CUVIOSUL PAISIE AGHIORITUL, Mărturii ale închinătorilor, edit. Evanghelismos București 2006
pag. 36-37
Odată l-am vizitat pe Părintele Paisie împreună cu un student la Teologie, care se afla la o vârstă critică. Când l-a întrebat despre studiile lui, studentul i-a răspuns cu nepăsare despre o lucrare legată de creația omului. La un moment dat i-a spus Părintelui Paisie:
– Odată, Dumnezeu, neavând ce face, i-a creat pe Adam și pe Eva, ca să-I treacă timpul.
Atunci am văzut pe Părintele Paisie cum a ridicat fulgerător mâna și i-a dat aceluia o palmă puternică. Studentul s-a pierdut, a făcut ochii mari și nu-i venea să creadă. Apoi a început să plângă cu suspine ca un copil mic. Părintele Paisie l-a privit, dar nu a spus nimic, ci l-a lăsat să plângă. După o vreme l-a întrebat:
– Binecuvântatule, ce sunt cele pe care le-ai spus? Vino cu mine!
Atunci l-a luat de mână, ca mama pe copilul mic, l-a dus la chiuvetă și i-a spus:
– Spală-ți fața!
Apoi i-a dat un prosop ca să se șteargă pe față, după care a început cu gingășie și multă dragoste să-i arate greșala și să-i spună că nu trebuie să vorbim necuviincios despre Dumnezeu și despre lucrarea Sa. I-a scris chiar și o dedicație plină de har pe o carte și i-a dat-o. Este de prisos să mai spun că eu am urmărit această scenă fără glas și plin de uimire.
ayeaye20 