Pidalion 1844, pag. 349

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/07/06/pidalion-1844-pag-348/

PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE

edit. “Credința strămoşească”, 2007

pag. 349

nara, Valasmon, Vlastar, şi Milie (faţa 920 al tomului a 2-a a Sinodicalelor) aceasta: S-a făcut întâia adunare a Sinodului acestuia268, şi după ce cei ortodocşi au vorbit cu cei eterodocşi (de străină slăvire, poate aceştia să fi fost rămăşiţele ce ar fi rămas dintre iconomahi, precum am zis) şi au învins ortodocşii, iar cei eterodocşi s-au învins, s-au hotărât a se scrie câte s-au vorbit în Sinod, ca să rămână adevărate şi sigure. Iar ereticii nesuferind a se scrie acestea, pentru ca să nu se arate că s-au biruit, şi prin urmare ca să nu se izgonească din Biserica şi adunarea credincioşilor, atât tulburare şi război au făcut, încât şi cuţite au scos, şi ucideri au făcut. Şi cu un chip ca acesta s-a stricat adunarea cea întâi, fără a se face vreo înscrisă hotărâre şi ispravă [rezultat]. Iar după trecere de timp, iarăşi s-a făcut a doua adunare a acestuiaşi Sinod, şi iarăşi vorbire s-a făcut a celor ortodocşi cu ereticii pentru aceleaşi. Şi atunci s-au scris dogmele cele vorbite pentru credinţă. Drept aceea pentru aceasta Sinodul acesta, unul fiind chiar şi cu adevărat, întâi şi al doilea s-a numit pentru întâmplarea întâi şi a doua a lui adunare. Iar întru a doua adunare a lui s-au dat şi aceste 17 Canoane ale lui, de nevoie fiind la buna împodobire şi starea Bisericii, care se adeveresc şi se întăresc şi de nomoCanonul lui Fotie, şi de tâlcuitorii Canoanelor, şi de toată Biserica. Însemnează însă că în oarecare codici manuscrise, 30 de Canoane se află în numele acestui Sinod numite. Dar noi numai pe cele cunoscute de Biserică, şi de tâlcuitori tâlcuite le-am tâlcuit, iar pe celelalte ca necunoscute Bisericii le-am lăsat. Şi s-a rânduit mai întâi Sinodul acesta de către toţi tâlcuitorii, decât celelalte localnice Sinoade ce s-au făcut mai înainte de acesta, sau pentru că a stătut mare şi mai de mulţi Părinţi decât acelea, sau mai bine pentru că îndată a urmat după cel al 7-lea Ecume-nic Sinod, şi după ani, şi pentru că s-au adunat împotriva aceloraşi iconomahi, împotriva cărora şi acel al 7-lea s-au fost adunat, şi după oarecare chip cu aceasta acesta s-a făcut îndeplinirea aceluia.

____

ratul Mihail pentru ca desăvârşit să stingă pe luptătorii de icoane, şi pentru ca să contenească dezbinarea ce se făcuse în Biserică pentru amândoi Patriarhii Ignatie şi Fotie, au trimis la Roma boieri cu daruri, şi au adus pe locţiitorii papei. Iar săvârşindu-se Sinodul, Monarhul Mihail a trimis două tomuri lui Papa Nicolae, unul cuprinzând cele lucrate pentru Sfintele icoane, iar altul ce cuprindea caterisirea lui Ignatie. Au mai trimis însă şi epistolia prin Leon Asicritul, precum aceasta se vede din epistolia a 10-a lui Nicolae, întru al 6-lea tom al practicalelor celor de Viniul date la lumină, la foaia 486 şi care nu zice bine însă că la acest Sinod a fost Papa Adrian. Că era Nicolae, precum se vede aceasta din a doua epistolie a sa către Mihail.
268 Iar întru întâia adunare a sa se cateriseşte Ignatie în arătare, şi se întăreşte scaunul Constan-tinopolului lui Fotie, precum zice Chedrino în tomul 6 al practicalelor, şi Zonara (în tomul 2 al Hronicilor), şi Papa Nicolae (în a 10-a epistolie cea către Patriarhii răsăritului).

https://ayeaye20.wordpress.com/2021/07/06/pidalion-1844-pag-350/