Valsamon: „Dacă cineva în mod îndreptățit, din pricina ereziei, se îndepărtează de comuniunea cu episcopul lui, de ce să fie pedepsit? Sfinții Părinți au hotărât să se impună aceste epitimii (pedepse) atunci când pe motivul unei probleme de ilegalitate cineva îl acuză de unul singur pe episcop și se desparte de el și astfel sparge unitatea Bisericii. Însă dacă nu datorită vreunei nedreptăți, ci din pricina ereziei cineva se va despărți de episcopul său ori de mitropolit sau de patriarh, pentru că acela învață fără rușine în Biserică învățături străine de dogmele adevărate, acesta chiar și înainte de condamnarea finală și cu atât mai mult după condamnare, dacă înalță un zid despărțitor între el și episcopul lui, adică întrerupe comuniunea cu el, nu numai că nu va fi pedepsit, dar va fi cinstit ca ortodox. Pentru că el nu s-a depărtat de un episcop adevărat, ci de un fals episcop și fals învățător. Și ceea ce face este vrednic de cinste, pentru că nu numai că nu rupe Biserica, ci mai degrabă o unește și o ferește de nimicire.” (P.G., volumul 137, pp. 1068-1069)
Zonaras: „Dacă patriarhul sau mitropolitul sau episcopul este eretic și ca un eretic propovăduiește erezia cu capul descoperit, adică fără nici o reținere, și în mod deschis învață dogme eretice, cei care se depărtează de el, oricare ar fi ei, nu numai că nu sunt vrednici de pedeapsă pentru aceasta, ci sunt vrednici de cinste ca niște ortodocși, pentru că se despart de comuniunea cu ereticii. Aceasta înseamnă „îngrădiți.” Zidul îi desparte pe cei din interiorul lui de cei din afara lui. Deci, ei nu s-au îndepărtat de episcop, ci de un fals episcop și un fals învățător, nici nu au creat vreo schismă în Biserică, ci mai degrabă au scăpat Biserica de schisme, pe cât le-a fost cu putință.” (P.G., volumul 137, p. 1069)
Aristinos: „Așadar, dacă unii se vor îndepărta de cineva nu din cauza unei fapte ilegale, ci din pricina unei erezii care a fost condamnată de un sinod sau de Sfinții Părinți, aceștia sunt vrednici de cinste și de acceptare ca fiind ortodocși.” (în P.G, vol. 137, p. 1070)
Sfântul Nicodim Aghioritul: „Așadar, întâi-stătătorii de care am vorbit înainte sunt eretici și își propovăduiesc erezia lor cu curaj și din acest motiv se despart creștinii (supușii) lor de ei chiar și înainte de a fi făcută o judecată sinodală referitoare la această erezie, cei care se îndepărtează nu numai că nu sunt condamnați pentru această despărțire, ci sunt vrednici de cinstea cuvenită, pentru că nu au provocat schismă în Biserică prin această despărțite, ci mai degrabă au eliberat Biserica de schismă și de erezia acestor falși episcopi. Vezi și Canonul 31 Apostolic.” (Pidalion, Ediția a IV-a, 1886, p. 292)
Vrednicul de pomenire episcop român Nicodim Milaș
interpretează acest canon astfel: “Canonul prezent, reglementând raportul de supunere față de patriarh, face observație generală cu privire la toate cele trei canoane (13-15), arătând că dispozițiile emise au valoare numai pentru cazurile când respectivii provoacă schisme față de patriarh, mitropolit și episcop, pentru anumite delicte nedovedite. Dacă însă un episcop, mitropolit sau patriarh începe să propovăduiască în public în Biserică vreo învățătură eretică, care este potrivnică Ortodoxiei, atunci respectivii au dreptul și datoria ca imediat să se despartă de acel episcop, mitropolit și patriarh și pentru aceasta nu numai că nu se vor supune vreunei pedepse canonice, ci vor fi chiar lăudați, deoarece prin aceasta ei nu au osândit pe un episcop legal și nu s-a răsculat împotriva unui astfel de episcop, ci au osândit pe un episcop mincinos și o învățătură mincinoasă, și nici nu au produs schismă în Biserică, ci dimpotrivă au scăpat Biserica, cât le-a fost cu putință, de schismă și de dezbinare.
Arhimandritul Ioan (un vestit canonist rus), având în vedere împrejurările istorice din Biserica rusească, foarte just și în sensul strict al doctrinei canonice observă la interpretarea acestui canon că un prezbiter nu va fi vinovat, ci vrednic de laudă dacă se desparte de episcopul său din cauza unei învățături eretice, dar numai atunci dacă acel episcop începe să propovăduiască o învățătură care este evident potrivnică învățăturii Bisericii Ortodoxe și care a fost condamnată în chip solemn de Biserică, și dacă acela propovăduiește în chip expres și în public în Biserică această învățătură falsă cu intenția expresă de a răsturna învățătura ortodoxă și de a fortifica erezia; dacă însă nu va fi acest caz, și anume, dacă un episcop exprimă vreo anumită părere individuală în chestiunile de credință și morală, care cuiva nu i s-ar părea corecte, dar care nu au importanță deosebită și ușor se pot corecta, fără ca episcopul respectiv să poată fi acuzat de vreo eterodoxie imaginară, sau dacă episcopul respectiv exprimă vreo opinie greșită în cerc restrâns de câteva persoane și acea opinie se poate îndrepta în acel cerc restrâns, fără să se răstoarne pacea din Biserică, în astfel de cazuri nici un prezbiter nu are dreptul de a se dezbina în mod samavolnic de episcopul său și a produce schismă, ci dânsul se va supune dispoziției prescrisă de canonul 31 Apostolic în această privință (Conf. canoanelor 6 Sin. II Ecumenic; 3 Sin. III Ecumenic; 18 Sin. IV Ecumenic; 31, 34 Trulan; 6 Gangra; 14 Sardica; 5 Antiohia; 10, 11, 62 Cartagina; 13, 14)”.
ayeaye20 