Sf Maxim necomuniunea cu cei ce nu cred drept si anathematizati

Atunci când toţi patriarhii, din convingere sau de frica împăratului, au devenit monoteliţi, Sfântul Maxim, care era simplu monah, nu a primit să se împărtăşească cu ei. Pentru el problema nu era aceea a canonicităţii acestor biserici, ci înainte de toate aceea a Ortodoxiei lor. Fără credinţa cea dreaptă, la ce ar folosi presupusa lor „canonicitate”?

Când trimişii patriarhului au venit la el în temniţă au încercat să-l facă să creadă că este în afara Bisericii, căci toate bisericile locale erau oficial monotelite:

De ce Biserică ţii? De cea de Constantinopol, de Roma, de Antiohia, de Alexandria sau de Ierusalim? Fiindcă toate aceste Biserici, cu părţile cele ce se află sub ele, sunt unite. Deci, de eşti fiu al Bisericii soborniceşti, intră neîntârziat în comuniune cu noi, ca să nu te trezeşti pe cine ştie ce drum străin sau nou, care te va face să cazi acolo unde nu te aştepţi!

Grăit-a Sfântul:

Domnul Hristos a numit Sobornicească Biserică pe acea care păzeşte adevărata şi mântuitoarea mărturisire de credinţă. Pentru această mărturisire El l-a numit pe Petru fericit şi a spus că va zidi Biserica Sa pe această mărturisire. Totuşi eu vreau să cunosc mărturisirea voastră, pe care se întemeiază, ziceţi voi, unitatea întregii Biserici. Dacă ea nu se împotriveşte Adevărului, nu voi mai rupe comuniunea cu voi.

Apoi, văzând că această mărturisire se îndepărta de Adevăr, Sfântul Maxim nu a primit să semneze.

Mai apoi, când patriarhul Romei care era încă ortodox, în ciuda spuselor trimişilor Patriarhatului, a condamnat monotelismul patriarhilor răsăriteni, Sfântul Maxim a mărturisit că, fiind lipsiţi de credinţa ortodoxă, patriarhii acestor aşezări şi-au pierdut continuitatea apostolică, deci şi ‘puterea de a lega şi a dezlega‘.

A mai spus sfântul:

Au fost depuşi şi lipsiţi de treapta preoţiei în sinodul local ce s-a întrunit de curând la Roma. Ce Taine mai pot ei săvârşi? Sau ce duh va coborî asupra celor ce sunt hirotoniţi de ei?

Vrăşmaşii lui au încercat să-l facă să spună vorbe de prisos, întrebându-l astfel:

Atunci, doar tu te vei mântui, în timp ce toţi ceilalţi se vor pierde?

Iară sfântul, cu mare înţelepciune de la Duhul Sfânt care se odihnea întru el, răspunse:

În Babilon, când tot poporul se închina statuii de aur, cei Trei Sfinţi Tineri nu osândeau pe nimeni la pieire. Ei nu se îngrijeau de ce făceau ceilalţi, ci erau cu băgare de seamă la ce făceau ei înşişi, din teamă să nu se înstrăineze de adevărata milă. Ca şi ei, aruncat în groapa cu lei, Daniel nu osândea pe nimeni dintre cei ce nu se rugau lui Dumnezeu, pentru a împlini legea lui Darius, ci el păzea în inimă lucrarea sa şi a voit mai degrabă să moară decât să păcătuiască împotriva conştiinţei sale, călcând Legea lui Dumnezeu. Dumnezeu mă opreşte să osândesc pe cineva sau să pretind că doar eu mă mântuiesc! Acestea fiind zise, voi alege mai degrabă să mor decât să apostaziez în vreun fel de la credinţa cea adevărată şi să sufăr apoi chinurile conştiinţei.

Zis-au lui:

Dar ce vei face, de vreme ce cei din Roma sunt uniţi cu cei din Constantinopol? Căci aseară au sosit de la Roma două delegaţii şi mâine dimineaţă, în ziua duminicii, se vor împărtăşi cu Patriarhul din preacuratele Taine.

Răspuns-a cuviosul:

Chiar dacă tot universul va fi în comuniune cu patriarhul, eu nu voi fi în comuniune cu el. Precum ştiu că Sfântul Duh prin Apostolul Pavel spune că îngerii înşişi vor fi anatema dacă ar propovădui într-alt chip, aducând ceva nou la credinţă.

Advertisements

2 thoughts on “Sf Maxim necomuniunea cu cei ce nu cred drept si anathematizati”

  1. “Încă de când era diacon, Sfântul Vasilie cel Mare, acest descoperitor al tainelor dumnezeieşti [Ouranophantor], în anul 361 a rupt comuniunea cu episcopul Dianios al Cesareei şi a fugit în pustia Pontică, în ciuda faptului că îl iubea profund şi-l cinstea pe Dianios şi în ciuda faptului că Dianios îl botezase şi-l hirotonise. De ce s-a ‘îngrădit pe sine’ Sfântul Vasilie cel Mare? [1]

    Pentru că Dianios, nici măcar din convingere, ci doar din cauza slăbiciunii sale de caracter, a semnat mărturisirea neortodoxă de credinţă a sinodului semiarian din Constantinopol [în anul 360, sub conducerea ereticului homoean Acachie din Cesaerea Palestinei]. (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 388C-392A [Epistola 51: Episcopului Vosforie]).

    Mai târziu, episcop fiind, Sfântul Vasilie cel Mare nu a ezitat să rupă prietenia cu episcopul de gândire ariană Eustatie de Sevastia şi să întrerupă orice legătură cu el. Explicând poziţia sa strictă, el scria: “În orice caz, dacă acum refuzăm să-i urmăm pe aceştia [cei din cercul lui Eustatie] şi să-i evităm pe toţi cei de o împreună-cugetători cu aceştia, cu siguranţă merităm să dobândim iertare, “punând adevărul şi propria noastră statornicie în dreapta credinţă înainte de toate” (Patrologia Graeca, Vol. XXXII, col. 925BC Epistola 245: Episcopului Theofil]).”

    Integral: https://acvilaortodoxa.wordpress.com/2011/11/05/sfintul-vasile-cel-mare-despre-partasia-cu-erezia/

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s