împărtăşit necazurile, diferitele tragedii, şi părintele mi-a spus: Ce să spun, şi eu sunt un păcătos, ce pot să îţi zic eu. Dute la Zales, la părintele Nicolae, este un părinte bun, îţi va spune câte ceva. Pe atunci nu erau atât de mulţi pelerini, care să îl viziteaze pe părinte, era liber. Părintele slujea în biserică, era un părinte, un părinte bun. Ca era stareţ, perspicace, minuni sau reclame în acel loc nu erau, aşa cum apărea în ultima perioadă. Eu aveam o barcă, mi-a lăsat-o un prieten, aveam motor şi barcă şi am plecat să-l vizitez cu barca. Când am ajuns, părintele era acasă, m-am rugat şi am
bătut la uşă, însă până în acel moment m-au avertizat că atunci când voi pleca, să citesc catastiful Sf Nicolae, părintele va şti că vin, şi adevărat că abea am ajuns şi am trecut pe lângă biserică, am ajuns la părinte şi el a ieşit. Ne-am salutat creştineşte, m-a primit, m-a aşezat pe scaunul de lângă casa sa şi cred că am discutat vre-o doua ore. Pentru mine aceste doua ore au trecut ca cinci minute. Eu eram atât de supărat, aveam o mare nevrednicie ca şi creştin, deoarece în vremurile sovietice nu am trăit o viaţă creştină, ci lumească, din pricina necunoaşterii de Dumnezeu, a poruncilor Sale şi ale
Evangheliilor. În acele vremuri nu existau Evanghelii, nici cărţi, nimic nu se vindea în biserici. În prezent poţi găsi literatură, iar atunci doar bătrânelele mai aveau câte ceva, şi chiar naşterea Sfinţilor Părinţi, aşa cum spun unii, nu erau pe atunci, totul se transmitea din mână în mână. Acestea ajungeau la mine, eu citeam, mă edificam, şi părintele a discutat cu mine, m-a mângâiat şi mi-a zis: O, nu ai nimic grav. Roagă-te, vino, Domnul te va călăuzi. Astfel am discutat cu părintele în pace şi apoi când ma întrebat despre familie, copii, nu m-a întrebat cum se numesc, însă fiul meu locuia în alt oraş, deoarece eu m-am mutat în Pskov, iar familia mi-a rămas pe insulă. Când ne-am despărţit, părintele stătea pe veranda şi deschidea uşa, mi-a facut aşa cu degetul şi mi-a zis: În curând te va vizita Andriuşa, tu să nu îl superi.
Să te rogi împreună cu el Domnului. Şi într-adevăr în scurt timp m-a vizitat fiul şi a rămas să locuiască cu mine. Am locuit împreună 8 ani.

Am fost martora unei situaţii interesante. Am venit la părinte şi de părinte s-au apropiat două femei. Părintele a început să ne vorbească şi veni vorba despre Ierusalim. Şi dintr-o dată una dintre femei a început să ţipe: În Ierusalim topesc şi a căzut pe spate. A căzut pe spate ca un lemn. Şi eu o priveam ca medic cum putea fi fără comoţie, la o cădere ca o placă de lemn. Putea face comoţie, leza rinichii.
Prima mea reacţie a fost să o ajut să se ridice, repede către ea, iar părintele era atât de liniştit. Şi zice: las-o să stea întinsă. Eu m-am dat la o parte, iar ea stătea întinsă şi striga cu o voce bărbătească: Mor, mor, ţipa ea. Iar părintele foarte calm zicea: mori, mori, noi te vom şi îngropa aici. Iar vrăjmaşul din ea ţipa: Nu vreau să mor, nu vreau să mor şi iar: mor, mor. Apoi părintele a cerut apă sfinţită cu care a stropit-o şi aceasta s-a ridicat ca un om normal şi cu vocea sa de femeie continua discuţia. Am vazut o astfel de situaţie pentru întâia oara la părinte şi mă minunam, şi am înţeles ce putere mare duhovnicească avea, că până şi duhurile tremură şi cad înaintea lui.

Roaba Domnului Nadejda

Nu suport ortodocşii. Îi urăsc. Cea mai dezgustătoare credinţă. Toate celelalte credinţe vor merge în iad. Nu ne este frică
 de cei care nu îşi fac cruce corect. Mmmm, bravo, să-ţi faci cruce greşit. Nu-i învăţa, să păcătuiască. În iad cu ei, proştii. Aleargă după stareţi, mai bine ar fi stat acasă, la televizor,
icoanele lui antihrist. Mmmm… Toţi cred că Nadica şi-a ieşit din minţi, că e îndrăcită, proştii. Cine va spune o vorbă rea despre ea, cine o va supăra, toţi veţi răspunde înaintea lui Dumnezeu. Ea este fericită, e de la Dumnezeu ca să avertizeze. Întreaga ţară o va cunoaşte în curând. Toţi care nu pot scăpa de băutură, ale căror rude consumă alcool, pentru care ea se va ruga, pe care îi va boteza, acela va fi vindecat. Pe ea a binecuvântat-o acest… pe care îl urăsc.

Sufletul meu e trist şi suferă
Eu tristeţile ţi le trimit
Uşa mântuirii e închisă
şi drumul către Creator e închis
E închisă datorită poftelor mele
şi le am cât o pădure de multe
Acestea creşteau în decursul anilor
şi găseau loc liber în acest loc.

Protoireul Piotr Borodulin

Locuia singur, după ce a îngropat pe tovarăşul său de chilie, iar bătrâne să locuiască cu el în chilie nu a luat. Aceasta pentru a nu da prilej bârfelor. Îşi gătea singur, iar în încăpere pe jos în loc de covoare,
că preşuri avea plase de pescuit. Auzisem undeva că aceasta însemnă protecţie împotriva duhurilor,
că şi cum le-ar fi frică de aceste plase. Nu ştiu.. În scurte cuvinte îmi spune: Hai să luăm masa. A turnat câte o cană cu lapte şi câte o aladă atât de mare, în zona noastră se numeşte şandie. Eu sunt din Ural, din Celiabinsk, de acolo sunt, deci am mâncat împreună şi m-a întrebat: Cu ce problemă ai venit? şi i-am zis că ai mei au aşteptări de la mine, îmi place băutura, sunt o persoană fară şcoală, nu mi-am finalizat studiile, îmi este greu, mă supără şi chiar mă prigonesc. I-am povestit, şi mi-a propus să ne rugăm. Părintele era slab, şi am început să facem împreună metanii. Eu aveam 27 ani si el avea 60 ani, el făcea trei plecăciuni, eu decât o plecăciune, ca o mitralieră… atât de repede. Eu aveam o constituţie sportivă,
acum sunt mai gras, în acel timp nu eram aşa. Apoi s-a ridicat şi mi-a zis: Ai de ales dintre două căi, vei rămâne şi vei răbda până la sfârşit, şi în curând vei deveni preot. Am aflat mai târziu cum e cu hirotonirea… dacă nu, oricum vei fi, dar nu într-o perioadă scurtă de timp. Şi vei plânge pentru căderea ta. Referitor la cădere, pentru mine era un lucru normal, şi aşa s-a şi întâmplat, nu am putut trece peste paharul cu vin. Se poate întâmpla, am păcătuit, mă mustră conştiinţa,eram un om credincios şi nu o puteam părăsi. M-am căsătorit. Şi arhiereul m-a alungat. A aflat despre aceasta şi mi-a zis: deci aceasta s-a întâmplat … Noi avem doar doua lucruri, fie celibatul, sau viaţa monahală. Nu îi plăceau cei căsătoriţi, deoarece cel căsătorit trebuie să placă soţiei, iar dacă e necăsătorit se va îngriji să-i placă Domnului. Aceasta aşa şi este. În aceste cuvinte există un sens profund. Dacă vrei să îl slujeşti pe Dumnezeu, mai bine te lepezi. Bineîneţles dacă poţi. Cunosc monahi care se îmbată, şi fac alte şi alte lucruri, nu se pot adapta în mănăstire, sau vin şi încep să-şi facă de cap. Multe am văzut, multe am cunoscut. Bineînţeles că Dumnezeu pedepseşte astfel de oameni. Astfel s-a şi întâmplat şi a trebuit să mă căsătoresc. Apoi, şapte ani i-am petrecut în pocăinţă. I-am petrecut în pocăinţă. Şapte ani i-am petrecut în pocăinţă în urma căderii mele şi astfel mergeam spre scopul pe care îl aveam. Am patru copii, pe care acum ca şi părinte îi îngrijesc, îi îmbrac. Sunt copia ei, îi seamănă ei şi nu mie. Referitor la părintele Nicolae, mi-a spus că oricum voi fi preot, iar acum că începea să se întunece afară, mi-a zis să merg la staţia de autobuz, iar din stradă trebuia să alerg peste lacul îngheţat spre staţie. Aflasem că autobuzul deja a plecat. Începuse să se facă noapte afară, erau zile scurte de primăvară, zile de aprilie, erau încă zile de iarnă. M-am întors şi i-am zis: Părinte Nicolae, dă-mi voie să rămân peste noapte, e iarnă, e încă ger afară şi aveam decât nişte cizme. El mi-a răspuns: Nu, nu, pleacă. I-am răspuns: Dacă nu pot rămâne la dumneata, pentru că vă este teamă, aş putea rămâne în antreul de lângă biserică. Mi-a răspuns: Nu, nu, pleacă. Îţi dau şi o aladă mare în mână, mergi pe drum şi mănâncă. Dacă vei cădea în apa îngheţată, mănâncă şi bea apă. Eu stăteam şi mă gândeam, nu sunt
fricos, dar îmi este teamă. Şi mă rugam de părinte, iar părintele m-a luat de ureche şi m-a dus spre uşa de afară. Deşi eram mare, nu mă puteam împotrivi unui stareţ. M-a dus de ureche la uşa, am deschis uşa şi m-a aruncat afară. Îmi zice, iată drumul spre lac şi fugi, fugi, iar eu te voi urmări cu privirea. Am şi fugit. Sunt un om ascultător, alerg şi mănânc, alerg şi mănânc, deja se înnopta, nu vedeam bine, erau găuri în gheaţă. Gluma glumă, însă după mine veniseră doi diaconi sau arhierei cu barca şi s-au înecat, şi li s-a întâmplat lor, nu mie. În acel loc lacul este destul de mare, s-a răsturnat barca, ambii au murit. Am alergat până la drum, se făcuse noapte. Nu mai mergea nici un autobuz, iar până la Pskov erau 70 km, stăteam în drum şi mă gândeam, sunt mort, maşinilor particulare le este frică, poate gândeau, a ieşit unul cu barbă din pădure… le era fircă. Mă gândeam, Doamne, mi-a trebuit stareţ, se spunea că e drăguţ, m-a trimis la moarte sigură. Până la Pskov sunt 70 km, e noapte afară, am doar cizme, toate autobuzele s-au retras, e noapte afară, ce e de făcut. Deodată, apare o maşină Moskvich veche din pădure, se pare că erau pescari, veneau dinspre lac, de la prins peşte, nu observasem maşina, era pe undeva prin pădure, eu tocmai alergasem pe lângă ei, am trecut pe lângă ei ca să ies la drum. Eu ies, şi ei se opriseră,
nu am apucat să ridic mâna. M-am gândit că sunt puţin credincios, părintele Nicolae se roagă pentru mine, m-ar fi avut pe conştiinţă dacă mă trimisese la moarte sigură. Dar s-a rugat şi maşina s-a oprit în dreptul meu. M-au întrebat, unde vrei să mergi tinere? Eu le răspund: La Pskov. Urcă. Aceştia au înjurat şi au fumat pe tot parcursul drumului, dar m-au luat şi m-au adus, nu mi-au luat nici un ban. Aceasta a fost prima mea vizită la părintele Nicolae.

Apoi am venit când eram deja preot. Am comunicat foarte bine de această ultimă dată. Eram căsătorit, şi l-am întrebat ce
parere are, ea mă prigonea, îmi arunca hainele, nu aveam unde locui, şi mi-a zis: Trebuie să te împaci.. Părinte Nicolae, înţeleg toate aceste lucruri, dar cum se poate face în mod concret, suntem ca şi doi poli diferiţi. Iar el îmi spune: să vă împăcaţi.
E uşor de spus.. Apoi îmi spune, el mie îmi spune: Părinte, binecuvântează-mă, iar eu am ezitat. Un stareţ să-ţi ceară să-l binecuvântezi. El îmi zice: Haide, hai. Părintele era un om interesant, era foarte obişnuit şi ce avea mai interesant era simplitatea. Părinţii intelectuali nu au acestea, sunt aroganţi şi mândri. El era simplu, putea să te tragă de nas, să te ia de ureche, să te lovească cu palma, să-ţi spună o glumă bună… să spună: binecuvântează-mă, haide, hai să faci acest lucru, încă odată binecuvântează-mă. Totul se facea în faţa lor… Mai spuneţi şi a treia oară, a treia oară nu voi spune…
şi nu a spus.

Sunt simplu călător…
Unde este înţelepciune, nu exista adâncime…

Vin ca o rachetă şi vorbesc, şi toţi, vre-o douăsute de persoane vin spre el. Iar părintele, slabuţ cum este, stă pe verandă şi măcar ceva, un gard de protecţie nu are, se poate găsi în vânzare, în acel loc lângă lac e curent, a facut o pneumonie, aproape de moarte. Cu greu a fost salvat.
Şi apoi vin spre el, nu ca,către un părinte, ci ca la prezicătoare. Vin şi întreabă, cum voi fi, ce să fac… Am fiul închis, am fata în închisoare, fiul meu se drogheză, ce să fac, cum să fac… iar eu stăteam şi priveam cum comunică părintele cu oamenii, acest lucru trebuia văzut… Îmi amintesc că avea în mână o mică chiflă şi o clămiţă… iar periuţa lua mult untdelemn, iar clămiţa aproape deloc, a scos clămiţa şi ungea pe frunte… Ei întrebau câte ceva şi el răspunde: Mulţumesc Doamne, Ajută Doamne, Binecuvântează Doamne. Iar stareţii spun: De ce încă odată Salvează Doamne, spune-ne un răspuns concret, nu salveză-ne Doamne, ajută-ne Doamne. Nu erau mulţumiţi.
Veneau la el ca la o ghicitoare, dacă Domnul îi va descoperi ceva, va spune, dacă nu, va tăcea. Va spune doar fraza obişnuită: Mântueşte Doamne, Mulţumesc Doamne. Mie mi-a răspuns la întrebările pe care le aveam, deoarece nu venisem din curiozitate, ci pentru că aveam probleme.
Aveam o luptă serioasă. Nu aveam unde merge şi părintele Nicolae mă ajuta.

Împărăteasa mea propune,
Nădejdea mea este doar în Prea Sfânta …..
Mângâie tristeţile mele,
Supărarea mea o vede,
Doamne, Iisuse Fiul lui David, Fiul Regelui Preaslăvit..
Iisuse Mielul
Iisuse Păstorul, Iisuse Protectorul,
Iisuse, Purtătorul de grijă din tinereţea mea,
Iisuse Proslăvitul la bătrâneţele mele,
Iisuse, Nădejdea în moartea mea,
Iisuse, după moartea mea,
Iisuse mângâierea
La judecata Ta
Iisuse, dorinţa mea,
Să mă pomeneşti atunci,
Iisuse, Dumnezeule, miluieşte-m pe mine.
Doamne, miluieşte-mă pe mine.

Când am început să îl vizitez, el avea diabet şi nu mânca deloc carne. Se îmbolnaviră de diabet.
Pimenul a trimis o scrisoare în care spunea: Vă binecuvântez să mâncaţi carne. Avem nevoie de dumneata, nu veţi mânca carne pentru trup, ci pentru că oamenii au nevoie de dumneata.
Şi părintele a început să mănânce carne, şi l-a binecuvântat pe Pimen. Vorbind despre înalţimea vieţii sale duhovniceşti, îneţlepciunea şi dăruirea sa.. ..Despre acestea avem suficiente mărturii, au fost publicate cărţi şi turnate filme. Vom menţiona doar câteva trăsături distinctive ale vieţii sale,
simplitatea, cuvintele puţine şi dragostea. Cel mai mult iubea oamenii simpli, iar pe preoţi, potrivit martorilor oculari, nu îi favoriza. Cu puţini dintre acestea era sincer. Nu crede, nu îi crede pe popi, toţi sunt la fel şi toţi spun adevărul. Astfel spunea. Şi spuneam: Părinte, vine episcopul. Întâlneşte-l. Eh, să-l primesc… Cum stătea în canapeaua sa, aşa a şi rămas. Iată… Intră, episcopul la părinte. Şi spune, ce musafir, a venit părintele şi protoiereul şi neereul la mine… Părinte… ce se întâmplă? Eu sunt episcop… am trimitere către dumneata. Mulţi sunt de acest fel. Acest lucru s-a repetat de trei ori.
Chiar de trei ori?
Da, de trei ori.

Despre Rusia părintele vorbea mereu cu dragoste şi tristeţe. Plângea pentru decăderea noastră universală, că toţi noi dormim. Stând câţiva ani prin închisori, ştia ce înseamnă lupta cu ateismul, simplu vorbind, era vremea lui Antihrist. De aceea, privea conducerea Sovietică ca pe un lucru îngăduit de Dumnezeu pentru păcatele noastre. Cel mai greu păcat al poporului rus era potrivit părintelui, uciderea ţarului. Spunea, că trădarea ţarului este motivul tuturor necazurilor noastre. Păcatul uciderii ţarului care s-a întâmplat prin acordul oamenilor din Rusia, nu este căit de al nostru popor. Fiind o încălcare a legii divine şi umane, acest păcat stă ca o mare greutate peste sufletul oamenilor… De doua ori a efectuat lângă căsuţa sa, unele slujbe soborniceşti întru căinţa poporul rus, şi singur a primit mărturisirea nu numai pentru sine, ci şi pentru rudele decedate, cu aceste cuvinte: Doamne, nu ştiu dacă au păcătuit stramoşii mei împotriva ţarului. Dacă aceasta s-a întâmplat, te rog iartă-i, Doamne milostiv. Pe împăratul Nicolae II îl cinstea şi spunea că întreaga familie a ţarului este demult preaslăvită în cer şi de la Dumnezeu este doar puterea monahală. Părintele spunea, că a iubi ţarul este o poruncă asemenea poruncii de a-l iubi pe Dumnezeu. Cine îl iubeşte pe Dumnezeu, îl iubeşte şi pe ţar. Şi binecuvânta de a-l pomeni la fiecare citire, de a organiza în cinstea sa marşuri ale crucii. Acestea au o mare putere. Iubea tot ce aparţinea regelui, tot ce era vechi şi călcat în picioare, iar ce era nou , ce venea de la această nouă putere, îi era străin, pentru că îi era străin şi Rusiei. Amintindu-şi spunea, că mulţi dintre clerici înainte de prigonire, plângeau, pentru că nu au avut grijă de ţar. El însuşi avea această suferinţă şi îndemna pe toţi să se roage pentru reconstituirea puterii ţariste. Fără ţar, spunea, nu va fi nici Rusia, deoarece duhul lui antihrist poate fi învins doar de autoritatea legitimă. Orice alta atitudine neatentă către puterea ţaristă, o percepea ca pe o hulă,
şi dacă apăreau contradicţii referitoare la Petru I de exemplu, sau despre Ivan cel Groaznic, el spunea: Eu nu sunt judecător, pentru că ei sunt unşii Domnului, acesta e un mare păcat. Comisia noastră a ajuns la concluzia că pentru viaţa şi conducerea sa, nu ar exista temei pentru canonizare. Noi l-am canonizat nu pentru că a fost un mare mucenic, nu pentru suferinţă pentru Hristos şi credinţă, ci pentru poziţia sa de părinte. Astfel  stau lucrurile, nici mai mult, nici mai puţin. Dacă Ţarul şi-a dat viaţa pentru Rusia şi pentru poporul său, nu înseamnă că pentru Hristos. Părintele nu binecuvânta ascultarea de minciuni despre ţar, deoarece aceasta duce la întunecarea minţii. Orice minciuna duce la aceasta, de aceea, la întrebarea pusă frecvent, de ce în Rusia există atât de mult întuneric, de ce nici noi, nici clericii nu vedem nimic rău în codificare şi globalizare, răspunul putea fi găsit de la sine. Noi, se pare, nici pe ţar nu îl cinstim, nici nu vrem să ne căim pentru uciderea lui, de aceea, sunt orbi la ceea ce se  întâmplă.
În general, părintele spunea că ni s-a dat timp nu pentru a renaşte, ci pentru pocăinţă. Cine dintre clerici binecuvântează
pocainţa pentru uciderea ţarului? Aproape nimeni. Toţi consideră aceasta o chestiune absurdă şi o erezie. Părintele Nicolae nu a fost un astfel de părinte. El nu privea la ce spun arhiereii, important să nu fie judecat de Hristos, şi dacă însuşi Dumnezeu binecuvânteaza, ce poate însemna opinia acestor oameni. Domnul are putere sa-i lumineze. Trebuie sa ne rugam. De aceea, atitudinea sa pentru rege şi pentru puterea acestuia părintele considera deosebit de importante pentru salvarea sufletului. Şi Rusia nu se va ridica, spunea el, până nu va recunoaşte ce a însemnat pentru noi ţarul Nicolae. Noi suntem în viaţă datorită lui.

Doamne, miluieşte-ne, pentru trădare şi pentru uciderea Unsului lui Dumnezeu Ţarul Nicolae II şi a sfintei sale familii, pentru ocară şi batjocură, pentru încetarea spiţei ţariste în cele bisericeşti, şi pentru că nu am stat împotriva uciderii ţarului Nicolae II, nici poporul rus, nici armata rusă, nici biserica ortodoxă rusă.

Doar şase, din trei sute cincizeci şi nouă arhiereii şi-au ridicat vocile în apărarea Regelui. Oare ne mai miră ce s-a
întâmplat cu Rusia, cu biserica şi poporul nostru? Aşa cum spune apostolul Nicodim, pentru poporul rus, pentru eliberarea de sub puterea satanei, nu sunt suficiente doar rugăciunile, e nevoie de o pocăinţă naţională, cu o adâncă conştientizare şi lepădarea de cumplitul păcat pentru uciderea Unsului lui Dumnezeu.

Iartă-ne Dumnezeule Plin de Milă. Toate necazurile din Rusia pot fi corectate doar prin pocăinţă. Nici un partid şi nici un program nu ne poate salva. Odată au venit la ei pentru binecuvântarea înfiinţării
unui partid “Sfânta Rusia”, la care părintele a răspuns: Sfinţenia Rusiei o binecuvântez, iar partidul, nu.

Mmm, căiţi-vă, pentru distrugerea Rusiei, căiţi-vă. Toţi veţi merge în iad pentru uciderea ţarului Nicolae, căiţi-vă păcătoşilor. Pentru poftă, nouă, dracilor şi ne este frică…, mai repede babelor la noi în iad..

Pe acest pămând natal, oamenii buni
Ca o armată vin spre pocăinţă…

Întrebându-l pe părinte despre viitor, nu permitea să-şi facă iluzii. Spunea, că viaţa va fi tot mai grea, pentru că nu există cel care ar opri, adică Unsul şi binecuvânta pentru organizare de rugăciuni cântate întru mântuirea neamului şi poporului nostru de la jugul jidov şi de opresiune, la apariţia apropiată a lui Antihrist. Cu privirere la conducerea seculară spunea, să nu ne aşteptăm la ceva mai bun, dar spunea şi că în timp va fi un Rege, vine Regele. Odată am venit, iar el alearga îmbrăcat în albastru, şi spune: Nu întrebaţi, nu voi spune nimic. Dacă aţi vedea ce am văzut acum şi cu cine am vorbit… Noi nu am întrebat nimic, i-am dat darurile şi am plecat. Apoi am venit din nou şi mi-a zis: Ştii ce a fost? Eu întreb: Ce a fost părinte? La ora două ziua, sau unu şi jumătate, nu reţin exact, parcă două şi jumătate, aici mă încurc şi m-am pierdut…

La mine a venit Împărăteasa Alexandra. Am ieşit pe prispă şi vine ea, iar poarta îmi era încuiată,
aveam lacăt la poartă. Şi vine, stă jos şi am discutat atât de multe, iar apoi deodată vine Ţarul Nicolae, vroiam să mă
închin lui, iar el mi-a zis, nu trebuie. Şi nu mi-a dat voie să mă închin lui. Apoi mi-a zis: Voi discutaţi, iar eu am plecat şi s-a dus prin spatele meu, s-a plimbat în jurul meu şi a plecat, iar noi cu Alexandruşca am stat foarte mult de vorbă. Nu a spus despre ce anume au discutat? Nu. Ba, a spus că va fi luat mai repede, mai devreme, zicea că va muri în anul 2013, apoi a zis, voi fi luat mai repede, mi-au zis să mă pregătesc, te vom lua mai devreme. Eu nicicum nu îl puteam întreba: Părinte, când, cum, de ce. Eu doar ascultam, deoarece erau momente în care dacă el spunea câte ceva şi dacă îl mai întrebam odată, el nu mai vorbea. Şi atunci când vorbea, doar îl ascultăm. Îmi era teamă să-l întreb din nou. Ce spunea despre Rege? Acestea, doar acestea. Îmi spunea: Te-ai căit pentru uciderea ţarului, pentru distrugerea Rusiei şi încă ceva…
Îi spun: Da, părinte. Să te căieşti iar… Adică păritele considera că poporul rus este vinovat
de păcatul uciderii ţarului? Da, da, şi eu de doua ori m-am căit pentru aceste lucruri. Îi spuneam, părinte, eu m-am căit şi spunea: Căeşte-te din nou. Apoi am înţeles, eu mă căiam, dar nu ţineam post. Ne-am căit în acele timpuri, ne căiam. Am fost în acelaşi an, în luna iulie, în ziua uciderii familiei ţariste. Aveam un canon de pocăinţă pe care îl citeam şi în faţa porţii părintelui, peste drum era cimitirul, ne căiam cu toţii, iar părintele avea foarte multă reverenţă faţă de ţar, pentru părintele nostru Nicolae şi a familiei sale. Părintele spunea: Of, Rusia, nu ştie ce socoteala va da pentru ţar.

Despre ţar, aşa spunea.
Are păcat poporul rus pentru uciderea ţarului?
Da, este. Însă părintele spunea că a fost omorât potrivit ritualului, jidanii au pregătit, iar poporul nu l-a apărat. Nu l-a apărat? Da, nu l-a apărat. Acestea au fost spuse, că poporul nostru s-a îndepărtat, l-a trădat pe Ţar, iar uciderea a fost făcută potrivit ritualului şi pregătită de către organizaţiile masonice. Părintele spunea că toate nenorocirile prin care trece Rusia sunt din pricina păcatului uciderii ţarului? Da, da, da. Şi m-a obligat să mă căiesc pentru a doua oară, iar eu mă gândeam: Doamne, eu ma pocăisem deja. Iar apoi mi-am dat seama, eu nu am perseverat în post, nu am ţinut post cu pocăinţă.

Părintele spunea că întreg poporul, întreaga ţara trebuie să se pocăiască? O da, da, a fost numită şi o zi, a fost numită o zi, iar preoţii nu au anunţat prin biserici, s-a întâmplat în felul următor, eu, împreună cu Galina Ivanovna, ea lucrează în prezent ca şi contabil la catedrală, am ajuns şi el ne spune: Aoleu, la Pskov e o mare furtună, e un nor, e nor, când ajungeţi, imediat trebuie să înconjuraţi cu marşul crucii Pskovul. Ce credeţi că s-a întâmplat? Noi am ajuns şi ni s-a spus: Nimeni nu are nici o treabă cu aceasta, şi cum ne-a zis părintele, noi aşa am şi uitat. Am venit din nou exact peste o saptămână, din nou cu Galina Ivanovna. Şi ne zice părintele: Voi, ce faceţi, vă faceţi griji pentru al vostru oraş? Vă pasă de oraşul vostru, ce fel de credincioşi sunteţi? De ce nu aţi cerut binecuvântarea de la stareţ? Chiar aşa a şi spus. Acum, până să ajungeţi acasă, mergeţi direct la Catedrală,
luaţi o maşină, luaţi icoanele, luaţi Icoana din Pesansk, apă sfinţită, pâna mai este timp şi nu e prea târziu. Părintele chiar ne-a binecuvântat ca să înconjurăm fiecare casa sa, cu crucea şi apa sfinţită, să luam câte o iconiţă şi să mergem cu ea împrejurul casei. Mie mi-a a zis: Să iei iconiţa, să o pui aici, apa sfinţită, du-te, fă rugaciunea la Maica Domnului şi stropeşte, stropeşte de vre-o patru ori, iar dacă poţi chiar mai mult şi stropeşte întreaga casă.

Dumnezeu trimite în fiecare casă un credincios pentru salvarea casei.
În orice casă exista cineva credincios.
Aşa şi spunea?

Da, da. În fiecare casă e un trimis al lui Dumnezeu,
persoană credincioasă. Nu există să nu fie o persoană credincioasă în casă.
El trebuie să se roage şi să vină cu răspuns pentru întreaga casă.
Numai minuni… nu se pot transmite în cuvinte. El este de nepreţuit. A plecat, e un gol de când nu mai este. Ajungeam la părinte şi ne spunea: Mergeţi mai repede, vă aşteaptă un vapor. Haideţi mai repede. Ajungem, şi într-adevăr ne aşteaptă un vapor, cu adevărat era. Apoi, era acolo cineva cu nume Mihail, pe care încerca să-l convingă, a venit la părinte şi îi spunea: Mihail, nu trebuie să pleci. Te poţi îneca, dacă vrei, pleacă. Şi nu l-a ascultat. A mers dupa el până la malul apei
şi stă, îşi face cruce şi zice: Gata, s-a înecat, şi iar îşi face cruce, s-a înecat. Zice: Iată ce înseamnă să nu asculţi de binecuvântare, s-a înecat, au povestit bineînţeles mai târziu.
Ce părinte era…

Şi cât de mult respecta familia ţaristă, nu vă pot transmite, nu vă pot transmite.
Părintele spunea: Tineţi post strict de trei zile, întreaga Rusie trebuie să stea pe genunchi, în fiecare biserică trebuie anunţat post serios de trei zile, ca toţi să se căiască, să se împărtăşească. La noi însă nu era anunţată o zi, nu, iar
părintele anunţa strigând, ca să transmitem să anunţe, şi pe noi ne obligă: Aveţi grijă e un post strict de trei zile. Da… Veneam şi trebuia să ne târâm pe burtă către el, iar noi mergeam cu capul sus.

Au venit mulţimea de prosti. Mmm, vă urăsc. A venit Nastea şi i-a adus şi pe alţii, o urăsc pe aceasta,
să fie blestemată, să fie blestemată, o urăsc.
De ce a venit ea astăzi?
Eu nu vreau…
Toţi să vă închinaţi stapânului nostru, antihrist, în curând el va stăpâni, în curând vă veţi închina.
Căiţi-vă păcătoşilor, mmm. Nu vreau ca ei să trăiască, nu vreau… Şi asta nu are cu ce unge… nu îmi place când babele poartă baticuri, mai bine să poarte căciuli, toate babele în şepci, toţi veţi merge în iad, îndrăciţilor, purtaţi haine bărbăteşti şi credeţi că sunteţi frumoase, toate veţi merge în iad, toate veţi răspunde în faţa lui Dumnezeu.
Aveţi cartea Cuvântul Vieţii de la părinte?
Acolo este autobiografia sa, cum a fost în lagăre, şi spunea: Pe noi trei ne-au adus şi ne-au pus în apa îngheţată, au venit şi doi erau morţi, iar eu eram în viaţă. Eu mă rugasem şi la mine s-a topit apa şi am rămas în viaţă, iar ceilălalţi doi au murit.

Zinaida Maximova

Când m-a binecuvântat cu această carte, eu stăteam şi fredonam o cântare, mă uit şi era ora trei, nu am avut timp de rugăciune şi mă gândesc: Doamne, cum voi merge la părinte, sunt neserioasă, am pus mâna pe carte, uit să mă rog, dimineaţa citesc şi cum stau jos pierd timp. Uf, nu ştiu ce să zic, cum să mă căiesc în faţa părintelui, mai bine o să tac. Ajung la părinte şi îmi zice: Nu te întrista, ţie Dumnezeu îţi ia în considerare ce citeşti.
Şi ce citeaţi?
Cartea Cuvântul Vieţii. Sunt poeziile sale.
Cartea mergea din mână în mână şi când era în viaţă, da?
Sigur, da.
Dumnezeu îţi va lua în calcul şi pentru rugăciunea de seară, toate le va lua în considerare. Nu îţi face griji, de ce îţi faci griji? Nu ai dost prin alte părţi, ci citeai cartea, acolo sunt rugăciuni şi de toate.
Stăteam jos, plângeam mereu şi apoi începeam să mă rog. Măicuţă, dar spunea părintele ceva despre viaţa monahală? Aveam grijă de Nina Vladimirovna, nu a fost căsătorită, era fecioară şi întreaga viaţă şi-a dedicat-o bisericii. A lucrat pe acolo ca şi contabila, apoi aici la biserica noastră, lucra şi la partid şi aici, 42 de ani a muncit. Avea deja 90 de ani şi conducea departamentul de contabilitate, atât de deşteaptă era. Da… El îmi spune: Nina Vladimirovna, trebuie să se călugărească. Eu îi răspund: Cum aşa părinte? Îmi raspunde: Mergi colo, mergi dincolo, pe unde nu am fost… şi la mânăstiri am fost în Zagadorske ca să-i comand îmbrăcămintea, şi în Peciora, mergeam peste tot. Ajung şi zic: Părinte, am obosit deja. Peste tot mă refuză. Şi părintele: Cum se poate întâmpla aşa ceva? Şi râde… Nina Alexandrovna e deja Împărăteasa Alexandra, avea deja şi nume. Ştii, vin atâtea călugăriţe, ele vin, însă nu sunt vrednice, nu înseamnă nimic. Pe unele călugăriţe le vor da afară şi pe altele le vor lua,
însă ea are deja un nume, Împărăteasa Alexandra. Cu privire la paşapoartele sovietice părintele Nicolae se purta rece, iar pe cele ruseşti cu unele excepţii, nu le binecuvânta, şi nu se putea numi binecuvântare. Doar că părintele vedea că omul oricum le va lua, iar cartelele de plastic nu le binecuvânta deloc, nici chiar permisele auto. La fel şi paşapoartele pentru străinătate, spunând că e prea târziu să călătoreşti. Despre CNP-uri spunea că nu trebuie acceptate şi frecvent la întrebările referitoare la coduri răspundea: Biserica lui Dumnezeu, slujbele Domnului, numerele nu sunt ale lui Dumnezeu. În biserică este totul, de ce ar fi nevoie de ceva nou, şi anume ca ea, biserica are toată plinătatea. Orice lucru nou trebuie studiat ca pe o nouă introducere, şi pentru care canoanele vorbesc de multă vreme despre anateme.

În filmul Cuvântul Adevărului, fiii apropiaţi ai părintelui şi tovarăşa sa de chilie, maica părintelui Nicolae povestesc detaliat despre opinia părintelui despre aceste lucruri.

Ieroschimonahul Rafail (Berestov)

Părintele Nicolae când l-am sunat spunea, şi mie personal mi-a zis atunci când l-am întrebat cu privire la CNP ne-a zis: Să nu luaţi CNP-urile, nu trebuie luate. Sunt din cercuri înalte, de la masoni şi pentru că au contacte directe cu Satana. Sunt satanişti şi ei au un program şi despre aceasta a spus, sunt masoni moderni care au legătură cu Satana, şi care transmit noi şi noi descoperiri. Şi CNP-ul nu a apărut pur şi simplu, cred că nu este de la om, e de la Satan. CNP reprezentat din trei de şase este numele lui Satan, şi reprezintă lepădarea de Dumnezeu şi de Iisus Hristos. De ce părintele Paisie, stareţ de Afon mustra aceste noi CNP-uri şi spunea că cei care vor lua aceste documente noi, vor pierde harul Duhului Sfânt. Toate au energie de la cel rău, sunt de la cel rău, toate sunt. Iată de ce nu trebuie să le luăm, pentru că aceasta este deja pecetea lui Antihrist, deocamdată pe hârtie, dar nu pe mână şi frunte.

Tatiana Iliina

Când m-am apropiat de casa părintelui, în curte nu era nimeni. A apărut maica Valentina, tovarăşa de chilie a părintelui. Aceasta avea o figură foarte serioasa şi nu vroia să-mi vorbească. Am stat aproximativ o oră, în apropiere de casă, de poartă şi gard, şi apoi ea a ieşit. Ce ai nevoie? Eu plângeam încontinuu, nu mă puteam opri şi îi povestesc: Am o problemă, Vanea a rămas fără servici,
am doi copii şi o pensionară, nu mai avem alte venituri. Mă forţează să primesc numărul şi nu vreau. Sigur nu vrei? Nu vreau să primesc numărul. Vreau să primesc binecuvântarea ca să am putere pentru a nu-l primi. Aşteaptă, şi a plecat. Iese. Să nu primeşti nici un număr, nimic. Numărul este moarte, pleacă harul lui Dumnezeu. Să nu-l primeşti niciodată. Nu-ţi fie frică de nimeni, nimeni nu te va atinge. Apoi a tăcut şi a plecat din nou. A revenit cu imaginea Mântuitorului de pe mormântul Annei Vershinina. Era ca o felicitare pe care era rugăciunea la Hristos şi mi-a zis: Mereu să o porţi cu tine, poart-o la muncă şi nimeni nu te atinge şi nu te va supăra. Iar cel mai important dacă capul te va durea, să o pui pe cap şi nu va mai durea. Şi de mulţi ani port cu mine acest cadou de la părintele Nicolae şi cu adevărat nimeni nu mi-a făcut nici un rău până în prezent. Când era foarte multă lume îl întrebau şi el spunea: Nu voi lua, însă voi cum doriţi. Iar când eram singuri spunea: Ţine până la sfârşit, nu primi paşaportul.
Acesta era paşaportul rusesc?
Da. Da.
Dar ce părere avea părintele cu privire la CNP, vă amintiţi?
Spunea, eu nu am nevoie de el, însă voi cum doriţi. Astfel spunea. Probabil că el nu avea voie să primească. Ştia cui şi ce să-i răspundă. Părinte, Rusia va renaşte? Ea nici nu a murit, Da? Nu, nu, nu.

Unde e simplitate…
Unde e înţelepciune, acolo nu e este adâncime..
Iar întunericul ….nouă ni se pare că gata..
Nu, nu.

Nina Fedosova

Când îl întrebau: De ce părinte binecuvântezi pe unii să primească şi pe alţii să nu primească? În primul rând unii aveau copii mici şi spunea, cum pot rămâne fără mâncare, apoi zice, probabil că vedea ceva, nu ştiu... Eu îl voi binecuvânta să nu primească de exemplu, şi el oricum va primi, va fi un păcat dublu, primul, că a încălcat binecuvântarea stareţului şi al doilea că oricum îl va primi, deci vor fi două păcate. Mai bine să fie un singur păcat. Părinte, de ce pe unii îi binecuvântezi şi pe alţii nu? Ei şi fără binecuvântare vor primi, deja li s-a luat oricum. Da…

Veaceslav Astahov

De multe ori soseam la părinte şi mereu părintele ne avertiza: Nu primiţi paşapoartele, nu primiţi CNP, nu luaţi nici un fel de card. Dacă cineva le-a luat din necunoştinţă, din neatenţie, să se pocăiască. Să renunţe la paşapoarte şi să se pocăiască pentru că aceasta duce la moartea veşnică a sufletului. Acestea au fost spuse foarte clar de către stareţ.

Vasilii Zanosa

Acestea sunt lucrui groaznice. Guvernare globală, din ceea ce avem rusesc nu există nimic. Toţi trebuie să intrăm în UE, nu vor fi graniţe, nici ceva al nostru, nici cultură, toate se mişcă în această direcţie. Părintele nu binecuvânta. Cu multă stricteţe nu binecuvânta. Nici un fel de document nu binecuvânta. Aţi auzit personal aceste cuvinte? Da, acestea le spunea tuturor celor care veneau.
Stăteau şi când porţile erau închise, pe toţi ne avertiza şi maica Ioana ieşea cu acest mesaj din partea părintelui. Când era bolnav părintele nu ieşea şi ea aducea bileţele de la părinte împotriva CNP-urilor, şi când aveau loc procese la noi în Rusia, împărţea tuturor astfel de bileţele. Dar el binecuvânta procesele ce aveau loc? Da, binecuvânta. Scotea deciziile judecătoreşti şi împărţea tuturor, acestea le binecuvânta. Spunea: Citiţi-le toţi, ca nimeni să nu primească, iar cine deja a primit, trebuie să renunţe la el. Acesta o ştiu cu precizie, deoarece eu ajungeam acolo şi odată a fost o minune când am ajuns, un tânăr spunea că mâine trebuie să meargă să ridice paşaportul, şi i-am zis: Paşaportul nu trebuie să-l primeşti. Cum nu se poate? Şi deodată se apropie maica Ioana, din spatele gardului şi spune: Părintele nu binecuvântează, şi de bucurie a sărit zicând: Doamne, mulţumesc. Slava Ţie, pentru că m-ai adus şi m-ai salvat de la nelegiuirea care vine din orice direcţie spre noi.

Victor Popov

Părintele avea o atitudine negativă cu privire la paşapoarte. Oamenii  despre care spunea Vasile că întrebau: Părinte, este Voia lui Dumnezeu să primim paşapoarte şi CNP? Părintele spunea tuturor: Acestea nu sunt lucuri de la Dumnezeu şi nu este pe placul lui Dumnezeu. Nu este Voia lui Dumnezeu. Iar celor care întrebau: Părinte, pot să primesc paşaportul? Părinte CNP mă impun la muncă să îl primesc, părintele îi şi binecuvânta: Primiţi, primiţi. El vedea ca omul nu va putea să se împotrivească şi nu va rezista până la sfârşit, şi pe aceia îi şi binecuvânta. În general era vizitat de laici, necredincioşi, fară credinţă adevarată, novici sau oameni departe de ortodoxie.

Liudmila Liapunova

În timpul unei vizite la părintele Nicolae Gurianov am auzit că merge dupa graniţă în ultimile vremuri e periculos de a pleca. Şi ar trebui să reuşeşti să pleci cu vechile documente, cu paşaportul vechi. A fost un caz, când o roabă a Domnului a fost binecuvântată de părinte să meargă la Ierusalim, ca să viziteze mănăstirea de pe munte, să vadă cum se va acomoda, dacă va putea chiar să rămână acolo.
O grăbea, ca ea să plece cât mai repede, cu vechiul paşaport.
Cu noile paşapoarte a merge acolo nu mai binecuvânta. Şi spunea: Vor veni vremuri, imediat ce vor circula banii mai mici, mare nenorocire va fi.
Ce însemnă banii mici?
Acum sunt bani mari, iar când vor fi bani mici, probabil că se vor schimba… Probabil cardurile. Nu ştiu. Dar zicea: Durere şi nenorocire va fi.

În vara în care a murit părintele, nu mai lăsau să intre pe nimeni, doar pe copilaşi.. şi când au ieşit copiii de la părinte parinţii îi intrebau, cum a fost, ce, în ce fel, şi ziceau: Parintele a spus: Să nu luaţi numere şi nici paşapoarte. Copiii nu înţelegeau aceste lucruri, iar părinţii au înţeles ce şi cum.

Despre televizoare şi calculatoare zicea: Nu vreau nici măcar să aud despre acestea. Arăta cu mâna în acest fel. Veneau unii şi ziceau: Părinte, binecuvântează-mi şi mie te rog calculatorul, ca să lucreze pe el. Zicea: Nici nu vreau să aud despre aşa ceva.

Să meargă în iad, nu trebuie să auda adevărul. Să fie minţiţi, mmmm, să se uite la televizor, să se joace pe computere, să moară… să meargă cu toţii în iad, în iad.

Spunea părintele despre un al treilea război mondial? Nu, nu, nu spunea nimic. Nu spunea că va fi, însă zicea, că nu ne aşteaptă nimic bun.
Da?
Da. Şi mi-a mai zis… ar fi bine dacă ar veni la noi nemţii, dar nu americanii. Aceasta a spus. Zinaiduşca, să nu dea Dumnezeu să fim cu americanii. Mai bine să vina nemţii.

Maica Vasilissa (Karpova)

El spunea despre toate acestea corect: Nu aveţi nevoie de aceste paşapoarte, cele noi, nu trebuie să le primiţi. Eu nu le cunosc, chiar aşa zicea: eu nu ştiu cum arată. Şi aşa refuza totul, nu le am.
El  binecuvânta să primeşti CNP?
Nu, nu binecuvânta.
Putem primi în viitor carduri din plastic, cipuri, nu aţi auzit părerea sa despre acestea?
Daca CNP nu trebuie acceptat, acestea cu atât mai mult. Acestea cu atât mai mult nu trebuie acceptate. Toate conţin coduri. Iată, nimic, dar nimic din acestea să nu primiţi, sunt trucuri masonice, nu doar cardurile, cardurile erau înainte steluţe, apoi pionerul, apoi comsomolul, aceasta este etapa comunismului şi toate merg pe etape. Priviţi cât au devenit oamenii de răi, eu nu ştiu, pentru că au acceptat aceste paşapoarte. El nu binecuvânta să luăm toate documentele noi,şi avertiza despre acestea pe călugării de la mănăstirea din Peter Pecersk, lucruri despre care ei mi-au şi zis. Şi uimitor că dintre aceştia sunt foarte puţini care au ascultat, deoarece aproape toţi au paşapoarte noi. Acest paşaport nu este pentru cetăţeni. În el sunt trecute date nu doar despre un locuitor din Rusia, ce confirmă statutul meu de cetăţean, pentru că se cere ca să verifici dacă de exemplu sunt Ilina, locuieşte acolo şi s-a născut acolo… Dar prin conceperea sa, liniuţele de sub poze, poza cu însemnul protecţiei, sexul, nu cred că m-ar fi putut confunda cu un bărbat… Apoi, în certificatul de asigurat, chiar în cadrul acesteia există recomandare ca prin schimbarea locului de muncă, de locuinţă şi sex, vă rugăm să anunţaţi… Aceasta a fost răscoala numărul doi pentru mine.
Întâi CNP, apoi certificatul de asigurat… iar apoi acest paşaport.
Bineînţeles că trebuie să citim mult pe această temă, mai ales în ultima perioadă încerci să fii atent la ce se întâmplă în Rusia, cu privire la legea creaţiei şi ce fel legi, cum reacţionează oamenii, ce procese au loc. Toate aceste confirmă din nou că trebuie să păstrez acest paşaport doar atât cât va voi Domnul.
Cel sovietic?
Da, sovietic.
Cel gri cu secera, dar fără cei trei de şase. Lasă că această discuţie să fie în afară, am văzut cifrele de şase pe pagini, am mai găsit acolo cele trei cifre de şase, nu stăteau doar aici, ci sunt făcute cu mare atenţie din fibre. Acolo apar ca nişte fibre, ca o ţesătură, şi aceste cifre de şase care abea se observă.
Când am arătat am zis, Doamne, cu adevărat aşa este. Nu am pace sufletească să îl accept. În paşaport e trecut codul personal al copiilor. Mereu am acelaş gând, naiv, copilăresc bineînţeles, copilul meu a mers la şcoala în clasa întâi în 2007, iertaţi-mă, în anul 2003, şi au primit un astfel de cadou regesc pentru elevii din gimnaziu, o carte mare, de un format mare, mai mare decât un A4,
se numea Cronica de Familie, cadou din partea domnului Grîzlov cadou pentru copiii din clasa întâi din Rusia, şi în ea erau multe citate din literatura duhovnicească, multe trimiteri către evanghelii, către sfântul patriotism, şi tu care ai citit aceste lucruri, toate au fost aşezate acolo.
Totul era foarte frumos decorat şi întreaga istorie a familiei trebuie să se regăsească în carte.
Îmi imaginez că peste 5-10 ani fiul meu se va căsători şi va scrie: mi s-a născut un copil cu numele numar compus din optesprezece cifre. Aceste lucruri prin 2003 când abea începea totul şi se dezvolta foarte rapid, mă gândeam, oare să îi scriu lui Grîzlov, cronica familiei cu ce vom începe să o scriem, unde o vom duce, ce va putea scrie al meu copil în acea cronică?

Da, părintele Nicolae spunea că inclusiv permisele auto nu trebuie acceptate. Da, nici un document plastifiat nu trebuie acceptat, nu trebuie, şi nu binecuvânta. A mai fost o situaţie, povesteau, personal nu am asistat, însă mi-au povestit că a sosit la părintele Nicolae Gurianov pe insulă un bărbat care a întrebat: Cum să procedăm? Să luăm noul paşaport sau nu? Părintele nu a binecuvântat. Acela a plecat şi nu a ascultat de părinte, nu a rezistat şi a luat acest document a lui Antihrist. Peste o perioadă de timp s-a îmbolnavit şi a revenit la părintele Nicolae şi spune: Părinte, iartă-mă , eu nu am rezistat şi am acceptat paşaportul. Ce să fac? Cum îl pot refuza? Părintele Nicolae l-a binecuvântat să-l îngroape, aşa am auzit. Din nou nu l-a ascultat pe stareţ şi nu a îngropat paşaportul, ci i-a dat foc. Apoi în el a intrat un duh al celui rău, au intrat duhurile celui rău şi a ajuns la spitalul de boli psihice. Despre acestea exista mărturii din partea medicilor, nu exista nici un dubiu legat de aceasta.
De stareţi trebuie să ascultăm, pentru că Dumnezeu îi descoperă, şi dacă părintele Nicolae nu binecuvânta, aceasta trebuia primit ca pe o binecuvântare de la Domnul. Mai bine să nu primeşti aceste documente, nu trebuie. Când îl ei în mână, ai senzaţia că nu ai o simplă hârtie, ca oricare alta, ci întreg conţinutul său e infricoşător de demonic. Când îl deschizi, citeşti, priveşti, înţelegi că nu e un document concret ce îţi aparţine, ci cu ajutorul acestuia te introduc undeva. Există o anumita ordine, printr-un anumit număr, cu un element de ceva anume. Acestea te sperie şi nu vrei să participi la aşa ceva. Mulţi dintre cei care au mers dupa globalizare şi după primirea acestor favoruri, a noii conduceri, cine a acceptat paşapoartele şi CNP, nu au pace nici în suflet şi nici în familii, şi ca şi cum ar avea totul, dar în adevăr nu au nimic. Mulţi sunt în confuzie şi nedumerire că nu au făcut ce trebuie, simt că nu au făcut ce trebuie, şi de când au apărut aceste paşapoarte, inclusiv eu nu m-am simţit bine, le-am privit cu neîncredere. De la început conţin liniuţe care sunt sub poză, apoi nu au văzut ca şi cum erau orbi acele cifre de şase pe fiecare pagină, cifre de şase în cuvântul Rusia, apoi ca şi cum s-au deschis ochii oamenilor, păi da, aici ceva nu este în regulă, de aceea mulţi au refuzat să-l accepte şi să-l primească. Mulţi s-au speriat, şi scriau cereri de faţă cu noi că la muncă nu vor fi luaţi, nu vom da pensii, nu vor da bilete pentru tren, totuşi oamenii nu vroiau aceste paşapoarte şi simţeau că acestea nu sunt de la Dumnezeu, ci de la cel rău. Şi nu le acceptau.

Doamne, îndreaptă paşii mei după Cuvântul Tău şi să nu mă stapânească nici o fărădelege şi voi păzi poruncile Tale.

Aceasta este cu privire la problema CNP, da?
Da, dupa ce a fost pusă întrebarea, împotriva CNP a răspuns la întrebare prin aceste cuvinte. După ce părintele Rafail a înregistrat prin Mila lui Dumnezeu o casetă audio, referitoare la CNP şi numerele personale, şi la părintele Nicolae au venit oameni care editau şi multiplicau aceste materiale, şi au luat binecuvântarea de la părinte. I-au dat să asculte părintelui această înregistrare şi părintele a spus că oamenii trebuie neapărat să asculte aceste lucruri, că în biserici să se ştie. De aceea, părintele Nicolae se afla mereu în cadrul acestei probleme, şi nu în afara acesteia. Problema stă doar în modul cum înţelegeam noi cuvintele sale. Iar cu privire la această conferinţă divină, care a avut loc la Troiţa-Sergheeva Lavra, când a venit părintele Tihon, arhimandritul Tihon Satunov cu scrisoarea către stareţi, în aceasta era scris că întrucât părintele e în vârstă, nu poate ajunge la această conferinţă teologică, de aceea au înregistrat interviul pe videocameră şi pe care au adus-o în varianta scurtă, nu era întreg răspunsul părintelui, ci doar o parte. Prin urmare, răspunsul complet al părintelui nu a fost aflat de către biserică. Însă în ziua când a început conferinţa stareţii au cerut foarte mult suport în rugăciune. Şi eu i-am zis: Părinte, ar fi fost bine să fi ajuns şi dumneata la conferinţă. Iar părintele ne-a spus un lucru uimitor, şocant pe atunci pentru noi: Pe noi, zice, nu ne-au invitat, Părinte, dar dacă te-ar fi invitat , aţi fi mers? Şi a răspuns: Pentru o asftel de chestiune importantă pentru biserică aş fi mers. Deoarece stareţii sunt smeriţi şi nu impun nimic. Invitaţia pentru părinte nu a mai ajuns. Iar când ne gândeam, cum se poate, se iau decizii atât de importante pentru biserică, am luat legătura telefonică cu Alexei Alexeevici Senin şi i-am transmis cuvintele părintelui cu exactitate. Întrucât părintele era îm comisa teologică, părintele a spus: Dumnezeu să va ajute, stăpâne, ca să salvezi biserica de numere.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.
Da, ajută-ne Doamne, să scăpăm de numere.

Acest lucru este semnificativ şi prin aceea, că părintele Nicolae şi-a exprimat deschis punctul de vedere, iar ca urmare după ce erau procese cu privire la CNP, părintele îi binecuvânta pe toţi pentru împărţirea deciziilor judecătoreşti, arătând prin aceasta, că a sta împotriva acestor lucruri trebuie să se stea până la mărturisire publică. Iar cu privire la indiferenţa clericilor referitoare la acestea îşi facea multe griji. Când i-au povestit despre adresarea televizată a arhimandritului Ioan Krestiankin cu privire la CNP, părintele s-a luat de cap şi a spus: Vanea, Vanea, ce ai făcut? Doamne miluieşte! Cu adevărat, ce am făcut? Am început să purtăm discuţii cu puterea fără de Dumnezeu, primind din partea acesteia fără să mai gândim, totul. Învăţătura Patriarhului Serghii (Serghianstvo) este judecată în prezent de toţi, iar în timpurile sovietice era invers. Întotdeauna se spunea că aceasta a adus beneficii, deoarece ar fi fost singura hotărâre corectă. Iar părintele imediat nu a primit-o. Cum putea accepta ceva pentru care a fost dus în lagăre? Totuşi viaţa bisericească actuală e mai rea decât serghianstvo, deoarece încheiem uniuni nu cu vrăjmaşi ai lui Hristos, ci chiar cu diavolul, primid din partea acestuia cu numere de şase.
Aceasta nu reprezintă un acord cu statul, precum serghianstvo, ci cu politica lui antihrist.
De aceea, cu privire la codurile numerice personale, părintele era categoric. Iar pentru teama că dacă nu vom primi CNP în biserică vor fi dezbinări, spunea apăsat: Dezbinări în biserica nu vor fi.

Răspuns pentru arhimandritul Tihon (Sevkunov)
22 ianuarie 2001

Nu vor fi dezbinari, nu vor fi. Ortodoxia nu a avut niciodată dezbinari.

Dreaptă şi slăvită este biserica ortodoxă, Dreaptă şi Slăvită.
Pune-mă pe calea placută ţie
Să nu am nici o fărădelege
Izbăveşte-mă de la defăimare,
Şi voi împlini poruncile Tale.

În ortodoxie nici odată nu au avut loc dezbinări. Adică refuzul numerelor şi a tuturor documentelor care le conţin, reprezintă adevărata ortodoxie. Şi în aceasta constă rămânerea în picioare, rămânerea pentru Hristos.
Acest ziar a ajuns în mâinile mele şi aici scrie “Pelaghia din Reazan”, iar pe verso “Pe placul lui Dumnezeu”, am citit acest ziar… eu am lucrat în biserica lui Alexandr Nevskii, şi părinţii citeau acest ziar şi opiniile lor erau precise. Păstorii noştri spuneau, cum poate ea şi cine este ea să mustre în acest fel?
Cu o astfel de nedumerire am şi mers la părinte. Era vară şi mă întreabă părintele: Ce ai Vasiliuşca?
Părinte, nu ştiu ce opinie să am cu privire la acest ziar? Dar ce este în ziar? Ce scrie? Scrie că Pelaghia din Reazan, Împlinitoarea Voii lui Dumnezeu. Păi, zice, odată ce spune că face Voia lui Dumnezeu,
aşa cum scrie aşa să şi te comporţi. Cu această învăţătură a spus, că cel ce face Voia lui Dumnezeu nu poate scrie orice, de la sine. Este punctul meu personal de vedere. Şi apoi, cu privire la această temă nu mai aveam îndoieli şi nedumeriri.

Roaba Domnului Nadeja

Cine nu crede în Fericita Pelaghia, căiţi-vă, veţi merge în iad, toţi… mmmm… Preoţii care nu o binecuvântează să fie citită, şi ei vor merge în iad şi pe popor îl duc după ei. Cine nu va citi despre Fericita Liubuşca veţi merge în iad. Caiţi-vă păcătoşilor, căiţi-vă. Nu puteţi judeca, mmmm… Te urăsc… de ce ai binecuvântat-o pe Nadica ca să avertizeze oamenii. Nadica, de ce ea trebuie să meargă pe la biserici, mai bine să muncească, mmm… Nu vreau să iau nimic de la tine, îi urăsc pe toţi cei care o iubesc pe Nadica, mmm… Nu îmi plac cei care o urăsc, nu vreau să rămân în ea, vreau să ies şi să intru în altcineva, în altcineva. De unde să ştiu că ea e o proastă…

A fost un astfel de caz, ne-a vizitat părintele Victor din Ulan Uda şi m-a rugat să-l duc împreună cu măicuţa la părintele Nicolae. Mi se pare că se întâmpla în anul în care părintele a plecat la Domnul,
cu vre-o două luni înainte. Era o mare ploaie, uragan şi aveam o singură umbrelă. Stăteam toţi trei sub acea umbrelă, eram uzi. Părintele nu mai putea ieşi aici, era foarte bolnav. Eram uzi leoarcă şi mergeam spre cimitir, ne-am ascuns sub arcadă de ploaie şi stam. Iar măicuţa Zinaida era atât de udă şi îngheţată, era vară, însă era foarte rece. Şi se ruga: Părinte, dă-mi voie să intru, măcar un ceai să beau. Şi iată, era foarte multă lume, foarte multă, şi iese acel Leonid, deschide poarta, face zgomot şi întreabă: Unde este acel părinte care a venit cu măicuţa din Ulan Uda? Nimeni nu a spus nimic nimănui, întelegeţi? Este cineva cu măicuţa sa din Ulan Uda? Părintele vă cheamă să intraţi. Au intrat.
Cum l-a văzut pe părinte, măicuţa zicea că nu mai ştie nimic, doar îl privea pe părinte. A uimit-o atât de mult, încât apoi sărea ca o fetişcană, de  bucuria pe care a primit-o de la părinte, din prezenţa părintelui. Şi apoi tovarăşa de chilie îl întreba pe părintele Victor: Părinte Victor, ce părere aveţi despre cnp, calculator, televizor. Nu e în regulă, toate acestea nu sunt pentru mine. Şi zice: pentru aceasta, vă ofer o carte.
Cartea se numea “Znamenie Prerekaemo” Iar părintele stătea acolo pe scaun, părintele Victor stătea aici, măicuţa Zinaida pe undeva pe acolo, iar părintele spune: Părinte Victor, dă-mi mie acea carte. Părintele a luat cartea, a strâns-o la piept şi a spus: Ce carte minunată şi bună. Luaţi-o, şi citiţi-o, citiţi-o, citiţi-o. Gândindu-mă la această temă, cred că părintele avea în vedere cursele celui rău, cifre şi coduri de bare, a dat notă acestei cărţi, şi a binecuvânt să o citim. Dacă în conţinutul acesteia era ceva rău, el nu ar fi spus.
Şi ştiu, am auzit că părintele Nicolae broşurele sau cărţile diaconului Andrei Kuraev nu le binecuvânta, zicea că nu sunt de folos, trebuie arse. Acolo sunt atâtea lucruri, să ne feresească şi să ne miluiască Dumnezeu. Îmi pare foarte rău pentru că noi discutam astfel de lucruri doar în cercuri restrânse, împărtăşind suferinţa noastră actuală, nu auzim cuvintele păstorilor de la amvoane, mă refer la primejdia codurilor de bare, a noilor paşapoarte, care vin cu toate cele, cipuri biometrice, amprente, ştampile, şi orice tipuri de carduri care sunt în prezent cu coduri de bare.

La locul meu de muncă sunt 45 de oameni şi doar două persoane din 45 ştiu despre această problemă. Dacă le spui celorlalţi, vor asculta ca pe o poveste, ca pe ceva ireal şi consideră ca pe o ficţiune, trăim, trăim, am trăit cu cele vechi, trăim cu acestea. Apoi când le spui ce etapa urmeaza, despre pasaportul electronic, despre cip etc, oamenii sunt foarte departe de înţelegerea lucrurilor şi cât de aproape sunt, de procesul prin care trecem.
Iată… şi eu cred că trebuie să comunicăm unii cu alţii mai mult, să povestim aceste lucruri, deoarece dacă omul nu ştie, nu ştie de unde să găsească sursa informaţiilor. Din pricina aceasta poporul nu este înarmat.

Da, neînarmate ne sunt buzele. De ce? Pentru că tăcem, din prea plinul inimii, vorbeşte gura. Iar dacă nu vorbim în faţă nelegiuirii, oare ce este în inimă? Sau cine este în inimă? Oare e Dumnezeu? Cea mai mare comoară a noastră este Adevărul. Pentru Adevăr a murit Domnul. De aceea şi credinţa noatră a fost mereu umplută cu putere, şi oamenii şi-au legat viaţa de Adevăr. Acum nu o auzim, nu se aud nici păstorii. Ai impresia că au murit. A sosit o nouă epocă şi ei s-au stins. În locul vocilor acestora, autoriatea a devenit radioul, televiziunea, internetul şi opiniile clericilor rătăciţi, ce au devenit conducători orbi pentru orbi. Astfel suntem dezarmaţi… şi nu vedeam puterea din noi. Cum nu se mai spune Adevărul de la amvoane, aşa nu este nici Hristos.
Dar ce să facă în acel loc unde nu îl cheamă pe cruce, şi a rămas de la biserica noastră, cum o şi numim cu mândrie, din biserica martirilor şi duhovnicilor, un înveliş de suprafaţă, tot ce este mareţ, slujba luxoasă, cu desene frumoase şi vase scumpe, despre care proroceau Sfinţii Părinţi.

Cât de încurcate par toate. Cât de universale sunt toate lucrurile în noi. Cât de cosmologic este omul.
Sfinţii Părinţi ne învaţă: Cât de aproape este sufletul de trup, pe atât şi Dumnezeu ne este aproape. Ne separă doar păcatul.
Dar anume acesta ne face moştenitori ai gheenei, spre care încă din această viaţă e doar un pas. De la biserica martirilor până la biserica fariseelor e doar un pas. Aceeaşi biserică era şi în ochii ţarului, şi în faţa patriarhului Tihon, şi în faţa întregii lumi. Astfel este  până în prezent, biserica predicatorilor şi biserica trădătorilor, biserica celor care se căiesc şi a celor trufaşi, siguri pe neprihănirea sa, a păstorilor, gata să-şi pună pe frunte codul de bare, pregătiţi să convingă că aceasta nu este de speriat. Ce le pasă de opinia stareţilor? Trebuie să trăim, nu să vestim cuvântul. Ce ne mai rămâne? Noi trebuie să luptăm pentru biserică, pentru curăţia sa.
Ea a fost şi este sfântă, ispăşită prin sângele Împăratului şi a martirilor. Părintele Nicolae aşa şi spunea ca noi să iubim
biserica, să nu o părasim, asemenea celor sfinţi. Să preferi moartea şi nu predarea. De aceea nu avem o altă cale, decât drumul spre Golgota. Să mergem şi să ne rugăm, aşa cum se ruga părintele Nicolae. Paşii mei să fie îndreptaţi pe calea Ta Şi să nu mă poată stăpâni nici o fărădelege.
A trecut timpul meu
Ca o zi de ieri
Ca fumul ce a plecat viaţa mea
Şi uşile morţii grele
Nu sunt departe de mine.

Deja am ajuns la 90 de ani.

“Aduceţi-vă aminte de mai-marii voştri, care v-au grăit vouă cuvântul lui Dumnezeu; priviţii cu luare aminte cum şi-au încheiat viaţa şi urmaţi-le credinţa.” (Evrei 13,7)

Părintele Nicolae Gurianov 1909 – 2002
Filmul a fost realizat de:
Ierodiaconul Abel (Semionov) Gheorghe Poitean
Velerii Ahnin Serghei Bogdanov
În film au fost folosite fragmente din filmele:
„Cuvântul adevărului” „Parintele Nicolae” „Înger Ceresc”
Rusia, Moscova, 2007

End of time , antichrist , 666 , mark of the beast

https://m.youtube.com/watch?v=k9rUKDlgmfk&sns=fb

Even the evil spirits tremble and fall before him
Servant of God, Nadejda
I can’t stand ortodox christians, i hate them
The most disgusting faith
All other faiths will go to hell
We are not afraid of those who don’t make the sign of the cross
correctly
Mmm, way to go, do it wrong
Don’t teach them, let them sin
To hell with them, stupid
They keep running after “staretz”(wise and holy elders),
It would of been better if they stayed at home watching TV
Mmmm, the icon of antichrist
All think that Nadica has gone mad, that she’s possesed, stupid

Whoever will talk bad about her, whoever will upset her
Will answer before God
She is blessed, this is a warning from God
Soon the whole country will know her
All people who can’t stop drinking, whose relatives drink alcohol

Will be cured with her prayers to God and with the Holy Baptism
She was blessed by this …. who i hate
My soul is sad and it’s hurt
I send you my sufferings
The door of salvation is closed
And die path to Our Maker is closed
It is closed because of my sinful desires
Numerous like the tree in a forest
They’ve risen with the lapse of time

They gave you pension books, which already represent the sin of
rennouncing Christ
And now they are preparing the introduction of electronic pension
books, think about it, why?
And starting with the 1st of January 2008, the introduction of
electronic passports, they said on TV
Whenever they’ll give you these passports, they’ll photograph your
retin
When they’ll take photos of your retin, they’ll mark your forehead
or hand with a laser
Even now, when you go to the supermarket and buy bar coded products the scaner makes : “ti ti ti”
So will it happen to your foreheads, this will be the mark of the
antichrist
Frightening times!!!
If we have received the codification of the passport, the pension
books, and the Personal Identification Number … THEN THAT’S IT, we
rennounced Christ…This is the first stage
God’s grace has left us! Our guardian angel is crying
Listen! Listen! Listen!
Look at us sitting here, we who rennounced Christ! Forgive us Lord!
The priests who talk about it are persecuted because they prevent
the devil to enthrone
The G8 comitee, the comitee of the 300, all of them are Rockefellers
who run the world.
They own all gold, all the banks, all the corporations and all
presidents are judeo-masons
Their purpose is numbering people
And the beast-computer from Luxemburg, servs their purpose and in
Jerusalem, they are preparing the throne of the antichrist, the
world leader
Listen! Listen!
Listen, this is not a joke!
I feel pitty for the people, i feel pitty for Rusia, orthodox
Russia, not judeo-masonic Russia
I feel pitty for the blind people who follows these judeo-masons who
deceive us
Whoever wishes heaven on earth, it won’t happen!
Look!” Don’t refuse the documents” Do you see what the devil is
saying?
He says:” Don’t listen what the father sayd… Take everything!”
“You need to eat, you need to drink, you need all kinds of things!”
Everyone of those is for hell.
Possesed woman: ” there is the bottom of the hell, which is much
more worse than hell”
In conclusion, my dear brothers and sisters, receiving this filthy
thing, we give up on our name” Forgive us Lord!
“Don’t tell them, they’ll agonize just like me”
“They’ll be tied up and pushed away, they’ll be the rejects of
society, what are you saying to them?”
The rejects of society, who are we to oppose this evil?
We are: Vagabonds, schismatics, defamers!
And whoever goes with the global trend goes with the devil, just
like 70 years, when 40 milion people said NO to comunism.
“Don’t tell them”
They were shot, emprisoned in gulags, dennounced by their family and relatives
This is repeating nowadays but in a much more worse way
Back then, there was no coding, but now if you receive these, HELL
awaits you
So, my dear, we should be thinking of
Forgive us Lord, us mindless and with little faith.!
We were wrong to God: we called His name in vain, we defamed, we
believed in oriental calendars, we sought help from witches. Forgive
us Lord!
We did wrong: the killing of the unborn babies, abortions, using
contraceptive methods.
Today, there are no more women, the 6th Ecumenical Synod , the 62nd Canon says:” the woman who wears men’s clothes should be excluded from the church”.
But we enter the church wearing pants, and more, we clothe
indecently. Forgive us Lord!
Women cut their hair, they dye their faces.
Lipstick is made up of embrios of aborted babies The raw material of
the lipstick is made up aborted fetuses, you put it on your lips,
you swallow it and you unknowingly commit a satanic ritual.
Just like satanist, you commit this ritual
With all kinds of dyes, beautiful , smart just for hell
Forgive us Lord and have mercy on us!
We run around almost naked, with this we make men sin
So we face the consequences, Thyroid cancer, breast cancer because
of the abortions Forgive us Lord!
Aids, all venerical diseases are a punishment for adultery and
fornicacion
Forgive us Lord!
The young, all drink, smoke, fornicate and take drugs 10 millions
aborted babies, just in Russia, orthodox Russia as we see it
Among all nations we occupy 1st place in abortions and also 1st
place in drug addiction
Why are we being punished? Because we angry our God, The
All-Merciful
Let’s reppent, if we do that God will have mercy on us and will
forgive us!