Category Archives: Justin Parvu

Sf Justin raspunde ce sa faca,cei cu 3 , 4 copii

Cartea – Părintele Justin Pârvu de la Mănăstirea Petru Vodă Cuvintele Înțeleptului pag.20-37 Editura Babel Bacău 2011

Apelul Dumneavoastră la trezirea societății românești în fața pericolului pe care-l reprezintă campania de subjugare din punct de vedere electronic a omului, acesta așa-numită dictatură biometrică, prin care se preconizează urmărirea și supravegherea electronică a populației, are ecou tot mai puternic între mirenii din România.

     După ce am lansat apelul în care dezvăluiam pericolul ce ne paște pe toți, am constatat că mulți oameni erau nedumeriți și se întrebau dacă acest pericol este sau nu o realitate, dacă ce spuneam noi este adevărat sau nu. Și acum oamenii mă întreabă, și printre aceștia sunt mulți dintre oamenii bisericii.

    Ceea ce mă doare însă cel mai tare este faptul că, după ce am lansat apelul la deșteptarea oamenilor față de forma asta nouă de subjugare, de această dată totală, pe care o reprezintă actele biometrice, aproape nici o mănăstire, nici un călugăr nu s-a raliat, nu ni s-a alăturat. Nici măcar nu au venit să ne consultăm, să analizăm în ce constă acest fenomen pe care-l semnalăm noi. Deși ceea ce am prezentat noi nu a fost ceva cu totul nou și neașteptat. Cei care înțeleg vechile proorociri, ar trebui să nu fie surprinși de această desfășurare a evenimentelor. Semnalele și atenționările sunt de mult spuse.

    Acum, totuși, este o mare șiretenie a sistemului acesta! E foarte interesant faptul că statul român a fost primul stat care a acceptat introducerea actelor cu cip, și asta de ce? Pentru că s-au făcut presiuni foarte mari asupra statului nostru ortodox, cel mai mare stat ortodox din Europa. Avem cei mai mulți mărturisitori și neomărturisitori, care au luptat pentru spălarea păcatelor, ale lor și ale neamului nostru…

    Alaltăieri am fost la Aiud și am slujit Acatistul Sfinților Mărturisitori. Am rămas foarte impresionat de minunăția aceasta a osemintelor care stau mărturie despre statornicia noastră ortodoxă. Și se poate spune că pericolul este că până acum persecuțiile din toată istoria se ocupă cu moartea trupului, dar acum – atenție mare ! – se ocupă cu moartea sufletului ! E un veac mult mai greu decât ne închipuim. Înainte te aruncau în arenă dădea drumul la fiare care te sfâșiau, pe când acum…

      Eu aici, în privința asta, poate am cam depășit anumite limite obișnuite, dar este vorba despre un război fără limite, un război nevăzut, de aceea și eu m-am vârât aicea, în fața vrajmașului, să mă lupt cu vrăjmașul, căci aceasta e menirea noastră a monahilor, să mărturisim drept, fără ocol, căci noi nu avem ce pierde !

    Interesant că oamenii de rând prind foarte repede mesajul Dumneavoastră despre pericolul actelor cu cip, dar pe măsură ce urci în sus, spre preoți, ierarhi, întorc problema pe toate fețele. În timp ce oamenii de rând : punct! După punct nu mai este nimic, treci la fapte și te opui cu toate forțele la orice formă de agresiune asupra libertății interioare a individului. Și iată că de unde te așteptai mai puțin – deoarece preoții și ierarhii sunt oameni cu o bună cultură teologică și ar fi trebuit să recepteze mult mai ușor mesajul Dumneavoastră – apare o împotrivire tot mai fățișă față de mesajul Dumneavoastră.

      Păi mulți mi-au spus că se pune problema că fără acest pașaport cu cip nu mai poate omul să place din țară să muncească afară. Dar avem și noi aici în țară atâta pământ nemuncit, lăsat în paragină, conducătorii ar trebui să se îngrijească de asta, să nu mai fie obligați românii să plece afară să muncească. Să mâncăm mai slab, să fim mai slabi.

 Sunt unii oameni care gândesc așa : Părintele Justin are dreptate, dar noi nu trebuie să ne luptăm cu guvernul, să lăsăm la latitudinea lor ce să facă. Dacă o fi să ne distrugă, fiindcă așa vor ei, o să ne mântuim. Este o modalitate de gândire…

 

  Pesimistă, da.

Și chiar m-au rugat să vă întreb : e bine să se opună, să lupte? Sau nu!

       Sigur că e bine să se lupte, pentru că aici este vorba despre o datorie a noastră, indiferent de ce se întâmplă. Noi suntem cei care scurtăm sau lungim o situație de fapt prin rugăciune, prin fapte, prin nevoință. Aici este vorba de o intervenție pentru poporul acesta, astfel se pierde, își pierde credința. Eu ce eram să fac, văzându-l pe omul acela care a venit aseară, sau alaltăieri seară, cu buletinul : ,,Părinte, ce să fac, să merg să iau un buletin cu cip?”. Să-i răspund : ,,Măi, nu poți să-l!”. Sau să-i spun : ,,Măi, du-te și ia-l că e bun”? Am pierdut un suflet? Acesta, la rândul lui, spune mai departe : dar mi-a zis părintele Justin să-l iau că e bun! Și atunci, eu ce fac?!
 De aceea tipărim pliante și afișe, ca să știe poporul ce-l așteaptă, că nimeni nu le spune adevărul. Dar nu vedeți că preoții le adună și le dau foc, numai să nu apară prin parohie? Sub pretextul că, sigur, dacă stăm cuminți și facem ascultare, e bine. Dar răspundem noi de sufletele credincioșilor? Dar călugării, ce au făcut în vremurile anevoioase? Nu au ieșit ei în apărarea credinței și au luptat împotriva tuturor aberațiilor și ereziilor care au fost pe lumea asta?

   Ca și Sfântul Ioan Gură de Aur! Nu s-a luptat și el cu conducerea de la vremea respectivă, cu stăpânirea?

     Pe Sfântul Ioan Gură de Aur l-au luat, l-au batjocorit, l-au exilat, iar l-au rănit, iar l-au exilat…ce ne mai trebui nouă? E o ocazie de mântuire a noastră! Până acum n-am fost destul de pricepuți și nu ne-am conformat prin nevoința acesteii obligații. Ei, avem prilejul acum să răspundem și prin nevoința noastră, prin asumarea deschisă a adevărului!
     Că altfel, poți să faci tu cele șapte laude, să asistăm la miezul nopții la Liturghie, dacă noi nu glăsuim și nu luptăm împotriva celor care dărâmă crucea…știți ce-nseamnă tăcerea noastră? Este egală cu lepădarea!
     Orice stăpânire este de la Dumnezeu. Acum două stăpâniri avem : una de la Dumnezeu și una de la diavol. Trebuie să alegem cu înțelepciune!
     Până acum am mai dus-o noi cumva,așa, dar de data aceasta e vremea când trebuie să ne hotărâm cu adevărat să mergem pe drumul Golgotei sau să-l părăsim! Pe drumul pierzării sau al salvării! Se pune problema la ora aceasta : Hristos sau Satana! De aceea vă recomand să fiți foarte atenți, că iscusința diavolului, în timpul pe care-l trăim, este foarte mare! Trebuie să trăim – cum am mai spus – ca iepurele pe hat, în două lăbuțe, cu urechile ciulite. Și viața pe linia ortodoxiei! Avem un singur suflet lăsat de Dumnezeu, și acest suflet trebuie să-l dăm Lui așa cum l-am primit : curat, sănătos, sfânt.
      Toate  acțiunile noastre, ispitele, sunt destul de grele,anevoioase și neasemănătoare cu ceea ce am trăit până acum! Cum am spus în privința acțiunii aceasta a cip-ului, este diabolică și iscusința acestei campanii depășește cu mult orice închipuire omenească!
       Din starea aceasta a noastră nu ne mai poate salva decât numai legătura cu harul lui Dumnezeu prin rugăciune. Acum se cere cu atât mai mult cu cât forța răului este mai puternică și cu atât noi trebuie să avem atenția mărită, studiind Sfânta Scriptură, Viețile Sfinților, cărțile de învățătură care apar tot mai mult; să le studiem, să le punem în aplicare pentru că sunt salvatoare.
       De aceea, un creștin, mai ales la ora aceasta, se cere să cunoască și să trăiască tot mai mult după viața marilor noștrii asceți. Ne punem deodată întrebarea : Cu ce trăim, dacă vom avea îmbrăcăminte, încălțăminte, ce vom mânca? Pentru că vrajmașul a venit tocmai acolo unde este cheia mai interesantă : să nu te poți deplasa! Îți pune în față carnetul de conducere auto. Acest carnet, are sau nu are cip? Este un mijloc de ispită, dacă’l poate lua creștinul sau nu’l poate lua!
   Se întreabă și omul, cu trei, patru copii : ce fac? Spune un creștin : eu am să iau cipul ca să-i pot hrăni și crește pe cei trei,patru copii pe care’i am. Mare necaz! Mare greșală! Noi trebuie să ne gândim la primii creștini care au trăit cele mai adânci suferințe, în cele mai anevoioase chinuri, în cele mai grele și aspre condiții!
     Ei bine ,astăzi, la noi, avem încercarea aceasta, un examen,suntem puși în fața acestei alegeri. Să ajungem și noi, de pildă, așa cum au trăit și vechii călugări în peșteri, în crăpăturile pământului, care se hrăneau cu ierburile, se hrăneau cu fructele sălbatice, cu fragii, cu murele, cu bureții, cu frunze de urzică. Un călugăr de la Mănăstirea Tarcău, îmi amintesc că avea un sac și jumătate pentru hrana lui în cursul anului. Ce faci părinte cu frunzele acestea ? Iaca’i hrana mea! Până la anul când or veni altele o să le folosesc pe acestea…Iată, dragii mei, și era un om în totă libertatea, el își aduna frunzele, își aduna roadele pământului.

  După ce am ieșit din pușcărie, prin 1965, m-am dus la Mănăstirea Sihăstria ca să sărbătoresc Învierea  Domnului. Ei,  am asistat la slujbele Învierii, ne-am odihnit puțin și, în apropierea mănăstirii, la vreo 500 de metri, era bătrânul pustnic Ion, un călugăr cunoscut de mine. Și m-am dus și eu la Părintele, care era cu vreo doi credincioși în chilie, m-am așezat și eu pe un scăunel afară, la ușă, și am așteptat până au ieșit oamenii de acolo. Părintele m-a invitat să mă așez pe o băncuță și a iești puțin pe’afară. La dreapta mea, acolo, când am dat cu piciorul, era o oliță, iar capacul de pe oliță s-a dat la o parte și a ieșit un abur, ca de la ceva fiertură…Ei, vine părintele de afară cu vreo trei, patru pesmeți și scoate fiertura de pe plita din dreapta mea și o pune pe masă, să sevim împreună. El încă nu mâncase, era ora 3-4. Și-mi spune : Părinte, hai, din dragoste, să servim ceva împreună. Părintele a întins câteva bucățele acolo în supa lui și am început să mâncăm. M-am uitat la supa aceasta : nu avea nici o floare de grăsime, de ulei, sau altceva de dulce.

  Și atunci m-am gândit și eu la viața pustnicilor de altă dată din Pateric, când ucenicul pune, într-o duminică, câteva picături de ulei în mâncare. Atunci, foarte necăjit, bătrânul îl ceartă : Cum, măi, când Hristos a pătimit și S-a răstignit pentru noi, tu-mi pui mie aicea grăsimea aceasta!? Și a luat părintele o lingură de cenușă, a turnat-o în farfurie, a amestecat-o bine și a început să mănânce!
     Ei bine, dragii mei, acum a venit o vreme când trebuie ca și noi să ne gândim la viața aceasta. Ei trăiau câte șaptezeci de ani, optzeci, nouăzeci de ani, o sută de ani, trăiau și-și duceau viața așa, în nevoință. Dar acum,dacă-l pui pe om pe un bolovan acolo să doarmă, ca și Cuvioasa Teodora de la Peștera Sihlei, sau să stea acolo în crăpătura aceea a pământului, destul de rece și aspră…nu-i pentru omul modern să vină din confortul ăsta numărul unu și să-l pui la peivațiunea aceasta. Dar când te duci după Hristos, ia calea aceasta a asprimii, căci fără această viață de asprime nu ne putem ridica și nu putem avea îndrăzneală când va veni vremea…Cu ce ne asemănăm noi patimilor Domnului nostru Iisus Hristos? Ori, aceste vremuri, propice pentru mântuirea noastră, nu trebuie să ne supere, nu trebuie să ne necăjească, să ne pună în stare de răzvrătire, de nemulțumire, de tulburare, pentru că sunt foarte bune pentru mântuirea noastră! Să ne bucurăm că Dumnezeu ne-a oferit aceste zile frumoase de mântuire! Să avem puțin curaj, să avem dragoste pentru mântuire și atunci Dumnezeu ne va ocroti. Dacă aceste momente cu greutăți pe care le trăim noi sunt spre ridicarea noastră, spre mântuirea noastră, apoi avem acum peilejul să-I mulțumim lui Dumnezeu pentru tot ce ni se dă și ni se oferă, spre realizarea noastră sufletească. Poate de cele mai multe ori de bună voie nu ne dă, dar Dumnezeu ne dă acum de nevoie, ca să ne mântuiască, să ne aducă pe calea bună.

 De aceea repet că, dacă în apelul pe care l-am dat acum o săptămână-două, am mai tulburat dintre creștini…este poate și un motiv de tulburare că, într-adevăr, nu este sfârșitul acum, pentru că la sfârșitul veacurilor toată lumea va fi evanghelizată, toată lumea, în sfârșit, va avea bucuria să vadă Templul lui Solomon ridicat și nu mai e mult până la obșteasca înviere, toata lumea va fi în cunoștință ca evreii să fie trecuți botezați și creștinați…Ori acuma, semnele acestea – dacă nu greșesc – nu prea se văd! Că noi asistăm poate la un început al necazurilor, al durerilor și poate la un început al unei treziri sufletești a vieții noastre, ca să fim oarecum mai apropiați de cele ce vor urma.
     Dar pentru nou, care cădem la datorie mai devreme sau mai târziu, dacă am închis ochii, am murit, s-a terminat lumea și Mântuitorul când vorbește despre sfârșitul lumii,vorbește de menirea fiecărui om în parte. Dar această moarte sufletească este moartea noastră, împilați în mulțimea și greutatea păcatelor. Dacă se pierde și un singur suflet, este de mare preț pentru Mântuitorul lumii! Pe noi nu ne interesează atât partea materială a sfârșitului lumii, pe noi ne interesează partea spirituală!

    Aceste lucruri pe care le-am prezentat nu au fost ca să sperii lumea, ci doar ca să se trezească puțin la realitățile acestea, pentru că omul, numai când simte acolo cuiul la pantof, numai atunci merge mai atent pe stradă! Deci acestea au semnalele pe care le-am tras, nu ca să înspăimânt lumea, așa după cum mă acuză că, iacă, un călugăr din munții Neamțului visează! Nu! Că și eu fac parte din neamul acesta și nu mi-am pierdut dragostea față de el; și nu mi-am pierdut timpul; și am făcut comentarii ziaristice, comentarii de revistă! Nu am spus ca să mă laud eu, dar de mic am fost cam așa, nemulțumit și răzvrătit, de aceea și Dumnezeu m-a și menținut așa mereu, cu câte un bici, dai în una, dai în alta și așa am mers până acuma…Dar sunt mulțumit, totuși, că acum lumea asta a luat, în sfârșit, în serios, mai mult sau mai puțin, aceste lucruri de la mine și cu dragostea pe care o am eu față de ei și ei față de mine, socotesc că s-au mai unit, eu de ei și ei de mine, și ducem povara mereu înainte…

Parintele Justin Parvu: Casatoriile mixte nu au valabilitate canonica

Nu vă puteţi căsători până ce nu vă botezaţi ortodox, că nu există o cununie pentru două confesiuni diferite

Au mai început şi căsătoriile ortodocşi-catolici. Ori aşa ceva nu se poate. Au fost doi tineri acum un an de zile şi îmi spuneau că ea e catolică şi el e ortodox şi voiau să se căsătorească, şi eu le-am spus: „Nu vă puteţi căsători până ce nu vă botezaţi ortodox, că nu există o cununie pentru două confesiuni diferite. Mergeţi şi întrebaţi însă şi un ierarh”. Şi s-au dus la un ierarh şi i-au spus că un părinte i-a sfătuit să nu se căsătorească. Şi i-a întrebat: „La cine aţi fost? …Ei, dacă nu ştiţi la cine să mergeţi!… Fă o cerere, frumos, că tu eşti ortodox şi ea este catolică şi vă cununaţi fără probleme!”. Ce autoritate să mai ai tu când adevărul liturgic e astfel scindat? Aşa că noi suntem în starea de executare a canoanelor prin prisma Securităţii. De aceea au şi pus mâna prima oară pe Biserică, în 1944. Nu ştiu dacă aţi apucat pe acei împuterniciţi, acei securişti ai Mitropoliei când episcopul nu avea voie să vorbească la vreo sfinţire decât ceea ce îi spunea politrucul. Ce te faci cu o şcoală pustiită şi ţinută în ordinea Securităţii? Poţi să faci compromisuri în orice domeniu: economic, social, dar nu în credinţă. De aceea şi Securitatea şi-a ales oameni din Biserică ca să-i poată manipula.

(Preluat din Ne vorbește Părintele Justin, vol III)

http://www.atitudini.com/2016/02/parintele-justin-parvu-casatoriile-mixte-nu-au-valabilitate-canonica/

Sfantul PARINTE JUSTIN PARVU despre preotii cu biometric

​Sfântul Părinte Justin Pârvu: Fiţi atenţi la drogurile astea duhovniceşti…Vezi cum îi apele, astea care se lasă înafara ies din matca lor şi inundă şesuri, case ce merge. Asta este pustiirea sufletească a noastră. Toată pustiirea asta tre să o vedem prin noi înşine. Duhul Sfânt ne-a părăsit şi acuma omu’ merge în virtutea răului.

Diacon român: Părinte, eu trăiesc în America şi soţia mea o primit paşapoartele ăstea noi…care or apărut acuma

Sfântul Părinte Justin Pârvu
: Biometrice…
Diacon român: Da


Sfântul Părinte Justin Pârvu
: Foarte periculos, ar trebui s’o laşi să meargă cu buleti…cu paşaportu ‘cela, că altfel

Diacon român: Avem şi o fetiţă.


Sfântul Părinte Justin Pârvu
: Altfel..altfel toate au căzut mai serios. Noi n-avem voie să primim Liturghie de la oamenii aştia

Diacon român: Părinte am putea să sun un telefon şi să venim cu, să vin cu soţia mea înainte de a pleca în America, am vrea, am avea bilet pe 4 august să plecăm încolo înapoi şi aş vrea să trec pe la dumneavoastra cu ea înainte de a pleca.


Sfântul Părinte Justin Pârvu
: Ea e româncă?

Diacon român: Da, e născută în America din părinţi români, vorbeşte româneşte perfect.


Sfântul Părinte Justin Pârvu
: O corşitură..aşa şi aşa..da, da să viniţi, da ‘ţânte de educaţia ei să n’o… alegeţi să nu se piardă. Că răspunzi de ea, la judecată : căderea dea dreapta daca are pacatele ei sau are virtuţile ei, aşa şi copiii aşa şi parinţi şi tata şi mama…Unul dintre scopurile principale în căsătorie {nu înţeleg ce zice} noastră să  mântuiască soţia..soția {nu înţeleg ce zice}.

Diacon român: Părinte da’s mulţi părinţi care zic că îs împotriva actelor cu cip, da zic că totuşi să nu’i îndepărteze preoţii pă’ credincioşii care le’o primit.


Sfântul Părinte Justin Pârvu: Măi credincioşii care rămân aici cu cipul nu au nici o valoare măi..nici o valoare nu mai au.Poţi să ai 700 de credincioşi , adică aia au căzut din har nu mai este…

Diacon român: Deci toţi care au cip, paşapoartele ălea [acelea]?

Sfântul Părinte Justin Pârvu: Toţi care au paşapoarte, care au buletine,

interlocutor 2: până nu le leapădă îs rupţi…


Sfântul Părinte Justin Pârvu
: carnet de..chiar dacă îl arunci nu ai..nu ai voie …ăla’i sămnătura internetu’ cela, pentru ei e de ajuns asta.

Diacon român: Şi atunci ce’i de făcut?

Sfântul Părinte Justin Pârvu
: Păi, îl aruncăm, de la început.
Diacon român : Părinte, cu preoţii care nu’s împotriva şi poate unii chiar au acceptat acte d’ăstea, de unde ştiu că uitaţi de exemplu…eu îs diacon slujesc în soboare cu mai mulţi preoţi, nici nu ştiu care … care au, care n’au ce e de făcut mai bine te faci preot atunci şi stai în satul tău şi slujeşti singur acolo.


Sfântul Părinte Justin Pârvu
: Tu slujeşti, da nu mai slujeşti Domnului, slujeşti antihristului.

Diacon român : Da, ca să nu mai slujeşti cu ceilalţi, tu nu le accepţi.


Sfântul Părinte Justin Pârvu
: Da.

Diacon român: Şi ca să nu slujeşti cu ceilalţi care le acceptă?


Sfântul Părinte Justin Pârvu
: Stau în parohia mea acolo, nu mă duc

Diacon român: Dăcă eşti preot, da dacă eşti diacon ce faci?

Sfântul Părinte Justin Pârvu
: Dacă eşti diacon te caută cu atât mai mult, că te iau toţi din toate parţile şi nu te duci decât acolo unde crezi că

Diacon român: Şi dacă nu ştii care a primit care n’o primit, la câte un hram, la câte o liturghie arhierească.


Sfântul Părinte Justin Pârvu
: Se aude peste tot, lumea ştie mai mult decât popa.

Diacon român: Părinte mai stăm la oraş sau ne mutăm la ţară?


Sfântul Părintele Justin Pârvu
: La ţară e viitorul măi…nu la oraş. Nu mai sta la oraş, ca să nu te scoată ei. Acuma tre să îţi gaseşti o …

Diacon român : Şi dacă nu avem unde să ne mutăm…cum facem?


Sfântul Părintele Justin Pârvu
: La bunici, la străbunici ai acolo un petec de pământ, lucrează’l aşa scapi de VÂNĂTOARE.

Diacon român : Trăieşti, trăieşti…


Sfântul Părinte Justin Pârvu
: Să şti că nu se trece până ajungem aşa la sapa asta de lemn … şi nici nu ne mântuim. Episcopu i’o chemat la.. să vadă un preot bat[beat] pe şanţ. Ce să facă o mers şi episcopul acolo.  S’a adunat lumea. Băi e fiul vostru, voi l-aţi născut, voi l-aţi crescut, voi l-aţi educat uite aşa cum l-aţi educat. Hai la un parastas să îi dai un păhărel, hai la o masă îi dai un păhărel, hai la o agheazamă îi dai un păhărel, hai la un botez îi mai dai un păhărel şi omu e, ăsta fiul vostru. Da dacă mâine de dimineaţă ăsta se scoală şi face agheasmă, poţi să bei agheasma aceea ca şi pin’ mâinile unui sfânt, dovadă că nu se bagă nu se împlineşte adică nu se amestecă harul cu păcatele lor, e tot preot. DA DACĂ ESTE ATEU, DACĂ ESTE CU CIPURI şi este cu..asta e cel mai mare pericol. A să vie vremuri grele Biserică nouă, pictată, frumoasă, aranjată, te îmbie la rugăciune DA NU POŢI INTRA ACOLO PENTRU CĂ E UN PREOT CU CIPURI CU TOT MODERNISMUL şi atunci vie lumea… întreabă lumea de pe acuma: –Oare preotul ăsta? mă pot spovedii? oare o luat cipu’? –Nu ştiu măi că asta nu se poate dezvălui aşa uşor.. da îl mai prinde cu maşina.

Diacon român: Da un preot care ia cipul pierde harul preoţiei?


Sfântul Părinte Justin Pârvu
: PIERDE HARUL PREOŢIEI.. E CĂZUT TOTAL DIN HAR … ŞI N’AI VOIE, SĂ INTRI IN BISERICĂ LUI, N-AI VOIE SĂ TE SPOVEDEŞTI LA EL, SĂ FACI O SLUJBĂ RELIGIOASĂ. Au fost comuniştii, preoţi comunişti cu carnet de om de partid, ei nu o fost aşa de periculos cum o venit angajarea asta a doua cu cipurile, care ASTA E O LEPĂDARE DIRECTĂ…acolo mai mergea…mai mergea, când cu Crucea, Burdşua fostul ministru al…, părintele Burduşa când cu Crucea când cu steaua[steau roşie  a partidului comunist], mai mergea atunci, acuma NU MAI, ORI sATAN ORI..{nu înţeleg ce zice}

….Nu vezi acuma buletinu’ NU MAI E NEVOIE SĂ PUI NUMELE PĂRINŢILOR, buletinu pur şi simplu numele tău şi nimic mai mult, da orijinea[originea] ta, de unde vii tu să te caute cineva nu’l mai găseşti. 10-15 ani care e tatăl tău mă? care’i mama ta? nu mai ştiu. Vine în România prin Dobrojea sau mă duc în Banat : –Bine mă da tu nu ai avut mamă? –Nu ştiu. -Pe buletin ce scrie? -N’am numele lor. Adică să se înstrăineze orice legătură şi unitate de dragoste şi de credinţă în lumea noastra naţională, să nu existe. Vedeţi acuma nici să nu te audă cumva de {nu înţeleg ce zice } naţionalistă nu există, s’o îngropat totul. Eminescu nu se ştie dacă e ucainiean, ori e rus, da român în nici un caz nu e. Ştefan cel Mare nu e român măi ăsta’i venit din hoarde de barbari şi uite aşa te diviza, te distruge, nu’ţi dai seama. Dacă’i spui elevului aşa în şcoală 3, 4, 5 ani el aşa crede. Na, cum vă spuneam el n’avea habar de vecinu’ lui din România. Şi dacă îi spunea’i despre Germania era piste deal aici..elev asta’i reducerea la zero a omului, decât nu ai voie să asculţi…

Duhovnicii Rusiei despre card

Părintele Rafail Berestov, unul din cei mai iubiţi duhovnici ruşi, a vizitat Mănăstirea Petru Vodă în anii 2011 şi 2012, sfătuindu-se îndelung cu Părintele Justin Pârvu. Interviul de faţă este luat în anul 2008 de un duhovnic român. Prezentăm mai jos un extras:

Părinte Rafail, v-am ruga – câteva sfaturi referitor la cele ce spune Sfântul Ioan Evanghelistul despre documente…

În timpurile noastre încep a se împlini. Cele care conţin numărul 666 sunt numele lui antihrist. În Apocalipsă se spune că va fi pecetluirea cu numele fiarei. Codul numeric personal deja este de la satana. Precum primim de la Sfântul Botez nume, în Numele Tatălui, al Fiului şi al Sfântului Duh, aşa vrea satana să-şi pună numele lui în loc. Dacă primim aceste numere, conştient sau inconştient se face o lepădare de Hristos, chiar dacă mulţi nu înţeleg lucrurile acestea. E foarte mare luptă şi în Rusia despre această numerotare, dar totuşi sunt mulţi episcopi care acceptă lucrurile acestea, şi fac probleme celor ce nu le acceptă şi se pun cu rîvnă împotriva acestei căderi. E chiar o prigoană împotriva Ortodoxiei. E şi boala ecumenismului care s-a înrădăcinat peste tot şi sunt mulţi preoţi care luptă împotriva ecumenismului şi sunt foarte prigoniţi…

Cum se pot împotrivi creştinii de a nu primi aceste documente? Ce să facă ei când va veni timpul acela?

… prin cuvânt, prin publicarea de broşuri, dar cei care vorbesc sunt prigoniţi. Scriitorii sunt nevoiţi să scrie cu pseudonim – şi aceasta e o prigonire.

Cine se ascunde în spatele acestui sistem?

Evreii şi sioniştii care vor să-şi facă o lege pentru întronarea noului împărat antihrist, pentru care drumurile deja se gătesc.

La Sf. Agatanghel, la Sf. Ipolit, la Sf. Mc. Cristea zice că întâi va fi războiul al treilea mondial, şi pe urmă zece împăraţi necuraţi şi prigonitori, şi apoi al unsprezecelea antihrist.

Aşa este. Acum sunt primele etape, cardurile. Apoi cardurile cu microcip. Apoi vine pecetea, care e microcipul.

Dacă cineva, din neluare aminte sau din puţina cercetare, va primi buletinul, are şansa să se pocăiască şi să se împace cu Dumnezeu?

Da.

Dar dacă, Doamne fereşte, va primi pecetea, mai este şansă de pocăinţă?

Nu. În Rusia, Smirnov a făcut cercetări pe calculator şi prin programele de cercetare psihologică, a văzut toate mişcările trupeşti ale omului şi a observat că prin microcip poate influenţa toate activităţile omeneşti şi însăşi mintea omului. Lumea va fi foarte controlată, prin calculator – care va avea cip va fi găsit oriunde. Şi se va şti ce gândesc, tot ce fac, şi dacă vreunul se va împotrivi mişcărilor lor va fi dus la azilul de nebuni.

Sinodul Bisericii Ruse are această precupare bună pentru păstoriţii ei, ca să-i îndemne la luptă?

În timpurile noastre e mai greu. În trecut, când a fost cu KGB-ul, mulţi au fost influenţaţi să lucreze pentru regimul respectiv, pentru KGB. Care s-au împotrivit au fost ori exilaţi, ori eliminaţi. Cei rămaşi au acceptat să lucreze pentru regim. Aşa şi acum, mulţi sunt forţaţi să lucreze pentru KGB. În timpul Perestroikăi s-au întors şi s-au pocăit… aşa va fi şi în timpurile noastre, vor lucra (pentru ei) dar apoi se vor pocăi. Azi se lucrează mai cu şarlatanie. Înainte, cel care lucra cu KGB-ul prigonea pe faţă pe cei împotrivă, dar azi prigoana e foarte ascunsă.

Au fost mai recent în Rusia oameni duhovniceşti dintre călugări sau preoţi care să fi avut descoperire dumnezeiască referitor la aceste buletine, care să nu fie luate dacă prezintă un pericol de lepădare?

Patriarhul Alexei, fiind în vizită în Astrahan, a avut o vedenie în care i s-a arătat Sfântul Teodosie de la Lavra Pecerska, mustrându-l, ca să se opună globalizării. Patriarhul pe moment l-a crezut, dar apoi s-a îndoit de vedenie. Pr. Kiril, un duhovnic foarte cunoscut, se împotriveşte acestor documente, la fel şi pr. Nikolai. Au fost şi minuni – nişte oameni credincioşi, care au murit şi au înviat, şi care, murind, au avut vedenii despre aceste documente, Maica Domnului le-a spus că aceste acte reprezintă o lepădare. Şi înviind ei au dat mărturie despre acestea.

Se spune că Sfântul Serafim de Sarov în preajma acestor evenimente va învia. Ce puteţi să ne spuneţi despre acest lucru?

Mulţi cred această prorocie, e cunoscută, şi lumea ţine la ea, aşteaptă cu nerăbdare să-l vadă.

Cum să se apere fiecare creştin, şi să fie legat mai strâns de Hristos în aceste timpuri, ca să poată preîntâmpina lepădarea?

Să nu ia aceste documente.

Bine, dar pe lângă această hotărâre, ce să facă creştinul ca să-l întărească Hristos?

Cel mai important este să se întărească lumea prin rugăciunea lui Iisus, fiindcă sunt foarte multe vrăjitorii. Azi cei mai prigoniţi sunt creştinii, lupta e toată împotriva lor. Fiecare să se roage cu rugăciunea lui Iisus, care dă acoperirea (harului), fiindcă sistemul psihotronic va da foarte multe ispite. Să fim credincioşi Domnului! Îndeosebi monahilor ne trebuie rugăciunea aceasta, cu multă umilinţă, multă pocăinţă, să nu cumva să ne mândrim că am şti ceva, ca să nu prindă coarnele mândriei, că am făcut ceva, sau că ştim ceva, şi să nu ne mâniem. Toţi care au primit paşaport încă se pot pocăi. Care a primit implantul nu mai are putere de pocăinţă, fiindcă sunt controlaţi, manevraţi ca roboţii.

Părinte Rafail, am citit că chiar prin Rusia sau în SUA li se implantează nou-născuţilor acest microcip. Ei n-au primit cu voinţa lor, deci cum le socoteşte Dumnezeu aceasta? Ce va fi cu ei?

E răspunderea părinţilor lor. Rămâne la Mila lui Dumnezeu. În America se întâmplă foarte multe lucruri din acestea. Vedeţi că militarilor şi deţinuţilor li se implantează microcipul, şi sunt controlaţi.

Sfinţia voastră aţi fost prigonit pentru ceea ce spuneţi?

Când am vorbit despre aceste lucruri, unii au filmat şi, din râvna unora, am fost arestat la domiciliu. Am stat o vreme, apoi am plecat şi au venit după mine din nou, cu domiciliu forţat. Chiar şi aici am multe probleme de întâmpinat din partea patriarhului, dar cu blagoslovenia unor stareţi am primit loc de şedere temporară. Au vrut să mă caterisească, dar nu m-au găsit. Unul (din ei) mi-a aruncat un paraman în faţă, spre umilire.

Când trăia Cuviosul Paisie Aghioritul, s-a dus cineva din Rusia la el să-l întrebe?

Când ieşise prima carte a lui şi poporul a cumpărat-o, la al doilea tiraj Sinodul a rupt foaia în care Cuviosul Paisie zicea să nu primim documentele, zicând că ei nu sunt de acord.

…Care este scopul întregii lupte?

Cei ce conduc (…) vor să reducă lumea până la un miliard, adică atât cât pot să controleze. Urmează omorârea în masă a omenirii, iar din miliardul care va rămâne, vor fi trei puteri mari: comunismul, democraţia şi ortodoxia. Şi va birui Ortodoxia.

FRAȚI ORTODOCȘI, ASISTĂM NEPUTINCIOȘI ȘI NEPĂSĂTORI LA DECĂDEREA ORTODOXIEI? – Radu Iacoboaie, 8 ianuarie 2015

Nu este neapărat nevoie să fii cercetător în bizantinologie, ca să realizezi faptul, că decăderea Bizanțului (a celui mai longeviv imperiu, care a existat timp de 1123 de ani!) seamănă foarte mult cu decăderea ortodoxiei contemporane. (puteți studia în acest sens filmul documentar ,,Căderea Constantinopolului – Lecția Bizanțului”) Se ridică unele întrebări legitime. Cum putem explica noi acea apatie și oboseală a bizantinilor de atunci, lipsa voinței lor de a trăi, descurajarea și pesimismul lor accentuat, pe care îl vedem și la frații ortodocși de astăzi?


          În primul rând, credem că acestea se datorau trădării principiilor creștine și a dogmei ortodoxe, a unor compromisuri de credință făcute de către mai marii lor, unii împărați și ierarhi. Unirea eclesiastică cu Roma, trădarea ortodoxiei de către Sf. Patriarh de atunci și a împăratului bizantin la Sinodul de la Florența-Ferrara între 1438-1439, credem că a constituit punctul culminant care a înlesnit căderea Constantinopolului în mâinile păgânilor turci în 1453. Iar în mod evident, Dumnezeu și-a retras Harul Său, a îngăduit acest lucru de o mare gravitate, drept pedeapsă pentru păcatele lor.
          Frați ortodocși, dacă nici noi, fiecare în parte, nu mai mărturisim astăzi, când unii ierarhi și Patriarhul acceptă rugăciunile în comun cu catolicii și protestanții, atunci cine?… A devenit oare mărturisirea lui Hristos un lucru atât de neînsemnat sau complet inutil?… Sau poate ne este frică mai mult față de oameni decât de Dumnezeu?
          În Sfânta Scriptură scrie negru pe alb: ,,Oricine va mărturisi pentru Mine înaintea oamenilor, mărturisi-voi și Eu pentru el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri. Iar de cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor și Eu Mă voi lepăda de el înaintea Tatălui Meu, Care este în ceruri.” (Matei, cap. 10, 32-33; Luca cap.12, 8-9)

          ,,Și chemînd la Sine mulțimea, împreună cu ucenicii Săi, le-a zis: Oricine voiește să vină după Mine să se lepede de sine, să-și ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Căci cine va voi să-și scape sufletul îl va pierde, iar cine va pierde sufletul său pentru Mine și pentru Evanghelie, acela îl va scăpa. Căci ce-i folosește omului să cîștige lumea întreagă, dacă-și pierde sufletul? Sau ce ar putea să dea omul, în schimb, pentru sufletul său? Căci de cel ce se va rușina de Mine și de cuvintele Mele, în neamul acesta desfrînat și păcătos, și Fiul Omului Se va rușina de el, cînd va veni întru slava Tatălui său cu sfinții îngeri.” (Marcu, 34-38)

          Reproducem tot în acest sens mai jos și un cuvânt de învățătură rostit de către părintele Iustin Pârvu, chiar înainte de demararea campaniei anticip, publicat în ,,Glasul monahilor”, nr. 4 (18)/ aprilie 2005.

,,– Părinte, Biserica este astăzi clătinată de multe devieri. Ce atitudine să avem față de ele?

– Cei ce mărturisesc apărându-și credința sunt ca niște apologeți ai vremurilor acestora. Este dovadă de curaj și de sacrificiu să mărturisești pentru că astazi, când adevărul este sistematic ascuns cu meșteșugire diplomatică, riscul este foarte mare: să-ți pierzi serviciul, să ajungi pe drumuri, să intri la pușcărie, să fii caterisit …

– Nu poate fi vorba despre un eroism exagerat?

– Nu este un eroism deloc, ci frica de a nu-ți vinde sufletul, este o datorie. A nu mărturisi este exagerat, a tăcea este mai grav.

– Și când trebuie să taci?

– Când o fi timpul. Trebuie să știi când să taci și când să mărturisești. Dar de cele mai multe ori tăcerea este ascundere a acestor realități, o trădare a adevărului. Știm că un ucenic al Sf. Paisie cel Mare, pe când trecea prin lume, a tăcut în fața unui evreu care i-a ocărât credința lui cum că nu e dreaptă. Și urmarea a fost că Sf. Paisie, când a ajuns el la mănăstire, nu l-a mai recunoscut ca ucenic, văzând că darul de la Botez s-a depărtat de la el. A fost de acord [cu evreul] și a căzut din darul lui Dumnezeu (…).

Nu e justificat să stai de-o parte. Aceasta se întâmplă când ești într-o poziție defavorizată, când nu ai pe ce să te sprijini. Dacă ai un sprijin puternic, ai mai multă îndrazneală să mărturisești, te avânți fără frică precum copilul care are lângă el pe tatăl. Păi, noi nu-l avem pe Hristos și pe sfinții săi și tot adevărul la care ne-am angajat? Credința noastră nu-i puțin lucru, este mărturisită de sfinții Părinti prin viața, cu cuvântul și chiar cu moartea lor. Stăm pe un reazem neclintit, pe care ceilalți nu-l au. Biserica noastră creștină Ortodoxă nu e o scornire omenească, e din veșnicie, nu-i o instituție pământească, e de la Dumnezeu. Trebuie să păstram linia Sfinților; ei nu treceau ușor cu vederea, povățuiau, mustrau și săreau când era vorba de erezie.

– Dar aceia erau Sfinți. Noi, păcătoși fiind, putem mărturisi la fel ca ei?

– Bineînțeles. Oricând o putem face. Harul lui Dumnezeu este cel care lucrează, iar harul este cel care lucrează, iar harul același este, ieri și azi și în veci. Noi suntem ființe nevrednice și ne facem și mai nevrednici dacă rămânem căldicei; nu suntem nici reci, nici fierbinți.

– Cine-i îndreptățit să mărturisească?

– Cine are unele convingeri și le mărturisește. Oricine. Nu ne băgăm în probleme pe care nu le cunoaștem și nu suntem în stare să le sustinem, dar de cele pe care le cunoaștem ne ținem de ele. Iar dacă vrei să faci o apologie mai serioasă trebuie să ai o cunoștință duhovnicească, un har special de la Dumnezeu să faci aceasta, cum făceau Sfinții. De nu – trebuie să ai o rațiune bogată care să sintetizeze corect ce au spus dascălii Bisericii.

– Ce amestec este justificat cu celelalte credințe, cu celelalte biserici?

– Biserica Ortodoxă este veșnică prin Hristos Dumnezeu, e netrecătoare, nu are nevoie să se amestece cu nimic altceva ca să nu se dilueze. Se apropie, dar nu se amestecă. Nici măcar nu poți avea o relație. Vin foarte mulți oameni și mă întreabă ce să facă: să mai intre sau nu în bisericile în care s-au făcut slujbe ecumenice? Eu le-am spus că, atunci când vor vedea că se vor împărtăși unii de la alții, să nu mai stea. Dar nici așa. Ne temem de cuvintele Sfinților Părinți care interzic să stăm sub același acoperiș cu ereticii. Ba canoanele spun că nici cu creștinii necununați să nu stai la masă, darmite cu ereticii. În cazul acesta ea nu mai e Biserică. De altfel e și prorocit că toate organizațiile ecleziastice vor cădea groaznic și deodată, chiar și instituția Bisericii. Sf. Ignatie Briancianinov spune asta. Biserica decade prin primirea umanismelor. Umanismul este închinare la idoli, iar dogma infailibilității papale este o latură a umanismului, după cum spune și Sf. Iustin Popovici, reînviind idolatria. Toți se închinau și venerau Partidul ca pe un idol. Iar cei care au tăcut și s-au supus ideologiei comuniste chiar siliți, socotesc că sunt asemenea închinătorilor la idoli.

– Oamenii nu mai sesizează aceste pericole, fiind manipulați ușor prin mass-media. Cum mai pot fi treziți?

– Din ignoranță turma nu are habar pe cine preamăreste. E foarte greu să convingi o masă de oameni când toți preamăresc același lucru. Ce să-i mai spui bietului om? Face și el precum aceia din antichitate, când se hotăra moartea unui filosof. Se dăduseră niște scoici pe care să scrie oamenii votul lor. O bătrâna a scris să fie omorât. Cineva o întreabă: cunoști mata pe acesta? Nu-l cunosc, răspunde ea. Apoi cum de l-ai condamnat?… Dacă așa au făcut toți, am făcut și eu ca ei.

– Dar dacă nu ai o trăire ortodoxă, ce putere mai are mărturisirea ta?

– Dacă nu ai traire ortodoxă nici să nu îndrăznești să spui ceva. Dar chiar așa, când ai cât de puțin și te temi să nu pierzi dreapta credință, Îți dă Dumnezeu și putere, și înțelepciune să mărturisești, și curaj, și spirit de jertfă. Cel mai important e să fii acolo, pe calea cea strâmtă. Ce credeți, că trăitorul este musai cel ce face paraclise și acatiste și crede că face mare ascultare, ignorând adevărurile de bază ale Bisericii? Ascultarea se face până la mântuire. Adică, când ți-a periclitat starea de mântuire, nu mai asculți.

– Și cum îți dai seama?

– Foarte simplu. Când trăiești puțin, Dumnezeu îți descoperă mult. Tu să-ți faci datoria ta de creștin, că-ți dă El înțelepciunea căreia nu-i vor putea sta împotrivă toți potrivnicii.

– Dar dacă apără adevărul cu răutate?

– Depinde. De unde știm noi că un apărător al Ortodoxiei o face cu răutate? Păi, nu este decât să mă mânii pe păcat și pe eretici. Am tot dreptul acesta. Sf. Ioan Gură de Aur spune că-i sfințită palma celui care-l lovește pe eretic. Nu pot să spun eu că cel ce face o constatare, o analiză, o face numaidecât pătimaș. O fi și asta, dar nu întru totul. Mai este și puțina jertfă. Că n-o fac pentru a câștiga drepturi personale, moșii, ci pentru că-mi ia credința. Atunci nu mai e de stat pe gânduri. Atunci când îmi confiscă căsuța mea, să zic: Fie numele Domnului binecuvântat! Însă ce a făcut Iov când voia vrăjmașul să se atingă de sufletul lui? Nu l-a predat, măi. De trup să nu ne pese, dar sufletul trebuie păzit. Dacă ne pierdem dreapta credință, asta înseamnă că ne pierdem sufletul. Cum să ni-l vindem? Rămânem ortodocși.

– Cum să te supui stăpânirii de azi?

– Ne supunem în cele ce nu împiedică porunca lui Dumnezeu. Mă supun păstorului care intră și iese pe ușă. Dar cel care intră ca furul pe aiurea, chiar și prin altar, și prin școală, prin cârciumi, prin droguri, prin homosexualitate și toate fărădelegile, pe acela n-am voie să-l ascult. Noi, care avem răspundere, ce facem?

– Și dacă te caterisesc?

– Caterisirea este omenească. Dar Sfinții câte prigoniri și nedreptățiri n-au răbdat, de care mai degrabă nu suntem noi vrednici? Nu așa s-a întâmplat și cu Sf. Ioan Gură de Aur? Dar nu s-a dat înapoi. Asta nu l-a împiedicat cu nimic să mărturisească în continuare adevărul.

– Este o vrednicie a fi prigonit?

– Păi, este o vrednicie, căci asta înseamnă că trăiești oleacă. Dacă n-ar fi fost sângele martirilor, care au mărturisit dreapta credință în fața prigonitorilor Bisericii, n-am mai fi avut moștenirea aceasta de care ne bucurăm acum.

– Care este cea mai mare problema a Bisericii astăzi?

– Primejdia cea mai mare este că noi, de 2000 de ani, săpăm la temelia Sfântului Altar slujind cu nevrednicie. Răul este în noi.”

http://raduiacoboaie.wordpress.com/2015/01/08/frati-ortodocsi-asistam-neputinciosi-si-nepasatori-la-decaderea-ortodoxiei-radu-iacoboaie-8-ianuarie-2015/

Părintele Justin: Cipul este lepădare. Dacă voi spune altceva decît am spus pînă acum, nu mai sunt eu acela

A doua înregistrare din 18 Martie 2009:

Apologet: – Prea-cuvioase părinte, blagosloviţi!

Părintele Justin: – Domnul să binecuvinteze!

Apologet: – Părinte, prigoana creştinilor se pare că a început. Sînt deja foarte multe cazuri în care preoţi, monahi şi mireni au fost ameninţaţi de către reprezentanţi oficiali ai patriarhiei pentru că au luat atitudine împotriva actelor cu cip. Ce mesaj aveţi pentru aceşti mărturisitori ai zilelor noastre?

Părintele Justin: – Mă bucur că am ajuns şi aceste momente, în care creştinul nostru se poate purifica în vremurile acestea noi care vin peste noi. Îmi pare bine şi mulţumesc lui Dumnezeu că a mai ridicat din sînul Bisericii noastre creştine ortodoxe, oameni care mai au energie şi curaj să poată sta împotriva întunericului care se abate asupra noastră. Acestea sunt, în sfîrşit, daruri de la Dumnezeu, prin care mai trăieşte Ortodoxia. Am fi, oarecum, mai necăjiţi şi supăraţi cînd am vedea că toată lumea aceasta, fără excepţii, s-ar îndrepta spre cădere, spre prăbuşire. Dar vedem acum cu multă durere, că tocmai cei care ar trebui să fie mărturisitori şi apărători – că nu numai la plăcinte înainte şi la război înapoi -, după cum se vede, la ora aceasta, tocmai la cei de la care ne aşteptam să fie cu adevărat apărători şi ostaşi ai Adevărului, au lăsat să meargă oile înainte.

În principiul de război, cînd se făceau luptele acestea de cîmp, de pădure, armata era condusă din urmă, ostaşii erau comandaţi din urmă, în frunte era numai un plutonier, era un sergent, un sergent major, dar acum s-a inversat treaba şi într-adevăr e mult mai frumoasă : comandantul trebuie să fie în fruntea armatei, să meargă ostaşii după el. Dacă era lovit comandantul, imediat îi lua locul al doilea şi aşa se merge mai departe pînă la ultimul ostaş.

Şi găsesc tare de cuviinţă că şi în toate împrejurările acestea, mai ales cît priveşte lupta aceasta a Creştinătăţii noastre, trebuie într-adevăr să avem întîi, omul de comandă după care trebuie să ne luăm şi să murim pentru el şi Hristos, adică să murim cu el pentru Hristos.

Apologet: – Şi, părinte, ar trebui să-l căutăm noi sau să ne caute el pe noi?

Părintele Justin: – Asta este lucrarea Duhului Sfînt, trebuie să ne rugăm, să ne putem simţi, şi prin această simţire să ne unim în planul pe care-l avem de dus. Nu-i primejdios nimic, dragii mei, şi să nu ne întristeze pe noi vremurile acestea pe care le trăim, ele trebuie să se împlinească oricum, noi trebuie să ne bucurăm. Şi să ne rugăm lui Dumnezeu ca să ne putem menţine, să nu fie şi o cădere, a noastră – ferească Dumnezeu! – ca ce spun astăzi, să spun mîine invers. Aşa de altfel se pot întîmpla foarte multe lucruri în tehnica şi în iscusinţa asta diabolică. Astăzi poţi să ştii cum te numeşti, mîine, cu iscusinţa lor, nu mai ştii cum te numeşti şi începi să vorbeşti altceva decît ai vorbit ieri. Şi se introduce un haos în rîndul credincioşilor, să nu mai ştie ce să creadă… Pericolul al doilea să nu fie mai rău decît cel de la început!

Apologet: – Totuşi e importantă mărturisirea noastră de azi, căci prin ea primim har de la Dumnezeu ca să rezistăm mîine.

Părintele Justin: – Bineînţeles, dar vreau să spun că există şi ispita asta diavolească în războiul acesta nevăzut (şi a mîndriei şi a nesocotinţei noastre) care să întoarcă pe dos tot ce am spus sau ce am scris în tot trecutul. Rămîne valabil ce spunea un episcop greco-catolic în Bucureşti în 1948, care, spunea el în rîndul credincioşilor – a propovăduit vreo trei ani de zile împotriva materialismului şi a comunismului, de a îngrozit pe toată lumea; aşa activitate bogată ce au dus ăştia prin Bucureşti, Cluj, în sfîrşit, în oraşele mari -, şi el a încheiat-o aşa: „Dacă voi spune altceva decît am spus pînă acum, nu mai sunt eu acela”.

Maica Fotini: – Cum sfătuiţi preoţii din parohii să se adreseze credincioşilor faţă de această problemă?

Părintele Justin: – Preoţilor din parohie şi din toată latura aceasta a Ortodoxiei noastre, le recomand să fie alături de popor, să fie alături de credincioşi, pentru că cu ei vor merge la Judecată, împreună vor merge acolo, cît au fost în sfîrşit, aici pe pămînt, uniţi, crescuţi în Duhul acesta al adevărului ortodox. Acolo nu vor mai avea răspuns de cele ce au făcut aici decît bun sau rău. Acolo îl va întreba pe păstor, cum a păstorit, cum şi-a făcut datoria faţă de toate împrejurările grele sau bune pe care le-a avut creştinul, şi cît a participat la durerile şi la bucuriile lui. Acolo vom fi dezarmaţi de orice fals, acolo nu va mai fi nici politică, nu va mai fi nici o intervenţie alta decît cea curată, a Judecăţii lui Dumnezeu. Dacă faptele bune trec prin focul Judecăţii, dar faptele rele? Şi atunci, noi trebuie de aici să ne pregătim pentru răspunsul pe care-l vom da înaintea Judecăţii înfricoşate.