Stilistii bosv/bosvr din România(4)

Sin I

CANONUL 4

Episcopul mai vârtos se cuvine a se aşeza adică de către toţi cei ce sunt în eparhie; iar de ar fi cu greu una ca aceasta, sau pentru nevoia ce sileşte, sau pentru depărtarea căii. Fără sminteală trei împreunându-se, împreun-alegători făcându-se şi cei ce nu sunt de faţă, şi împreună învoindu-se prin scrisori, atuncea să se facă hirotonia. Iar tăria celor ce se fac, să se dea mitropolitului în fiecare eparhie.

[Apostolic, can. 1; Sinod 7, can. 3; Antiohia, can. 19, Sardica, can. 6; Laodiceea, can. 12; Cartagina, can. 12, 58, 59]
TÂLCUIRE

Canonul acesta rânduieşte, că episcopul se cuvine mai  ales a se hirotonisi de toţi episcopii eparhiei. Iar de este cu greu a se aduna toţi, sau pentru nevoia ce sileşte, sau pentru lungimea călătoriei, negreşit trei episcopi să se adune, iar cei ce nu sunt de faţă să se facă împreună-hotărâtori prin scrisori la hirotonie, şi atuncea să se hirotonisească. Iar tăria şi pecetluirea tuturor celor ce se fac; adică tăria alegerii acesteia ce se face acum de către toţi episcopii, şi rânduirea unuia din cei trei ce s-au ales (că trei după Bisericeasca închipuire se aleg) rânduirea zic a unuia spre a primi vestirea hirotoniei, să rămână şi să se aducă, ca la un chiriarh la Mitropolitul fiecărei eparhii. Dar fiindcă tâlcuitorii, adică Zonara şi Valsamon, tălmăcesc pe a se aşeza în loc de a se alege, iar alţii în loc de a se hirotonisi. Aceasta se cuvine să o ştim, că mai întâi şi chiar a se aşeza, însemnează pe a se face. Şi aşezi este în loc de fac, sau arăt. Deci şi aici mai întâi şi cuprinzător, acest se cuvine a se aşeza însemnează, că se cade a se face, a se arăta, a se prohirisi de către toţi. Am zis cuprinzător, şi mai întâi, că această arătarea are rânduială sfinţită, adică mai întâi să se aleagă, şi apoi să se hirotonisească. Şi aşa cu deplinătate înţelegem, că s-a aşezat, adică s-a făcut episcop. Încât a se aşeza are pe amândouă însemnările, precum şi a se face; că însemnează şi a se alege, însemnează şi a se hirotoni. Una de către toţi, iar alta de către trei, şi după canonul acesta, şi după cel întâi apostolesc mai aceasta este şi tălmăcirea sinodului al 7-lea celui a toată lumea întru al 3-lea al său canon. Că şi când trei singuri hirotonisesc, mai întâi de către toţi se alege, împreun-alegători toţi făcându-se prin scrisori.

==== Canon incalcat de Galaction ca Sef/Mitropolit apoi cu Glicherie “hirotonii” fara scrisori si acordul altor episcopi 

—-

CANONUL 6

Obiceiurile cele din început ţie-se, cele în Egipt şi în Libia, şi în Pentapoli, ca episcopul cel ce este în Alexandria să aibă stăpânire peste toate acestea; fiindcă şi episcopului ce este în Roma aceasta este obişnuită. Aşişderea însă şi în Antiohia, şi în celelalte eparhii să se păzească întâietatea (presvia) Bisericilor. Şi de obşte aceea fie arătată, că, dacă cineva fără de socotinţa mitropolitului s-ar face episcop, unul ca acesta marele sinod a hotărât a nu se cuveni a fi episcop. Însă dacă cu obşteasca alegere a tuturor binecuvântată fiind, şi după canonul bisericesc, doi sau trei, pentru a loruşi prigonire ar grăi împotrivă, ţie-se hotărârea celor mai mulţi. 

[Apostolic, can. 34; Sinod 2, can. 2, 3; Sinod 3, can. 8; Sinod 4, can. 28; Sinod 6, can. 36; Antiohia, can. 19; Cartagina, can. 13]
TÂLCUIRE

Canonul(120) acesta rânduieşte, ca să se păzească vechile obiceiuri ale celor trei patriarhi: al celui al Alexandriei chiar şi după întâiul cuvânt, iar al Antiohiei, după al doilea cuvânt, iar al Romei pe scurt şi cuprinzător (iar pentru al Ierusalimului cu osebire zice sinodul acesta în al 7-lea canon al său, şi pentru al Constantinopolului zice sinodul al 2-lea întru al treilea canon); încât, patriarhul (pe care episcop îl numeşte aici, nefiind încă obiceiul a se numi cineva cu nume de patriarh)(121) al Alexandriei, să aibă stăpânire peste episcopii, şi Mitropoliţii Egiptului, şi ai Libiei, şi ai Pentapolei. Precum şi patriarhul Romei acelaşi obicei ţinea(122)a avea stăpânire şi şederea mai sus decât toţi episcopii, şi mitropoliţi. Aşişderea încă şi patriarhul Antiohiei a avea stăpânirea peste episcopii, şi mitropoliţii Siriei, şi ai Chilisiriei (Covăţiteisiriei), ai amânduror Chilichiilor, ai Mesopotamiei, şi ai tuturor celorlalte supusei lui ocârmuiri. Şi nu numai pronomiile patriarhilor acestora porunceşte canonul acesta a se păzi. Ci încă şi pronomiile celorlalte eparhii, şi a Bisericilor celor supus mitropoliţilor, atât celor ce sunt patriarhi, cât şi celor ce nu sunt supuse patriarhilor, şi atuncea şi acum adică, celor neatârnaţi, precum al Asiei, al Pontului, al Trachiei, al Ciprului, al Africii, şi al celorlalte (măcar că alţii zic că alte eparhii numeşte canonul aici, că cuprinzător numeşte pe ocârmuirile cele supuse celorlalţi doi patriarhi, al Constantinopolului, şi al Ierusalimului, şi că mitropoliţi numeşte numai pe patriarhi. Dar tâlcuirea cea dintâi este mai bună, şi vezi la Dositei în dodecabiblion foaia 117 şi 123). Încât nici un lucru ce atârnă de bisericeasca ocârmuire să nu se facă fără de socotinţa acestora. Şi fiindcă cea mai mare treabă şi mai de căpetenie din toate cele bisericeşti sunt hirotoniile, pentru aceasta prin urmare adaoge canonul, că oricare s-ar face episcop, fără de socotinţa mitropolitului său, au hotărât marele sinodul acesta, ca unul ca acesta să nu fie episcop. (Căci deşi mulţimea episcopilor ar fi ales pe episcopul, întărirea însă a alegerii se cuvenea a se face de mitropolitul, şi pe care acela l-ar fi ales, se cuvenea a se face episcop; şi vezi subînsemnarea canonului al 4-lea al acestui 1 sinod). Însă dacă de obşte toţi vor alege pe cineva de episcop după canoanele bisericeşti, iar doi, sau trei ar zice împotrivă, nu după dreptul cuvânt şi cu dreptate, ci cu prigonire, şi în pizmă, hotărârea celor mai mulţi să biruiască; precum şi canonul al 19-lea al sinodului din Antiohia rânduieşte. Iar canonul al 13 al sinodului din Cartagina zice, că dacă dintre alegătorii, care au şi iscălit, în urmă s-ar împotrivi vreunul însăşi mărturisirei sale şi iscăliturii, acela însuşi pe sine se va lipsi de cinstea episcopului. Citeşte şi tâlcuirea la cel apostolesc 34.

(120)Pricina pentru care s-a dat de sinod canonul acesta, este aceasta. Era obiceiul la episcopii Egiptului, şi al Libiei, şi al Pentapolei a avea mai întâi pe al Alexandriei, şi fără de socotinţa aceluia a nu face vreun lucru bisericesc; precum zice Epifanie, că această stăpânire întrebuinţându-o şi Sfinţitul Mucenicul Petru episcopul Alexandriei, a caterisit pe Meletie episcopul Licopolei în Tivanda, precum mărturiseşte marele Atanasie în a doua sa Apologie, şi însemnează încă acelaşi sfânt, că mai-nainte de Petru, fiindcă în Pentapoli a Libiei de sus, câţiva episcopi au primit socotinţa lui Savelie, şi atâta tărie au luat mincinoasele dogmele aceluia încât abia se propovăduia în Biserici Fiul lui Dumnezeu. Aceasta aflându-o Dionisie al Alexandriei, a trimis la ei soli ca să-i întoarcă la adevărata dogmă a Bisericii; din acestea dar se arată, că episcopul Alexandriei, şi mai înainte de acest sinod avea patriarhiceştile pronomii din învechit obicei (care mai vârtos au stăpânit de la cel 34 apostolesc, ce zice, că episcopii fiecărui neam, se cuvine să cunoască pe unul mai întâi, şi altele) avea stăpânirea nu numai a ocârmui cele bisericeşti ale eparhiilor de acolo, şi ale ocârmuirilor, ci şi a caterisi episcopi, şi mitropoliţi, ai climei aceleia. Şi fiindcă zisul Meletie cel caterisit de al Alexandriei, se apucase de a silnici obiceiul cel de acest fel, şi a îndrăzni să hirotonisească alţi episcopi în ocârmuirea Alexandriei, pentru aceasta sinodul acesta 1 în Niceea au reînnoit prin acest canon obiceiul cel din început.

(121)Că nume de patriarh mai întâi a început a se zice în vremile lui Teodosie celui mic, patriarhii mai întâi zicându-se cu osebire episcopi ai apostoleştilor scaune. Acest Teodosie mai întâi a numit pe al Romei patriarh, şi pe dumnezeiescul Hrisostom, precum aceasta o arată Socrat în cartea 7 cap 3, s-a zis însă numele acesta şi în sinodul din Calcedon, şi mai ales de Iustinian s-au numit patriarhi, patriarhii. Şi însemnează două oarecare, numele acestea, sau pe episcopii cei ce s-au făcut efori, şi exarhi în oarecare eparhii, şi ocârmuiri de către obştesc sinod, precum au făcut aceasta cel al 2-lea a toată lumea sinod, după Socrat cartea 5 cap 8, dintre care unul a fost, şi Grigorie Nissa, supus celui al Cezareei. Şi s-au numit aceştia cu acest nume patriarhi nu de la covârşirea scaunelor, ci de sinodiceasca hotărâre. Ca să aibă mai multă tărie spre sădire şi spre dezrădăcinare, fiindcă întocmai era cu ceilalţi patriarhi. Pentru aceasta şi Grigorie Nissa scriind către Flavian al Antiohiei, asupra lui Chesarias cel ce îl defăimase pe el zicea: de s-ar judeca după vrednicia preoţiei, întocmai şi deopotrivă de către sinod, şi un pronomion amânduror nouă s-ar fi făcut, iar mai ales îngrijirea îndreptării celor obşteşti, întru a fi întocmai. Sau însemnează chiar pe episcopii cei ce au cinstea cea întâi în Biserică, de la covârşirea scaunelor acelora, şi de la întâia dregătorie nu personală fiind ca acelora; ci cuvenită scaunelor acelora, după moştenire. Care cinci au fost: cel al Romei, al Constantinopolului, al Alexandriei, al Antiohiei, şi cel al Ierusalimului. Şi fiindcă cel 1 a lepădat frâul, a rămas 1 cel al Constantinopolului; sau adaos şi al cincilea cel al Moscovei cei mari; dar şi acesta acum nu este. Iar deşi Petru al Antiohiei scriind către cel al Achiliei a zis, că singur el cu deosebire se zicea patriarh, cu care s-a unit şi Valsamon, totuşi nu căutăm ce zic episcopii pentru sineşi, ci ceea ce pentru dânşii zice soborniceasca Biserică. A numit însă Dionisie, şi Timotei Eluros (Motocul) patriarh şi pe cel al Efesului, dar o a stricat aceasta sinodul al 4-lea. A  numit şi Teodor istoricul patriarh pe al Tesalonicului; totuşi aşa l-a zis, ori după cuvântul exarhilor, precum a făcut sinodul al 2-lea, cum am zis, ori precum alţii zic, pentru multele episcopii ce avea, mai la patruzeci. (Dositei, dodecabiblion).

(122)Nu tâlcuiesc drept pe canonul acesta cei ce năvălesc de la Biserica Romei. De unde papa Felix pricindu-se cu Acachie al Constantinopolului, stricând canonul a zis, că episcopul Romei în fiecare sinod are tăria, precum canonul (acesta adică) al sinodului din Niceea voieşte. Şi mai înainte de acesta şi Pashasinus locţiitorul lui Leon, pe dos a zis aceluiaşi canon în sinodul al 4-lea. Noi însă din însăşi graiurile canonului aflăm adevărata înţelegere a sinodului acestuia. Deci zicem că de vreme ce Meletie a răsturnat dreptăţile episcopului Alexandriei, precum am zis, a dat pricină sinodului acestuia să pună canonul acesta, şi să rânduiască nu vreun lucru nou, ci numai să întărească rânduielile şi obiceiurile, care din vechime se păstrau, nu numai la patriarhi, ci şi la mitropoliţi, şi nu numai întru hirotonii, pe care le abătea Meletie, ci şi întru toată altă dreptate, ce se cuvine patriarhilor, şi mitropoliţilor după Bisericile cele supuse lor. Adică a avea stăpânire fiecare patriarh peste eparhiile cele supuse lui. Şi dar şi ocârmuirea episcopului Romei este îngrădită, ca şi a celorlalţi patriarhi.

=== “Hirotonii” peste Hirotoniile din BOR, canon pe care il incalca bosv, si unii preoti care ii considera ortodocsi pe bosv cand zic ca is din Biserica si poti fi primiti la spovedit fara botez si mirungere, fiecare episcop fiind ingradit in eparhia lui nu poate hirotonii in altele fara voia celui din eparhia straina

—-

CANONUL 7

Fiindcă obicei, şi tradiţie (predanie) veche, s-a apucat a se ţinea, ca episcopul Eliei să se cinstească, aibă-şi urmarea cinstei, păzindu-se dregătoria sa cu mitropolia

[Apostolic, can. 34; Sinod 2, can. 2, 3; Sinod 3, can. 8; Sinod 4, can. 28; Sinod 6, can. 36; Antiohia, can. 19]
TÂLCUIRE

Două tâlcuiri primeşte canonul acesta. Că Valsamon şi Anonimul (nenumitul) tâlcuitorul al canoanelor, cu care împreună se unesc şi câţiva papişti şi calvini, tâlcuiesc, că de vreme ce veche tradiţie au apucat, şi obicei, a se cinsti episcopul Eliei, adică al Ierusalimului(123), pentru că întru dânsul s-a întrupat, şi a pătimit Domnul şi mântuitoare propovăduire dintr-însul a ieşi prin Sfinţii Apostoli a toată lumea, să-şi aibă cinstea potrivită cu cea dintâi, şi în anii cei din urmă, însă singură cinstea fără de stăpânire, şi fără de dregătorie. Pentru că stăpânirea şi dregătoria se cuvine a păzi mitropolia Palestinei, zic adică a Cezareei(124) care se numeşte a lui Straton, căreia precum zice, se supunea Ierusalimul. Precum adică şi canonul 12 al sinodului din Calcedon rânduieşte, că cetăţile câte prin împărăteşti scrisori au luat nume de mitropolie, episcopii acei (mitropolii) dobândească-şi singură cinstea, iar dreptăţile sale să se păzească mitropoliei celei după adevăr. Cu care chip Marchian a cinstit pe Healchidona, şi Valentinian pe Niceea, după practicala 13 a sinodului 4. Iar Zonara şi alţii vor că, precum canonul cel mai de sus a dat protia(125) celui al Alexandriei, şi celui al Antiohiei, sau mai bine a zice le-au înnoit, ca pe unele din nou schimbate. (Că protia celui al Romei nu s-a înnoit. Fiindcă era precum am zis întreagă, şi nestrămutată) într-acest chip şi canonul acesta a mai hotărât cinstea celui al Ierusalimului. Adică precum acela a întărit acelora, nu numai pronomii, şi cinstea patriarhicească, ci şi rânduiala cinstei acesteia, după care, cel al Romei este întâi, iar al Alexandriei al doilea, şi al Antiohiei al treilea, aşa şi canonul acesta a întărit patriarhului Ierusalimului, nu numai cinstea patriarhicească, ci şi rânduiala cinstei. Pentru aceasta nu a zisă aibă-şi cinstea, ci aibă-şi urmarea cinstei. Adică să fie cu rânduiala cinstei al 4-lea după cei trei. Iar a se păzi vrednicia sa cu mitropolia, însemnează că cinstea aceasta patriarhicească, nu este personală, şi particulară, ci afierosită mitropoliei Ierusalimului, încât să treacă la toţi moştenitorii scaunului celui după vremi, şi nu numai la acesta, şi la acela. Iar cum că Ierusalimul a fost mitropolie, martori sunt, atât Iosip zicând: despre Iudeea în cartea 7 cetate mare, şi mitropolie a tot neamul iudeilor. Cât şi Filon, mitropolie nu a unei ţări a iudeii, ci şi a celor mai multe. Că apostolescul scaun al Ierusalimului, nu numai că este cel mai întâi decât toată lumea, ci şi patriarhicesc pronomion a avut din început, şi are. Întâi, pentru că a avut eparhii supuse luişi, şi ocârmuire patriarhului cuvenită. Drept aceea proestoşii Bisericilor cei de loc, şi nu cel al Cezareei, au hirotonisit pe Dion al Ierusalimului, după ce s-a dus Narchis. Iar arătându-se iarăşi Narchis, iarăşi de fraţi se cheamă, după Eusebiu, şi nu de fratele, sau de al Cezareei. Iar Narchis a făcut sinod cu 14 episcopi pentru Paşti mai înainte de sinodul 1. Al doilea, pentru că patriarhul Ierusalimului în sinodul 1 el întâi a iscălit, iar Eusebiu al Cezareei al 5-lea, şi peste tot a zice, că mitropoliţii se schimbă adică, întru iscălituri, şi în şederile sinoadelor, şi cuvântările către împăraţi, alteori mai întâi, şi alte ori mai în urmă. Iar cel al Ierusalimului, totdeauna întâiul între Părinţii sinodului, şi de-a pururea împreună cu patriarhii se numără, şi cu mitropoliţii niciodată. Şi citeşte de Dositei în dodecabiblon cartea 2 cap 4. Iar de am şi da că Ierusalimul ar fi fost supus Cezareei, dintru aceasta ce iese? Că precum Vizantia mai întâi era supus Iracliei, iar apoi după ce Vizantia s-a făcut patriarhie, Iraclia s-a supus ei. Întru acest chip, de am şi ierta (care nu este) că se supunea Ierusalimul Cezareei, după ce Ierusalimul s-a cinstit a fi patriarhie, Cezareea a rămas cu dregătoria sa, a fi mitropolie a Palestinei, şi mai plecată însă decât Ierusalimul. Fiindcă ea, este numai mitropolie, iar Ierusalimul patriarhie.

(123)Însemnează că după Iosip despre Iudeea cartea 7, cap 18 Ierusalimul s-a numit, pentru că Melchisedec întâiul zidind cetatea, a zidit şi Biserică, din aceasta cetatea au numit-o Ierusalim. Şi numele Ierusalimului este tot evreiesc, însemnând vedenia de pace, după Sfinţii Părinţi. Şi Ierusalim mai întâi numindu-se, în urmă Elia capitolia s-a numit, după Dion istoricul. Elia de la Adrian care se poreclea Elius, care săpându-se mai înainte Ierusalimul, şi cu boi arându-se, şi semănându-se după istoricul Eusebiu, şi abia de pe faţa pământului cunoscându-se, după Teologul Grigorie, Elia s-a poreclit, după Teodorit şi Eusebiu. Iar capitolie, pentru că în locul Bisericii lui Dumnezeu, au zidit capiştea lui Dia celui ce se cinstea în capitolia Romei, acelaşi Adrian, după însuşi Dion istoricul.

(124) Cezareea s-a numit, pentru că după Eusebiu, Irod o a zidit aceasta în numele lui August Chesariul. Care mai întâi se numea turnul lui Straton. Întru care şi statui ale Chesarului şi ale Romei se aflau după Iosip iudeul cartea 15 cap 13. Însă trei Cezarei erau în Asia, una mitropolia aceasta a Palestinei, a doua cea a Capadociei (care şi maza Chesarului se numea, după Sozomen, cartea 5 cap 4, încă şi mazaca). Şi a treia cea a lui Filip.

(125)Protie – întâietate, prioritate în raport cu…

==== De unde au luat scrisori bosvr/bosv ptr denumirea de Mitropolie????

——–

CANONUL 8

Pentru cei ce se numeau pe sineşi curaţi cândva, iar venind către soborniceasca, şi apostoleasca Biserică, au socotit sfântul, şi marele sinod, ca hirotesindu-se ei, apoi aşa să rămână în cler. Însă mai întâi de toate, aceasta se cuvine a o mărturisi ei în scris, că se vor învoi, şi vor urma dogmelor soborniceştei, şi apostoleştei Biserici. Adică şi cu cei însoţiţi prin a doua nuntă a se împărtăşi, şi cu cei ce în vreme de goană au căzut; pentru care şi timp s-a rânduit, şi vreme s-a hotărât; ca ei să urmeze întru toate dogmele soborniceştei Biserici. Deci ori unde s-ar afla, ori prin sate, ori prin cetăţi numai ei singuri hirotonisiţi, cei aflaţi în cler, vor fi întru aceeaşi schimă (chip). Iar (unde) ar fi episcop al soborniceştii Biserici, şi ar veni oarecare, este arătat cum că episcopul Bisericii va avea dregătoria episcopului, iar cel ce se numeşte episcop de către cei ce se zic curaţi, că aveau cinstea prezbiterului. Afară de nu cumva i s-ar părea episcopului (însuşi) al împărtăşi de cinstea numelui. [Sinod 7, can. 14; Ancira, can. 13; Neocezareea, can. 14; Antiohia, can. 8, 10] Şi dacă aceasta nu îi va plăcea lui, va socoti un loc, ori de horepiscop, ori de prezbiter, pentru cel ce se socoteşte negreşit a fi în cler. Ca să nu fie doi episcopi în cetate. 

[Apostolic, can. 46, 47, 68; Sinod 2, can. 7; Sinod 6, can. 95; Laodiceea, can. 7, 8; Cartagina, can. 66; Vasilie, can. 1, 47; Teofil, can. 12]

TÂLCUIRE

Curaţi se zic navatianii (aşa pe sineşi numindu-se după mândria cugetului, precum scrie Eusebiu cartea 6, cap 43). Iar Navat a fost prezbiter al Bisericii romanilor, carele nu primea pe aceea, ce în vremea goanei s-a fost lepădat (de credinţa lui Hristos) iar apoi s-au căit. Ci nici cu cei însoţiţi prin a doua nuntă se împărtăşea. Şi după Botez zicea, că nu se mai poate milui cel ce a păcătuit, după Epifanie la eres 59, şi după Augustin eres 38. Deci acesta măcar că în dogmele credinţei nu a greşit, nici era eretic, ci numai schismatic, după 1 canon al marelui Vasile. Pentru ura de fraţi a sa însă şi nemilostivirea socotelii, şi mândria sa, s-a anatematisit, de sinodul cel ce s-a făcut în Roma în vremea lui papa Cornelie, după Eusebiu, şi de sinoadele ce s-au făcut în Cartagina, în vremea lui Ciprian, şi în Antiohia şi în Italia împotriva lui. De la acesta s-a numit navatiani şi cei ce au urmat relei socotelii lui. Aceasta aşa fiind cunoscute, zice canonul acesta, că dacă navatianii cei de acest fel, vor veni la soborniceasca Biserică, s-a socotit de cuviinţă să se hirotetisească (126) şi aşa să se primească, şi să rămâie în soarta lor, cei ce erau adică şi în chip clerici (aşa prin hirotesie au primit pe donatişti şi canonul 66 al sinodului din Cartagina) însă trebuie să mărturisească în scris, că au să păzească toate dogmele soborniceştii Biserici. Cum că vor primi pe cei de-a doua nuntă, şi pe cei ce de silă s-au lepădat de Hristos, şi cum că îi vor iconomisi pe ei, după rânduitele vremi, şi după canonul pocăinţei celor ce s-au lepădat de Hristos; şi aşa, oriunde s-ar afla, ori în cetăţi, ori în sate, să rămână în cler, şi în treapta în care s-a aflat fiecare hirotonisit. Adică episcopul să rămână episcop; prezbiterul, prezbiter; şi diaconul, diacon; să rămână însă episcopul, acolo unde episcop dreptslăvitor al soborniceştii Biserici nu este. Iar dacă la aceeaşi Biserică se află şi dreptslăvitorul episcop, acesta să-şi aibă dregătoria, şi toată lucrarea, şi numele de episcop, iar novatianul cel ce mai-nainte a fost episcop, să aibă pe singură cinstea prezbiterului; afară numai de va voi dreptslăvitorul episcop, să aibă şi acela cinste, şi numele gol de Episcop(127)însă nu şi să lucreze vreo sfinţită slujbă ca episcop, pentru ca să nu urmeze necuviinţa aceasta, a fi doi episcopi întru una şi aceeaşi cetate (despre care vezi canon 35 apostolesc şi pe cel al 16 al celui 1 şi al 2-lea Sinod(128)) iar de nu va voi nici aceasta, se cuvine a ierta să aibă loc de Episcop(129) sau de prezbiter, pentru ca împreună să se numere şi el cu ceilalţi ierosiţi, şi clerici, şi să nu se arate cu totul căzut din cler.

(126)    Hirotesia aici nu este hirotonie, precum poate a prepune cineva, ci este a se pune mâna preoţilor pe capetele ereticilor celor ca aceştia, şi aşa să se primească ca pocăindu-se. Că aşa prin hirotesie (şi nu prin hirotonie). Şi canonul 49 al celui din Cartagina, voieşte a se primi cei ce se pocăiesc. Şi că este adevărat cuvântul meu, mărturiseşte şi sinodul al 7-lea, că citindu-se canonul acesta la întâia praxă a aceluiaşi, şi întrebându-se, cum se cade a se înţelege zicerea hirotetisindu-se, a zis preasfântul Tarasie; spre blagoslovenie se zice aici hirotesia, şi nu spre hirotonie. Drept aceea din canonul acesta trebuie a se învăţa Părinţii cei duhovniceşti, să-şi pună mâinile pe capetele celor ce se pocăiesc, când le citesc rugăciunea cea iertătoare, precum o zice aceasta şi canonul 35 al celui din Cartagina anume.  Că de nevoie este hirotesia aceasta la taina pocăinţei. Şi auzi ce zic Apostolii în aşezământurile lor. (cartea 2 şi cap 18) „Primeşte pe cel ce a păcătuit, când se va tângui, şi punându-ţi mâna pe capul lui, lasă-l apoi să rămână în turmă.” Şi iarăşi (la acelaşi cap 43) „Precum primeşti pe cel necredincios, după ce îl vei boteza, aşa şi pe cel păcătos, după ce îl vei hirotetisi ca pe un curat îl vei aşeza la păşunea cea duhovnicească. Şi hirotesia i se face lui în locul botezului. Fiindcă prin punerea mâinilor se dă Duhul cel Sfânt celor ce credeau. Obişnuirea hirotesiei acesteia însă, în darul acest nou, a apucat a se ţine de la legea veche, că aşa şi arhiereul prin punerea mâinii primea jertfele arderilor de tot, şi ale mântuirii, şi cele pentru păcat. Şi vezi capetele 1 şi 3 şi 4 ale cărţii Leviţilor. Însemnează însă, că cu iconomie au primit sinodul acesta pe navatiani, precum însemnează marele Vasile în canonul 1. Vezi, şi tâlcuirea canonului al 7-lea al sinodului 3 unde canonul 39 al sinodului din Iliviria zice că prin hirotesie să se primească ereticii.

(127) Precum şi pe Meletie cercetându-se l-au osândit sinodul 1 să petreacă în Lico, gol nume de episcop având, şi de aici înainte nici în cetate, nici în vreun sat să hirotonisească. Sozomen în Bisericeasca Istorie, cartea 10, cap 14 şi Socrat cartea 10 cap 9. 

(128) Scrie Sozomen, în cartea a 4-a cap 14 povestind despre Felix, şi despre Liberie episcopii Romei, zice. Aceasta Dumnezeu iconomisind să moară Felix, şi să rămâie singur Liberie, pentru a nu se necinsti scaunul lui Petru, de doi povăţuitori chivernisindu-se, care este semn de prigonire, şi străin de bisericescul canon. Iar Epifanie la eresul 68 zice: Nici odată Alexandria a avut doi episcopi. Şi Cornelie al Romei, scriind către Fanie al Antiohiei, prihăneşte pe Mavdat că cerea să se facă, care s-a şi făcut episcop al Romei, însuşi Cornelie acesta fiind într-însa legiuit episcop; şi zice, deci cum nu cunoştea, că într-o Biserică un episcop se cuvine a fi, şi nu doi?

 (129) Fiindcă nu este slobod a se face episcop în sat, sau într-un târg mic, în care şi un singur prezbiter este destul, pentru a nu se defăima numele episcopului, după canonul 6 al sinodului din Sardica, pentru aceasta, în nişte oraşe mici ca acestea, şi în sate, se făcea cei ce se numea horepiscopi. Deci horepiscopul după canonul 10 al Antiohiei, se făcea de episcopul cetăţii aceleia, la care supus, şi însuşi şi satul lui. Zice dar canonul acesta, că unul ca acesta se hirotonisească citeţi, ipodiaconi, şi (eforchistis) adică catehisitori. Dar să se caterisească de va îndrăzni fără voia episcopului celui din cetate a hirotonisi prezbiter sau diacon, măcar de ar avea şi hirotesie de episcop. Iar canonul 8 al aceluiaşi sinod, iartă a da neprihăniţi horepiscopi cărţi paşnice, adică slobozitoare celor ce ar cere. Aşişderea încă şi canonul 13 al celui din Anghira, rânduieşte că fără scrisorile adevăratului episcop să nu hirotonisească horepiscopii, prezbiteri, sau diaconi, nici în locul lor, nici întru altă cetate.
===== Nu pot fi doi episcopi in cetate, schismatic dat anathemei, hirotesia e ptr primirea ereticilor, si schismaticilor , fara scrisori sa nu se faca episcopi, preoti

————————————–
Sin II

CANONUL 1

Au hotărât Sfinţii Părinţi cei adunaţi în Constantinopol a nu se strica credinţa Părinţilor celor trei sute optsprezece, ce s-au fost adunat în Niceea Vitiniei, ci a rămânea aceea domnitoare, şi a se anatematisi toate eresurile, şi cu deosebire cel al evnomianilor, adică al evdoxianilor, şi cel al imiarienilor [jumătate arieni], sau al pnevmatomahilor [luptătorilor Duhului]. Şi cel al savelianilor, şi cel al marchelianilor, şi cel al fotinianilor, şi cel al apolinarianilor.

[Sinod 2, can. 1; Sinod 6, can. 2; Cartagina, can. 5]
TÂLCUIRE

Acest întâi canon al acestui sinod dogmatiseşte, că aceşti 150 Sfinţi Părinţi, ce s-au adunat în Constantinopol, au hotărât că dreptslăvitoarea credinţă, adică Simbolul Credinţei al celor trei sute optsprezece Părinţi ce s-au adunat în Niceea Viteniei, să nu se strămute, ci să rămâie statornic, şi neschimbat. Iar tot eresul să se anatematisească. Şi mai cu deosebire să se anatematisească eresul evnomianilor(143), adică a celor ce se numesc evdoxiani, eresul imiarienilor (jumătate arieni)(144), adică a pnevmatomahilor (luptătorilor Duhului). Eresul  următorilor lui Savelie(145). Eresul următorilor lui Markelie(146). Eresul ucenicilor lui Fotino(147). Şi eresul ucenicilor lui Apolinarie(148).

(143)Însemnează că următorii lui Arie după sinodul 1 din Niceea, în trei rânduieli s-au împărţit, după Epifanie eres 73, 74 şi alţii se numeau neasemănaţi, pentru că ziceau pe Fiul neasemănat întru toate cu Tatăl, al cărora începător a stătut atât Evnomie al Galatiei care a fost şi episcop al Chizicului, şi care boteza pe cei ce veneau la rea slăvirea lui întru o singură afundare, cu picioarele fiind în sus, şi cu capul în jos. Bârfea însă că muncă şi gheenă cu adevărat nu este, ci numai pentru frică s-au îngrozit, şi împreună cu el Aetiul. Însă se numeau evnomieni, şi evdoxieni, de la Evdoxiul asemenea cugetători lui Evnomie, celui ce a stătut şi patriarh al Constantinopolului, şi pe Evnomie l-au hirotonisit episcop al Chizicului.

(144)Iar alţii se numeau jumătate arieni. Fiindcă în jumătate se împărtăşeau din eresul lui Arie. Care pe Fiul îl ziceau că este întru toate asemenea, şi de o fiinţă cu Tatăl, zicerea însă OMOUSIOS (adică deofiinţă) nu voiau a o primi, ca pe o mai înaltă, şi cu toate că aceasta era întrebuinţare, şi la Părinţii cei din început şi mai-nainte de întâiul sinod (vezi la prolegomena Sinodului 1); iar începător al acestora a fost, Vasilie cel din Ancira. Din partida aceasta a semiarienilor fiind Machedonie, a ridicat război şi asupra dumnezeirii Sfântului Duh, pe care şi acesta al 2-lea Sinod l-a osândit, de la care şi următorii lui, luptători de Duhul Sfânt s-au numit. Aceşti ai treilea, nici „de o fiinţă” ziceau pe Fiul, nici nu „de o fiinţă”, prin mijlocul arienilor, şi a jumătate arienilor umblând.

(145)Savelie cel din Lidia, şi din Ptolemaida a Pentapolei fiind episcop, primind eresul lui Noit, Smirneanului, adică, după Teodor, şi Epifanie, iar după Augustin, Efisanului, atâta mult l-au semănat, încât cei ce îl bârfeau nu se mai numeau noitiani, ci saveliani de la dânsul. Şi zicea el că Tatăl, şi Fiul, şi Sfântul Duh sunt trei numiri ale uneia şi aceleiaşi feţe, şi că după osebirile lucrărilor, când se numeşte Tată, şi când Fiu, şi când Duh.

(146)Markel era din Anghira, a îmbrăţişat însă eresul lui Savelie. Şi nu numai om gol zicea pe Hristos; ci şi bârfea că după a doua judecată are a se lepăda trupul Domnului, şi a se duce întru nefiinţă (după Evsevie în Bisericeasca Istorie cartea 3 şi că prin urmare împărăţia lui va avea sfârşit).

(147) Fotinos cel ce se trăgea din Sirmion, ce a stătut episcop Sirmiului aceleaşi cugeta împreună cu Pavel Samosateul, că nici pe Sfânta Treime o mărturisea, pe Dumnezeu, numindu-l numai Duh Făcător al totului, iar pe Cuvântul numai rostitor, ca pe oarecare organ mihanic (mecanic), nici pe Hristos îl zicea Dumnezeu, ci om gol, care pe cuvântul lui Dumnezeu, acel rostitor, l-au primit, şi şi-au luat estimea din Maria. (După Sozomen Bisericeasca Istorie cartea 4 cap 6). Despre aceasta vezi şi canonul 7 al Laodiceei.

(148) Apolinarie cel ce a fost episcop în Laodiceea Siriei. Primind eresul lui Arie celui ce pe lângă altele zicea, şi că Cuvântul era în trupul lui Hristos în loc de suflet. Şi după Atanasie, şi după Epifanie. Că zicea, că Cuvântul a luat trup fără de suflet. Şi altă dată ruşinându-se de necunoştinţa sa, zicea, că a luat suflet, fără de minte însă, şi necuvântător, despărţind, după platoniceştii filosofi, pe suflet, de minte. Care zicea, că nu se cuvine să ne închinăm unui om purtător de Dumnezeu. Către care întorcând dimpotrivă Teologul Grigorie zicea: că se cuvine să ne închinăm nu unui trup purtător de Dumnezeu, ci lui Dumnezeu purtătorului de om. Grigorie în epistolia a 2-a către Clidonie. Tot el încă bârfea încă că şi carnea Hristos a avut-o din veac, rău înţelegând zicerea aceasta, „al doilea Om din Cer”, şi că prin urmare nu ar fi luat trup de carne din Fecioară, precum mărturiseşte marele Vasilie întru o epistolie a sa.
======Anathematizarea tuturor erezilor si celor ce hulesc harul Duhului Sfant , cum fac bosv/bosvr negand harul Tainelor din BOR, ei modificand Crezul cand spun ca e dogma calendarul (o noua dogma calendarul),ceea ce e interzis de acest canon 

—–

CANONUL 2

Episcopii cei de peste ocârmuiri, pe Bisericile cel afară de hotarele lor să nu le bântuiască, nici să tulbure Bisericile. Ci după canoane, episcopul Alexandriei, numai pe cele din Egipt iconomisească. Iar episcopii răsăritului, pe singur Răsăritul să-l ocârmuiască. Păzindu-se protiile (presvia) Bisericii antiohianilor, cele în canoanele celui din Niceea. Şi episcopii ocârmuirii asiaticeşti, cele ale Asiei numai să le ocârmuiască. Şi cei ponticeşti, pe singure cele ponticeşti, şi cei ai celei trakiceşti, numai pe cele ale Trakiei să le iconomisească. Iar nechemaţi episcopi peste ocârmuire, să nu năvălească la hirotonie, sau la alte oarecare iconomii bisericeşti. Păzindu-se însă canonul cel mai-nainte scris pentru ocârmuiri, bine arătat este că cele ale fiecărei eparhii sinodul eparhiei le va ocârmui, după cele hotărâte în Niceea. Iar Bisericile lui Dumnezeu cele ce sunt între neamurile cele barbare, trebuie a se iconomisi după obiceiul Părinţilor ce au apucat a ţinea. 

[Apostolic, can. 34, 35; Sinod 1, can. 6, 7; Sinod 3, can. 8; Sinod 4, can. 28; Sinod 6, can. 20, 30, 39; Antiohia, can. 9; Sardica, can. 3, 11, 12]
TÂLCUIRE

De vreme ce precum mărturiseşte Socrat cartea 5, cap 5, a lucra peste hotare mai-nainte se făcea cu ne luare aminte pentru goanele (ce suferea Biserica) care lucru, precum zice Teodorit, după multa râvnă îl făceau şi fericitul Evsevie al Samosatelor. Pentru aceasta pace arătându-se în soborniceasca Biserică, s-au aşezat canonul acesta, care nici pentru singuri Mitropoliţii cei neatârnaţi pomeneşte, precum au tâlcuit Valsamon, nici pentru singuri patriarhii. Ci pentru amândouă părţile împreună după Dositei (foaia 233 pentru cei ce au patriarhit în Ierusalim) ca fiecare dintre dânşii să iconomisească cele ce s-ar întâmpla în eparhia şi ocârmuirea sa, şi să nu năvălească în străină, şi să tulbure dreptăţile Bisericilor. Ci după canoane (cel al 6-lea adică, şi al 7-lea al sinodului întâi, şi cu mult mai vârtos cele 34 şi 35 apostoleşti) cel al Alexandriei să iconomisească pe singure enoriile (parohiile) cele din Egipt (şi anume pomeneşte pe al Alexandriei Ainodul, pentru că episcopul Alexandriei, împreună cu cei de pe lângă el, au lucrat, şi s-au hirotonisit Maxim Kinicul în Constantinopol, şi s-a lepădat marele Grigorie, de la ocârmuirea, şi enoria sa). Iar mitropoliţii răsăritului, cele ale răsăritului; păzindu-se pronomiile celui al Antiohiei, după canonul celui din Niceea (al 6-lea adică) şi mitropoliţii Asiei, şi ai Pontului, şi ai Trakiei, să iconomisească numai eparhiile cele cuvenite lor. (Acestea însă s-au rânduit în urmă să se hirotonisească de cel al Constantinopolului, după canonul 28 al sinodului 4.) Porunceşte însă pe lângă acestea, că şi patriarhii împreună şi mitropoliţii, să nu sară peste ocârmuirile, şi eparhiile lor pentru ca să hirotonisească, sau alte bisericeşti iconomii să săvârşească între ale celorlalte enorii, fără a fi chemaţi. Şi cum că, ale fiecărei eparhii a mitropoliţilor bisericeştile pricini, ori alegerile, ori hirotoniile, ori certările, ori dezlegările, şi celelalte de acest fel, le va iconomisi sinodul eparhiei. Iar a fiecăreia ocârmuire a patriarhului, sinodul ocârmuirii va ocârmui iconomiile cele de acest fel, precum a hotărât sinodul cel din Niceea (în canonul 6), că asemenea sunt cei ce au zis cel din Niceea, nici un episcop să se facă fără socotinţa mitropolitului, cu aceasta ce zice şi acesta, că cele ale fiecărei eparhii, sinodul eparhiei (a mitropolitului adică) le va ocârmui. Iar Bisericile lui Dumnezeu cele ce se află între neamurile barbare, la care, sau nici atâţia mulţi episcopi se află, încât ar fi destui spre împlinire de sinod, ori ar fi nevoie a merge acolo vreun episcop ales pentru a întări pe creştini în credinţă. Aceste Biserici, zic, se cuvine a se iconomisi după obiceiul Părinţilor cel ce a apucat a se ţine. Adică se cuvine episcopii cei cu apropiere de loc, şi mai vrednici de cuvânt să meargă la dânsele, pentru ca să plinească lipsurile sinodului celui de loc. Care, deşi este afară de canoane lucrul, însă pentru nevoie l-a iertat sinodul. Citeşte 34 şi 35 ale Apostolilor şi 6 al celui 1.

=======Pe Galaction Cordun cine l-a chemat sa hirotoniseasca?(care episcopi sa arate dovada scrisorilor), care episcopi?(care sinod?) l-au ales pe el Sef/Mitropolit el cu de la sine putere s-a facut ce nu era, ptr cei ce zic ,ca bosv is ortodocsi cum au hirotonit afara de hotar?

—-

CANONUL 5

Precum tomul apusenilor, am primit şi pe cei din Antiohia care mărturisesc o Dumnezeire, a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh.

[Sinod 2, can. 1; Sinod 6, can. 1, 2; Cartagina, can. 1]

TÂLCUIRE

Canonul acesta osebit este şi particular, că zice, că precum am primit tomul apusenilor, adică hotărârea ceea ce adeverează pe Sfântul Simbolul Părinţilor celor din Niceea, şi anatematiseşte pe toţi cei ce cugetă din potrivă, pe care Simbol l-au aşezat apusenii Părinţi cei ce s-au adunat în Sardiki(150). Aşa asemenea am primit şi hotărârea credinţei celor ce în Antiohia s-au adunat(151). Care mărturisesc o dumnezeire a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh, potrivit adică cu Părinţii cei ce s-au adunat în Niceea.

(150)Pricina pentru care s-a făcut tomul acesta, ca în scurt să zicem este aceasta. Fiindcă au aflat Constanţie şi Consta împăraţii, că cei de pe lângă Evsevie tulbură Biserica, şi cum că au caterisit pe marele Atanasie, şi pe Pavel al Constantinopolului, au poruncit să se adune sinod în Cetatea Sardica cea iliricească, atât de apuseni Părinţi, cât şi de răsăriteni. Deci răsăritenii mergând la sinod din Filiopoli au scris apusenilor să nu pună împreună să şadă în sinod pe Atanasie şi pe Pavel ca pe nişte caterisiţi; că aceştia erau vrăşmaşi Cuvântului „de o fiinţă”. Iar apusenii au scris dimpotrivă, acestora, că nu-i cunosc pe ei caterisiţi, sau greşiţi. Acestea auzindu-le răsăritenii, s-au dus de la sinod, şi s-au întors în Filiopoli. Iar apusenii  singuri rămânând, au săvârşit sinodul; desvinovâţind pe Atanasie şi pe Pavel, adeverind însă şi credinţa cea din sinodul Niceeii, nimic adăugând sau scăzând. Deci această arătare şi adeverire a credinţei, o numeşte canonul acesta, tom al singuri apusenilor, nu şi al răsăritenilor, fiindcă ei s-au dus.

(151)Socrat în cartea 2 cap 10 povesteşte că cei de pe lângă Evsevie al Nicomidiei, în sinodul Antiohiei,cel adunat în vremea lui Constantin, nici cât de puţin nu au prihănit credinţa cea din Niceea, ci după altă ţesătură şi grăire au alcătuit hotărârea credinţei, în care se văd cum că mărturisesc o Dumnezeire a Tatălui, şi a Fiului, şi a Sfântului Duh. Care credinţă acolo la Socrat stă. Deci această hotărâre a credinţei, zice canonul acesta, că o a primit sinodul; (măcar că cu vicleşug aceasta s-a alcătuit mai întâi de Evseviani ca câte puţin, să tragă pe cei mulţi la socoteala arianilor, precum la acelaşi loc zice însuşi Socrat) care hotărâre şi tom, şi Teodorit cartea 5, cap 9 o numeşte. Că în epistolia cea sinodicească, ce sinodul acest al doilea o trimite romanilor, pomeneşte de aceasta, zicând aşa: „Deci cele ale credinţei care de noi fără de sfială se propovăduieşte ca în cuprindere sun acest fel; despre şi mai pe larg se pot povăţui sufletele cu tomul cel din Antiohia care s-a făcut de sinodul cel adunat acolo poftind a se bine noroci; şi cu cel ce în anul trecut s-a alcătuit de sinodul ecumenic cel în Constantinopol adunat, în care credinţa mai pe larg o am mărturisit. Deci precum canoanele cele 25 a celui din Antiohia s-au primit, aşa şi hotărârea credinţei de mai sus a aceluiaşi dreaptă fiind, (deşi cu vicleşug făcut adică) de sinodul acesta al 2-lea s-au învrednicit primirii“.

 =======Iar anathematizarea celor ce adauga la Crez dogma calendar

—————————————

Advertisements

One thought on “Stilistii bosv/bosvr din România(4)”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s