https://ayeaye20.wordpress.com/2021/06/30/pidalion-1844-pag-345/
PIDALION 1844 CÂRMA BISERICII ORTODOXE
edit. “Credința strămoşească”, 2007
pag. 346
a egumenului său266.
CANONUL 22
Lui Dumnezeu toate a le da, şi nu voinţelor noastre a ne robi, mare avuţie este. Că „ori de mâncaţi, ori de beţi, Dumnezeiescul Apostol zice, toate întru slava lui Dumnezeu faceţi-le” [I Corinteni 10, 31]. Deci Hristos Dumnezeul nostru în Evangheliile sale începuturile păcatelor a poruncit a le tăia. Că nu numai preacurvia de dânsul se munceşte, ci şi pornirea cugetului spre apucare de preacurvie s-a osândit, zicând el: „Cel ce caută la muiere spre a o pofti pe ea, iată a preacurvit cu ea în inimia sa” [Matei 5, 29]. Deci de aici învăţându-ne, datori suntem a curăţi gândurile. Că „deşi toate sunt slobode, dar nu toate folosesc” [I Corinteni 10, 23], ne învăţăm din Apostolescul glas. De nevoie dar este fiecărui bărbat să mănânce pentru ca să vieze, şi la cei ce viaţa le este cu nuntă, şi cu fii, şi cu aşezarea mireneas-că, a mânca împreună bărbaţii cu femeile, este lucru din cele neprihănite, numai să aducă mulţumirea Celuia ce dă hrana, şi nu prin oarecare meş-teşugiri muiereşti, adică prin sataniceşti cântece, de alăute, şi curveşti
______
266 Fiindcă Canonul acesta nehotărâtor s-a pus, nehotărând pricinile pentru care poate cineva a se duce din monastirea sa. Noi, după putinţă cercetând, am aflat acestea de aici înainte. 1. A se duce monahul din monastirea sa dacă egumenul este eretic, după Canonul 17 al lui Nichifor. 2. De intră muieri în monastire, după acelaşi al lui Nichifor. 3. De vor fi copii mireni învăţând carte în monastire. Fiindcă prin acestea se prihăneşte monastirea, şi se pricinuieşte sminteală. Iar marele Vasilie pentru o singură pricină iartă a se duce cineva din monastirea sa. Adică, de i se pricinuieşte vătămarea de suflet. Care zice, că trebuie mai întâi a arăta celor ce au putere a o îndrepta. Şi de nu o vor îndrepta, atunci să se despartă de ei nu ca de nişte fraţi, ci ca de străini. Iar dacă vreun monah pentru nestatornicia sa, şi nu pentru vătămare sufletească s-ar duce din monastirea sa, acesta, ori trebuie a se îndrepta, cu statornicia sa în monastire, ori nevrând să nu se primească întru altă monastire. Iar altă pricină binecuvântată de despărţire, şi de ieşire, adaoge însuşi Sfântul, că cuvântul şi învăţătura nu primeşte, afară de vătămarea sufletului. (dacă însă pentru porunca Domnului, un frate s-ar duce întru altă parte, aceştia nu se despart unul de altul, ci plinesc iconomia.) Asemenea şi Canonul 6 al lui Nicolae rânduieşte, că de se vatămă cineva sufleteşte, se cade spună vătămarea sa proestosului. Şi de nu o va îndrepta el, şi primejdia este vederată, ducă-se din monastire, şi dacă egumenul îl va lega ca să nu se ducă, el nu bage samă de această legătură, ci ducă-se. Unii pun şi altă pricină binecuvântată, că, aflându-se vreun monah vrednic de liniştire, cu voia egumenului poate acesta a se duce, ca singur cu singur Dumnezeu să vorbească, după cuviosul Ioan al Scării. Însă bine trebuie a lua aminte la aceasta. Că nu pentru fiecare este depărtarea şi liniştirea. Şi mai ales pentru depăr-tarea cea de voie. Că fără voie şi egumenul se izgoneşte din monastirea sa, şi întru alta se bagă, de primeşte cu bani pe cei ce vor a se face monahi, după Canonul 19 al acestuiaşi, şi cel ce fără stareţ s-a tuns se dă la altă monastire, după Canonul 2 al Sinodului 1 şi 2. Şi cel ce fără ispitire de 3 ani s-a tuns, după al 5-lea al acestuiaşi. Şi pentru îmbunătăţire şi îndreptare, Arhiereul mută pe monahii cei îmbunătăţiţi, după al 4-lea al acestuiaşi.
https://ayeaye20.wordpress.com/2021/06/30/pidalion-1844-pag-347/
ayeaye20 