Stilistii bosv/bosvr din România(7)

Cartagina 

CANONUL 10

Dacă cumva vreun prezbiter de episcopul său fiind osândit, cu oarecare trufie şi mândrie îngâmfându-se, ar socoti a fi dator a aduce lui Dumnezeu cele sfinte despărţit, ori alt altar ar socoti să ridice, împotriva bisericeştii credinţe, unul ca acesta anatema fie. 

[Apostolic, can. 31; Sinod 4, can. 18; Sinod 6, can. 31, 34; Sinod 1 şi 2, can. 13, 14, 15; Antiohia, can. 5; Cartagina, can. 11, 62]
TÂLCUIRE

Canonul acesta zice, că de cumva vreun prezbiter, prihănindu-se de episcopul lui, că nu bine vieţuieşte, va ajunge la atâta mândrie, încât să se ridice împotriva lui, şi să zidească din nou Jertfelnic şi Biserică, ca să săvârşească îndeosebi cele sfinţite, fără de voia episcopului său, să fie anatema. Că aceasta ce face, este împotriva şi a stării Bisericii, care vrea iereii să fie supuşi arhiereilor, şi împotriva credinţei. Fiindcă din aceasta cei necredincioşi hulesc şi batjocoresc credinţa noastră, văzând pe cei ierosiţi (sfinţiţi) aşa fără de rânduială. Şi în scurt să zicem, pentru că aceasta ce face, pricinuieşte dezbinare în Biserică.

==== Infiintare de alte altare cei din bosv/bosvr is anathema

—–

CANONUL 11

Dacă vreun prezbiter întru purtarea lui s-ar osândi, este dator unul ca acesta a vesti megieşilor episcopi, ca ei auzind lucrul, şi prin ei, cu episcopul lui să se împace. Iar de nu ar face aceasta, ci (care să nu fie), cu mândrie îngâmfându-se de împărtăşirea episcopului său pe sineşi s-ar deosebi, şi una cu oarecare făcând deosebire, ar aduce lui Dumnezeu sfinţenia (a proaducerii). Unul ca acesta anatema să se socotească, şi locul său să-l piardă, luându-se aminte, ca nu cumva să aibă dreaptă pâră asupra episcopului. 

[Apostolic, can. 31, 32; Sinod 1, can. 5; Sinod 4, can. 18; Sinod 6, can. 31, 34; Sinod 1 şi 2, can. 13, 14, 15; Antiohia, can. 5, 6; Gangra, can. 6; Cartagina, can. 62]
TÂLCUIRE

Acesta este unit cu canonul mai de sus, că zice, să se anatematisească cu adevărat prezbiterul cel ce de episcopul său s-a osebit, şi locul să-şi piardă, adică să se caterisească. Însă de nu va vesti întâi pricina, pentru care se prihăneşte de episcopul său, învecinaţilor episcopi. Ca prin ei să se împace cu acela, ci defăimându-l cu mândrie, s-ar despărţi de el. Dar trebuie să se facă cu amăruntul cercetare, nu cumva pentru drepte prihăniri, şi vinovăţii ale episcopului fuge prezbiterul de împărtăşirea lui (şi atunci va rămâne nevinovat).

=====Anathema de e caterisit pe drept si slujeste (si sa nu imi zici ca e canon ptr preot ca si episcopul are daru preotiei si cand e depus din treapta de episcop nu ramane preot ci mirean)
——–

CANONUL  13 (334), 13

Mulţi Episcopi adunându-se, vor hirotonisi Episcop. Iar de va fi nevoie, trei episcopi, ori în ce fel de loc ar fi, cu porunca celui mai întâi, vor hirotonisi pe Episcop. Şi dacă vreunul întru ceva s-ar împotrivi mărturiei sale, sau iscăliturii, el însuşi pe sine se va lipsi de cinste.

[Apostolic, can. 1; Sinod 1, can. 4, 6; Sinod 7, can. 3; Antiohia, can. 19; la tălmăcirea pentru Agapie şi Vagadie a Sinod Constantinopol, can. 1]
TÂLCUIRE

Atât alegerea, şi sfinţita săvârşire cea prin rugăciuni a Arhiereului, trebuie a se face de mulţi arhierei. Iar dacă de oarecare nevoie nu pot mulţi a se aduna, trei însă trebuie, şi a-l alege, şi a-l hirotoni cu porunca şi voia Mitropolitului eparhiei, căruia sunt ei supuşi, şi cel ce urmează a se hirotonisi. Iar dacă vreunul din arhiereii cei ce l-au ales, şi după ce din gură au mărturisit, şi cu mâna au iscălit, că este vrednic de episcopie cel ce urmează a fi Arhiereu, la urmă s-ar împotrivi mărturisirii şi iscăliturii sale, zicând, că nu-i vrednic (poate pentru că ar fi aflat vreo vinovăţie a lui care îl opreşte de Arhierie) acesta, singur pe sineşi s-a lipsit de cinstea Episcopului, adică se va caterisi. Însă de nu va arăta cu dovadă învinovăţirea cea asupra ipopsifiului (alesului).

 (334)Numărul 14 al canonului are de către tâlcuitori, ca în Tripoli pentru lipsa episcopilor, preotul să se judece numai de cinci episcopi, şi de al său, iar diaconul de doi, şi de al său, precum se află în practicalele sinodului acestuia. Din aceasta scoatem ca o încheiere, şi zicem, că, precum sinodul acesta a iertat, şi de către mai puţini episcopi a se judeca cei ierosiţi (sfinţiţi) pentru că în locul acela episcopi mulţi nu se aflau, tot atât este a zice, pentru nevoie. Cu acest chip este iertat a se face şi Sfântul Evheleon (adică sfinţirea untului de lemn sau Maslu) în oarecare sate şi locuri ale Bulgariei, ori şi în alte eparhii (provincii), nu numai de către trei preoţi, ci şi de către doi, şi de unul pentru lipsa preoţilor, care este în locul acela, pentru nevoie. Mai bine dar este a se săvârşi Taina şi de un singur preot, decât a se lipsi cu totul desăvârşit creştinii cei de acolo, şi mai ales bolnavii, şi prin acestea a se lipsi de iertarea păcatelor lor, care acesta o hotărăşte acelora. Pentru că dacă un singur preot săvârşeşte toate celelalte Taine, şi mai mari decât sfinţirea untului de lemn, pentru ce şi numai singur dumnezeiescul Evheleon, să nu poată a-l săvârşi? Aceea însă ce o zice dumnezeiescul Iacov „Să cheme pe preoţii Bisericii” se înţelege de vor fi, dar nu şi nefiind, nici aflându-se acolo. Căci nevoia canoanelor şi legilor nu se supune, până când ea este nevoie.

=====Hirotonia unui alt Episcop se face cu mai multi Episcopi nu de unul singur

——-

CANONUL 50, 46

Celor ce se pocăiesc, după osebirea păcatelor, cu a Episcopilor judecată, pocăinţele în timp să li se hotărească. Iar prezbiterul fără de ştirea Episcopului să nu împace (dezlege) pe cel ce se pocăieşte. Fără numai dacă nevoia silind, în lipsa Episcopului. Iar dacă cândva a vreunuia ce se pocăieşte, îi este vina publica şi vestită, care pe toată Biserica o clăteşte, înaintea narticei (tinda Bisericii) se va pune mâna pe acesta. [Apostolic, can. 39; Cartagina, can. 6, 7]
TÂLCUIRE

Fiindcă de a lega şi a dezlega Domnul Apostolilor a dat putere, iar Arhiereii sunt închipuire a Apostolilor. Pentru aceasta şi Canonul acesta porunceşte, că Arhiereul după osebirea păcatelor, să rânduiască celor ce se pocăiesc timpul pocăinţei lor, adică cât timp să fie în certarea legăturii. Iar prezbiterul să nu dezlege din legătură pe nici unul ce se pocăieşte, fără ştirea şi voia Arhiereului, fără numai, dacă cel ce se pocăieşte se află în primejdia morţii, şi Arhiereul nu este de faţă, ci lipseşte departe. Iar dacă cineva aflându-se în vreun păcat publicarisit şi pretutindeni vorbit, încât pentru covârşirea răului să pornească pe toţi clericii, ori spre a urma, ori spre a povesti; apoi s-ar căi unul ca acesta, peste acesta să se puie mâna Arhiereului, sau prin ştirea lui, mâna prezbiterului, nu în lăuntruș Bisericii, ca peste ceilalţi ce se pocăiesc, ci afară de boltă, adică afară şi de pridvor (precum se punea şi peste cei ce se întorceau din eresuri; canonul 7 al sinodului al 2-lea). Ca să stea să se tânguiască afară de uşa Bisericii. Fiindcă unii ca aceştia, în public şi arătat păcătuind, nu se socotesc că se mărturisesc. Că mărturisire se numeşte, arătarea păcatului celui ascuns. Iar aceştia cum se vor socoti că se mărturisesc, fiind păcatul lor tuturor arătat şi mai înainte de mărturisire.

===== Punerea mainii ptr dezlegare nu se face decat de Arhiereu sau de preot cu voia Arhiereului dar nu in Biserica (deci despre ce spovedanie a ereticilor e vorba ????cum sustin cei ce spun ca ii pot primi din prima la spovedit pe schismatici si eretici )

———-

CANONUL 57, 52

Să nu poată a se face de al doilea botezuri, ori de al doilea hirotonisiri, ori ale episcopilor strămutări. Şi ca, cel ce blândei aduceri aminte sfinţeniei voastre nu au voit a se supune, şi răul cel neiertat a-l îndrepta, cu puterea stăpânească îndată se va opri, şi păzindu-se forma aşezământului, nu se va judeca că este a sinodului. [Apostolic, can. 14, 27, 47, 68; Sinod 1, can. 2, 9; Antiohia, can. 5; Cartagina, can. 62, 76, 83, 99, 100, 106, 107]

TÂLCUIRE

Porunceşte canonul acesta, ca nici cei botezaţi de cei dreptslăvitori, să se boteze a doua oară după cel 47 apostolesc; nici hirotoniţi de cei dreptslăvitori, să se hirotonisească a doua oară după cel 68 apostolesc. Nici episcopii să treacă de la o eparhie la alta, după cel apostolesc 14. Pe care şi citeşte-le. Dar fiindcă un episcop cu numele Cresconie, lăsând episcopia sa, a trecut la alta străină, numită Veceni, şi de multe ori pentru aceasta vestindu-se, n-au voit a o lăsa, rânduieşte canonul acesta, ca el, ca unul ce n-a voit a se supune şi a îndrepta răul acesta neiertat, să se izgonească de la Biserica cea străină cu puterea cea din afară a stăpânitorilor. Însă de s-a păzit la dânsul chipul stării, adică de i s-a adus aminte, după canoane, şi a rămas nesupus, întâi să se lepede afară din sinodul episcopilor şi să se caterisească, şi apoi aşa caterisit, fiind de aici ca un mirean, să se dea stăpânitorilor. 

======Se stie  ca stilistii boteaza a doua oara 
CANONUL 58, 53

Forma cea veche se va păzi, ca numai puţin de cei rânduiţi trei episcopi, să fie de ajuns spre hirotonia episcopilor. [Apostolic, can. 1; Sinod 1, can. 4; Sinod 7, can. 3; Antiohia, can. 19; Cartagina, can. 13] 

TÂLCUIRE

Trebuie a se păzi vechiul canon, al Apostolilor, şi al sinoadelor celor de aici, şi mai ales cel al 4-lea al celui 1. Căruia sinod făgăduieşte sinodul acesta în întâiul său canon să urmeze. Adică, ca mai puţin de trei arhiereu, pe alt arhiereu să nu hirotonisească.

=====Hirotonia cu 3 Episcopi a Episcopului

——-

CANONUL 59, 54

Ca, dacă cândva spre alegerea de Episcop vom veni, şi se va ivi oarecare contrazicere. Fiindcă unele ca acestea de noi s-au tractarisit. Sumeţ lucru este dar, ca singuri trei să se afle spre a curăţi pe cel ce are a se hirotonisi. Ci pe lângă numărul cel mai înainte zis, să se adauge unul şi doi. Şi înaintea a însuşi poporului; pentru care are a se hirotonisi, se vor cerceta întâi feţele ale celor ce contrazic. Că la urmă şi cele propuse de ei se vor uni. Şi când se va arăta curat înaintea publicei înfăţişări, apoi aşa se va hirotoni. [Apostolic, can. 61; Sinod 6, can. 2; Cartagina, can. 138]

TÂLCUIRE

Şi canonul acesta este următor cu cel mai de sus, zicând, că dacă cei trei episcopi ce sunt de ajuns spre hirotonia Episcopului, aceştia trei vor alege şi vor hotărî pe cel ce are să se facă Arhiereu, dar se va face de alţii împotrivă zicere, de oarecare prihăniri asupra celui ales, precum unele ca acestea urmate de multe ori s-au tractat sau s-au cercetat de noi atunci, nu trebuie singuri acei trei să se judece, şi să-l dezvinovăţească. Ci să fie cu ei şi alt unul, sau doi episcopi. Şi întâi să cerceteze înaintea norodului, celui ce are a i se hirotoni alesul, feţele prihănitorilor de ce cinste sunt. Şi de nu sunt şi ei prihăniţi, atunci să cerceteze şi prihănirile cele de dânşii puse înainte. Şi după ce el s-ar arăta curat de ele înaintea poporului, atunci să se hirotonească episcop.

====Hirotonia cu 3 Episcopi si cu poporul care sa fie de fata la cercetare

——–

CANONUL 130, 124

A plăcut, ca, oricare episcopi, pe gloatele, care le socotesc că se cuvin scaunului lor, nu (de la sine) să le caute, ci să o facă aceasta prin judecata altor episcopi. Iar de ar năvăli asupra popoarelor ce se ţin de altul, sau voind ele, sau nevoind (atunci episcopii), să sufere paguba pretenţiei (lucrului) lor. Şi oricare o au făcut aceasta, de nu se va întreba adunarea care dintre episcopi, ci încă despre aceasta se prigonesc, acela se va depărta de acolo, pentru care se va dovedi, că lăsând pe judecătorii bisericeşti, a făcut năvălire. Şi să nu se măgulească cineva pe sineşi, precum că a luat de la primatul (cel mai întâi) scrisori pentru a le ţine, ci ori de are scrisori, ori de nu are, să se întâlnească cu cel ce le ţine, şi de la dânsul să ia scrisori, ca să se arate acesta că cu pace ţine pe Biserica ceea ce se cuvine lui.  Iar dacă şi acela vreo întrebare împotrivă ar aduce, aceasta să se mărginească (hotărească), între episcopii judecători, ori între acei pe care primatul i-ar da lor, ori de acei pe care vecinaţi fiind cu învoire i-ar alege ei. 
TÂLCUIRE

Opreşte canonul acesta, pe episcopi de a întrebuinţa silnicie, ci cu judecata episcopilor, să ceară pe noroadele acelea, ce socotesc că li se cuvin. Iar de vor căuta silniceşte a le lua, ori de i-ar vrea ele, ori de nu i-ar vrea pe ei episcopi, aceştia să piardă pe noroadele acelea, chiar de ar fi avut dreptate a le lua, pentru silnicia ce au întrebuinţat. Ci deşi episcopii aceştia doi care pentru noroadele acestea se gâlcevesc, vor veni la judecata episcopilor, şi mai înainte de a sfârşi judecata, ci încă, cercetându-se lucrul, unul din ei, ar lăsa judecata episcopilor, şi ar întrebuinţa năvălire şi silnicie, şi acesta să piardă pe noroadele acelea, chiar deşi au avut dreptate a le lua. Şi să nu se amăgească cineva, şi să facă aceasta, pricinuind că are voie de la mitropolitul lor, ca să ţie norodul acela. Că trebuie a avea scrisoare arătătoare, că cuvenindu-se lui cu pace l-a luat, de la episcopul ce îl ţinea mai înainte. Iar nefăcând aceasta, să piardă dreptul său. Iar dacă şi pârâtul episcop, asemenea va pârî pe pârâşul său, să se judece de episcopi, sau rânduiţi de mitropolitul, sau de cei megieşiţi aleşi de dânşii.

=====Sa arate Galaction Scrisorile care i-au dat Mitropolia si Norodul din România

————————————————–

Vasile cel Mare
CANONUL 1

Deci întrebarea cea pentru cei curaţi, şi s-a zis mai înainte, şi bine ai făcut aducerea aminte, că se cade a urma obiceiului celor din fiecare loc, pentru că cu deosebire au vorbit pentru botezul lor, cei ce atunci au pomenit pentru aceştia. Iar cel al pepuzienilor, mi se pare a nu avea nici un cuvânt. Şi m-am mirat cum ştiutor de canoane fiind, l-a trecut marele Dionisie.Că botezul acela a judecat cei vechi a se primi, care nimic iese afară de credinţă. Drept aceea pe unele le-au numit eresuri, iar pe altele schisme; şi pe alteleparasinagoguri (nelegiuite adunări). Deci eresuri pe cei cu totul lepădaţi şi după însuşi credinţa sunt înstrăinaţi. Iar schisme, pe cei ce pentru oarecare cauze bisericeşti şi întrebări putincioase de a se vindeca, între cei despărţiţi. Iar parasinagoguri, pe adunările cele ce se fac de nesupuşii prezbiteri, sau episcopi, şi de ne învăţatele popoare. Precum, dacă vreunul fiind cercetat în vreo greşeală, s-adezbinat de la slujbă (Liturghie), şi nu s-a supus canoanelor, ci luişi şi-a răzbunat proiestoşia şi slujirea, şi s-a dus împreună cu acesta, oarecare părăsind soborniceasca Biserică. Una ca aceasta este parasinagogă. Iar schisma, este a fi cu deosebire pentru pocăinţă de cum sunt cei în unire cu Biserica. Iar eresuri, precum al maniheilor, şi al valentinienilor, şi al marchioniştilor, şi al înşişi pepuzienilor acestora. Că dea dreptul deosebirea este pentru însăşi credinţa cea întru Dumnezeu. Deci s-a părut celor din început, cel al ereticilor, cu totul să se surpe. Iar cel al celor ce s-au dezbinat, ca a unora ce încă sunt în Biserică, să se primească. Iar cei ce în parasinagoguri, cu pocăinţă de cuvânt, şi cu întoarcere făcându-se mai buni, să se împreuneze iarăşi cu Biserica. Încât de multe ori şi cei ce în vreo treaptă s-au dus împreună cu cei nesupuşi, când se vor căi, să se primească întru aceeaşi rânduială.Deci pepuzienii, sunt arătat eretici. Că întru Duhul cel Sfânt au hulit. Lui Montan, Priscilei cu nelegiuire şi cu ruşinare însemnând pe numirea Mângâietorului. Că ori sunt vrednici de osândă, ca unii ce pe oameni i-au făcut dumnezei, ori ca unii ce pe Duhul cel Sfânt prin asemănarea cea cu oamenii L-au batjocorit, şi aşa sunt vinovaţi osândirii celei veşnice, pentru că neiertată este hula cea întru Duhul cel Sfânt (Matei: 12,31). Deci ce cuvânt are cuvântul acestora a se primi, al celor ce botează în Tatăl, şi în Fiul, şi în Montan, şi în Priscila? Că nu s-au botezat ce nu-s botezaţi în numele cele predate nouă.Drept aceea, deşi despre marele Dionisie aceasta nu s-a luat aminte, dar nouă nu se cade a păzi urmarea greşalei. Că necuviinţa de acolo este arătată şi văzută tuturor celor ce cât de puţin ştiu a socoti. Cei catari (curaţi) şi ei sunt din cei dezbinaţi. Dar însă s-a părut celor din început, celor împreună cu Ciprian zic, şi cu Firmilian al nostru, pe toţi aceştia a-i supune unei hotărâri. Pe cei curaţi (catarişti), şi înfrânaţi (engratişti), şi idroparastaţi, şi apotactişti (adică de sineşi lepădaţi de la soborniceasca Biserică). Căci începutul despărţirii s-a făcut prin dezbinare. Iar cei ce s-au dezbinat de Biserică, nu au mai avut harul Duhului Sfânt peste dânşi. Că a lipsit împărtăşirea, pentru că s-au întrerupt urmarea. Că cei întâi ce s-au depărtat, aveau hirotoniile de la Părinţi, şi prin punerea mâinilor lor peste ei, aveau darul cel duhovnicesc. Iar cei ce s-au rupt făcându-se mireni, nici de a boteza, nici de a hirotoni au avut putere, nici putea a da altora harul Sfântului Duh, de la care ei au căzut. Pentru aceasta ca nişte botezaţi de mireni cei de dânşii botezaţi, au poruncit (Părinţii) ca venind la Biserică, cu adevăratul Botez al Bisericii de a doua oară să se curăţească. Dar fiindcă cu totul s-a părut oarecărora din cei de la Asie, pentru iconomia multora să se primească botezul lor. Fie primit. Iar cel al înfrânaţilor se cade noi al înţelege lucrare rea.  Căci ca să-i facă pe ei neprimiţi Bisericii, s-au apucat de aici, să întâmpine mai înainte cu însuşi al lor botez. De unde şi-au stricat şi obişnuirea lor. Deci socotesc, fiindcă nimic este pentru dânşii, zic, arătat, să cadă nouă a lepăda botezul lor. Şi de ar fi luat cineva de la dânşii pe acela,venind la Biserică, să-l boteze. Dacă aceasta va urma a fi piedică iconomiei celei obşteşti iarăşi se cuvine a se întrebuinţaobiceiul, şi să urmăm iconomisirilor ce au făcut la noi Părinţii. Că mă sfiesc ca nu cumva întârziindu-i cu Botezul să-i întârziem întru ale mântuirii prin această asprime a îndelungării. Iar dacă aceia păzesc Botezul nostru, aceasta pe noi să nu ne înduplece. Că nu suntem vinovaţi a le da lor har, ci a şerbi observaţiei celei cu scumpătatea canoanelor. Şi pentru tot cuvântul să se închipuiască, ca cei ce vin de la botezul acelora, să se ungă de credincioşi adică, şi aşa să se apropie la Taine. Că ştiu că pe fraţii cei de pe lângă Zonie şi Satornin, din rânduiala aceea fiind ei i-am primit la scaunul episcopilor. Drept aceea pe cei ce au fost împreună cu tagma acelora, nu mai putem a-i despărţi de Biserică, punând noi ca un canon despre împărtăşirea cea cu dânşii, prin primirea episcopilor. 

[Apostolic, can. 46; Sinod  1, can. 8; Sinod 2, can. 7; Sinod 6, can. 95; Laodiceea, can. 7]

TÂLCUIRE

După procuvântare, prin urmare răspunde sfântul la cele ce Sfântul Amfilohie l-a întrebat. Şi urmând a zice pentru botezul schismaticilor cataron (curaţilor) adică a navatienilor şi de al ereticilor pepuzieni, adică ale montaniştilor, mai înainte şi mai obştesc face pe cuvânt, şi pe despărţirea acelor vechi o pomeneşte. După care alţii se zic eretici, iar alţii schismatici, şi alţiiparasinagogi. Şi parasinagogi sunt prezbiterii şi episcopii cei nesupuşi, care căzând în oarecare greşale s-au caterisitde preoţia şi arhieria lor canoniceşte. Însă nevrând a se supune canoanelor, cu de sineşi stăpânire ş-au izbândit, şi lucrau deosebi cele ale preoţiei sau ale arhieriei. Şi împreună cu dânşii au urmat şi alţii, lepădându-se înşişi de soborniceasca Biserică. Iar schismatici se numesc, acei ce se osebeau de către soborniceasca Biserică, nu pentru dogme de credinţă, ci pentru oarecare întrebări bisericeşti lesne de îndreptare. Iar eretici se numesc aceia a cărora osebirea îndată şi dea dreptul pentru credinţa cea întru Dumnezeu. Adică cei despărţiţi cu credinţa şi cu dogmele de către dreptslăvitori, şi desăvârşit depărtaţi.Deci parasinagogii se unesc iarăşi cu Biserica prin pocăinţa cea binecuvântată, şi prin întoarcere. Şi cei ce dintr-înşii au fost preoţi, şi clerici, întorcându-se întru aceeaşi rânduială se primesc, a căreia au fost. Iar ereticii cei mai sus arătaţi şi înşişi pepuzienii, pentru care este cuvântul, şi câţi alţii, întorcându-se la dreaptaslăvire, se botează ca elinii. Fiindcă Părinţii cei vechi numai Botezul acela au judecat a se primi, care nicicum iese din credinţă, iar al ereticilor, ca unul ce este afară din dreapta credinţă, au judecat desăvârşit să se lepede. Pentru aceasta prin urmare şi al pepuzienilor se leapădă, căci botează nu în numele cele predanisite ale Preasfintei Treimi, adică în Tatăl, în Fiul, şi în Sfântul Duh. Ci în Tatăl, în Fiul, şi în Montano, şi în Priscila, şi de aici fiindcă hulesc în Duhul cel Sfânt (care hulă este neiertată), punând numele al însuşi Mângâietorului asupra oamenilor muritori, şi dumnezei făcând pe oameni, sunt arătaţi eretici. Pentru aceasta, întorcându-se, trebuie să se boteze. Iar deşi Dionisie (al Alexandriei adică) zice să nu se boteze, însă la aceasta a greşit, şi noi la aceasta nu trebuie a urma. Iar pentru schismatici au fost două socoteli. Că Sfântul Ciprian şi sinoadele cele două de lângă el s-au făcut în Africa (vezi canonul lui). Ci şi sinodul ce s-a făcut în Iconia de Sfântul Firmilian (pe care al său îl numeşte marele Vasilie, ca pe unul ce a stătut episcop al Cesareei) păzind amărunţimea, a poruncit, ca curaţii aceştia, pentru care este cuvântul, înfrântecii şi apotactiţii (vezi la canonul 95 al sinodului 6) şi idroparastaţii (vezi la canonul 32 al sinodului 6). Şi în scurt toţi schismaticii venind la soborniceasca Biserică, să se boteze. Fiindcă ierosiţii cei dintâi ai schismaticilor, aveau darul de la Biserică de a hirotoni, şi a boteza. Iar după ce odată s-au dezbinat de tot trupul Bisericii, l-au pierdut şi nu mai pot a boteza pe alţii, ori a hirotonisi, sau a da darul de care prin dezbinare s-au lipsit.Pentru aceasta şi cei ce de ei se botează, se socotesc că s-au botezat de mireni. Pentru aceasta şi trebuie să se boteze. Iar oarecare episcopi la Asia au primit botezul lor, pentru iconomie, şi nu pentru scumpătate, ca cum schismaticii ar fi încă mădulare ale Bisericii. Drept aceea după socoteala lor fie primit. Însă schismaticii engratişti (înfrânaticii) deosebit trebuie a se boteza întorcându-se, după scumpătatea canoanelor. Şi pentru că şi-au izvodit osebit botez, schimosind predanisirea ceea ce este la Botez. Şi căci pentru aceştia osebită şi arătată hotărâre nu s-a făcut cum să se primească. Iar de nu botează ei de iznoavă pe cei ce din dreptslăvitori vin la dânşii; aceasta nu trebuie a ne îndupleca spre a nu-i boteza şi noi pe ai lor venind la dreptslăvitoarea Biserică. Însă dacă şi aceasta, are să se facă împiedicare obşteştii iconomii, care pentru toţi schismaticii o au făcut Părinţii, să urmăm şi noi iconomiei, ca nu cumva pentru asprimea poruncii acesteia, să-i facem leneşi spre a se boteza, ruşinându-se poate, că se botează ca nişte desăvârşit necredincioşi, şi prin urmare să împiedicăm mântuirea lor. Şi să zicem în scurt: Câţi se botează în botezul acelora, aceştia întorcându-se la dreapta slăvire,negreşit trebuie a se unge de cei dreptcredincioşi, cu Sfântul Mir, şi aşa să se împărtăşească cu dumnezeieştile Taine. Şi fiindcă am primit pe episcopii înfrânaticilor acestora, şi hirotoniile lor, cu primirea aceasta, am făcut prin lucru ca un canon, şi am arătat că ei nu sunt despărţiţi de soborniceasca Biserică. Vezi şi tâlcuirea celui 46 apostolesc.

==== Se incalca acest canon de cei ce nu boteaza schismaticii cei ce hulesc spunand ca nu e har in BOR,ei(bosv/bosvr) devenind eretici si anathematizati in Duminica Ortodoxiei deci ce botez e acela al celui ce huleste pe Stapanul Hristos si ce harul Tainelor?????implcit Treimea ptr ca harul e comun.

Anathema stilistilor bosv/bosvr care au modificat crezu ridicand calendaru la rang de dogma(inventand o noua dogma) si tututor ce cugeta asemenea lor si ptr inventarea altei “biserici” cea calendarista Anathema! Anathema! Anathem!