Despre har tot din Pidalion

Cu, canonu’ 28 Apostolic

Pidalion 1844, Edit. „Credința strămoșească“, 2007
pag. 64-66

CANONUL 28 (Cel caterisit se afurisește de slujește)

Dacă vreun Episcop, ori prezbiter, ori diacon, caterisit după dreptate pentru vinovăţii arătate, ar îndrăzni a se atinge de Liturghia (slujba) cea oarecând încredinţată lui, acesta de istov (de tot) taie-se de la Biserică.

[Antiohia, can. 4, 12, 15; Sardica, can. 14; Vasilie, can. 88]

TÂLCUIRE

Acest Canon rânduieşte, că dacă vreun Episcop, ori preot, ori diacon s-ar caterisi după dreptate şi după lege pentru vinovăţii arătate şi dovedite60, Episcopul de sobor, iar preotul, şi diaconul, ori de Episcopul lor, ori de soborul lor, şi apoi după o legiuită caterisire ca aceasta, de ar fi îndrăznit a întrebuinţa Liturghia cea dată lor oarecând 61 (Liturghie aicea înţelege şi pe arhieria Episcopului, şi pe ieria preotului şi diaconului), unii ca aceştia zic, afurisească-se desăvârşit de la Biserică. Una adică pentru îndrăzneala cea peste măsură şi obrăznicia lor, iar alta că la cei ierosiţi, după caterisire, altă canonicească pedeapsă nu rămâne, decât a se despărţi desăvârşit şi de Biserică, şi aceasta cu dreptate. Căci dacă după canonul 14 al Soborului din Sardica cel ce nu se cateriseşte cu dreptate, ar îndrăzni a lucra cele ale slujbei sale mai-nainte de altă Sobornicească judecată, trebuie a se înţelepţi cu amare şi aspre cuvinte. Dacă după cel al 5-lea al Soborului 1 cel ce este scos din adunare, nu după dreptate ci după oarecare micşorare de suflet şi prigonire a Episcopului său, nici acestea nu poate a întrebuinţa ceva lucru ieraticesc lucru mai-nainte de Sobornicească cercetare, cu cât mai vârtos nu poate a lucra ceva de ale preoţiei, cel cu dreptate pentru vederate păcate caterisit? Şi dacă marele Vasilie, pe Grigorie cel ce era numai oprit de el, îl înfricoşează cum că-l va osândi cu anatema, de va îndrăzni a lucra ceva mai-nainte de îndreptarea sa, cum nu se cuvine desăvârşit a se rupe din Biserică cel cu dreptate şi pentru arătate păcate caterisit, şi după caterisire va îndrăzni a lucra vreo lucrare preoţească.

Subnota 61 pag.65

61 Dar s-ar nedumeri cineva, dacă hirotonia, Botezul, Sfinţirea (Apei), şi celelalte ce ar fi îndrăznit cei ce cu dreptate, şi pentru arătate vinuiri de sobor s-au caterisit, de au oare putere şi fiinţă, ori de sunt cu totul fără putere, şi neînfiinţate, şi ca cum nici cum s-ar fi făcut şi pentru aceasta de trebuie a se face din început de preot necaterisiţi? Se vede că după oarecare, sunt fără putere şi cu totul fără fiinţă, şi pentru aceasta este trebuinţă a se face din început, ca cum nu s-ar fi făcut cu totul mai înainte. Căci, dacă hirotoniile, şi alte Sfinţite săvârşiri, ce le-ar face afară de enorie vreun Episcop, sunt fără putere, după Canon 13 al Antiohiei, cu cât mai mult lucrurile cele îndrăznite, a celui cu dreptul şi după lege caterisit sunt fără putere şi fără fiinţă? Iar de ar zice cineva că după Dumnezeiescul Hrisostom (Voroava a 2-a a Epistoliei a 2-a către Timotei şi 11 a celei către Tesaloniceni 1 şi după 8 a celei către Corinteni 1). „Că darul nu pe toţi hirotoniseşte, prin toţi însă şi prin însuşi cei nevrednici lucrează; răspundem, că şi prin toţi cei necaterisiţi lucrează, dar nu şi prin cei caterisiţi, şi deshirotoniţi.“ Am zis pentru lucrurile cele îndrăznite a celui cu dreptate şi pentru arătate păcate caterisit, cum că trebuie de al doilea a se face, ca şi cum ar fi înfiinţate, şi nu ar fi. Căci de ar fi aşa, trebuie ca acel caterisit, când se desvinovăţea, şi să se mai hirotonească de al doilea. Ci însă, după Canonul 56 al Cartaginei cel ce opreşte hirotonisirile cele de al doilea, acesta nu s-a hirotonisit de al doilea. Deci avea puterea preoţiei (deşi pe lucrare nu o avea din pricina caterisirii). Drept aceea şi lucrările cele de dânsul îndrăznite nu trebuie a le mai îndoi. Că cela ce cu dreptate s-a caterisit, şi dinlăuntru de sine-şi pentru nevrednicia sa, şi din afară de la sobor, a pierdut lucrarea preoţiei. Iar cel ce cu nedreptate s-a caterisit, numai din afară, şi nu de la sine-şi s-a lipsit de a lucra. Și poate a se asemăna, precum zic oarecare, cela ce cu dreptate s-a caterisit, ca un meşter, a căruia şi mâinile de sine-şi s-a zgârcit, şi nu pot să apuce, şi uneltele meşteşugului său i le-au luat. Drept aceea, şi mâinile, să zicem, de şi-ar mişca, în zadar le mişcă, şi lucrul cel de dânsele făcut, se pare adică a fi, ci cu adevărul nu este; atât pentru ciunţia lor, cât şi pentru lipsa uneltelor. Iar cel ce cu nedreptate s-a caterisit se aseamănă cu meşterul, care mâinile îşi are sănătoase, nu are însă şi uneltele meşteşugului. Pentru aceea şi când i se vor da iarăşi, poate a le apuca şi meşteşugul a-şi lucra. Și lucrul lui este cu adevărat lucru. Iar cel ce este ciunt, adică cel cu dreptate caterisit, nici mai-nainte de a i să da, nici după ce i se vor da uneltele, poate a le apuca, şi a face cu ele vreo ispravă. Iar de ar zice cineva că nu trebuie a se poftori hirotoniile şi Botezurile celui cu dreptul caterisit, căci Canonul opreşte îndoirile Botezului şi ale hirotoniilor, învaţă-se că opreşte cu adevărat, pe îndoirile Botezurilor celor adevărate, şi ale hirotoniilor asemenea, nu pe ale celor neadevărate, care sunt cele de cei cu dreptate caterisiţi făcute. Şi marele Vasilie însă în Canonul 3 zice, că diaconul cel odată caterisit, de ajuns are pe osânda caterisirii. Şi în scurt toţi clericii cei ce au păcătuit păcatul cel de moarte din treapta lor se pogoară zice în Canon 32 al său, şi nu li se mai dă lor clerul şi preoţia. Iar dacă nu li se mai dă, arătat că şi Sfinţitele lucrări care le-ar face, se socotesc ca cum s-ar fi făcut şi de mireni, în locul cărora ei s-au aruncat. Iar Manuil Malaxos notarul (la tălmăcirea Canonului ce au făcut la anul 1565 la cap. 30) Patriarhului Constantinopolului a poruncit câţi s-au hirotonisit de Arhierei caterisiţi, de au ştiut caterisirea lor, să fie şi ei caterisiţi să nu se hirotonească de al doilea. Iar de nu a ştiut,să se hirotonisească de al doilea de Arhierei necaterisiţi. Şi Teodor Studitul zice, că preotul caterisit nici un lucru ieraticesc nu face, ci este lumesc (mirean) ca şi mai-nainte, şi Dar al Sfântului Duh nu are pentru că s-a luat de la el. Şi de va da vreunuia preoţia, acela nu este preot. Acestea aşa zicându-se, de mine se socotesc acestea zise a fi cu îndoială, şi ce să zic hotărâtor, nu ştiu. Fiindcă nici acesta de faţă Apostolesc, nici cel 4 al celui din Antiohia, zic ceva pentru acestea, care din amândouă, Sfinte lucruri, cutezându-se de către cei ce cu dreptul sunt caterisiţi, se socotesc ca cum nu ar fi,ca şi cele de către eretici, după cel 46 Apostolesc, sau ca cum ar fi. Iar mai ales şi mai cu deosebire, pentru că văd pe cel 6 al Soborului 4 Ecumenic că zice că nu are tărie hirotonia celui hirotonisit nehotărâtor nu ca una ce nu ar fi şi nu s-ar fi făcut nici pentru că ar fi neînfiinţate şi ca cum nu ar fi Taine cele ce se vor lucra de dânsul; ci ca una ce rămâne nelucrătoare, şi nu se pune în lucrare şi în faptă, şi nu pentru alta, ci numai pentru necinstea şi ocara celui ce a hirotonisit. Şi fiindcă cele asemenea din cele asemenea se cuvine a se încheia şi a se judeca. Apoi şi cele neîntărite care le rânduieşte Canonul 13 al celui din Antiohia, se cuvine a se înţelege şi a se lua precum Soborul 4 le-a înţeles şi le-a primit, şi nu precum cei mai de sus le-au înţeles şi le-au luat. Vezi însă şi în tomul 2 al practicalelor Sinoadelor foaia 993 că s-au adunat întreg Sobor în Constantinopol în zilele împăratului Ioann Comnino, şi al patriarhului Mihail Oxitul în anul 1143. Care sobor prihăneşte pe Leontie, pentru că a botezat de al doilea pe cel botezat de un ierarh caterisit pentru vinovăţii arătate, fiindcă a socotit că nu este deplinit Botezul cel făcut de iereu caterisit. Ci şi Iosif Vrienie în epistolia cea către Nikita zice, că sunt Sfinte şi deplinite cele îndrăznite de către cei caterisiţi. Însă şi aceasta o mărturiseşte şi înţeleptul Evghenie Vulgarul în cercetările cele criticale ale gramaticii lui Neofit, aducând ajutător pe Nicolae Cabasila.