SINODUL ECUMENIC 3 DE LA EFES

pag. 3-8

III. SINODUL ECUMENIC 3 DE LA EFES.
Date istorice despre al treilea Sinod Ecumenic1
De pe timpul celui de al doilea Sinod Ecumenic pe catedra bisericească a
Constantinopolului succesorul lui Nectarie a fost Sfântul Ioan Gură de Aur, lui Gură de Aur Arsachie, fratele lui Nectarie, lui Arsachie Atic, lui Atic Sisinie.
După moartea lui, Împăratul Teodosie cel mic, îngreuiat de deciziile contrare ale cetățenilor în alegerea episcopului, a hotărît să aleagă episcopul nu din Biserica Constantinopolului, ci din cea a Antiohiei, și anume pe Nestorie.
Nestorie s-a născut în Germanicia, un oraș în Siria. El avea darul cuvântului, chiar dacă nu era priceput, într-o funcție publică.
Deosebindu-se prin purtatrea hainelor simple, măreției în mers și în privire, palid și uscat la față, el impunea imaginea unui înfrânat, evlavios, a unei vieți în acord cu cea a
vechilor creștini. De aceea, cu acordul tuturor, el a fost chemat la Constantinopol și întronat ca episcop.
El a adus cu sine din Antiohia pe prezbiterul Anastasie, care permanent i-a fost cea mai
apropiată și de încredere persoană, cu care Nestorie se comporta prietenește. Acest prezbiter în una din învățăturile către popor a ajuns la așa o necuviință că cu mare
nerușinare spunea: Preasfânta Maria nu trebuie să se numească Născătoare de Dumnezeu
(Θεοτόκον), deoarece Dumnezeu nu poate să se nască din om. Cuvintele lui au produs în popor neliniște și tulburare. Nestorie însă, adunînd poporul în biserică, și frumos vorbind-le îndreptățea pe prezbiterul său, pe când vinovatul unei astfel de tulburări merita o aspră pedeapsă și afurisirea (de Biserică) sau cea mai strictă pedeapsă (anathematisirea).
Întărind hula cu hulă, el, în ipostasul sau persoana lui Hristos Dumnezeu își închipuia două persoane, și insista, că Hristos avea două firi, ca și doi fii sau doi Hristoși: unul este
Dumnezeu de la Dumnezeu, altul – om de la mamă, pentru că și pe Sf. Fecioară o numea nu Născătoare de Dumnezeu, ci Născătoare de Hristos.
La fel pe unul din episcopi, pe Dorotei, l-au schimbat, după interesele proprii. În biserică, când Nestorie săvârșea Sf. Taine, el (Anastasie) s-a urcat pe amvon, si de acolo, împotriva așteptărilor celor prezenți, a rostit blestem către toți, care foloseau cuvântul Născătoare de Dumnezeu. Nestorie a aprobat fapta lui, și l-a învrednicit pe necinstitul să săvârșească Sf. Taine. Dar poporul iritat a ridicat un neîntrerupt strigăt și zgomot
împotriva episcopului: văitarea poporului a înăbuşit cuvintele propovăduitorului; în mare
tulburare poporul a început să alerge prin oraș; cu răucredinciosul au încetat orice contatct și oamenii simpli și senatorii și oamenii duhovnicești și în sfârșit prin sate s-au împrăștiat cuvinte neplăcute că în oraș este stăpân, dar nu este episcop. În astfel de circumstanțe Nestorie, tulburat de frică și mânie, supune, pe cine poate, anchetelor
judecătorilor, alungă din biserici sau din case acele persoane duhovnicești, care au un corect mod de gândire, îi chinuie cu foamea, lanțuri și bătăi.

Între timp omiliile lui Nestorie se răspândesc la Răsărit, vărsând duhoare și iad.
Împotriva lor cu indignare ridică glas oamenii simpli dreptcredincioși sau egumenii
bisericilor, și dintre ei mai cu seamă Chiril, episcop al Alexandriei, bărbat care strălucea mai mult decât toți în înțelepciune și sfințenie, pe care Dumnezeu în cea mai grea
perioadă pentru Biserică l-a pus apărător credinței apostolice și care cel mai puternic a dat pe față părerile lui Nestorie.
La început el în epistola sa2
a înștiintat monahii egipteni despre Nestorie și a descoperit, atît cât era nevoie, necinstita și nebuna lui învățătură3; apoi, când erezia lui Nestorie tot mai mult și mai mult s-a răspândit, el cu cele mai clare dovezi a dezmintiț-o pe ea în trei
epistole, către Teodosie și împărătesele Puliheria și Eudochia.Dar Împăratul, și-a
închipuit această treabă altfel, sub influența lui Nestorie, și a scris lui Chiril o scrisoare, în care îl învinuia de strictețea lui.
Chiril a mai scris și alte câteva epistole pe aceeași temă și către alte persoane; când aceste epistole, de careva oameni cucernici au fost transmise lui Nestorie, el, puternic
indignat, a început sa înjosească demnitatea sfântului bărbat, aducând asupra lui cele mai
dure învinuiri și hule.
Din contra, Chiril în numeroasele sale scrisori încerca să-l întelepțească arătându-i, cât de departe a cedat de la predaniile apostolilor.
Nestorie insista și, critica pe sfătuitorul său, în scrisoarele sale prezentându-l ca un om obraznic și neînvățat.
Nelimitându-se hotarelor imperiului Constantinopolului, acest om foarte necinstit a îndrăznit să întărâte și pe cei din Roma. El a trimis predicile sale, care le spunea în
Constantinopol, către episcopul roman Celestin, trimițându-le cu Antiohie, unul din demnitari. Și Chiril la fel a trimis, către Celestin cu Poseidon, diaconul Bisericii din
Alexandria, scrisorile sale, scrise către Nestorie, și ale lui Nestorie către el.
Celestin imediat a adunat în Roma soborul din mulți episcopi, amănunțit a cercetat sensul învățăturii Nestorieiene, și după decizia întregului Sfânt sobor au condamnat păgubitoarea erezie. După, el a înştiințat pe Nestorie, că va fi supus anatemei și lipsirii
cinului de episcop, dacă în timp de zece zile nu-și va nega oficial erezia, de el introdusă: restabilească în demnitatea de mai înainte pe cei, pe care Nestorie i-a îndepărtat de la comuniune cu Biserica, sau de la oficiera sfintelor taine.
În același timp în scrisorile sale către episcopii de frunte din răsărit, Celestin cu puternice expresii îi îndemna spre apărarea dreptei credințe împotriva nebnuniei
nestorieiene, dar mai mult îl îndemna pe Chiril, pe care l-a delegat să anunțe judecarea lui Nestorie dacă nu se pocăiește de vina lui în termenul stabilit, și să fie izgonit din
comunitatea creștinilor, ca om, care poartă în sine o infecție de suflet vătămătoare.
Despre acestea scria Celestin și către locuitorii Constantinopolului. Chiril de asemenea, în îndeplinirea datoriei sale, a scris epistole despre adevărata învățătură a credinței și
rătăcirii lui Nestorie, și le-a trimis, împreună cu epistola lui Celestin, către Ioan al Antiohiei, Iuvelian al Ierusalimului și Acachie de Veria.
Acționând cu înțelepciunea cuvenită: el a adunat în Alexandria un sinod și a trimis către Nestorie patru episcopi, cu scopul, ca să-l întelepțească; personal a intrat cu el în discuție, și i-ar fi adus o epistolă specială de la sinod, care conținea în sine douăsprezece capitole, numite anatematisme, pentru că conțineau în ele anateme către eretici. Dar Nestorie la toate acestea a arătat dispreț; monahilor, care cu tărie se împotriveau modului lui de
gândire, îi punea sub strajă și îi supunea chinurilor; și cu toți ceilalți el se comporta cu multă cruzime.
Atunci Chiril a văzut că este nevoie de a convoca un sinod ecumenic, și în epistolele sale, după cum s-a spus, către principalele Biserici de răsărit și de la reprezentații lor insistent cerea, ca ei, intervenind între ei într-o consfătuire, să examineze învățătura lui Nestorie, și ca să-l întoarcă la gândirea corectă, sau, văzând după mersul lucrurilor, a-l
tăia de la Biserică. Chiril impunea aceasta tuturor, către care scria, episcopilor.
Dar atât pentru deschiderea sinodului cât și pentru susţinerea lui. Către atingerea scopului dorit, se putea doar de săvârșit cu puterea Împăratuluui, și de obicei în astfel de situații se adresau cu cerere către el. Chiril sfătuia pe Iuvenalie, episcopul Ierusalimului, să roage fierbinte pe împarat, ca el să dea ajutor folosindu-și puterea spre încetarea tulburărilor nestoriene, care au stăpânit Biserica.
El scria de asemenea si locuitorilor Constantinopolului, care au aveau același fel de gândire, despre aceea, că dacă Nestorie nu va primi prieteneștele întelepțiri atunci această temă trebuie să fie transmisă, la judecata sinodului.
Tot cinul monahal în Constantinopol, îndemnat de cuvintele lui Chiril și jignirile zilnice ale lui Nestorie, insistent rugau pe Teodosie, ca el să convoace episcopii la sinod pentru
restabilirea unității și păcii bisericești, suspendate de Nestorie. Împăratul Teodosie, cedând cererilor lor, în al treisprezecelea an al împățătiei sale, în ziua a treisprezecea înainte de ‘calendele’ lui decembrie – 19 noiembrie, cu actele (documentele) către Chiril și
ceilalți principali episcopi, a stabilit sinodul ecumenic, care trebuia să se deschidă în Efes de sărbătoarea Cincizecimii a anului viitor.
Dupa Paști, Nestorie s-a silit să se ducă la Efes, însoțit fiind de un număr mare de oameni. Când a sosit sărbătoarea Cincizecimii, a ajuns acolo și Chiril, care era însărcinat
să fie conducătorul sinodului. În a patra zi după Cincizecime a sosit acolo și Iuvenalie, episcopul Ierusalimului, cu episcopii palestinieni. Capreol, episcopul Cartaginei, a trimis pe diaconul Vesul, care a înștiințat sinodul, că episcopilor africani nu li se permite plecarea în Efes datorită strâmtorării din partea vandalilor, care asuprise toată Africa, și că Augustin, episcopul Iponului, a murit înaintea primirea scrisorii, prin care Împăratul îl chema la sinod, și pentru aceasta sinodul nu aștepta pe nici un reprezentant al bisericii africane. După aceasta îl așteptau doar pe Ioan al Antiohiei cu episcopii săi: mai mult de doua săptămâni, de la ziua stabilită, el nu se prezenta, ca motiv nefiind distanța locului, dar era temerea – după cum scria sinodul de la Efes lui Celestin – aducerea cu sine a morții lui Nestorie. Lungind atâta timp, Ioan, prin intermediul a doi episcopi de ai săi, cel din Anameia și Ierapoli, a înștiintat pe părinţii efeseni, ca să nu-l mai aștepte și să nu mai amâne ședințele sinodiale.
Această amânare a fost grea pentru episcopi; ei erau în Efes mai mulți decât două sute: unii din ei răbdau neajunsuri în întreținerea lor, alții suferea de grave boli; alții vorbeau,
încetineala de mai departe va atrage după sine nerespectul poporului față de sinod. De
aceea cu acord comun s-a stabilit deschiderea sinodului în biserica Preasfintei Fecioare Maria, în ziua a zecea după calendarul iulian (22 iunie). În timpul acesta au venit la Efes și doi demnitari, Irineu și Candidian; lor nu li se acorda implicarea în treburile credinței: Irineu a aparut in urma lui Nestorie având atitudine prietenoasă față de el, fără vreo oarecare putere; Candidian însă cu ordinele lui Teodosie, trebuia să ia asupra sa, în locul
Împăratului, paza sinodului și aducerea lui către succes. Episcopii în adunarea generală, citind scrisoarea Împăratului, prin care i-a convocat la sinod, înainte de examinarea temei controversate chemau la sinod pe Nestorie, pentru ca să-și asculte învățătura lui cea
profanatoare, în care îl învinuiau, și sa renunțe la ea. El nu a primit invitația, și, disprețuind porunca sinodului, cerea amânarea examinării subiectului până la sosirea
episcopului Ioan. A doua si a treia zi au fost trimiși către el episcopi urmărind, ca să-l convingă în numele sinodului spre ascultare: câte o zi întreagă așteptau lângă ușile casei
lui, dar în afară de reproșuri nimic nu au primit; și au fost primiți cu obrăznicie și izgoniți de către tovarășii lui Nestorie, care înconjurau casa. În zadar încercând toate mijloacele, prin care se putea de tămăduit mintea bolnavă a lui Nestorie, părinții au început
examinarea subiectului. Pentru aceasta oficial au fost citite: Simbolul Credinței de la Niceea, scrisorile lui Chiril către Nestorie și cele nestorieiene către Chiril, de asemenea discuțiile, scrisoriile și micile lucrări ale lui Nestorie; dovedind, că ele toate sunt în dezacord cu mărturisirea de la Niceea și cu învățăturile sfinților părinți, ale căror multe scrieri au fost propuse atunci la sinod. În sfarşit au fost prezentate câteva mărturisiri ale unor bărbați de încredere, care au adeverit hulele lui Nestorie către Hristos și Născătoarea de Dumnezeu Fecioară. Examinând toate acestea atent și amănunțit sinodul l-a privat pe Nestorie de cinul episcopal și excomunicat, întărind decizia cu semnăturile tuturor episcopilor. Imediat vestitorii oficiali au împrăștiat vestea despre condamnare în tot orașul, și nu doar prin viu grai au făcut-o, ci și prin multe anunțuri scrise. Poporul, care cu multă nerăbdare aștepta hotărîrea sinodului, și-au exprimat mulțumirea într-un mod
neobișnuit față de episcopi: cu lampele aprinse îi petreceau pe la casele lor, tămâiau, când ei treceau, cu strigăte și aplauze oficial aprobau condamnarea omului ticălos. Imediat a fost trimisă Împăratului o înstiințare scrisă despre tot ce s-a făcut. Epistola către el din partea sinodului, chiar dacă Candidian, încerca să pună mâna pe ea și pe uscat și pe mare,ca să-i facă pe plac lui Nestorie, a ajuns la împărat. Înstiințat despre aceasta de glasul Domnului, fericitul Dalmat, om cu viață sfântă, a ieșit din mănăstire, în care se nevoia patruzeci și opt de ani, rupând orice legătură cu oamenii, și, insoțit de mulți arhimandriți și monahi, cu cântări de psalmi grăbit mergea către palatul Împăratului, ca să afle de la el,
ce a hotărât Sfântul Sinod. Cu lampade și sfinte cântări s-au adunat de asemenea și pustnicii; numărul poporului era mare. În auzul tuturor în biserica sfântului Mochie a fost
citită scrisoarea părinţilor de la Efes: toți se bucurau; s-a auzit strigătul poporului: anatema lui Nestorie.
Ambasadorii papei de la Roma, care au venit în Efes deja după luarea deciziei, au adeverit acordul lor la condamnarea lui Nestorie prin semnătură. Dar Ioan al Antiohiei,
care a sosit în Efes împreună cu episcopii săi după condamnarea lui Nestorie și mai înainte de venirea ambasadorilor romani, atras de sugestiile viclene ale lui Candidian,
direct a declarat, că sinodul a procedat în mod nedrept, condamnîndu-l pe Nestorie, în
absența lui și neintrînd în relație cu el, și că nu a confirmat anatemele lui Chiril, fiind absent. Pentru aceasta Ioan a hotărît sa se separe de sinod, și, să acționeze de comun acord cu Nestorie, a alcătuit o mică specială întrunire de episcopi, căreia i-a dat numele de sinod ecumenic. A fost format din aproximativ treizeci de episcopi, sau, mai bine zis, o gloată din cei mai neînsemnați, fără de importanță persoane: unii din ei erau exilați și rătăceau din loc în loc; alții după însemnate greșeli erau lipsiți de episcopiile sale de către
mitropoliții lor; unii din ei pentru învățături eretice au fost goniți din locurile lor în Thesalia; alții în sfârșit se țineau de rătăcirile pelagianilor. Bazându-se pe această strînsură, Ioan de la început a respins, întemeiindu-se pe scrierile lui Teodorit al Cirului, cele douăsprezece anateme ale lui Chiril, apoi a luat cinstea și numele de episcop a lui Chiril și Memnon, episcopul Efesului, pe care toți profund îi cinsteau și după vârstă și
după viața neprihănită, învinuindu-i pe ei în aceea, că se țin de opiniile apolinariste; pe restul episcopilor, care formau sinodul, fără pricină i-a lipsit de comunicarea cu Biserica
și îndată a scris Împăratului, că de pe Chiril și Memnon sunt scoase cinurile episcopale, în urma sentinței comune a judecătorilor pe cale legală. Mișcați de o faptă așa de
nedemnă, părinții sinodului de la Efes, primind de la Chiril și Memnon cererea, în care ei își cereau loruși apărare, au trimis către Ioan trei episcopi cu povață, ca să vină la sinod și să dea raport în acelea, în care în mod nedrept acuza pe Chiril, Memnon și pe restul
episcopilor. Ioan la început a fost în nedumerire, căință, frică; dar nădăjduind mai mult în puterea ostașilor care îl înconjurau, decît la dreptatea faptei sale, a renunțat să plece, acolo unde l-au chemat. În astfel de circumstanțe Sfântul sinod îl condamnă pe el și pe cei dimpreună cu el la afurisenie și îl lipsește de episcopat; publică, că Chiril, Memnon și alți episcopi condamnați de încălcarea și sistemului legal și dreptății, și despre toate acestea înștiințează prin scrisoare pe papa Celestin. Dar Teodosie, păcălit de scrisoare lui
Ioan și altor episcopi de răsărit, a crezut, că Nestorie, Chiril și Memnon au fost condamnați legal, și a trimis la sinod pe demnitarul Ioan, care, ajuns acolo, a poruncit ca
să-i dea sub strajă. În ce mîhnire a adus și pe Sfântul sinod și pe clerul din Constantinopol necazul lui Chiril și Memnon! Sinodul îndată a trimis în Constantinopol opt episcopi cu
scopul, de a-i face cunoscută Împăratului situația. Ascultînd cuvintele lor despre acțiunile
sinodului, el respectuos i-a primit, poruncind să fie eliberați de sub strajă Chiril și Memnon, dar pentru Nestorie a hotărît exil, și episcopilor, care se aflau atunci la
Constantinopol, le-a ordonat să aleagă un nou ierarh pentru tronul Constantinopolului. Ei au intervenit în consfătuire între ei avînd o sarcină grea și în sfârșit au ales episcop pe Maximian, cunoscut tuturor cu o viață evlavioasă. Celestin, prin intermediul solilor și
scrisorii a primit de la Teodosie și sinod înștiințarea despre alegerea lui Maximian, a aprobat-o cu multă bucurie.
Dar așa cum Ioan în sufletul său nu a încetat dușmănia, care a manifestat-o la Efes către Chiril, Bisericile din Antiohia și Alexandria, la fel cum și egumenii lor, erau între ei într-o
mare neînțelegere, spre marea mâhnire a evlavioșilor și spre satisfacțiea a nestorienilor.
Aceasta a durat aproape trei ani după închiderea sinodului, și acest rău încă mult timp nu ar fi secat, dacă Împăratul nu l-ar fi închis arătînd o specială vigilență și o inimă vie spre apărarea dreptei credințe. El prin tribunul și notarul Aristolau cu simțul profundei evlavii
sfătuia și cu severitatea puterii imperiale a poruncit lui Ioan, să pună la o parte vrăjmășia,
și să se împace cu Chiril și să aprobe hotărîrea Sinodului de la Efes cu semnătura sa și ale
episcopilor patriarhatului său. Pentru aceasta Ioan a trimis în Alexandria pe Pavel, episcopul Emesului, care, sosind la Chiril, a reexaminat minuțios discutabilul caz a lui Nestorie, și când a văzut, că a fost executat corect și în regulă, din numele lui Ioan și al Bisericii din Antiohia a condamnat erezia lui Nestorie și a aprobat detronarea lui; a confirmat alegerea lui Maximian și a restabilit comunicarea și pacea între cele două Biserici cu ale lor renumiți întâistătători. Evlaviosul imperator nu s-a limitat doar la fapta
asta: pentru a stîrni o mai mare repulsie față de această de Dumnezeu hulitoare erezie, el
a osândit însăși numele Nestorie; în edictul său el a poruncit, ca adepții lui să se numească nu nestorieni, ci simonieni. Sub frica confiscării averii, el a interzis să se
citească, să se țină la sine, sau transcrie lucrările nestoriene. El a stabilit pentru el locul exilului la Oaz, pe care de asemenea îl mai numesc Ivis, oraș în pustiile Libiei. După ce, acest oraș a fost pustiit a fost un popor de pribegi, Nestorie a fost eliberat, de barbarii care au atacat orașul, a trecut în Tibaida, în orașul Pan; dar de acolo i s-a poruncit să se mute în Elefantina, care se afla peste hotarele regiunii fiviene, Nestorie mutat dintr-un loc în
altul, printre suferințele exilului nu s-a făcut mai bun; peste tot, unde doar venea, nu înceta a împroșca cu hule pe Domnul Hristos și pe Născătoarea de Dumnezeu Fecioară.
Dar semnele limpede ale pedepsei dumnezeiești către acest ticălos om, erau că, viermii îi împleau gura și i-au mâncat limba lui cea hulitoare de Dumnezeu până la ultima zi a vieții sale, și apoi a trecut la chinurile cele cumplite. După spusele unora, el a murit, omorîndu-
se prin căderea pe pămînt; alții spuneau, că el a fost înghițit de pămînt; o legendă spune că, el a murit, pierzîndu-și mințile.
Sinodul de la Efes necondiționat și legitim este adăugat către sinoadele ecumenice, pentru că a fost și deschis și validat în mod legal; el a fost format din episcopi, adunîndu-se din toate locurile Bisericii Ortodoxe Sobornicești, a examinat și a întărit una din
principalele dogme ale credinței sobornicești. Următoarele sinoade ecumenice în faptele lor cu o clară expusă venerație au aprobat Sinodul de la Efes.

—–

PR – Practicalele Sinoadelor Ecumenice ediția ruseasca Cazan 1910 (electronica)

1 PR(I, pg. 192)

2 Este vorba despre prima epistola din Colecția ACO de Eduard Schwartz vol. 1(1-32), pag.10

3 PG 77, 9

Advertisements