Iconomie si amaruntime(acrivie)

Pidalion 1844, CÂRMA BISERICII ORTODOXE, edit: „Credința strămoșească“, 2007

pag. 85-91

subnota la Canonul 46 Apostolic

83 Pentru aceasta şi Sfântul Ieromartirul Chiprian care a stătut Episcop al Carhidonului, şi tot soborul cel dimprejurul său, cel de optzeci şi patru de Episcopi, ce s-au adunat în Carhidon, urmând Apostolescului
acestuia Canon care leapădă botezul ereticilor de obşte, încă şi Apostolescului Canon 68 celui ce zice, că
cei de eretici botezaţi sau hirotonisiţi, este cu neputinţă, a fi ori creştini, ori clerici. Urmând ei zic, Canoanelor acestora, au aşezat Canon prin care leapădă botezul ereticilor şi al schismaticilor împreună.
Dovedindu-o aceasta, şi din alte multe scripturilnice ziceri, iar mai ales din acea Apostolească: „Un
Domn, o Credinţă, un Botez“ (Efeseni 4). Că dacă, zic ei, una este soborniceasca Biserică, şi unul este
Botezul cel adevărat, cum poate fi adevărat botezul ereticilor, şi al schismaticilor, de vreme ce ei nu sunt înlăuntru în Biserica cea sobornicească ci s-au rupt dintr-însa prin eres? Iar de este adevărat botezul ereticilor şi al schismaticilor, şi este adevărat şi cel al dreptslăvitoarei şi al soborniceştii Biserici, apoi nu
este un Botez, precum Pavel strigă, ci două. Care este prea cu necuviinţă. Adaugă însă ei şi aceasta, că socoteala aceasta, de a nu primi botezul ereticilor, nu ne este nouă şi proaspătă a lor, ci veche, şi de cei mai dinainte ai lor cercată. Canonul acestui sobor şi Sfântul a toată lumea al 6-lea Sobor (cu Canonul al doilea)
l-au pecetluit. Şi de unde mai-nainte era Canon de localnic şi particularnic sobor, acum este Canon de a
toată lumea sobor, ca unul ce de acesta s-a pecetluit. Într-un glas cu Sfântul Chiprian şi cu soborul cel de
lângă el, şi Firmilian cel ce a stătut exarh al soborului celui din Iconia (pe care marele Vasilie în întâiul
său Canon, îl numeşte al său, ca pe unul ce era episcop al Chesariei), strică şi leapădă botezul ereticilor. Că scriind către Sfântul Chiprian, zice acestea, dar cine, măcar de ar fi ajuns şi la vârful săvârşirii şi al înţelepciunii, poate a se întări, şi a crede, că singură suprachiemarea celor trei nume ale Sfintei Treimi
este destulă spre iertarea păcatelor, şi spre sfinţenia Botezului, de nu este adică drept slăvitor, şi acela ce
botează? Citeşte toată Epistolia acestuia, care se află în cartea cea pentru cei ce au Patriarheisit în Ierusalim (cartea 1, cap. 16, paragraf 4) de nevoie fiind la această pricină. Să uneşte la această socoteală şi marele Vasilie, pe ale cărui Canoane aşijderea le-a pecetluit cel al 6-lea Sobor a toată lumea (în Canonul 2)
că adăugând în întâiul său Canon a zice, care botezuri sunt primite, şi care neprimite, în două le împarte pe acestea, zicând că:

– botezul ereticilor: adică al celor cu totul despărţiţi de Biserică, şi care după însăşi credinţă sunt osebiţi de cei drept slăvitori, şi a cărora osebire priveşte de-a dreptul la credinţa cea întru Dumnezeu, s-au părut bine cuvântată pricină celor din început cu totul a se lepăda.

– iar botezul schismaticilor, s-a socotit adică a fi de cuviinţă, de către soborul cel de lângă Chiprian şi Firmilian al nostru, să se lepede şi acesta; fiindcă schismaticii cei ce se numesc curaţi şi înfrânaţi, şi de sac purtători, şi Idroparastaţii (adică cei ce săvârşesc Liturghia numai cu apă), şi alţii, s-au despărţit la început de Biserică, şi despărţindu-se nu mai aveau în sine-şi Darului Duhului Sfânt, fiindcă darea acestuia se tăiase. Pentru aceea ca nişte mireni făcându-se, nici dar duhovnicesc nu aveau, nici stăpânire de a boteza, sau a hirotonisi; și după urmare cei ce se botezau de dânşii, ca de mireni botezându-se, au poruncit să se boteze cu adevăratul Botez al Bisericii celei soborniceşti; – dar fiindcă s-au socotit de cuviinţă, de către
oarecare Părinţi ai Asiei, să fie primit botezul schismaticilor, pentru oarecare iconomie a multora, fie primit. Însă însemnează, că botezul schismaticilor, care în întâiul său Canon îl primeşte marele Vasilie, în
cel 47 al său îl leapădă, zicând, noi cu un cuvânt, pe cei curaţi şi înfrânatici, şi de sac purtători, pe toţi îi
botezăm. Iar de este la voi oprit Botezul al doilea, pentru oarecare iconomie, precum este şi la romani, cuvântul nostru însă să aibă putere de a strica adică pe botezul acestora. Drept aceea, dacă pe botezul schismaticilor îl strică marele Vasilie, pentru că le lipseau săvârşitul dar, de prisos este de a mai întreba
cineva de se cuvine să boteze pe eretici. Iar în Canonul al 20 al său hotărâtor zice, că pe eretici nu-i primeşte Biserica, fără a-i boteza. Această (aceeaşi) socotinţă o are şi marele Atanasie, şi pe ale acestuia cuvinte
le-a pecetluit Soborul al 6-lea că zice, întru al treilea cuvânt asupra Arienilor: „Arienii se primejduiesc şi
întru însăşi plinirea Tainei, a Botezului. Căci, dacă deplinirea prin Botez se dă în Numele Tatălui, şi al
Fiului, iar Arienii nu zic Tată Adevărat, fiindcă tăgăduiesc pe întocmai Fiinţa cea dintr-Însul, tăgăduiesc
însă şi pe Adevăratul Fiu, şi pe altul din nou plăsmuindu-l cu nălucirea lor zidit din cele ce nu au fost, pe
acesta îl numesc fiu, cum dar botezul cel ce se dă de dânşii nu este cu totul nefolositor, şi zadarnic? Adică, după mască se vede că este botez, dar cu adevărul nici un ajutor are către credinţă, şi către buna
cinstire. Că nu cel ce zice Doamne, acela dă şi pe adevăratul Botez, ci cel ce zice şi cheamă Numele Lui, şi care are şi credinţă dreaptă. Pentru aceasta dar şi Mântuitorul nu a poruncit Apostolilor să boteze chiar
numai, ci mai întâi le-a zis să înveţe pe cei ce vor să se boteze, şi aşa să-i boteze în Numele Tatălui, şi al
Fiului, şi al Sfântului Duh, pentru ca să se facă credinţa dreaptă din învăţătură, şi cu dreaptă credinţă să se adauge săvârşirea Botezului. Pentru aceasta, şi multe alte eresuri, zic numai numele Sfintei Treimi, dar
fiindcă nu le cugetă acestea drept, nici credinţa o au sănătoasă, şi deci nefolositor au şi pe botezul cel dat de
dânşii, fiind lipsiţi de buna cinstire. Drept aceea urmează, că cel ce se stropeşte de dânşii, mai mult se spurcă cu păgânătatea decât se izbăveşte de ea. Deci şi cei ce cugetă cele al Arienilor, măcar de şi citesc
cele scrise, şi zic numirile Sfintei Treimi la Botez, însă amăgesc pe cei ce iau botez de la dânşii, fiindcă
sunt mai necinstitori de Dumnezeu decât ceilalţi eretici. Dar şi Teologul Grigorie, întru un glas cu Sfinţii cei mai-nainte zişi, zice în cuvântul cel la Sfântul Botez către arieni, sau şi către macedonieni întinzându-se, care se catehiseau. „Iar de şchiopătezi încă, şi nu primeşti deplinirea Dumnezeirii Fiului şi
a Duhului, caută pe altul să te boteze, sau mai bine zis – să te înece în apa botezului, fiindcă eu nu am
voie a despărţi Dumnezeirea Fiului, şi a Duhului, de Dumnezeirea Tatălui, şi a te face mort, în vreme ce
se cuvine a doua oară a te naşte prin Botez. Încât nici darul Botezului să-l aibă, nici pe nădejdea care se
naşte prin Botez, pierzând în puţinele slăviri ale Celui de o fiinţă şi de asemenea fiinţă mântuirea ta. De vreme ce, pe oricare din cele trei Ipostasuri o ai pogorî din vrednicia Dumnezeirii pe toată Sfânta Treime a o pogorî din aceasta, şi pe sine-ţi te lipseşti de deplinirea cea
prin Botez.“ Zice încă şi Dumnezeiescul Hrisostom (în Voroava: La început, era Cuvântul): „Nu te
amăgească pe tine, o, ascultătorule, adunările ereticilor, că au botez dar nu luminare. Şi se botează cu
trupul, iar cu sufletul nu se luminează.“ Ci şi Sfântul Leon în epistolia cea către Nichita zice: „Nici un eretic dă sfinţenie prin taine.“ Iar Ambrosie, în cuvântul cel pentru cei ce se catehisesc, zice: „Botezul celor rău cinstitori de Dumnezeu, nu sfinţeşte.“ Acestea aşa zicându-se, cu dreptate s-ar nedumeri cineva,
pentru ce Sfântul a toată lumea Sobor al 2-lea şi al 7-lea Canon al său, încă şi cel al 6-lea toată lumea Sobor
în Canonul 95 al său, nu a lepădat botezul tuturor ereticilor, după Apostoleştile Canoanele acestea şi după
soborul cel de lângă sfântul Ciprian, şi după toţi ceilalţi mari de Dumnezeu înţelepţiţi Părinţi mai sus pomeniţi, ale cărora conscripturi, însuşi acest al 6-lea a toată lumea Sobor, precum am zis, în al 2-lea Canon al său, le-a pecetluit, ci al unor eretici le-au primit botezul, iar al altora nu? Pentru ca să se facă dar lesne de înţeles dezlegarea nedumeririi acesteia, este trebuinţă a şti cineva mai-nainte, că două feluri de chivernisire, şi de îndreptare, se păzesc în Biserica lui Hristos. Un fel se numeşte scumpătatea, iar celălalt, se numeşte iconomie şi pogorământ. Cu care chivernisesc mântuirea sufletelor iconomii Sfântului Duh, uneori cu unul, alteori cu altul. Deci Sfinţii Apostoli în Canoanele lor cel mai-nainte zise, şi toţi pomeniţii
Sfinţi, au întrebuinţat scumpătatea, şi pentru aceasta desăvârşit leapădă botezul ereticilor; Iar soboarele acestea două de toată lumea, au întrebuinţat iconomia, şi botezul Arienilor şi al Macedonenilor l-au
primit, şi al altora. Iar pe al Evnomianilor, şi al altora încă, nu l-au primit. Pentru că, mai ales în vremea
Soborului al 2-lea, Arienii şi Macedonenii erau în putere, şi nu numai că erau mulţi întru mulţime, ci aveau
şi mari puteri pe lângă împăraţi, şi pe lângă stăpânitori, se aflau şi la senat. Drept aceea, întâi pentru ca să-i tragă la dreapta slăvire, şi să-i îndepărteze mai cu lesnire, şi alta pentru ca să nu se întâmple mai mult să-i
sălbăticească asupra Bisericii, şi asupra creştinilor, şi răul mai rău să se facă, au iconomisit lucrul aşa,
Dumnezeieştii Părinţi aceia iconomisindu-şi cuvintele lor cu judecată (Psalm 111, 5). Şi s-au pogorât a primi botezul lor. Iar cum că, acestea nu le zicem de la sinene, şi cu cuvinte goale, mărturii sunt la aceasta la aceşti doi mari Părinţi, Vasilie, şi Grigorie. Că marele Vasilie, temându-se de împărăteştile şi dregătoreştile puteri, ale luptătorilor Duhului, şi îngrijindu-se ca nu cumva să năvălească, asupra Bisericii Chesariei, care atunci era Finix singur înfiinţat al Ortodoxiei, au întrebuinţat iconomia, şi până la
destulă vreme nu nume arătat Dumnezeu pe Duhul cel Sfânt. Iar marele Grigorie vrând a arăta puterile şi
sălbăticia Arienilor, şi Macedonienilor, în însuşi recomenduitorul cuvânt ce îl face către cei 150 Episcopi
ai acestui 2 a toată lumea Sobor, zice, pentru dânşii acestea: „Cu adevărat fiare cumplite au căzut asupra
Bisericii, care nici după însemnarea noastră cruţându-ne, ci neruşinându-se a fi decât vremea mai
puternici“. Unde arată, că şi cu toate că împăratul era drept slăvitor, şi cu toate că drept slăvirea s-a înfăţişat, şi Sobor de toată lumea asupra lor s-a făcut, însă ei încă erau grei şi sălbatici asupra dreptei slăviri, şi mai puternici decât creştinii. Au zis însă şi mai sus marele Vasilie, că, Botezul celor curaţi (adică al Navatianilor) pe care l-au primit şi al 2-lea şi al 6-lea Sobor, l-au primit pentru iconomia celor
mulţi, căci de nu ar fi fost cuvântul acesta al iconomiei, cu Soborul al 6-lea nu s-ar fi împotrivit şi lui-şi, şi
soborului al 2-lea de toată lumea, primind el botezul oarecăror eretici, şi Canoanele lui Vasilie
pecetluindu-se (adică întărindu-se), care în Canonul 1 şi în cel 47 desăvârşit strică botezul ereticilor? Au doară nu citea aceste Canoane ale lui Vasilie? Sau pentru ce să nu facă osebire, şi să zică, că pecetluieşte pe
toate celelalte Canoane ale lui, afară numai de cel 1 şi 47? Arătat este dar, că au lăsat să înţelegem noi, că
marele Vasilie întrebuinţează scumpătatea, iar el, şi cel al 2 a toată lumea au întrebuinţat iconomia, şi aşa nu se vede vreo împotrivă zicere, sau împotrivă între dânşii, şi cuvântul acesta al iconomiei este pricina cea mai întâi şi domnitoare, pentru care Soboarele acestea, botezul altor eretici l-a primit, şi al altora nu. Însă pe lângă cuvântul iconomiei a stătut şi a doua pricină, pentru care a făcut aşa. Iar aceasta este, că
ereticii aceia al căror botez l-au primit soboarele acestea, păzeau neschimbat felul, şi materia Botezului
ortodocşilor, şi se botezau după forma soborniceştii Biserici; iar ereticii aceia, al cărora botez nu l-au
primit, au schimbat săvârşirea Botezului şi o au stricat, adică chipul felului, să zicem aşa, chemarea, sau
întrebuinţarea materiei, adică a afundărilor şi a ieşirilor din apă. Şi cum că (în) aceasta a stătut pricina, martori vrednici de credinţă sunt, mai întâi însuşi cuvintele Canonului al 7-lea al Soborului 2. Că pentru ce alta,
botezul Evnomianilor, şi al Savelianilor nu l-au primit, iar pe al Arienilor şi al Macedonenilor l-au primit,
de vreme ce deopotrivă, şi Evnomianii, şi Arienii, şi Macedonenii sunt cu totul cumpliţi eretici? (Fiindcă
Evnomie asemenea ca Arie hulea asupra Dumnezeirii a unuia născut Fiului Tatălui, zicându-L pe El zidire
a Tatălui şi slujitor, precum se vede în cuvântul al 2-lea al marelui Vasilie cel asupra lui Evnomie. Şi asemenea ca Macedonie hule asupra Dumnezeirii Duhului, zicându-l pe el că este al treilea cu firea după
Tatăl, precum se vede aceasta în cuvântul al 3-lea al marelui Vasilie cel asupra lui Evnomie.) Şi savelianii, şi arianii, sunt întocmai după eresuri, precum zice Teologul Grigorie. „Întocmai este spre
păgânătate, şi savelianeşte a împreuna, şi arieneşte a despărţi, cea întâi adică cu faţa, iar cea a doua, cu
firile. Şi iarăşi, că răul în amândouă este de-o potrivă, măcar deşi se află în cele potrivnice, că socoteala
lui Savelie introduce iudaismul, după sfinţitul Fotie, iar cea a lui Arie, bagă pe elinismul? Pentru ce dar
cei ce sunt deopotrivă după eresuri, nu s-au primit deopotrivă de către sobor? Arătat este, că arienii, şi
macedonieni se botezau fără schimbare, ca şi dreptslăvitorii, în trei afundări, şi în trei scoateri, şi în trei chemări ale Sfintei Treimi, fără a schimba nici felul chemărilor nici materia apei. (Că măcar deşi arianul
Ualie a pus lege ca botezul să se facă întru o afundare, precum zice Dositei la Dodecavivlion, foaia 86, însă
legea aceasta nu s-a ascultat, nici s-a întărit, ci a rămas nelucrătoare la arieni; fiindcă nici pomenire de
aceasta cât de puţin Canonul nu face, întru cele ce pomeneşte botezul ereticilor, nici Zonara, sau
Valsamon, sau Aristin, sau Anonimul – cel nenumit, o zic tâlcuitorii Canoanelor. Şi măcar de au schimbat arianii şi chemările botezului, după Chedrino şi după acestaşi Dositei, zicând: în Numele Tatălui celui mai mare, şi al Fiului celui mai mic, şi al Sfântului Duh celui şi mai mic; dar nu au făcut
schimbarea aceasta înaintea Soborului al 2-lea ci în urmă, precum acestaşi Dositei zice.). Iar evnomianii schimbând chipul materiei Botezului, numai într-o afundare se botezau; precum însăşi cuvintele ce le are
Canonul arată anume: „Că pe evnomiani, zice, care întru o afundare se botează“ şi cel: Precum şi savelianii
chipul materiei Botezului, adică pe cele trei chemări stricându-le, învăţau, că Tatăl, şi Fiul, şi Duhul sunt o
faţă.“ Iar cum că se botezau după chipul Botezului Bisericii ereticii aceia al cărora botez Soborul l-a primit, martor este şi Zonara – tâlcuitorului Canoanelor. Că citind Canonul al 7-lea al Soborului 2, acestea zice
anume. „Nu se botează dar de al doilea aceştia, căci despre Sfântul Botez la nimic se osebesc de noi, ci
întocmai ca și creștinii, se botează“. Şi cum că dimpotrivă, nu după forma Botezului Bisericii, se botezau ereticii aceia, al
cărora botez nu l-au primit, martor este iarăşi acestaşi Zonara, zicând: „Aceştia dar, şi toţi ceilalţi eretici a
se boteza Sfinţii Părinţi au legiuit. Că ori nu s-au norocit de Dumnezeiescul Botez, sau norocindu-se, nu
drept nici după chipul dreptslăvitoarei Biserici, s-au norocit de el“. Deci pentru că ereticii aceia păzeau
chipul Apostolescului Botez, Canoanele acelor două soboare i-au primit ca botezaţi. Şi nu numai pentru
aceasta, ci şi pentru iconomie, precum am zis. Că de le-ar fi lipsit iconomia, negreşit nu ar fi stătut împotriva Apostoleştilor Canoane, care poruncesc dimpotrivă, adică să nu primim botezul ereticilor. Toată Teoria, care până acum o am făcut aici, nu este aici de prisos, mai ales este şi prea de nevoie, de obşte adică pentru toată vremea, iar mai ales pentru ziua de astăzi, pentru gâlceava cea mare, şi prigonirea cea
multă ce se face pentru Botezul latinilor, nu numai între noi şi latini, ci şi între noi, şi între cei de o
cugetare cu latinii. Deci urmând celor zise fiindcă locul Apostolescului Canon o cere, zicem, că botezul
latinilor este minciunonumit botez. Şi pentru aceasta, nici după cuvântul amărunţimei (scumpătății) este primit, nici după cuvântul iconomiei. Nu este primit după cuvântul amărunţimei, întâi pentru că sunt eretici. Şi cum
că latinii sunt eretici, nici o trebuinţă este acum să arătăm vreo dovadă. Că însuşi aceasta, că avem atâta
ură, şi atât întoarcere, iată atâtea veacuri, despre dânşii, este arătată dovadă că, ca pe nişte eretici îi urâm, adică precum şi pe arieni, sau pe savelieni, sau pe macedonienii cei luptători de Duh. Dar de ar pofti cineva a înţelege şi din cărţi eresurile lor, acestea le va afla toate, în cărţile preaSfântului Patriarh al Ierusalimului – chir Dositei, biciul papistaşilor, cu „prea înţeleptele“ lor surpări. Însă în destulă ştiinţă poate să
ia şi din cărticica înţeleptului Miniat cea numită piatra smintelii. Ajungă însă câte despre dânşii Sfântul Marcu al Efesului (în adunarea 25 cea în Florenţia) de faţă a zis aşa: „Noi pentru nimică alta ne-am dezbinat de Latini, decât pentru că sunt, nu numai shismatici, ci şi eretici; pentru aceasta nici se cuvine măcar a ne uni cu dânşii“. Încă şi marele Eclesiarh Silvestru zicea (cartea 9, cap. 5): „osebirea latinilor este eres, şi aşa o au
avut cei mai-nainte de noi“. Deci fiind mărturisit că latinii sunt prea vechi eretici, mai îndată din aceasta:

– Mai întâi sunt nebotezaţi, după marele Vasilie de mai sus şi după Chiprian şi Firmilian sfinţiţii cei mai-
nainte de el; pentru că mireni făcându-se ei, fiindcă s-au rupt din dreptslăvitoarea Biserică, nu mai au cu
sine-şi pe Darul Sfântului Duh, prin care dreptslăvitorii Ierei săvârşesc Tainele. Aceasta este o dovadă,
care este atât de mare şi ne împotrivă zisă, cât sunt mari, şi cărora nu li se poate zice împotrivă, şi Canoanele marelui Vasilie, şi ale Ieromartirului Ciprian, fiindcă au luat, şi mai ales au întărire de la Sfântul a toată lumea al 6-lea sobor.

– Al doilea, latinii sunt nebotezaţi pentru că nu păzesc cele trei afundări la cel
ce se botează, precum din început a primit dreptslăvitoarea Biserică de la Sfinţii Apostoli. Latinii cei mai-dinainte, mai întâi stricând Apostolescul Botez, întrebuinţau turnare, adică puţină apă pe creştetul copilului turnând. Care încă şi acum pe la oarecare locuri se lucrează. Iar cei mai mulţi cu o legătură de peri de
porc, de trei ori aruncă puţine picături de apă pe fruntea pruncului. Iar între alte locuri, precum au vestit
nouă de acolo întorcându-se la noi oarecine, că puţin bumbac (care fieştecine poate şti câtă apă au ridicat
bumbacul) zice, împlântându-l în apă, ung cu acela pe copil, şi aşa îl botează. Deci, nebotezaţi sunt Latinii, pentru că nu fac cele trei afundări şi scoateri, după Apostoleasca predanisire. Pentru aceste trei afundări, cât sunt de nevoie şi de neapărate, spre deplinirea Botezului, nu zicem. Cel ce pofteşte, cetească, ci după toată nevoia cetească cartea prea mult învăţatului şi prea înţeleptului Evstratie Arghentios. Ci şi noi, la Apostolescul Canonul al 50-lea vom zice câtă trebuinţă de acum cere. Iar dacă oarecare dintre însuşi Latinii, şi dintre cei ce cugetă Latineşte, ar propune cele trei chemări ale Sfintei Treimi, nu trebuie a se
face că au uitat cele ce au auzit mai sus de la Sfinţitul Firmilian, şi de la marele Atanasie: cum că sunt
adică nelucrătoare Dumnezeieştile numele acelea din gura ereticilor scoţându-se, pentru că de nu ar fi aceasta, negreşit ar trebui să credem, că şi baborniţile fac minuni, fiindcă descântă cu Dumnezeieştile nume; deci așa și latinii, ca și nişte eretici Botez nu pot da, pentru că au pierdut Darul cel începător desăvârşirii,
şi pe lângă aceasta, au răsturnat şi Apostolescul Botezul acelor trei afundări. Deci, zic, cei ce primesc
stropirea latinilor, socotească ce au să răspundă la stăpânirea acestui Apostolesc Canon, încă şi la a celui
după acesta, adică al 47-lea! Ştiu ce propun nenumiţii apărători ai latinescului minciunobotez. Că propun
că obişnuia Biserica noastră a-i primi cu ungerea Sfântului Mir pe cei ce din latini se întorceau. Şi că se află şi oarecare rânduială tipărită, care arată în ce chip să-i primim. Şi către acestea chiar şi cu dreptate răspundem acestea: cum că ajunge că mărturiseşti că cu Mir îi primeau; apoi, eretici sunt. Că pentru ce cu Mir dacă nu ereau eretici? Deci eretici fiind mărturisiţi, nu este de crezut că dreptslăvitoarea şi
Apostoleasca Biserică ar fi vrut cu dinadinsul să strice Apostoleştile şi soborniceştile Canoanele acestea, ce
mai sus le-am însemnat. Ci precum se vede, şi precum de cuviinţă este a crede, că oarecare mare iconomie au vrut să întrebuinţeze pentru latini Biserica, având şi pilda pravăţului său, pe acel mare şi Sfânt al doilea de toată lumea Sobor. Că au iconomisit Soborul al 2-lea precum am zis, şi a primit botezul
arianilor, şi al macedonienilor, cu pravăţul (învățătura) şi cu nădejdea întoarcerii acelora şi a cunoştinţei, pentru ca să
nu se facă fiară mai sălbatică asupra Bisericii, fiindcă era mulţime prea multă, şi puternici întru lucrările cele din afară. Şi au nimerit pravăţul acesta şi nădejdea. Pentru că cu iconomia aceasta şi mai blânzi s-au făcut aceia către cei dreptslăvitori, şi atâţia s-au întors la buna cinstire, încât, în puţin, ori desăvârşit au
lipsit, ori prea puţini au rămas. Deci şi cei mai-nainte de noi asemenea au iconomisit, şi au primit Botezul Latinilor, mai ales după chipul cel al doilea. Pentru că papismosul atunci era îndricul său, şi toate puterile împăraţilor Evropei le avea în mâinile sale, iar împărăţia noastră îşi da duhul. Drept aceea de nevoie era, că de nu s-ar fi făcut iconomia aceasta, Papa ar fi ridicat neamurile cele apuseneşti asupra celor
răsăriteneşti, şi ar fi robit, şi ar fi ucis, şi alte nenumărate răutăţi le-ar fi făcut. Dar acum când relele cele
de acest fel nu ni le pot face, fiindcă au pus asupra noastră Dumnezeiască pronie, acest fel de păzitori care
şi însăşi trufaşilor acelora desăvârşit le-au smerit sprânceana; acum zic, când nimic asupra noastră poate
turbarea papismosului, ce mai trebuie iconomie? Că iconomia are măsuri şi hotare, şi nu este veşnică şi
nehotărâtă. Pentru aceasta şi Teofilact al Bulgariei zice: „Cel ce face ceva după iconomie, nu chiar ca un lucru bun, face aceasta: ci ca un lucru trebuincios la o vreme. (tâlcuirea la cap. 5, stih 11 Către galateni); în
destul am iconomisit, zice Teologul Grigorie în lauda cea către Atanasie, nici (socoteala) cea străină primindu-o, nici pe a noastră stricându-o, care cu adevărat ar fi rea iconomie. Aşa zic şi eu. Cu adevărat
rea iconomie este aceasta, când printr-însa, nici pe latini putem ai întoarce, şi noi călcăm scumpătatea Sfinţitelor Canoane, şi primim minciunobotezul ereticilor.“ Că a iconomisi se cuvine unde nu se face
călcare de lege, zice Dumnezeiescul Hrisostom. Iar cum că cu iconomie s-au făcut închipuirea aceea,
dintru aceasta este arătat, că până atunci răsăritenii botezau pe apusenii cei ce se întorceau. Precum o
mărturiseşte aceasta localnicul sobor cel din Laterano Romei, care s-a făcut la anul de la Hristos 1215, că
zice acesta în Canonul 4 că răsăritenii nu liturghiseau, acolo, unde mai-nainte ar fi liturghisit apusean, de
nu ar fi făcut mai-nainte apă Sfântă, spre curăţire. Şi apoi zice, că răsăritenii al doilea boteza pe apusenii
cei ce veneau la Biserica răsăritului, adică ca pe unii ce nu aveau Botez Sfânt şi Apostolesc (Dodecavivlion
a lui Dositei, foaia 8, 24). Deci, când până atunci, după mărturia a însuşi vrăjmaşilor, răsăritenii îi botezau, arătat este, că în urmă pentru mare iconomie au întrebuinţat chipul Mirului, fiindcă nu folosea slăbiciunii celei mai de pe urmă a neamului nostru, să aţâţe mai mult mânia papismosului şi cu aceasta încă, fiindcă atunci surpaseră şi stricaseră toate cele rău făcute în Florenţa, şi multă latinească mânie era pentru acestea. Drept aceea, şi după ce a trecut iconomia trebuie să-şi aibă locul lor amărunţimea şi
Apostoleştile Canoane.