https://ayeaye20.wordpress.com/2021/02/25/pidalion-1844-pag-70/
PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE
edit. “Credința strămoşească”, 2007
pag. 71
– Şi alta, (după Canonul 121 al Cartaginei), dacă Episcopul ar afurisi pe cineva, pentru că mai-nainte mărturisind păcatele sale la dânsul, în urmă a tăgăduit, se cuvine şi ceilalţi Episcopi a nu se împărtăşi cu cel ce l-a afurisit, câtă vreme şi el nu se va împărtăşi cu cel de dânsul afurisit pentru o pricină ca aceasta. Şi aceasta să se facă, pentru ca să se păzească Episcopul a nu prihăni pe nimenea fără a putea să dovedească catigoria (prihana). Iar după Cartea legii lui Fotie titlul şi capul 9; şi după scoliastul Valsamon: Dacă Episcopul, sau
prezbiterul, ar afurisi pe cineva (adică l-ar despărţi) ori de împărtăşirea Dumnezeieştilor Taine după Valsamon şi Vlastar, sau şi de starea cea împreună cu
cei credincioşi, şi de rugăciunea cea în Biserică, fără de vreo canonicească şi binecuvântată pricină, afurisirea aceasta să se dezlege de Iereul cel mai mare,
iar Episcopul sau prezbiterul cel ce a afurisit, să se afurisească de către mai marele său, câtă vreme va socoti acela că este destulă. Aceasta însă să se facă pentru ca să pătimească cu dreptate acela, ceea ce asupra celuilalt cu nedreptate a lucrat. Drept aceea atât în Tomul 1 al practicalelor soboarelor la foaia 11 se scrie că încă trăind cel ce a afurisit, afurisirea se dezleagă de Sobor, de nu s-ar face cu dreptate. Cât şi cel al 7-lea al lui Nicolae zice, că legătura cea fără cuvânt, care o ar fi făcut un egumen ce s-a săvârşit din viaţă, asupra altuia, pentru ca să rămână în
egumenie, şi apoi s-ar fi dus, această legătură, zic, este fără tărie, şi pentru aceasta cel legat, de Arhiereu, se dezleagă67. Vezi
_________________
seamă, mai-nainte de altă sobornicească cercetare, s-a dezvinovăţit zicând: Că, nici ca de cât înfăţişat la judecată (nu a fost chemat), nici prihănirile pârâşilor săi (nu) le-a auzit, nici vreme cât de puţin i s-a dat pentru a se dezvinovăţi. (Metafrastul în viaţa lui Hrisostom); precum şi cel 74 Apostolesc rânduieşte, care şi citeşte-l. Însemnează însă, că trei feluri de afurisiri sunt:
– unul este Dumnezeiesc, despre care pentru Pavel s-a zis, că a fost afierosit (adică ales) din pântecele maicii
sale de Dumnezeu spre buna vestire (Romani 11).
– Iar altul binecuvântat şi canonicesc, ceea ce se face după Canoane.
– Şi al treilea, cel fără cuvânt, şi care se face afară de Canoane.
Deci afurisirea aceea ce se făcea
de cei vechi, cuprinde despărţire sau de taine, sau de Biserică, şi de rugăciunea cea cu cei credincioşi, sau de împreună adunarea cu clericii cei de o ceată cu dânşii, precum am zis în tâlcuirea celui al 10-lea Apostolesc. Iar afurisirea cea ce acum se face, care cuprinde despărţire de Treimea cea prea Sfântă şi de o fiinţă, şi blestem, şi neiertare, şi nedezlegare, până şi după moarte, nu are asemănare cu afurisirea celor vechi, ci vine a fi asemenea cu anatema. Despre care vezi Prolegomena soborului din Gangra. Pentru acestea cuvintele acestea ca unele ce nu sunt canoniceşti, nu se cade a se scrie în cărţile de blestem. Tu însă vezi rogu-te că se conglăsuieşte cu acest Apostolesc şi Canonul 1 al soborului, din Sfânta Sofia, rânduind să fie şi de Patriarhul Constantinopolului afurisiţi, sau caterisiţi sau anatemati-siţi, cei ce sunt aşa
de Papa Romei.
67 Iar câţi cu nedreptate se vor afurisi, pentru numele lui Dumnezeu, adică ori pentru credinţă ori pentru predaniile Bisericii, ori şi pentru porunca lui Hristos; aceştia se cade a se bucura, fiindcă sunt vrednici de fericire, după cuvântul Domnului, ce zice: ,,Fericiţi veţi fi când vă vor
https://ayeaye20.wordpress.com/2021/02/25/pidalion-1844-pag-72/
ayeaye20 