SFÂNTUL MARCU EVGHENICUL OPERE, volumul I, edit. PATERES 2009 Bucureşti, pag. 428-441
Dialogul despre Filioque
Dialogul lui Marcu al Efesului al cărui titlu e „Latinul“ sau „Despre adăugirea făcută în Simbolui credinţei“1
Latinul: Mă mir cum ne învinuiți în legătură cu adăugirea făcută în Simbol, când al II-lea Sinod Ecumenic ne-a predat2 întregul Simbol al celui dintâi Sinod, schimbându-l şi sporindu-l cu adăugiri şi, una peste alta, explicându-l spre mai mare limpezire, încât pentru cei ce se mântuiesc schimbarea în ce priveşte cuvintele nu vatămă cu nimic acrivia dogmelor.
Grecul: Mărturisim că aşa stau lucrurile, şi nu suntem în necunoştinţă de faptul că Simbolul celui de-al II-ea Sinod este schimbat faţă de cel al primului Sinod în ceea ce priveşte cuvintele. Dar dacă acelor Părinţi le-a fost îngăduit să schimbe Simbolul, asta nu înseamnă că îţi recunoaştem şi ţie dreptul de a face asta.
Latinul: De ce?
Grecul: Mai întâi, pentru că aceia erau Sinod Ecumenic, iar acest lucru nu se aplică în cazul tău, chiar dacă tu îl ridici în slăvi pe papă şi primatul lui. Apoi, pentru că atunci era îngăduit, căci nu era încă oprit. Iar pentru tine, care ai îndrăznit să faci adaosul după ce a fost oprit lucrul acesta, nu mai ai nici o dezvinovăţire pentru a nu cădea sub blestemele rostite de Părinţi.
Latinul: Când a fost oprit şi pentru ce pricină?
Grecul: Îţi voi spune totul cu de-amănuntul. După expunerea credinţei, de către cel dintâi Sinod, au fost multe şi felurite expuneri ale credinţei făcute de diferite sinoade, care au înlăturat termenul „de o fiintă“. Însă acele expuneri nu au fost validate. Dar având loc al II-lea Sinod Ecumenic şi păzind cu de-amănuntul cugetul celui dintâi, a făcut această expunere a sa, pe care noi acum o folosim fără adaos3, iar voi cu adaos. Însă niciunul dintre cele două Sinoade nu a rânduit vreo oprelişte în ce priveşte schimbarea Simbolului. Din această pricină, în vremea celui de-al III-lea Sinod Ecumenic a fost înfăţişat un Simbol al credinţei, dat de cei ce cugetau ale lui Nestorie, Simbol ce cuprindea o credinţă eretică şi cu care ei cutezau să-i boteze pe unii din Lidia. Când Părinţii l-au auzit citit, judecând să nu mai fie îngăduită schimbarea Simbolului de către oricine ar vrea aceasta, au dat îndată o hotărâre: ca nimeni să nu mai îndrăznească să schimbe credinţa expusă de Părinţi, adică Simbolul credinţei4. De aceea şi fericitul Chiril, în epistola către Ioan al Antiohiei, cunoscând propria sa hotărâre (căci el era intâistătătorul acelui mare Sinod), zice: „În nici un chip nu răbdăm să fie clătinată credinţa expusă de Părinţii noştri, adică Simbolul credinţei, nici nu îngăduim, nici nouă înşine, nici altora, fie să schimbe un cuvânt din cele puse acolo, fie să calce o singură silabă, aducându-ne aminte de Cel Ce zice: «Nu muta hotarele cele veşnice pe care le-au pus părinţii tăi» (Pilde 22, 28). Căci nu ei au fost cei ce au grăit, ci Duhul lui Dumnezeu şi Tatălui, Cel Ce purcede din El şi nu este străin de Fiul după raţiunea fiinţei“5. Auzi că nu numai înţelesul, ci şi cuvântul şi silaba opreşte să fie schimbate şi călcate! „Nu îngăduim nici nouă înşine, nici altora“, zice ca din partea întregului sinod. Şi deşi erau Sinod Ecumenic, însă ei au pus chiar şi asupră-şi hotărârea opreliştii şi au rostit acele blesteme înfricoşate. Aşadar, dacă lor înşişi nu îşi îngăduiau, cum îţi vor îngădui ţie? Şi acest lucru l-au dovedit cu fapta. Căci nu au cutezat să adauge Simbolului cuvântul „Născătoare de Dumnezeu“, pentru care le-a fost toată lupta, ci şi ei l-au rostit ca mai înainte, şi noi îl rostim aşa până acum: „ Din Duhul Sfânt şi din Fecioara Maria“. Aceste graiuri ale marelui Chiril să le ai ca mărturie exactă şi foarte limpede a socotinţei pe care avea el despre dumnezeiescul Simbol şi despre purcederea Duhului Sfânt. Căci el vrea ca Simbolui să fie neştirbit până la cuvânt şi silabă, iar despre Duhul Sfânt teologhiseşte că purcede din Tatăl şi că este propriu Fiului ca Unul ce este de o fiinţă cu Ei. Ce este mai curat şi mai limpede decât cuvintele acestea? În chip minunat a pus laolaltă amândouă aceste adevăruri ca şi cum v-ar fi văzut mai înainte prin duh proorocesc pe voi, italienii, că pe amândouă le veţi călca. Astfel, sfinţii, în ce-i priveşte, prevedeau cele viitoare şi căutau să preîntâmpine şi relele care aveau să fie. Primind cu toţii aceste graiuri şi episcopii din Răsărit, în temeiul acestora au căzut la învoială şi au îmbrăţişat pacea. Iată ce grăiesc ei prin Teodoret, care scrie acestea: „Citind noi în comun scrierile din Egipt şi cercetând cu de-amănuntul înţelesul lor, am găsit că cele trimise de acolo sunt în conglăsuire cu cele spuse. Căci sunt împodobite cu nobleţea evanghelică şi Domnul nostru Iisus Hristos este vestit în ele Dumnezeu desăvârşit şi om desăvârşit, şi Duhul Sfânt nu Îşi are existenţa din Fiul sau prin Fiul, ci purcede din Tatăl, fiind numit propriu Fiului ca unul ce este de o ființă“6.Vezi că au primit spusa „nu e strain de Fiul după raţiunea fiinţei“? Însă şi când Nestorie a zis în Simbolul său: „Duhul Sfânt nu este nici Fiu, nici nu Îşi are existența prin Fiul“, acest mare Sinod a primit spusa lui Nestorie, nu a grăit nimic împotrivă, nici n-a găsit nimic de reproşat la ea – şi e limpede că asta deoarece a fost de acord cu dogma acestuia7. Căci altfel cum ar fi tăcut? Cunoaşte, dar, că al III-lea Sinod din cele ecumenice a pus dintâi hotărârea opreliştii împotriva celor ce schimbă Simbolul şi cel dintâi a lepădat dogma voastră prin grăirea lui Nestorie, primind această formulare a lui recunoscând-o ca a sa proprie.8 Aşadar, nu mai căuta alt sinod care să fi validat acest fapt9. Căci a fost invalidat o dată pentru totdeauna prin acel mare Sinod, şi cel care ar mai valida acest lucru nu ar mai fi sinod, ci sinod mincinos. Fie. Însă şi după acest Sinod, strângându-se al IV-lea, citind mai întâi, după propriul oros, şi amândouă, Simbolurile10, le-a primit ca pe unul singur; şi îndată după citire a adăugat: „Este îndestulător spre desăvrşita cunoaştere şi întărire a dreptei credinţe acest cinstit şi fericit Simbol al dumnezeiescului har“. Auzi cum spune „cinstit Simbol“? Prin urmare, unul singur sunt cele două. Căci cel de-al doilea îl cuprinde pe cel dintâi, şi cel de-al III-lea Sinod a vorbit despre amândouă ca despre unul. Însă ascultă şi cele ce urmează: „Căci şi despre Tatăl şi despre Fiul şi despre Sfântul Duh învaţă desăvârşit“. Auzi că „învaţă desăvârşit“? Prin urmare, nimic din cele spuse cu privire la Duhul Sfânt în Simbolul de credinţa nu este nedesăvârşit, nici nu are trebuinţă de adăugire. Însă cum că trebuie păzit acest Simbol, ei înşişi zic pe la sfârşit: „Aşa fiind acestea hotărâte şi formulate cu grijă de către noi, a hotărât acest sfânt şi ecumenic Sinod să nu-i fie îngăduit nimănui să vestească, sau să aştearnă în scris, sau să alcătuiască, sau să înveţe, sau să prezinte altă credinţă. Iar cei care îndrăznese să alcătuiască sau să prezinte altă credinţă, aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, străini să fie episcopii de episcopie, iar clericii de treapta clericală, iar dacă ar fi mireni, să fie daţi anatemei“. Aşadar, că aici numeşte credinţă Simbolul credinţei, cred că e limpede celor care au minte. Căci nu despre orice oros zice, de vreme ce şi după acestea au fost diferite orosuri. Iar această credinţă o schimbă nu numai mulţimea de cuvinte, ci şi un singur cuvânt adăugat sau scos sau schimbat. Căci „a aşterne în scris“ şi „a prezenta“ e limpede că se refera la formulare şi pe aceasta o respinge.
Latinul: Nu, ci „altă credinţă“ o numeşte pe cea contrară, care are dogme străine Bisericii. Fiindcă credinţa care conţine dezvoltare şi limpezire nu este nicidecum alta, chiar dacă se deosebeşte prin unul sau mai multe cuvinte.
Grecul: Mă minunez cum nu probezi din cuvinte înţelesul celor ce au grăit, ci mai degrabă tragi cuvintele spre voia ta. Căci a fi de părere că „altul“ indică „contrarul“ este treabă de om lipsit de înţelepciune şi care nu ştie să pună în acord cu firea lucrurilor cuvântul corespunzător fiecăruia dintre acestea. Căci „altul“ e mai cuprinzător ca înţeles decât „contrarul“, şi nu tot ce este „altul“ în raport cu ceva este şi contrar acelui ceva. Căci omul este „altul“ faţă de cal prin specie, dar nu este nicidecum contrar. Căci nimic nu este contrar după fiinţă. Aşadar, prin „altă credinţă“ nu indicau pe cea contrară, după cum nimeni nu indică pe om prin „animal“. Iar că Părinţii indică pe „alta“ în ceea ce priveşte limbajul, e limpede din faptul că au folosit expresiile „a aşterne în scris“ şi „a alcătui“, precum s-a spus mai înainte. Apoi, ar fi şi de râs, de altminteri, ca cel ce expune o credinţă contrară şi eretică, de este episcop sau cleric doar să se caterisească, iar de este mirean să se dea anatemei. Căci tot ereticul este dat deopotrivă anatemei, fie el episcop sau mirean. Însă prin aceasta nici nu ţinteau să înfricoşeze sau să abată pe eretici, fiindcă şi după acestea mulţi au fost eretici. Dar Simbolul nimeni n-a îndrăznit să-l schimbe decât numai voi. Prin urmare, oprirea se referă la cuvinte, iar nu la înţeles, cum socotiţi voi. Şi rezultă că episcopii şi clericii voştri nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiţi de atâtea şi asemenea sinoade, iar mirenii sunt sub anatemă şi afurisenie. Căci aceleaşi lucruri, cu aproape aceleaşi cuvinte, le-au hotărât şi Sinoadele următoare – şi al V-lea, şi al VI-lea, şi după ele al VII-lea care şi strigă cu glas luminat: „Noi păzim aşezămintele de lege ale Bisericii. Noi păzim orosurile Părinţilor. Noi dăm anatemei pe cei ce adaugă sau scot ceva din Biserică“. Si iarăşi: „Dacă cineva nesocoteşte orice predanie bisericească scrisă sau nescrisă, să fie anatema“. Aşadar, oare nu nesocotiţi predania scrisă a Părinţilor prin înnoirea scrisă adăugată? Şi cum nu vă ruşinaţi rostind, pe de o parte, tot restul Simbolului precum acei Părinţi l-au alcătuit, iar pe de alta, introducând de la voi doar un singur cuvânt? Căci acest lucru este al ereticilor, adică a adăuga şi a scoate cuvinte, prin aceasta vrând să-şi întărească erezia lor. Aţi face aceasta cu Evanghelia? Sau au[cu] Apostolul? Sau chiar cu vreunul din dascălii voştri? Nu aţi cere socoteală dacă cineva ar fi fost descoperit că ar fi îndrăznit aceasta? Şi chiar dacă nu ar fi fost atâtea hotărâri şi blesteme înfricoşate şi mii de oprelişti, nu ar fi fost lucru ruşinos ca în hotărâri12 străine date deja şi ţinute în toată lumea să introduceţi propriile cuvinte şi să stârniţi atâta sminteală[scandal] Bisericilor? Neplecaţi şi sălbatici sunteţi voi „sigur inimă de fier e în piepturile voastre“13 –,voi, care treceţi cu vederea pe fraţii smintiţi[scandalizaţi] şi despărţiţi de voi, numai ca să nu renunţaţi la voia proprie şi la înnoire. Şi ce-ar mai fi de zis? După al VII-lea Sinod, iarăşi s-a strâns un altul în vremea lui Vasile, împăratul romanilor, adunându-l Preasfinţitul Patriarh Fotie. Acest Sinod Ecumenic a fost numit al VIII-lea şi a avut ca locţiitori ai fericitului papă Ioan al vechii Rome pe episcopii Paul şi Eugeniu şi pe preotul şi cardinalul Petru. Acesta a şi întărit al VII-lea Sinod, şi l-a confirmat pe fericitul Fotie în scaunul său, şi a dat anatemei pe cei ce de atunci îndrăznesc să rostească în Simbol acest adaos. „Căci dacă cineva“, zice, „va îndrăzni în afara acestui sfinţit Simbol să rescrie un altul, sau să adauge, sau să scoată şi ar cuteza să-l numească oros, osândit să fie şi lepădat din toată petrecerea creştinească“. Şi aceleaşi lucruri le zice mai pe larg şi mai limpede şi papa Ioan despre această adăugire în Simbol, când îi scrie Preasfinţitului Fotie14. Acest Sinod a dat şi canoane, ce se află în toate cărţile de canoane. Prin urmare, nu pe bună dreptate ne despărţim de voi, care socotiţi de nimic pe atâţia şi asemenea Părinţi şi numeroase Sinoade Ecumenice?
Latinul: Eu nici nu am ajuns până acum să aflu lucrurile acestea. Şi mă mir acum de cei ce, îndrăznind la început să facă adăugirea, deşi sunt atâtea oprelişti1, nu s-au ruşinat să o proclame şi să o predea celor de după ei.
_____
1Editată de Hergenroether, PG 160, 1000-1101; Vatopedinos, Sotir, p. 235-247; Petit, PO 17, p. 415-421 şi Marci Opera, p. 107-113. A fost scrisă probabil la Constantinopol anul 1440. Am folosit ediţia din PO.
2Este vorba de transmiterea prin predanie.
3Filioque
4Canonul 7, Karmiris, p. 150.
5ACO III, 1, 1, 4, 19.
6Mansi V, p. 876.
7Variantă de traducere: „e limpede că, deoarece a fost de acord cu dogma lui Nestorie, ca una care era a sa, a sinodului“. E vorba doar de credinţa lui Nestorie în ceea ce priveştr purcedera Duhului, nu de ceea ce era eretic în învăţătura lui
8Acest fapt arată că şi ereticii pot avea în multe lucruri dreptate şi chiar pot fi folosite formulări de-ale lor, interpretate însă după cugetul Bisericii soborniceşti. Dar nu oricine poate face acest lucru, ci doar omul văzător de dumnezeieşti.
9Posabilitatea unui adaos în Crez.
10E vorba de Simbolurile de la Sinodul I şi II Ecumenic.
11Schwartz, ACO. II, 1, 2, 128.
12Este vorba ad litteram despre lucruri consemnate în scris, conotaţia de „hotărâri“ subînţelegându-se.
13Iliada 10, 357; Odiseea 5, 191.
14Scrisoarea 350, PL 126, 943-946.
1Se subînţelege „canonice“
=========
prieteniisfantuluiefrem.ro/2023/03/25/predica-la-praznicul-buneivestiri-25-martie-2023/
“iata ca se foloseste… si cuvantul DIN VEAC. Au mai existat discutii referitoare la cuvantul VESNICIE si cuvantul VEAC, pe care unii nu il inteleg, ptr. ca…atunci cand ne gandim la VEAC NE GANDIM LA TIMP insa cand spui VESNICIE, vesnicia este in afara timpului. Taina din veac, este hotararea vesnica a lui Dumnezeu, adica mai inainte de timp, mai inainte de al crea pe om in timp, hotararea lui Dumnezeu ca la plinirea vremii cum zice Sf. Ap. Pavel in Galateni cap. 4 vers. 4 Dumnezeu sa se faca si om. Deci hotararea a lui Dumnezeu luata dinainte de timp care s-a petrecut apoi in timp ptr ca timpul sa-l deschida vesniciei”
==ce are Troparul cu Buna Vestire adica
1)Taina cea din Veac( iconomia) cu
2) erezia ARIANULUI Staicu(Fiul este nascut DIN VECI din Tatal) cu
3)S-A NASCUT MAI INAINTE DE TOTI VECII ????
ca sa isi indreptateasca erezia i-a Taina iconomie (intruparea) SI DACA SE ZICE ACOLO CA : din VEAC ascunsa ce zice mintea lui eretica sa facem o amestecare cu NASTEREA MAI INAINTE DE TOTI VECII, ca doar o sa pacaleasca ereticii ca el si credulii ca daca face legatura cu DIN VECI a rezolvat problema lui eretica (cu DIN VECI), NU A REZOLVAT NIMIC PTR. CA A SCOS CUVINTELE DIN CREZ “din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii” (Fiul lui Dumnezeu, Unul-Nascut, Carele din Tatal S-a nascut mai inainte de toti vecii.)
NU ZICE DIN VECI simplu si atat in Crez, dar Arianul Staicu zice: Fiul este nascut DIN VECI din Tatal unde sunt cuvintele “MAI INAINTE DE TOTI” din Crez???? in capul lui din “vesnicie” oare Sv. Parinti nu puteau sa puna in Crez un singur cuvant??? Dar l-au prins ca sa ARATE ERETICII MODERNI CA TEODOSIE(de la Constanta) SI STAICU noii luptatori impotriva Crezului
Ce zice Sv. Marcu ca au zis Soboarele?
acelor Părinţi le-a fost îngăduit să schimbe Simbolul, asta nu înseamnă că îţi recunoaştem şi ţie dreptul de a face asta.
Mai întâi, pentru că aceia erau Sinod Ecumenic, iar acest lucru nu se aplică în cazul tău
pentru că atunci era îngăduit, căci nu era încă oprit.
ai îndrăznit să faci … după ce a fost oprit lucrul acesta, nu mai ai nici o dezvinovăţire pentru a nu cădea sub blesternele rostite de Părinţi.
în vremea celui de-al III-lea Sinod Ecumenic
Părinţii… judecând să nu mai fie îngăduită schimbarea Simbolului de către oricine ar vrea aceasta, au dat îndată o hotărâre: ca nimeni să nu mai îndrăznească să schimbe credinţa expusă de Părinţi, adică Simbolul credinţei4
„În nici un chip nu răbdăm să fie clătinată credinţa expusă de Părinţii noştri, adică Simbolul credinţei, nici nu îngăduim, nici nouă înşine, nici altora, fie să schimbe un cuvânt din cele puse acolo, fie să calce o singură silabă, aducându-ne aminte de Cel Ce zice: «Nu muta hotarele cele veşnice pe care le-au pus părinţii tăi»
Auzi că nu numai înţelesul, ci şi cuvântul şi silaba opreşte să fie schimbate şi călcate! „Nu îngăduim nici nouă înşine, nici altora“, zice ca din partea întregului sinod. Şi deşi erau Sinod Ecumenic, însă ei au pus chiar şi asupră-şi hotărârea opreliştii şi au rostit acele blesteme înfricoşate. Aşadar, dacă lor înşişi nu îşi îngăduiau, cum îţi vor îngădui ţie?
Căci el vrea ca Simbolui să fie neştirbit până la cuvânt şi silabă,
că al III-lea Sinod din cele ecumenice a pus dintâi hotărârea opreliştii împotriva celor ce schimbă Simbolul
„Aşa fiind acestea hotărâte şi formulate cu grijă de către noi, a hotărât acest sfânt şi ecumenic Sinod să nu-i fie îngăduit nimănui să vestească, sau să aştearnă în scris, sau să alcătuiască, sau să înveţe, sau să prezinte altă credinţă. Iar cei care îndrăznese să alcătuiască sau să prezinte altă credinţă, aceştia, dacă sunt episcopi sau clerici, străini să fie episcopii de episcopie, iar clericii de treapta clericală, iar dacă ar fi mireni, să fie daţi anatemei“
Iar această credinţă o schimbă nu numai mulţimea de cuvinte, ci şi un singur cuvânt adăugat sau scos sau schimbat. Căci „a aşterne în scris“ şi „a prezenta“ e limpede că se refera la formulare şi pe aceasta o respinge.
ci mai degrabă tragi cuvintele spre voia ta.
Căci tot ereticul este dat deopotrivă anatemei, fie el episcop sau mirean
Dar Simbolul nimeni n-a îndrăznit să-l schimbe decât numai voi.
oprirea se referă la cuvinte, iar nu la înţeles, cum socotiţi voi. Şi rezultă că episcopii şi clericii voştri nu mai sunt nici episcopi, nici clerici, fiind caterisiţi de atâtea şi asemenea sinoade, iar mirenii sunt sub anatemă şi afurisenie. Căci aceleaşi lucruri, cu aproape aceleaşi cuvinte, le-au hotărât şi Sinoadele următoare – şi al V-lea, şi al VI-lea, şi după ele al VII-lea care şi strigă cu glas luminat: „Noi păzim aşezămintele de lege ale Bisericii. Noi păzim orosurile Părinţilor. Noi dăm anatemei pe cei ce adaugă sau scot ceva din Biserică“. Si iarăşi: „Dacă cineva nesocoteşte orice predanie bisericească scrisă sau nescrisă, să fie anatema“. Aşadar, oare nu nesocotiţi predania scrisă a Părinţilor prin înnoirea scrisă adăugată?
Căci acest lucru este al ereticilor, adică a adăuga şi a scoate cuvinte, prin aceasta vrând să-şi întărească erezia lor.
voi, care treceţi cu vederea pe fraţii smintiţi[scandalizaţi] şi despărţiţi de voi, numai ca să nu renunţaţi la voia proprie şi la înnoire.
Acest Sinod Ecumenic a fost numit al VIII-lea…„Căci dacă cineva“, zice, „va îndrăzni în afara acestui sfinţit Simbol să rescrie un altul, sau să adauge, sau să scoată şi ar cuteza să-l numească oros, osândit să fie şi lepădat din toată petrecerea creştinească“
pe bună dreptate ne despărţim de voi, care socotiţi de nimic pe atâţia şi asemenea Părinţi şi numeroase Sinoade Ecumenice
ayeaye20 