https://ayeaye20.wordpress.com/2021/03/31/pidalion-1844-pag-140/
PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE
edit. “Credința strămoşească”, 2007
pag. 141
1. A fi pururea vie şi nelipsită. Că zice: „Şi alt Mângâietor voi da vouă, ca să rămână cu voi veac” [Ioan 14, 16] şi, „iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului” [Matei 28, 20].
2. A fi negreşitoare, şi nesmintitoare, că Biserica a cărei faţă o ţine Sinodul ecumenic, este „Biserica Dumnezeului Celui viu”, „stâlp şi întărire (temelie) a Adevărului” după Pavel [1 Timo-tei 3, 15] şi că ceea ce se socoteşte de Sinoadele ecumenice, aceea şi de Sfântul Duhul Adevă-rului este socotit, că „Acela” zice că „va învăţa pe voi toate, şi vă va aduce aminte de toate” [Ioan 14, 26], care lucru mai vârtos la ecumenicele Sinoade se arată adevărat. Că dacă Canonul al 8-lea al făcătorului de minuni Grigorie zice, despre Sinodul localnic cel în Anghira adunat: „Că până când se va socoti ceva obşteşte de către Sfinţii cei împreună adunaţi, şi mai întâi decât dânşii de către Sfântul Duh”, cu cât mai vârtos se socoteşte aceasta că este adevărată, zicându-se pentru
Sinoadele ecumenice! La care însuşi Duhul Sfânt stăruind asupră-le, le luminează pe ele, şi nu le lasă a se rătăci la hotărârile lor! Că insuflă dreptatea Sa Dumnezeu în nenumăraţii ierei cei ce se adună la Sinod,
după epistolia cea către Celestin a Sinodului celui din Cartagina.
3. De a avea vrednicie prea înaltă, şi preaputernică, nu numai întru a întinde dreptăţile şi adevă-rurile cu sfătuire, ci şi întru a sili spre supunere pe cei ce se împotrivesc, punând asuprăle Bisericeştile certări cele cuviincioase lor, şi judecând, şi aspru cercetând şi pe Papi, şi pe Patriarhi, şi pe toţi cei ce se află în toate părţile lumii, Arhierei şi clerici şi mireni.
4. A pune hotar, şi mărginire la fiecare cerere ce se iveşte, şi la pricină şi obştească, şi
particu-larnică, şi a dezlega toată gâlceava, şi prigonirea ereticilor şi a schismaticilor. Că soborni-cească, zice Chiril al Ierusalimului (în Cateheza 18) se numeşte Biserica, că de obşte peste tot învaţă, fără lipsire, şi fără osebire, toate dogmele cele ce se întind spre cunoştinţa oamenilor şi despre cele văzute, şi despre cele nevăzute. Drept aceea şi de către toţi, nu Dumnezeiasca Scriptură, ci ecumenicul Sinod se
propovăduieşte, că este cel mai de pe urmă Judecător al Bisericeştilor pricini, după Canonul al 6-lea al Sinodului al 2-lea; a căruia judecătă, socoteală şi hotărârea nu se supune apelaţiei altui mai mare judeţ.
Că dacă Apelarisirea este o jeluire despre oricare judeţ către altul mai mare, după cartea a 9-a a Vasilicalelor, titlul 1, hotărârea cea cu îndoială a Episcopilor se supune la apelarisirea judeţului celui mai mare a Mitropoliţilor; iar a Mitropoliţilor la a exarhului, sau a Patriarhului ocârmuirii; şi a Patriarhului la Sinodul ecume-nic, şi aici toată apelarisirea se mărgineşte şi se sfârşeşte, nefiind alt judeţ mai mare decât Sino-dul ecumenic. Iar deşi Judecătoria Patriarhilor nu se supune apelaţiei, după Vasilicale, şi după Iustinian, şi după Leon înţeleptul, aceasta însă, se înţelege, pentru că alt Patriarh nu poate a se face judecător asupra hotărârii altor Patriarhi, şi pentru că Sinodul ecumenic este, care cerce-tează şi judecă toate cele judecate de către toţi Patriarhii, şi papii, ca şi cum nu s-ar fi judecat cândva; fiindcă hotărârea eparhului (unei cetăţi), măcar deşi apelaţiei nu se supune: fiindcă nu se mai atinge de către altcineva, cu toate acestea nedumeririle care eparhul nu poate a le hotărî, le cercetează şi le hotărăşte însuşi împăratul. Drept aceea, dreptul ce are monarhul întru cele politiceşti, acelaşi drept îl are şi Sinodul ecumenic în Biserică (Dositei în Dodecabiblion, foaia 309 şi 384). Am zis însă că judecătorul cel mai de pe urmă în Biserică nu este Sfânta Scriptură, precum aceasta o zic Luterocalvinii, ci Sinodul ecumenic, fiindcă Dumnezeiasca Scriptură la multe părţi ne luminat vorbind şi fiecare din ereticii către al său eres strâmbând noima Scripturilor cea ne luminată, de nevoie trebuieşte tâlcuitorul pentru a tâlcui adevărata noimă a Scripturii, care nu este altul, fără numai Ecumenicul Sinod. Încă şi alta, pentru că pe lângă cele adevărate, şi soborniceşti cărţi al Scripturii, fiindcă au îndrăznit ereticii a le suprascrie ca pe nişte canoniceşti şi pe cele neadevărate şi ereticeşti cărţi ale lor, pentru aceasta Sinodul ecume-nic alege pe cele adevărate, şi leapădă pe cele neadevărate, şi ascunse, precum Sinodul al 6-lea
https://ayeaye20.wordpress.com/2021/03/31/pidalion-1844-pag-142/
ayeaye20 