Sf. Ciprian indeamna ca fratelui ce incalca canonul sa nu i se faca slujba inmormantarii si sa nu fie pomenit la rugaciunile de la altar

Sfântul Ciprian Episcopul Cartaginei Scrisori, Edit. Sophia București 2011, pag. 24,25

II.1. Episcopii dinaintea noastră, cercetând cu sfințenie lucrurile și cu mintea prevăzând aceasta, au hotărât ca nici un frate, pe cale a se strămuta, din lumea aceasta, să nu numească pentru tutelă sau curatelă vreun cleric și, dacă cumva vreunul a facut-o, să nu se facă pentru acela, nici să se celebreze pentru adormirea lui sfânta slujbă. Căci nu este vrednic a fi numit în rugăciunea preoților la altarul Domnului, cel care a voit ca preoții și slujitorii lui Dumnenezeu să se îndepărteze de la altar.

2. Și de aceea, de vreme ce Victor,împotriva canonului dat de curând de către preoți în adunarea lor, a îndrăznit să numească tutore pe preotul Geminius Faustinus, nu trebuie să se facă la voi sfânta slujbă pentru adormirea lui, sau să se înalțe în biserică vreo rugăciune cu numele lui, încât hotărârea episcopilor, dată cu sfințenie și cu titlu obligatoriu, să fie păzită de noi și, totodată, să se dea pildă și pentru ceilalți frați, ca nimeni să nu mai îndepărteze pe preoții și pe slujitorii lui Dumnezeu de la altar și din biserică, ocupându-le timpul cu nevoințe lumești. Iar, pe de altă parte, de se va fi pedepsit ce s-a făcut acum, ne vom putea păzi, ca lucrul acesta să nu se mai facă.

——–

Sf. Ciprian zice clar cei ce le dau preotilor sarcini lumesti ca de exemplu sa fie tutore si prin asta ocupandu-i timpul cu cele lumesti si nu cu slujirea lui Dumnezeu(sa le fie ocupat timpul)  :

—– să nu se facă pentru acela, …pentru adormirea lui sfânta slujbă. Căci nu este vrednic a fi numit în rugăciunea preoților la altarul Domnului

—–nu trebuie să se facă la voi sfânta slujbă pentru adormirea lui, sau să se înalțe în biserică vreo rugăciune cu numele lui

Sfântul Ciprian de Cartagina explică de ce este imposibilă mântuirea înafara Bisericii Ortodoxe

„Asemenea oameni (cei născuţi în erezie), chiar dacă au fost ucişi în numele credinţei lor, nu-şi vor spăla nici cu sânge greşelile lor. Vina dezbinării e gravă, de neiertat, şi suferinţa n-o poate purifica. Nu poate fi martir cel ce nu este cu Biserica. (…) Nu pot rămâne cu Dumnezeu cei ce nu vor să fie uniți cu Biserica lui Dumnezeu. Chiar dacă vor arde pe rug sau vor fi daţi fiarelor sălbatice, aceea nu va fi coroana credinţei, ci pedeapsa trădării, şi nu sfârşitul glorios al celui cu virtute religioasă, ci moartea din disperare. Unul ca aceştia poate fi ucis, dar nu poate fi încoronat. Mărturiseşte că e creştin, ca şi diavolul care adesea minte că e Hristos, căci Însuşi Domnul ne atrage luarea-aminte şi zice: «Mulţi vor veni în numele Meu spunând: Eu sunt Hristos, şi pe mulţi vor înşela.» După cum el nu e Hristos, chiar dacă înşeală cu numele, la fel nu poate fi creştin cine nu rămâne în Evanghelia lui Hristos şi a adevăratei credinţe” [221; 444].
Sinodul de la Laodiceea a dat acest canon care se găseşte în Cârma Bisericii numită Pidalion : «Nici un creştin nu se cuvine să părăsească pe martirii lui Hristos şi să se ducă la pseudomartiri, adică la ai ereticilor sau la cei ce mai înainte au fost eretici; căci aceştia sunt străini de Dumnezeu. Deci cei ce se vor duce la dânşii să fie anatema. »(Laodiceea canon 34)
De aici se vede clar că înafara Bisericii Creştin Ortodoxe, nu numai că nu este posibilă mântuirea, dar nici martiriul pentru Hristos.
A muri înafara Bisericii pentru o concepţie eretică despre Hristos nu îţi poate da cununa martirilor, pentru că, Sfântul Pavel spune că cel care nu se luptă după reguli nu primeşte Cununa, chiar dacă luptă. (II Timotei, 2,5)

Canonul de la Laodiceea este întărit de toate canoanele Bisericii care vorbesc despre interzicerea părtăşiei cu ereticii.

Sfântul Ciprian de Cartagina spune că «Înafara Bisericii nu există mântuire» şi această afirmaţie nu a fost negată de conştiinţa Bisericii, ci întărită de Sfântul Ignatie Briancianinov care exprimă şi rezumă învăţătura Bisericii într-o scrisoare adresată unei creştine care se scandaliza la ideea că neortodocşii nu se mântuiesc:

«Un singur lucru bun ne e necesar pentru mântuire: credinţa; dar credinţa ca lucrare. Prin credinţă şi numai prin credinţă putem intra în comuniune cu Dumnezeu, prin mijlocul Tainelor pe care ni le-a dăruit El. În deşert dar, şi cu păcat cugetaţi şi ziceţi că oamenii buni dintre păgâni şi mahomedani se vor mântui, adică vor intra în comuniune cu Dumnezeu”!