Valabilitate hirotonii

Pidalion 1844 Pag 462-463 subnota 323

CANONUL 18

Fiindcă datori suntem a fi liniştiţi, şi răbdători, şi îndestulată milostivire a avea către toţi, cei ce odată s-au ridicat la soarta bisericească de oarecare fraţi ai noştri, de nu vor voi a se întoarce la Bisericile pentru care s-au numit, de aici înainte să nu se primească. Iar Eutihian nici nume de episcop luişi să-şi părtinească. Dar nici museu, să se socotească de episcop. Iar mirenească cuminecare de ar cere, nu trebuie lor a li se opri.
TÂLCUIRE

Museu, şi evtihiani, şi alţii încă, că episcopi au hirotonisit pe oarecare clerici. Deci hotărăşte canonul, ca cei de unii ca aceştia hirotonisiţi să se primească ca pe nişte clerici. Că măcar că cei ce i-a hirotonisit nu urmau a fi clerici pentru oarecare pricini, şi greşeli ce a făcut, însă când i-au hirotonisit, aveau dreptăţi episcopeşti, fiind hirotonisiţi, şi pentru aceasta sinodul a primit pe cei de dânşii hirotonisiţi. Însă dacă aceşti hirotonisiţi nu vor a se întoarce la Bisericile, a cărora s-au numit ei, clerici, la alte Biserici de aici să nu se primească. Iar evtihian şi museu, drept şi nume de episcop nu caute să aibă. Iar de ar voi să se primească, şi să se împărtăşească ca nişte mireni. Nu trebuie a-i opri de la aceasta, ci să li se dea.

Subnota 323 : Însemnează că Anonimul tâlcuitor zice, că evtihian şi museu, după ce s-a făcut schismatici, s-au caterisit. Şi dacă pocăindu-se, şi căutând să aibă nume de episcop, să nu se asculte, ci numai ca nişte mireni să se primească după canon, iar ceea ce zice Valsamon că aceştia erau ne ierosiţi şi ne hirotonisiţi, nu este adevărat.