Stilistii bosv/bosvr din România(5)

Sin III

CANONUL 6

 Aşişderea şi care ar voi cu orice chip a strămuta cele ce s-au lucrat în sfântul sinod cel din Efes, pentru fiecare; sfântul sinod a hotărât, de ar fi episcopi, sau clerici, desăvârşit să cadă din treapta lor. Iar de ar fi mireni, să fie neîmpărtăşiţi.
TÂLCUIRE

Canoanele cele mai de sus mai particulare sunt, iar acesta în de obşte rânduieşte, căci, câţi ar îndrăzni a strămuta cu orice chip cele lucrate pentru fiecare pricină în sinodul cel din Efes; aceştia, de ar fi episcopi, sau clerici, să se caterisească, iar de ar fi lumeni să se aforisească.

===== Modificand Crezul cu dogma calendar incalca acest canon caree legat de urmatorul despre Crez

—-

CANONUL 7

Acestea citindu-se, a hotărât sfântul sinod, altă credinţă nimănuia a-i fi slobod să aducă sau să scrie, sau să alcătuiască, afară de cea hotărâtă de Sfinţii Părinţi, cei adunaţi în cetatea Niceenilor, împreună cu Sfântul Duh; iar pe cei ce îndrăznesc, ori a alcătui altă credinţă, ori a propune, ori a o proaduce celor ce voiesc a se întoarce la cunoştinţa adevărului, sau din elinism, sau din iudaism, sau din orice fel de eres. Aceştia, de ar fi episcopi, sau clerici, străini să fie, episcopii de episcopie, şi clericii de clericat, iar de ar fi lumeni, să se anatematisească. Şi după asemenea chip, de s-ar vădi oarecare, ori episcopi, ori clerici, ori mireni sau că cugetă, sau că învaţă cele în propusa scriere de către Harisie prezbiterul, despre înomenirea Unuia-Născut Fiului lui Dumnezeu, adică spurcatele şi răzvrătitele dogmele lui Nestorie, care s-au şi supus (unii ca aceştia), supuie-se hotărârii sfântului acestuia şi ecumenicului sinod. Încât, adică, episcopul să se înstrăineze de episcopie, şi să fie caterisit. Iar clericul asemenea să cadă din cler. Iar mirean de ar fi cineva, şi acesta să se anatematisească. Precum s-a zis.
TÂLCUIRE

Fiindcă întru acest sfânt şi ecumenic sinod s-au citit şi simbolul sfântului şi ecumenicului sinodului întâi celui din Niceea, şi simbolul lui Nestorie celui de o cugetarea cu iudeii, întru care se cuprindeau spurcatele lui dogme, care s-au adus în sinod de Harisie presbiterul Filadelfiei; pentru această pricină, după citirea acestora, sfântul sinodul acesta a aşezat acest canon, hotărând, că nu este iertat vreunuia a alcătui, sau a scrie, sau a înfăţoşa la cei ce se întorc către ortodoxie, altă credinţă, adică alt simbol de credinţă(170), afară de Simbolul Credinţei cel hotărât de Părinţii cei adunaţi în cetatea Niceenilor, prin luminarea Sfântului Duh. Iar cei ce vor îndrăzni, ori a alcătui alt simbol de credinţă, ori al propune pe acela în arătare, ori al şi înfăţoşa elinilor, şi iudeilor, şi ereticilor, celor ce se întorc la cunoştinţa adevărului. Unii ca aceştia, de vor fi episcopi şi clerici, să fie lepădaţi din episcopie şi din clericat, iar de vor fi mireni, să se anatematisească. Asemenea încă şi câţi se vor vădi că cugetă întru sineşi ori învaţă pe alţii spurcatele, şi ereticeştile dogme ale lui Nestorie despre înomenirea Unuia-Născut Fiului lui Dumnezeu, care se cuprind în alcătuirea cea de dânsul alcătuită, şi adusă în sinodul acesta de Harisie presbiterul, şi aceştia zic, de vor fi episcopi, şi clerici, să fie caterisiţi, şi din episcopie şi din clericat lepădaţi. Iar de vor fi mireni, să se anatematisească, precum mai-nainte am zis.

(170) Pricina pentru care sinodul a anatematisit pe cei ce ar îndrăzni a alcătui alt simbol al credinţei, este aceasta. Sfântul Marcu al Efesului, în a 5-a praxă a sinodului din Florenţa zice, că, peste treizeci de simboale ar fi alcătuit ereticii împotriva Cuvântului: „de o fiinţă”. De la care au luat prilej şi Nestorie răucinstitorul, de a alcătuit al său simbol, şi al preda celor ce veneau la dreptslăvitoarea credinţă, elinilor adică, iudeilor, şi ereticilor, precum se arată aceasta în canonul acesta. Deci acest al 3-lea sinod, mai înainte văzând, nu cumva, din slobozenia aceasta de a se scrie simboale, să urmeze vreo nouă scornire (kenotomie) întru dreaptaslăvire, au oprit de a se scrie de aici înainte alt simbol al credinţei, afară de cel al întâiului, şi a celui al doilea sinod împreună (căci ca unul acestea se socotesc) şi de a se preda în obşte. Însă nu au oprit de a se scrie altă credinţă, adică de obşte a vreunui eretic. Că aceasta şi mai înainte de sinodul al 3-lea era oprită pururea, nu numai de sinoade, şi de episcopi, ci şi fiecare dreptslăvitor creştin. Ci alta afară de credinţa Părinţilor celor din Niceea, măcar de ar fi aceasta şi dreptslăvitoare, nici au oprit pe eretici despre aceasta. Căci câte legea şi sinodul le zice, celor ce sunt în lege le zice. Însă dreptslăvitorilor creştini, şi nu cutăruia sau cutăruia, ci de obşte tuturor împreună, atât sinoadelor, cât şi în scurt fiecăruia de obşte: „Că nimănui a-i fi cu putinţă aceasta”, şi celelalte. Iar zicând nimănui, va să zică peste tot, şi generală hotărâre este. Şi vezi tălmăcirea sinodului acestuia cea pentru simbol, ce o face dumnezeiescul Chiril în epistolia cea către Acachie. Că sinodul îngrijindu-se pentru scurtimea, nu au zis hotărâtor nimănui a-i fi slobod să alcătuiască altă arătare a credinţei; ci ceea ce sinodul a lăsat a o zice în sinodul acesta al său, aceasta exarhul său, adică Dumnezeiescul Chiril, ca însuşi sinodul în epistolia cea către episcopul Melitinei luminat o arată zicând „Sfântul şi ecumenicul sinodul, cel adunat în cetatea Efesului, mai înainte au socotit lucru de nevoie de a nu trebui Bisericii lui Dumnezeu a face altă alcătuire a credinţei, afară de ceea ce este, pe care Părinţii cei de trei ori fericiţi grăind o au hotărât. Care va să zică că nu numai nu se cade a alcătui cineva alt simbol dreptslăvitor, afară de cel al sinodului din Niceea, dar nici măcar pe însuşi acest simbol dreptslăvitor este iertat al aduce cu alt fel de grăire. Precum şi dumnezeiescul Marcu al Efesului, şi Visarion al Niceei în sinodul ce s-a făcut în Florenţa prea-vitejeşte aceasta o au dovedit. Dar ce zic cu alt fel de grăire? Nu este iertat a schimba cineva din sfântul simbol, nu numai o zicere, ci nici măcar o singură silabă. Şi că aceasta este adevărată, martor este iarăşi însuşi Dumnezeiescul Chiril acesta. Iar când zic Chiril, pe însuşi al 3-lea sinod ecumenic îl zic. Că acela a fost exarh al sinodului, şi mai ales sinodul este care grăieşte prin gura lui. Că scriind acesta în cea către Ioan al Antiohiei, acestea zice: „După nici un chip suferim a se clăti de către oarecare credinţa cea hotărâtă, adică simbolul credinţei, al Sfinţilor Părinţilor noştri celor adunaţi în Niceea după vremi alcătuit. Nici însuşi nouă dăm voie, sau altora, ori zicere a schimba din cele puse acolo, sau o silabă a o trece.” Şi dacă nici o silabă a o schimba cineva nu este iertat, cu mult mai vârtos nici a adăogi ceva întru el, nici a scădea. Pentru aceasta papa Agaton în timpul sinodului al 6-lea scriind către împăraţii romani zicea: „Una şi mai aleasă pentru totdeauna a avea ne rugăm şi credem, ca nimic afară de cele canoniceşti hotărâte, să se împuţineze, nici să se schimbe, nici să se adaoge, şi acestea cu graiurile şi cu înţelegerile neschimbate să se păzească.” Iar sinodul al 7-lea zice: „Noi legiuirile Părinţilor le păzim, noi pe cei ce au adaos, sau scad din Biserică îi anatematisim.” Dar nu cumva altele au zis şi altele au făcut cu lucrul? Nu. Ci şi cu lucrul şi în faptă au adeverit cuvintele acelea, fără a adăogi sau a scădea în obştescul simbol toate sinoadele cele ecumenice de la cel al 3-lea încoace. Şi măcar că au avut nevoie să o facă aceasta. Că sinodul al 3-lea deşi a avut nevoie să adaoge în simbol aceste prea de nevoie ziceri, atât pentru cea desăvârşit stingere a eresului lui Nestorie, cât şi pentru adeverirea dreptslăvitoarei cugetări, pe unirea cea după Ipostas, zic, şi pe zicerea de Dumnezeu Născătoarei, şi cu toate acestea nu au îndrăznit cât de puţin a schimba sfinţitul simbol, ci osebită hotărâre din afară făcând, au pus într-însa şi zicerile acestea, şi câte pentru acelea. Iar sinodul al 4-lea şi nevoie având a adăuga în obştescul simbol pe amândouă firile Cuvântului celui ce s-a Înomenit, pentru eresul celor ce dogmatiseau o singură fire întru Hristos, aceasta însă nu o au făcut. Asemenea şi cel al 5-lea pe veşnicia muncii; şi cel a 6-lea pe cele 2 lucrări (ale Dumnezeu-omului Iisus). Şi cel al 7-lea pe închinarea Sfintelor Icoane, au fost silite (acestea sfintele sinoade) a le adăogi în sfântul simbol; pentru ereticii cei ce cugetă cele dimpotrivă. Însă nu au îndrăznit a o face acesta, şi nekenotomisit (neînnoit) au păzit pe obştescul Simbolul Credinţei. Şi măcar că aceste glasuri nu erau adăogire a simbolului după credinţă, ci tălmăcirea celor pe scurt cuprinse în sfântul simbol, şi adăogire numai după ziceri. Pentru ce? Negreşit evlavisind şi cinstirea simbolului Părinţilor din Niceea, şi hotărârea sinodului al 3-lea, care supune anatemei pe toată adăogirea în simbol, ori pe cea după credinţă, ori pe cea după ziceri adică. Pe însăşi această cinstire a simbolului Părinţilor celor din Niceea. Şi pe această hotărâre a sinodului al 3-lea după urmarea sfinţitelor sinoade, se cuvenea a o respectui şi Biserica apusenilor, şi a nu adăogi în simbol nelegiuitat adăogire, cea, şi din Fiul. Care şi singură a fost îndestulă să dezbine pe apuseni de răsăriteni, să întărâte între dânşii război prea sălbatic, şi să pricinuiască relele cele vrednice de lacrimi. Şi mai pe urmă de toate, câte istoriile şi cărţile noastre în scris. Dar zic apusenii, că precum sinodul al 2-lea nu a greşit adăugând în simbolul celui întâi, aşa nici Biserica apusenilor a greşit iertând adăogirea aceasta. Dar se cuvine a zice că asemănarea aceasta este cu totul neasemănată, că cel al 2-lea ecumenic, aceeaşi vrednicie a celui 1 ecumenic avându-o au adaos, după cuvântul cel chiar şi prea de căpetenie, pentru că nu era oprit de alt sinod ecumenic de mai-nainte de a adaoga cineva în simbol (şi măcare că sinodul cel ce s-a făcut în Sardica mai-nainte de cel al doilea, au oprit afară de credinţa cea din Niceea să nu alcătuiască cineva alta, cu toate că acesta şi pentru că au fost particular şi local, şi pentru că aceasta o au zis pentru arienii cei ce învaţă altă credinţă împotriva zicerii, „de o fiinţă”, şi nu pentru dreptslăvitorul sinod ecumenic, nu era volnic a se face învăţător celui al 2-lea ecumenic, care purta faţa a toată Biserica. Că pururea localul şi particularul sinod, urmează celui ecumenic, iar nu cel ecumenic celui localnic). Iar după al doilea cuvânt, şi pentru că adăogirile acele ce au făcut cel al 2-lea în simbolul celui dintâi erau adăogiri numai după ziceri, nu însă şi după credinţă, şi tălmăcire mai vârtos celor în scurt cuprinse. Şi de unde este arătat aceasta? De la sinoadele cele ce au primit ca pe unul pe al celui întâi şi al celui al doilea simbol, numindu-l simbol numai al celui din Niceea, nu însă şi al celui din Constantinopol al 2-lea pentru că se cuprinde întru al celui dintâi sinod tălmăcirea celui al doilea. Că şi acest al treilea sinod în canonul acesta a hotărât a nu fi iertat nimănui a alcătui altă credinţă afară de cea hotărâtă de Sfinţii Părinţi cei adunaţi în cetatea Niceenilor, şi Sfântul Chiril al acestuiaşi zice în epistolia cea către cel al Antiohiei, dar şi Ioan al Constantinopolului, şi Vighilie al Romei scriind către Evtihie al Constantinopolului, unul îl zic (pe simbolul) acesta. Şi în cea a cincia adunare a cei în Florenţa, aşa este scris: „Al celui întâi şi al 2-lea sunt arătările credinţei acestea”, adică simboalele, iar mai vârtos simbolul. Iar cum că mai mult au descoperit decât au adaos Părinţii sinodului al 2-lea în simbolul celui dintâi, anume mărturisesc mulţi. Că şi cel ecumenic al 6-lea în idict scrie că Părinţii cei 150 cu însuflarea Sfântului Duh au povăţuit simbolul cel ce mare şi vrednic de cinstire se zice, cele pentru Sfântul Duh adeverindu-le, că este Dumnezeu prin care mai însemnat au descoperit. Şi Iustinian în nearaoa cea către Epifanie al Constantinopolului zice: „Pentru că cu mărturii din Scripturi pe aceastăşi învăţătură (adică simbolul celor din Niceea) Sfinţii Părinţi cei 150 zişi, descoperindu-o o au arătat. Dar şi Teologul Grigorie în cea către Clidonie, zice: „Noi nimic am preţuit mai mult vreodinioară decât credinţa cea din Niceea. Ai căreia îi suntem, cu ajutorul lui Dumnezeu, şi vom fi, mai îndreptând, cele cu lipsă zise a credinţei aceia de Părinţii aceia pentru Sfântul Duh.” Însă măcar deşi adăogirile acestea ale celui al 2-lea sinod sunt chiar desvăliri, adică tălmăciri, precum s-au dovedit, cu toate acestea prea fărădelege ar fi făcut a adaoge el în simbol, şi tălmăcirile acestea, de ar fi apucat mai-nainte vreun sinod ecumenist ar fi oprit pe adăogire orice fel ar fi în simbol cu anatematisire, precum au oprit-o acest al 3-lea ecumenic. Drept aceea din urmare prea fărădelege şi sub anatema este adăogirea în simbol cea a apusenilor, nu numai pentru că este adăogire potrivnică după credinţă, pricinuitor de pricină făcând pe Fiul, şi două începătorii întroducând în Dumnezeire, şi mulţime de alte necuviinţe. Dar şi pentru că, de am şi zice, precum ei zic, că au fost tălmăcire, şi adăogire numai după ziceri, cu toate acestea, nici într-un chip se cuvenea a se adăogi în simbol, pentru hotărârile atât al acestuia al 3-lea cât şi ale celor de aici înainte ecumenice sinoade, care poruncesc a se păzi cu totul neschimbat obştescul simbol, şi care pe toată adăogirea ce s-ar face întru el, o supun anatemei. Ci încă şi Petru al Antiohiei, răul relelor au zis pe adăogire, pentru care rău este că se cântă împreună cu simbolul în Biserica romanilor şi neîndreptându-se, pentru aceasta zic, Serghie al Constantinopolului au scos din pomenire pe papa Serghie al 4-lea şi de atunci s-au făcut ruperea cea mare între noi, şi între apuseni, dar ce zic pe ai noştri? Şi însuşi Ioan papa al Romei, fiind faţă prin locţiitorii săi Petru şi Pavel şi Evghenie în sinodul cel ce s-a adunat în timpul împărăţiei lui Vasilie Machedon, în anul 879 care şi hotărârea acelui sinod o au primit, care zice. „Dacă cineva afară de sfinţitul simbolul acesta ar îndrăzni altul a scrie, sau a adăogi, sau a scoate, sau hotărâre a numi sau adăogire, şi împuţinare întru cel dat nouă a o face aceasta, osândit fie, şi de toată creştineasca mărturisire străin. Că a împuţina, sau a adăogi, arată nedeplinită pe cea din început şi până astăzi urmată a noastră mărturisire întru Sfânta TREIME.” Şi însuşi papa zic, această hotărâre primindu-o, au osândit pe adăogirea cea în simbol, zicând: „Iarăşi mai arătăm cuvioşiei tale, că despre articolul acesta, pentru care s-au întâmplat smintelile în Bisericile lui Dumnezeu, să aibă deplină încredinţare întru noi, că nu numai, nu o zicem aceasta, că Duhul din Fiul se purcede; ci şi pe cei ce mai întâi au îndrăznit cu a lor ieşiri din minţi a o face aceasta, călcători ai dumnezeieştilor cuvinte îi judecăm, şi prefăcători ai teologiei Stăpânului Hristos, şi a Părinţilor, care sinodiceşte adunându-se, au predat sfântul simbol, şi împreună cu Iuda pe ei îi rânduim.” Ci că şi mai-nainte de Ioan acesta, sinodul al 3-lea cel adunat în Tolit, în vremea lui Ricard împăratul Ispaniei, în anul 589 a poruncit să se citească în Ispania şi în Galia sfântul simbol fără de adăogire, întocmai precum Iustin împăratul mai-nainte a rânduit aceasta, să se citească mai-nainte de dumnezeiasca rugăciune „Tatăl nostru”, în toate Bisericile răsăritului în anul 545. Şi Leon al Romei cel al 3-lea la începutul veacului al IX-lea (sinod făcându-se în Achiisgran, şi în care Ioan Monahul Ierosolimitul vitejeşte luptându-se împotriva adăugirii în simbol); întrebat de marele Carol, ce socoteşte despre aceasta, nu numai adăogirea o a lepădat, ci şi pe tot sfântul simbol, fără de aceasta, o a săpat în 2 table de argint, întru una în limba elinească, iar în cealaltă în limba latinească, pe care le-a aşezat la mormintele Sfinţilor Apostoli Petru şi Pavel, anatemei supuind pe cei ce ar îndrăzni să adaoge, sau să scadă dintru acesta, după cardinalul Baronie, şi iesuitul Petavie. Vezi şi la sinodul cel din Florenţa de la cea a treia până la cea a şaptesprezecea adunare, unde pe aceasta prea rea adăogire vitejeşte elinii noştri o au lepădat, iar latinii fără de glas au rămas.

===== Is anatematizati si caterisiti ptr dogma noua calendarul

—-

CANONUL 8

Lucru din nou scornit (kenotomit), afară de bisericeştile legiuiri, şi de canoanele Sfinţilor Apostoli. Şi care de slobozenia tuturor se atinge ne-au vestit preaiubitorul de Dumnezeu sinepiscopul Righin, şi cei împreună cu dânsul prea iubitori de Dumnezeu episcopi ai eparhiei Chiprienilor Zinon, şi Evagrie. Drept aceea fiindcă obşteştile patimi de mai mare vindecare au trebuinţă, ca unele ce şi mai mare vătămare aduc, şi mai vârtos, dacă nici vreun obicei vechi a urmat, ca episcopul cetăţii Antiohenilor, să facă hirotoniile cel în Kipru, precum prin libele (scrisori), şi prin însuşi glasurile lor, au învăţat bine cinstitorii bărbaţi, cei ce au avut intrarea în sfântul sinod vor avea nebîntuirea, şi ne silnicia proiestoşii sfintelor Biserici, celor din Kipru, după canoanele cuvioşilor Părinţi, şi după vechiul obicei, înşişi ei făcând hirotoniile preacuvioşilor episcopi. Aceastaşi însă se va păzi şi la celelalte ocârmuiri, şi la Bisericile cele pretutindenea. Încât nimeni din iubitorii de Dumnezeu episcopi, altă eparhie care n-a fost mai înainte şi din început sub acelaşi, adică sub cei mai-nainte de el, să puie mâna pe ea. Ci şi de au apucat cineva, şi de altul de s-a făcut silit fiind, aceasta să o dea înapoi, ca nu canoanele Părinţilor să se calce nici măcar cu chip de sfinţită lucrare, ca să nu încapă mândria stăpânirii lumeşti, nici să lăsăm slobozenia câte puţin pierzându-o, pe care o au dăruit nouă cu sângele său Domnul nostru Iisus Hristos, slobozitorul tuturor oamenilor. Deci au socotit sfântul şi ecumenicul sinod a se păzi pentru fiecare eparhie, curate şi nesilite dreptăţile cele cuvenite ei din început, şi după vechiul obicei ce s-a apucat, fiecare mitropolit având voie la cele întocmai cu cele lucrate, a primi spre a sa întărire. Iar dacă cineva ar arăta un chip luptător celor acum hotărâte, fără tărie acesta a fi s-a socotit de tot sfântul şi ecumenicul sinod. 

[Apostolic, can. 35; Sinod 2, can. 2; Sinod 6, can. 20; Antiohia, can. 13, 22; Sardica, can. 3, 11, 12] [Apostolic, can. 34; Sinod 1, can.  6, 7; Sinod 2, can. 20; Sinod 6, can.  36, 39; Antiohia, can. 9]
TÂLCUIRE

De vreme ce Kiprul după ocârmuirea cea dinafară, era supusă Dukului (ducelui) Antiohiei, care şi trimitea voievod oştenesc într-însul. De aici episcopul Antiohiei urmând politicescului şi celui din afară chip, şi legii acesteia, au voit să arate supuse luişi eparhia aceasta, şi după ocârmuirea cea din lăuntru, şi bisericească, hirotonind pe episcopii cei din Kipru afară de hotarele sale, şi neurmând după vechiul obicei. Lucru ce este afară de apostoleştile canoane de cel 34, 35. Deci primind sinodul pe Righin arhiepiscopul Constanţiei, care din vechi se numea Salamina, iar acum Amohostos, şi episcopii cei împreună cu el Zinon al Kirinei, şi pe Evagrie al Solonului, care şi prin scrisori, şi prin viul glas, spuind acestea: Legiuieşte prin canonul acesta, că, după canoane, şi după vechiul obicei mitropoliţii Kiprului să hirotonisească însuşi de sineşi pe episcopii cei din Kipru, şi despre altul să rămâie nesupăraţi, şi ne siliţi. Făcând însă canon generalnic, şi sobornicesc, Părinţii sinodului acestuia, adaog, că însăşi aceasta să se păzească şi la celelalte ocârmuiri şi eparhii pretutindenea. Încât să nu reşluiască, şi să-şi însuşească nici un episcop altă eparhie, ce din început şi din vechime nu a fost supuse, ori stăpânirii sale, ori procatohilor lui. Iar dacă vreunul cu sila îşi va însuşi aceasta, să o dea înapoi, ca să nu calce canoanele Părinţilor, şi ca nu arhiereii propunând poate ca un acoperământ sfinţita lucrare, sub acesta pe ascuns să ia deşarta slavă de lumească stăpânire şi de aicea robindu-se nedreptăţii, să piarză câte puţin slobozenia, pe care slobozitorul tuturor oamenilor Iisus Hristos cu sângele său o a dăruit nouă. Deci s-a socotit de cuviinţă de către sfântul acesta şi ecumenicul sinod, să rămâie curate, şi ne silite, dreptele pronomii, care din început şi din învechit obicei, au dobândit fiecare eparhie. Şi fiecare mitropolit să aibă voie a lua copie întocmai de pe canonul acesta spre întărirea, şi adeverirea  pronomiilor mitropoliei sale. Iar de ar arăta cineva tip (formă), sau lege politicesc, şi împărătească, potrivnică canonului acestuia, au socotit de cuviinţă tot sinodul acesta, ca politiceasca legea aceasta să rămâie fără tărie şi nelucrătoare.

======= incalcat ptr lipsa de Scrisori la ” hirotonii “si “hirotonii” afara de hotar

——————————————–

Sin IV 

CANONUL 1

Canoanele cele aşezate de Sfinţii Părinţi în fiecare sinod până acum, am îndreptuit a se ţinea. [Sinod 6, can. 2; Sinod 7, can. 1]

TÂLCUIRE

Canonul acesta judecă că este cu dreptul a stăpâni, adică a-şi avea tăria, şi puterea, toate canoanele, care din început şi până acum s-au dat de Sfinţii Părinţi, care canoane trebnicesc, ori spre scumpătatea dogmelor, ori şi spre Bisericeasca buna rânduială, în fiecare sinod şi ecumenic şi localnic.

====== bosv/bosvr cad sub anathema si caterisirile canoanelor anterioare intarite de acest canon 

——

CANONUL 4

Cei ce cu adevărat, şi din curăţenie petrec viaţă monahicească, învrednicească-se de cinste cuviincioasă. Iar fiindcă oarecare, monahicescul chip întrebuinţându-l cu făţărnicie, şi Bisericile, şi politiceştile lucruri le tulbură, înconjurând cu nebăgare de seamă prin cetăţi, ci încă şi monastiri meşteşugesc a-şi face. Sau socotit dar nimeni nicăieri a zidi, nici mănăstire a alcătui, sau casă de rugăciune fără de voia episcopului cetăţii. Iar monahii cei ce petrec prin fiecare cetate şi sat, să se supuie episcopului, şi să îmbrăţişeze liniştea, şi să ia aminte de singură ajunarea, şi de rugăciune, în locurile acelea stăruind în care de lume s-au lepădat, şi nici bisericeştile, nici lumeştile lucruri, a le supăra, sau a se împărtăşi, părăsind mănăstirile lor. Fără numai de li s-ar da voie cândva pentru trebuinţă de nevoie de către episcopul cetăţii. Şi nici pe un rob să primească în mănăstire pentru a se face monah fără de voia stăpânului lui. Iar pe cel ce ar călca hotărârea noastră aceasta, am poruncit să fie neîmpărtăşit, pentru a nu se huli numele lui Dumnezeu. episcopul cetăţii însă trebuie a face trebuincioasă purtarea de grijă pentru mănăstiri. 

[Sinod 4, can. 24, Sinod 7, can. 17, 21; Sinod 1 şi 2, can. 1; Apostolic, can. 82; Vasilie, can. 40, 42; Cartagina, can. 73, 90; Sinod 6, can. 85; Gangra, can. 3]
TÂLCUIRE

Acestea rânduieşte canonul acesta. Că cei ce cu adevărat şi fără vreo făţărnicie petrec monahiceasca viaţă, să se învrednicească de cuviincioasa cinste. Dar fiindcă unii întrebuinţează monahiceasca schimă spre arătare, şi spre amăgire ca să se cinstească, şi tulbură bisericeştile, şi politiceştile lucruri, voind a le ocârmui, şi înconjură cu nebăgare de seamă prin cetăţi, şi se apucă să-şi zidească mănăstiri loruşi. Pentru aceasta au socotit de cuviinţă sinodul, ca nici un monah, nici prin sate, nici prin cetăţi, nici în pustie, sau în vreo altă 

====== Zidirea de alte manastiri fara acordu episcopului

——

CANONUL 12

Au venit la noi ştiinţă, că oarecare afară de bisericeştile legiuiri năzuind la stăpâniri, prin pragmatice pe o eparhie au tăiat-o în două, încât din aceasta sunt doi mitropoliţi întru aceeaşi eparhie. Deci a hotărât sfântul sinod, de aici înainte nimic de acest fel a se îndrăzni de vreun episcop. Fiindcă cel ce se va apuca a face una ca aceasta cade din treapta sa. Iar câte cetăţi acum prin scrisori împărăteşti, care cu nume de mitropolie s-au cinstit, singură cinstea dobândeasc-o, şi episcopul cel ce ocârmuieşte Biserica ei, însă păzindu-se însuşitele dreptăţi ale mitropoliei celei adevărate.

[Sinod 1, can. 8; Apostolic, can. 34; Sinod 1, can. 6, 7; Sinod 2, can. 2, 3; Sinod 3, can. 8; Sinod 4, can.  28; Sinod 6, can. 36, 39]
TÂLCUIRE

Fiindcă oarecare episcopi iubitori de începătorie, năzuind la împăraţi, prin porunci împărăteşti (că acestea sunt pragmaticele (negoţiaţiile) ce le zice aicea canonul) cereau să se cinstească cu nume de mitropolie episcopiile lor, şi pe o eparhie şi mitropolie împărţeau în două. Încât din aceasta urmau a fi întru una şi aceeaşi mitropolie, doi mitropoliţi (care lucru este afară de sinodiceştile canoane, şi mai ales de cel al 8-lea canon al sinodului întâi), şi să se prigonească între sineşi din pricina aceasta episcopii eparhiei aceleia. Pentru aceasta au hotărât sfântul sinodul acesta, ca de aici înainte nici un episcop să îndrăznească aceasta. Iar oarecare, numai de s-ar apuca de una ca aceasta, deşi nu o ar isprăvi, să se caterisească. Iar câte cetăţi şi episcopii, au apucat de s-au cinstit prin împărăteşti scrisori cu nume de mitropolie, să aibă numai cinstea cea din numele acela, şi ele, şi episcopii cei ce le au. Dreptăţile însă, şi stăpânirea lucrurilor mitropoliei, să se păzească mitropoliei celei ce cu adevărat, şi din început se zice, şi este mitropolie, fără a putea cel nou ce cu singură cinstea să zice mitropolit, a sfeterisi (a-şi însuşi) ceva din acestea. Iar dreptul chiar a adevăratei mitropolii, este a hirotonisi mitropolitul ei pe episcopul mitropoliei celei din nou cinstite, după canonul 6 al sinodului întâi, care zice, că nu este episcop cel ce nu se face cu socotinţa mitropolitului.

======= E interzis a fi doi Mitropoliti in aceeasi eparhie incalcat acest canon de Galaction Cordun

———

CANONUL 29

Pe episcop a-l aduce în treapta prezbiterului este ierosilie. Iar dacă pe aceia vreo pricină dreaptă îi depărtează din lucrarea episcopiei, nici loc de prezbiter a ţinea le este iertat. Iar dacă afară de vreo vinovăţie s-au scos din dregătorie, către vrednicia episcopiei iarăşi se vor întoarce. 
TÂLCUIRE

Într-a patra praxă a sinodului acestuia al 4-lea este scris (foia 150 tom 2 al adunării sinoadelor) că Fotie episcopul Tirului, a jeluit împăratului Marchian, că Eustatie episcopul Viritului (sau după alţii Evsevie al Tirului; dar cea mai dintâi este şi mai adevărată) a rupt de la Tir câteva episcopii, Vivlon, zic, Votri, şi Tripoli, Ortosiada, Arcada, şi Antarandul, şi pe episcopii cei de sub dânsul hirotonisiţi stricându-i, în treaptă de prezbiteri i-au pogorât. Deci această pricină o au înfăţoşat la sinod singlitul boierilor, la care pricină atât locţiitorii papei, cât şi patriarhul Constantinopolului, şi tot sinodul răspunzând, au dat canonul acesta, zicând, că este ierosilie (adică jefuire de cele sfinte) a pogorî cineva pe episcop în treapta şi în locul prezbiterului. Căci, dacă pentru vreo oarecare vinovăţie se cateriseşte, şi din lucrările arhieriei se scoate cineva, unul ca acesta, nici preot poate fi, nici a lucra lucrurile preotului. Iar dacă şi fără a avea vreo opritoare vinovăţie s-a scos din arhierie, aceasta ca unul ce cu nedreptate a căzut din dregătoria ce avea, va primi iarăşi, după tot cuvântul dreptăţii, locul său, şi va fi iarăşi episcop. Iar Zonara zice, că, a se pogorî cu nedreptate episcopul în treaptă de presbiter, este mai mare decât sfinţit. Pentru că prin chemarea arhiereului, cu venirea Sfântului Duh şi Bisericile, şi cele sfinţite, se catierosesc şi se sfinţesc; şi cu adevărat mai mare este cel ce sfinţeşte decât cele ce se sfinţesc. Pentru ce însă canonul acesta opreşte această faptă, iar cel al 20-lea al sinodului 6 în locul prezbiterului pogoară, pe episcopul cel ce învaţă peste hotare fără de voia episcopului celui de loc? Vezi dezlegarea nedumeririi acesteia la apostolescul canon 35.

=== Galaction Cordun daca nu e caterisit dupa unii e fur de cele sfinte ca a lucrat peste hotar facandu-se arhiereu si hirotonind pe Glicherie

——————————————-

Sin VI

CANONUL 1

Rânduială prea bună este celui ce începe fiece cuvânt şi lucru, de la Dumnezeu începe, şi la Dumnezeu a încheia, după teologhicescul grai. Drept aceea aceia şi buna cinstire propovăduindu-se de noi acum luminat. Şi Biserica, întru care Hristos a pus temelia aceasta se preaîntinde, neîncetat crescând şi sporind, ca cedri Libanului; şi acum făcând noi început Sfinţitelor cuvinte, hotărâm cu dumnezeiescul dar a fi nekenotomisită [ne înnoită] şi nestrămutată credinţa cea predanisită nouă, atât de însuşi văzătorii şi slujitorii Cuvântului aleşilor de Dumnezeu Apostoli. Dar încă şi de cei 318 Sfinţi şi fericiţi Părinţi, cei în Niceea adunaţi, în zilele lui Constantin celui ce a fost al nostru împărat, împotriva lui Arie celui răucinstitor, şi împotriva păgâneştei religii sau mai potrivit a zice a eteroteiei (a străinei Dumnezeiri) celei de dânsul dogmatisite. Care Părinţi cu unită socotinţă a credinţei pe o fiinţă a dumnezeieştii începătoarei firi a celor trei ipostasuri o au descoperit nouă şi o au întărit, nelăsând loc a se ascunde sub obrocul necunoştinţei. Ci arătat învăţând pe cei credincioşi cu o închinăciune a se închina Tatălui, şi Fiului, şi Sfântului Duh. Şi socoteala nepotrivitelor trepte a dumnezeirii stricându-o şi zmulgându-o, şi jucăriile cele prunceşti din nisip alcătuite de către eretici împotriva dreptei slăviri coborându-le şi răsturnându-le. Aşişderea şi credinţa cea propovăduită în zilele marelui Teodosie fostului nostru împărat, de către cei 150 Sfinţi Părinţi adunaţi; în însăşi împărăteasca cetate, o întărim, teologhiceştile glasuri îmbrăţişându-le, şi pe spurcatul Machedonie împreună cu cei întâi vrăjmaşi ai adevărului izgonindu-l, care obrăzniceşte au îndrăznit a socoti pe Stăpânitorul, ca pe un rob, şi rupe pe unimea cea neruptă tâlhăreşte voind, ca să nu fie deplinită taina nădejdii noastre. Cu spurcatul acesta ce a turbat împotriva adevărului, şi pe Apolinarie învăţătorul [tainicul] răutăţii împreună osândindu-l, care a bârfit păgâneşte că Domnul a luat trup nemintit şi neînsufleţit, de aici şi acesta socotind că nedeplinită va fi nouă mântuirea. Dar încă şi învăţăturile cele aşezate de purtătorii de Dumnezeu Părinţi, cei adunaţi în cetate Efesenilor mai întâi în zilele lui Teodosie fiul lui Arcadie fostului nostru împărat, ca pe o întărire neruptă a bunei cinstiri, le pecetluim, un Hristos pe Fiul lui Dumnezeu şi întrupat propovăduindu-l, şi pe Preacurata pururea Fecioara care fără sămânţă l-a născut pe El, chiar şi cu adevărat de Dumnezeu Născătoare socotindu-o, şi pe bârfitoarea lui Nestorie despărţire, ca pe mutată de la dumnezeiasca soartă izgonindu-o, care om deosebit, şi Dumnezeu deosebit, pe unul Hristos îl dogmatisea, şi iudaiceasca păgânătate o înnoia. Dar şi credinţa ca stilografisită [descrisă] a celor 630 de Părinţi de Dumnezeu aleşi în mitropolia Calcedonienilor în zilele lui Marchian fostul şi acestuia al nostru împărat, ortodoxeşte întărim. Care pe unul Hristos Fiul lui Dumnezeu din două firi împreună alcătuit, şi întru acesteaşi amândouă firile slăvit, cu mare şi înalt glas marginilor lumii o a dat; şi pe Evtihie cel cu mintea deşartă, care hotăra că taina cea mare a iconmiei cu părere s-a săvârşit, ca pe o spurcăciune oarecare şi lepădătură din sfinţitele îngrădiri ale Bisericii l-au lepădat, şi împreună cu acesta şi pe Dioscor şi pe Nestorie, acela, al despărţirii, iar acesta, al amestecării fiind apărători şi ajutători, pe cei din diametrul (cu totul) căzuţi întru aceeaşi prăpastie a păgânătăţii, şi a pieirii şi a ateiei (nedumnezeirii). Dar şi glasurile cele binecinstitoare ale celor 165 purtători de Dumnezeu Părinţi întru această împărătească cetate, adunaţi în timpul lui Iustinian fericitului întru aducere aminte fostului nostru împărat, le cunoaştem ca de Sfântul Duh grăit, şi pe urmaşii noştri îi învăţăm. Care pe Teodor al Mopsuestiei învăţătorul lui Nestorie, pe Origen, pe Didim, şi pe Evagrie, pe cei ce au replăsmuit elineştile mitopii (sau faceri de basme), şi perioade şi schimbări ale oarecărora trupuri şi suflete, ne-au închipuit cu nălucirile minţii şi cu visuri, şi despre reînvierea morţilor păgâneşte hulind. Cele scrise de Teodorit împotriva dreptei credinţe, şi a celor 12 capete ale fericitului Chiril, şi epistolia ceea ce se zice a lui Iva, sinodiceşte le-au anatematisit şi le-au lepădat. Şi credinţa, cea de sfântul sinod al 6-lea de curând adunat întru această împărătească cetate, în zilele fericitului întru aducere aminte Constantin fostului nostru împărat, care mai mult a primit tărie, prin cele ce binecinstitorul de Dumnezeu împărat cu peceţi a întărit tomurile (scrisorile) acestui sinod, spre asigurarea cea întru toţi vecii. Şi iarăşi mărturisim a păzi neatinse şi nestricată, ceea ce a învăţat lămurit cu iubire de Dumnezeu, învăţându-ne a slăvi două fireşti voi, şi două fireşti lucrări la întrupeasca iconomie a unuia Domnului nostru Iisus adevăratului Dumnezeu, iar pe cei ce pe dreapta dogmă a adevărului o au strâmbat, şi o voie şi o lucrare întru unul Domnul Dumnezeul nostru Iisus Hristos pe popoare a crede au învăţat, cu hotărârea bunei cinstiri de Dumnezeu osândindu-i, pe Teodor zicem al cetăţii Faran, pe Kir al Alexandriei, pe Onorie al Romei, pe Serghie, pe Pirr, pe Pavel, şi pe Petru care în aceasta de Dumnezeu păzită cetate au preseduit, pe Macarie fostul episcop al Bisericii Antiohenilor, pe Ştefan ucenicul lui, şi pe Polihronie cel fără de minte (anatematisindu-i); de aici neatins fiind obştescul trupul lui Hristos Dumnezeului nostru, şi în scurt a zice: Legiuim cu ale tuturor bărbaţilor celor ce au fost bună încuviinţarea Bisericii lui Dumnezeu, care au fost luminători în lume, cuvântul vieţii ţiindu-l, credinţa a o păzi adevărată [Filipeni  2,15,16], şi până la sfârşitul veacului neclătită a rămâne, şi conscriptele şi dogmele lor cele de Dumnezeu predanisite. Lepădând şi noi, şi anatematisind pe toţi, pe care i-a lepădat şi i-a anatematisit (şi ei), ca pe vrăşmaşii adevărului, şi care au întărâtat cele deşarte împotriva lui Dumnezeu, şi nedreptate au cugetat spre înălţime. Iar dacă cineva dintre toţi nu vor ţine şi nu vor îmbrăţişa prozisele dogme ale bunei cinstiri de Dumnezeu, şi nu vor slăvi, şi nu vor propovădui aşa, şi s-ar apuca a meşteşugi împotriva acestora, fie anatema, după hotărârea cea acum aşezată de către proarătaţii Sfinţii şi fericiţii Părinţi, şi din creştinescul catalogul, ca un străin să se scoată şi să cadă. Că noi nici a se adaoge, nici iarăşi a se scoate după cele mai înainte hotărâte, nicidecum am socotit, sau nici măcar după orice fel de cuvânt am putut.
TÂLCUIRE

Canonul acest întâi nici de Zonara, nici de Valsamon s-a tâlcuit. Fiindcă nu este altă, fără numai o scurtă cuprindere atât a dogmelor, şi a hotărârilor credinţei a sfintelor şi ecumenicelor şase sinoade, celor ce s-au făcut mai înainte de acesta sinod, şi de ereticii aceia, împotriva cărora fiecare din acestea s-au adunat. Cât şi a timpurilor şi a locurilor, în care, şi la care s-au făcut, şi nu numai repetuire, ci şi pecetluire a dogmelor acestora. Drept aceea noi urmând însuşi acestor tâlcuitori, hotărârile şi dogmele acestor zise sfinte sinoade, şi timpurile şi locurile, dar şi pe ereticii împotriva cărora fiecare din acestea s-au adunat, trimitem pe cititori să le afle mai pe larg la începuturile canoanelor ale fiecărui sinod. Ca nu cele acolo zise, în zadar aici să le mai zicem. Oarecare ziceri numai le vom arăta mai descoperit, care nu sunt atât lesne înţelese de cei proşti. Deci făcând început canonul acesta de la zicerea Teologului Grigorie, care zice: Că prea bună rânduială este, ca tot cel ce va să înceapă orice cuvânt şi lucru, să-l înceapă de la Dumnezeu, şi să sfârşească la Dumnezeu. Hotărăşte să rămâie nekenotomisită şi nestrămutată credinţa cea dreaptă, atât de Sfinţii Apostoli(190), cât şi de Părinţii sinodului întâi, (care şi eteroteie [străină dumnezeire] (191), sau mai bine a zice politeia [multa dumnezeire] o au stricat, şi de-ofiinţă, adică pe Sfânta Treime o au propovăduit că este de una şi aceeaşi fiinţă şi fire) şi de Părinţii sinodului al doilea (ale cărora teologhiceşti glasuri Părinţii acestui sinod zic că le îmbrăţişează. Iar acestea sunt acelea ce s-a adaos de al doilea sinod în Simbolul Credinţei, la teologia Sfântului Duh. Că, pe lângă aceea ce era, şi întru Duhul Sfânt, de cele întâi sinod zice, acest al 2-lea a adaos, Domnul, de viaţă Făcătorul, care din Tatăl se purcede, şi împreună cu Tatăl şi cu Fiul este închinat, şi slăvit, care a grăit prin Prooroci) şi de Părinţii celui al 3-lea şi al 4-lea şi al 5-lea şi al 6-lea sinod. Şi în scurt a zice, Părinţii sinodului acestuia legiuiesc să rămâie adevărate, şi până la sfârşitul veacului neclătite, credinţa, şi dogmele cele de Dumnezeu predanisite ale tuturor Sfinţilor, care au strălucit în Biserica lui Dumnezeu, şi au stătut în lume ca nişte luminători şi de viaţă dătători. Şi împreună anatematisesc şi ei pe toţi vrăşmaşii adevărului, adică pe ereticii aceia pe care i-au anatematisit şi Sfinţii aceia Părinţi. Hotărând şi aceasta, că nici ştiu, dar nici pot după oricare chip a adăogi ceva, sau a scădea din dogmele acelor. Dar şi oricare nu ţine dogmele bunei cinstiri ale prozişilor (celor înainte ziși n.ed) Sfinţilor Părinţi, nici le cugetă cu mintea, nici le propovăduieşte cu limba, ci se apucă a se împotrivi acestora, aceasta zic ei, să fie anatema, şi din catalogul creştinilor să se lepede, şi să se taie ca un mădular putred şi străin (de la trupul Bisericii al căruia Capul este Hristos).

(190) Unii vor că Sfinţii Apostoli când au fost să se despartă, şi să meargă la propovăduire în anul 44; au făcut adunare prea mare, şi vrednică de cuvânt (precum mai-nainte am zis) în care şi simbol al credinţei au alcătuit, şi aduc martori la aceasta pe mulţi din apusenii Părinţi, că simbolul acesta este al Apostolilor. Precum şi câţiva din teologii cei mai noi ai noştri, aduc din acesta mărturii la oarecare din teologiceştile lor ziceri; care poate însemnează, şi predanisita de Apostoli credinţă, ce pomeneşte aici canonul. Dar fiindcă preasfântul şi preaînţeleptul Marcu al Efesului, pentru simbolul acesta îndestul a răspuns latinilor în Florenţa zicând: „Noi nici am văzut simbol al Apostolilor.” Precum scrie Silvestru marele eclesiarh cartea 6, cap 6. Pentru aceasta predanisita de Apostoli credinţă aici se înţelege, sau ce neînscris şi prin glas predanisită de Apostoli perilipsis (adică în scurt cuprindere) a dogmelor credinţei, sau credinţa ceea ce din Sfintele Evanghelii, şi din apostoleştile epistolii, sau şi din aşezământuri se adună, adică dogmele credinţei. Se vede însă că se cuprinde simbolul acesta în apostoleştile aşezământuri (în cartea 7 cap 42).

 (191) Etiroteia lui Arie a fost, fiindcă, altul zice pe Dumnezeu Tatăl, şi altul pe Fiul. Că pe Tatăl îl zicea a fi nezidit, iar pe Fiul zidire, şi prin urmare, pe Tatăl mai mare, iar pe Fiul mai mic, şi aceasta este socoteala nepotrivitelor trepte. Ce o zice aici canonul, că o au stricat întâiul sinod.

======= Adaugand in Crez dogma calendar din canoanele sinoadelor is sub anathema ptr ca au adaugire is impotriva Sfintelor Scripturi de unde e luat Crezul

Advertisements

One thought on “Stilistii bosv/bosvr din România(5)”

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s